ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4299/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Primul Ministru al României, Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, anularea deciziilor prin care au fost soluționate contestațiilor administrative; anularea/revocarea decizie nr. 30/2020, pin care s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 31 din 5 martie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Primul Ministru al României, Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, ca nefondată.

Împotriva hotărârii menționate la punctul I.2 anterior, au formulat recurs reclamanta A. și pârâții Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

3.1. Recurenta- reclamantă A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., susținând în esență următoarele aspecte:

Instanța de judecată nu a soluționat toate motivele de nelegalitate pe care le-a invocat prin cererea de chemare în judecată și care ar fi putut atrage nulitatea actelor administrative contestate, fiind încălcate astfel dispozițiile C. proc. civ., care se referă la obligativitatea instanței de a se pronunța pe toate motivele de nulitate invocate.

În acest sens, recurenta arată că a fost în concediu de maternitate și că solicitase să intre în concediu de creștere a copilului până la data de 4.01.2020, motiv pentru care decizia prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, a fost emisă cu încălcarea art. 2 și art. 25 din O.U.G. nr. 111/2010 ceea ce atrage nulitatea absolută a actului administrativ contestat.

Instanța de judecată nu a analizat acest motiv de nulitate ceea ce atrage casarea hotărârii pronunțate. Chiar și în ipoteza, în care s-ar aprecia, că indirect instanța ar fi analizat și acest motiv, apreciază faptul că instanța a interpretat greșit normele de drept material și anume dispozițiile art. 25 din actul normativ menționat anterior.

A mai susținut recurenta că Decizia nr. 30/2020 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcție este lovită de nulitate fiind emisă cu încălcarea art. 16 din Constituția României, întrucât i se interzice să mai ocupe funcția de vicepreședinte a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, deoarece a devenit mamă și a solicitat să beneficiez de concediu de creștere a copilului - un drept prevăzut în lege.

În opinia recurentei, Decizia nr. 30/2020 este lovită de nulitate absolută deoarece este nemotivată, fiind eronată aprecierea instanței de fond în sensul că indicarea temeiurilor juridice prevăzute de art. 29, art. 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 și de art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1000/26, reprezintă motivarea actului administrativ.

Recurenta-reclamantă arată că instanța recunoaște că nu este motivat actul administrativ prin susținerea potrivit căreia "Faptul că nu este menționat un motiv al eliberării din funcție", însă cu toate acestea motivează faptul că ar fi trebuit ca reclamanta să îndeplinească cerințele legii și se referă la dispozițiile art. 51 din Codul Muncii.

Dar, instanța de fond nu a fost investită cu o cerere care să presupună analiza îndeplinirii sau nu a art. 51 din Codul Muncii. În actul administrativ contestat nu se menționează nicăieri, că acesta s-ar fi întemeiat pe dispozițiile art. 51 din Codul Muncii.

În speță, instanța nu a fost investită cu analiza îndeplinirii condițiilor din art. 51 Codul Muncii, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, normele de drept material, la care a făcut referire instanța de fond, respectiv art. 29 și 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 și art. 12 alin. (2) din H.G. 1000/26, au fost aplicate greșit, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu rezultă nicăieri din decizie, nici măcar din indicarea temeiurilor juridice care este motivul pentru care a fost emisă, care este motivul pentru care s-a dispus eliberarea sa din funcție, deși solicitase să îi fie aprobat concediul de creștere a copilului.

Este real că dispozițiile Legii contenciosului administrativ nu conțin prevederi exprese și nici cerința obligatorie a motivării actelor administrative, dar pentru a preveni arbitrariul organelor administrative și pentru a le asigura un real acces al persoanelor la justiția de contencios administrativ pentru se realiza un control de legalitate și oportunitate efectiv și concret asupra actelor administrației, Curtea de la Luxemburg, apreciază că cerința motivării în fapt și în drept a actelor administrației este obligatorie și necesară.

În aceeași manieră trebuie motivat și justificat refuzul de a recunoaște un drept ori un interes legitim exhibat de particular. Se mai reține în context că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act administrativ, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății în ansamblul ei de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară (marja de apreciere) și arbitrariu.

În opinia recurentei, prevederile art. 51 din Codul Muncii au fost interpretate și aplicate greșit de instanța de fond.

In primul rând, nu este aplicabil art. 51 din Codul Muncii, ceea ce atrage nulitatea actului administrativ contestat.

În al doilea rând, susține recurenta că în acest articol de lege nu se menționează nicăieri despre ce formă trebuie să îmbrace solicitarea făcută în vederea intrării în concediu de creșterea copilului. Mai mult decât atât, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă faptul că a existat, în mod cert o solicitare, în sensul art. 51 din Codul Muncii, în aceeași modalitate în care a fost și cererea pentru concediu de maternitate.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a formulat recurs incident în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în fața instanței de fond.

În motivarea cererii de recurs, pârâtul a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocate prin întâmpinarea nr. 31365/24.02.2020, depusă în termenul legal.

În opinia sa, se poate constata că instanța a încălcat o regulă de procedură reglementată printr-o normă imperativă, respectiv prin dispozițiile art. 248 C. proc. civ. care prevăd că:"(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.(2) în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe,care acestea le produc.(3) Dacă instanța nu se poate pronunța de îndată asupra excepției invocate, va amâna judecata și va stabili un termen scurt în vederea soluționării excepției. (4) Excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului.(5) încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel."

Concluzionând, recurentul-pârât solicită casarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii formulate împotriva ministerului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3.3. Recurenta - pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de reclamanta A. și recurs incident prin care a arătat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției nulității cererii de chemare în judecată și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de Agenție în cauză.

Sub aspectul excepției nulității recursului formulat de reclamantă, se arată că aceasta nu a indicat hotărârea care se atacă în cuprinsul recursului, iar motivele invocate în susținerea recursului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor formulate prin recursul incident, pârâta A.N.F.P. a arătat că nu a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată sub aspectul netimbrării acțiunii, astfel cum în mod incorect a reținut instanța de fond, ci faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat în concret obiectul acțiunii introductive.

Or, din cuprinsul primului capăt de cerere al acțiunii introductive nu rezultă care sunt deciziile și contestațiile administrative la care recurenta-reclamantă face referire: "solicită anularea deciziilor prin care au fost soluționate contestațiile administrative".

De asemenea, nici capătul doi din cerere din cererea de chemare în judecată nu identifică persoana emitentă a actului administrativ atacat și data exactă a acestuia: "Anularea/Revocarea deciziei nr. 30/2020 prin care s-a dispus eliberarea subsemnatei din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici".

În concluzie, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat în concret obiectul acțiunii introductive, rezultă că instanța de judecată trebuia să dispună în sensul constatării nulității acesteia.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, astfel cum a fost invocată prin întâmpinarea Agenției nr. 5179/03.03.2020 depusă la dosar.

Astfel, reiterează faptul că Agenția nu are atribuții privind eliberarea recurentei-reclamante "din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici".

În vederea verificării acestui aspect, precizează că atribuțiile A.N.F.P. sunt prevăzute în H.G. nr. 1000/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, se arată că însăși reclamanta a precizat în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și în cuprinsul recursului că, potrivit prevederilor art. 31 lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, cu completările ulterioare: "Prim-ministrul numește și eliberează din funcție: [...] d) secretarii de stat și subsecretarii de stat;", deci nu Agenția.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că tot reclamanta este cea care menționează faptul că, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare: "Angajatorul are obligația de a aproba concediul pentru creșterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1) și ta art. 11 alin. (1) lit. a). Perioada de acordare se stabilește de comun acord cu angajatul."

Recurenta-pârâtă învederează că Agenția a adus la cunoștința reclamantei prin adresa nr. x/2020 faptul că nu are calitatea de autoritate publică emitentă a Deciziei prim-ministrului nr. 30/14.01.2020 (dacă la acest act administrativ cu caracter individual se face trimitere prin capătul 2 de cerere din acțiunea introductivă), fapt pentru care nu poate dispune cu privire la revocarea acestuia si nici nu poate solicita instanței de judecată constatarea nulității actului, în cazul în care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: "Autoritatea publica emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. în cazul admiterii acțiunii, instanța se va pronunța, la cerere, și asupra legalității actelor civile încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor civile produse."

Pe fondul cauzei, susține că reclamanta a fost numită în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prin Decizia prim-ministrului nr. 432/25.05.2017.

Prin Decizia prim-ministrului nr. 30/14.01.2020, doamna A. a fost eliberată din funcția anterior menționată, eliberarea producând efecte juridice de la data de 15.01.2020, potrivit actului administrativ menționat.

Reiterează că Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu are atribuții privind numirea și eliberarea din funcții a subsecretarilor de stat, această competență fiind în atribuția exclusivă a prim-ministrului, conform art. 31 lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 12 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1000/2006, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, învederează că aceeași reglementare era în vigoare și la data numirii recurentei-reclamante în funcția de demnitate indicată, în conformitate cu prevederile art. 15 lit. d) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, forma actului normativ în vigoare la data de 25.05.2017.

Totodată, "în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, primul-ministru emite decizii, în condițiile legii", în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din același act normativ, iar potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările si completările ulterioare, forma actului normativ în vigoare la data de 14.01.2020: "in îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prim-ministrul emite decizii, care sunt acte administrative."

Așadar, având în vedere aspectele precizate în cele ce preced, rezultă că doamna A. nu a fost încadrată în baza unui contract individual de muncă, fapt din care rezultă ca aceasta nu a avut un raport de muncă specific personalului contractual încadrat cu contract individual de muncă.

La data de 15.01.2020 (data publicării în Monitorul Oficial, Partea I nr. 26 din 15 ianuarie 2020 a Deciziei prim-ministrului nr. 30/14.01.2020) doamna A. nu se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă sau alt tip de concediu legal care necesită aprobarea prealabilă a ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, având în vedere că Agenția Națională a Funcționarilor Publici era în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1000/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Precizează totodată că doamna A. a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, eliberat pentru cod indemnizație 08 - sarcină și lăuzie, în perioada 01.09.2019 - 04.01.2020, conform certificatului medical seria x nr. x

Este de reținut faptul că pentru intervalul 5-15 ianuarie 2020 doamna A. nu a depus la Agenția Națională a Funcționarilor Publici vreun certificat medical pentru incapacitate temporară de muncă sau vreo solicitare în ceea ce privește aprobarea efectuării oricărui tip de concediu sau documente care să justifice absenta acesteia de la serviciu.

Apreciază că numirea și eliberarea în/din funcția de demnitate supusă dezbaterii este susceptibilă de a fi încadrată într-un concept amplu, respectiv asigurarea conducerii generale a administrației publice, care reprezintă rolul constituțional al Guvernului, prin emiterea actelor administrative, respectiv îndeplinirea activităților necesare în acest sens.

Recurenta - pârâtă concluzionează că în speță, condițiile care au fost avute în vedere la eliberarea din funcție a recurentei-reclamante sunt similare cu cele avute în vedere la numirea sa în funcția de demnitate publică.

II. Soluția instanței de recurs

De asemenea, Înalta Curte constată că nu sunt fondate susținerile potrivit cărora motivele din cererea de recurs principal nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ., câtă vreme recurenta-reclamantă a criticat sentința de fond atât pentru neanalizarea unor aspecte pe care susține că le-a invocat prin cererea de chemare în judecată, pentru motive străine de natura cauzei, cât și pentru aplicarea și interpretarea eronată a textelor de lege aplicabile în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, pentru și în limitele următoarelor considerente:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că reclamanta a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 30/2020, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința pronunțată, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată, ca neîntemeiată.

Legalitatea soluției a fost contestată de către reclamanta A. și de către pârâții Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

În ceea ce privește criticile aduse de recurenți modului de soluționare a acțiunii, Înalta Curte reține incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", iar potrivit pct. 6, "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură, definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă", se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

De asemenea, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile si apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurenților-pârâți referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a susținerilor referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de ambii recurenți prin întâmpinările depuse la dosarul Curții de Apel Bacau, și a celor referitoare la excepția nulității, privind obiectul cererii, invocată de pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Observă instanța de control judiciar că, prin întâmpinările formulate în fața instanței de fond, pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Agenția Națională a Funcționarilor Publici au învederat că nu au calitate procesuala pasivă în cauză, susținând că nu sunt emitenții actului atacat, respectiv neindicarea în concret a obiectului cererii.

Înalta Curte constată că sunt întemeiate susținerile recurenților-pârâți în sensul că instanța de fond nu a pus în discuția părților și nici nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți, respectiv excepția nulității cu privire la obiectul cererii. Obligația instanței de fond de a soluționa toate cererile, excepțiile și apărările părților, conform art. 22 și art. 237 alin. (2) C. proc. civ., presupune pronunțarea în mod expres a unei soluții, nefiind acceptată ideea unei soluții implicite, dedusă din modul de stabilire a cadrului procesual subiectiv.

În ceea ce privește recursul reclamantei, instanța de control judiciar constată că aspectele învederate de către recurenta-reclamantă în motivarea cererii de recurs, referitoare la considerentele reținute de instanță pentru înlăturarea motivelor de nelegalitate, sunt fondate.

Astfel, Înalta Curte reține că simpla analiză prin raportare la dispozițiile art. 29, art. 31 lit. "e" din O.U.G. nr. 57/2019 și art. 12 alin. (2) din Hotărârea de Guvern nr. 1000/2006, fără a se avea în vedere, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, întreg conținutul actului, inclusiv propunerea Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, despre care se face vorbire în Decizia nr. 30/2020, ca urmare a căreia a fost emisă, nu echivalează cu motivarea hotărârii potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În aceste împrejurări, motivarea fiind un element esențial al hotărârii judecătorești, instanța superioară nu poate exercita corespunzător controlul judiciar, cu privire la aplicarea dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că, în raport de petitele acțiunii, precum și de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., se impunea ca instanța de fond să soluționeze toate cererile, excepțiile și apărările părților, și să analizeze legalitatea actului atacat în raport de motivele invocate, conținutul acestuia, actele care au stat la baza emiterii lui, iar neîndeplinirea acestor obligații atrage incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța de fond, cu aplicarea art. 501 C. proc. civ., să procedeze la punerea în discuție și soluționarea exepțiilor lipsei calității procesuale pasive și nulității cererii de chermare în judecată invocate de pârâții recurenți, la soluționarea acțiunii în raport de motivele invocate, dispozițiile legale și actele care au stat la baza emiterii actului atacat.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu va mai fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) și (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile formulate, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului formulat de reclamanta A., invocată de recurenta-pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Admite recursurile formulate de reclamanta A. și de pârâții Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței nr. 31/2021 din 25 martie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.