ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4257/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 963/10.12.2015 Tribunalul Covasna, secția civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Covasna, având ca obiect anularea adresei nr. x/05.06.2014, prin care pârâta, în scopul verificării modului de aplicare a Ordinului ANSVSA nr. 55/2010, a solicitat prezentarea unor documente referitoare la înregistrarea/autorizarea sanitară, buletine de analiză, document referitor la cota de lapte, la locul de amplasare a automatelor, la autorizații sanitar-veterinare ale mijloacelor de transport, precum și o serie de proceduri scrise referitoare la transport, alimentare automate, golirea și igienizarea lor.

Recursul promovat de reclamantul A. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 291/R/05.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Împotriva soluției dată în recurs, reclamantul a formulat contestație în anulare.

Prin Decizia nr. 23 din 13 ianuarie 2017 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 291/R/05.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr. x/2015

Recursul formulat de A. împotriva Deciziei nr. 23/2017 a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 2033 din 21 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

II. Calea de atac extraordinară exercitată

A., prin reprezentant B., a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 2033 din 21 mai 2020, susținând că inadmisibilitatea este de ordine publică și trebuia pusă în discuția părților obligatoriu în vederea asigurării contradictorialității și a dreptului la apărare.

Revizuentul a invocat jurisprudența instanțelor naționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, arătând că soluția de respingere a recursului ca inadmisibil reprezintă o ingerință în dreptul său de acces la o instanță de judecată.

Prin notele de ședință depuse la dosar, revizuentul a precizat că motivele de revizuire pe care întelege să-și întemeieze cererea de revizuire sunt cele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 2 și 5 din C. proc. civ.

A susținut că judecătorul de fond a pronunțat sentința nr. 693/2015 în baza unui act care nu este act administrativ și prin care a impus o serie de lucruri care nu sunt obligația și nici dreptul persoanei fizice, ci exlusiv al persoanelor juridice.

Revizuentul a arătat că demersul său juridic a avut la bază falsificarea calității sale de persoana fizică în persoană juridică și atribuirea de activități și proprietăți specifice persoanelor juridice, de exemplu, activitatea de vânzare directă de produse primare se declară comercializate, anexa la o gospodărie se declară exploatație sau unitate, invocarea unor acte normative aplicabile numai operatorilor în sector alimentar.

Revizuentul a concluzionat, în primul rând că obiectul cauzei nu este în ființă pentru că adresa atacată nu este act normativ și, în al doilea rând, chiar adresa atacată face dovada că nu există alt act care să fie act administrativ care să nască sau să stingă raporturi juridice și să oblige la executarea legii.

II. Considerentele Înaltei Curți privind cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 2 și 5 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că acest caz de revizuire are în vedere, prin sintagma "obiectul pricinii nu se află în ființă", ideea de dispariție fizică a bunului.

Potrivit doctrinei și practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert și determinat, iar acesta a pierit după pronunțarea hotărârii.

În concluzie, ipoteza textului de lege se aplică atunci când există o obligație de a da și care presupune existența unui obiect material.

Sintagma "obiectul pricinii nu mai este în ființă" desemnează dispariția fizică a bunului obiect material al obligației de predare, circumstanțe în care executarea în natură a obligației nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentului fiind să obțină contravaloarea lucrului pierit, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.

Înalta Curte constată că argumentele revizuentului reprezintă, în realitate critici aduse modului în care instanța de fond a interpretat și aplicat normele juridice incidente în speță, urmărind o rejudecare a cauzei.

În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Criticile expuse de revizuent nu pot fi încadrate nici în motivul de rezuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind în mod formal invocat, prin argumentele expuse revizuentul tinzând în realitate să obțină o rejudecare a cauzei, obiectiv inadmisibil în acest demers judiciar.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prin decizia contestată în mod corect a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul A., prin reprezentant B., împotriva Deciziei nr. 23 din 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ.:

"Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

În cauza de față, Decizia nr. 23 din 13 ianuarie 2017 a fost pronunțată de curtea de apel în soluționarea contestației în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 291/5.04.2016, această din urmă hotărâre având caracter definitiv. Pe cale de consecință, rezultă că și Decizia nr. 23 din 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel Brașov are caracter definitiv, potrivit art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., iar recursul declarat de A., prin reprezentant B. împotriva acestei decizii este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

III. Soluția instanței de revizuire și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin reprezentant B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin reprezentant B., împotriva Deciziei nr. 2033 din 21 mai 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.