ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1035/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1035/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, la data de 27 iunie 2018, reclamanții A. junior și A. senior, în contradictoriu cu intimata Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Covasna, au solicitat să se constatate lipsa răspunsului la cererea de furnizare de informații înregistrată la D.S.V.S.A. Covasna sub nr. x din data de 27 aprilie 2018 și obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale în sumă de 40.000 RON.
Prin sentința civilă nr. 607 din 19 iulie 2018, Tribunalul Covasna, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții A. junior și A. senior, în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Covasna.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții A. junior și A. senior au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Cauza a fost înregistrată la data de 23 august 2018, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018.
Prin decizia civilă nr. 1740/R/2018 din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității recursului, invocată din oficiu și a respins ca tardiv recursul formulat de reclamanții A. junior și A. senior, împotriva sentinței civile nr. 607/19.07.2018, pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă.
Prin încheierea din 08 ianuarie 2019, Curtea de de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a calificat cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către recurenții-reclamanți A. junior și A. senior, referitor la decizia nr. 1740/R/23.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2018, ca fiind contestație în anulare, și a trimis cauza în vederea repartizării contestației în anulare, unui alt complet de judecată, fiind înregistrat în acest sens dosarul cu nr. x/2019
Hotărârea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal
Prin decizia civilă nr. 364/R/2020 din 23 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării contestației în anulare, invocată din oficiu, și a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorii A. senior și A. junior împotriva deciziei civile nr. 1740/R din 23 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 364/R/2020 din 23 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs contestatorii A. senior în nume propriu și în reprezentarea lui A. junior, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 septembrie 2020, intimata Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Covasna a invocat, în principal, excepția tardivității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând, cu prioritate, excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. (…)".
Hotărârea atacată prin prezentul recurs, respectiv decizia nr. 364/R/2020, a fost pronunțată de Curtea de Apel Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 23 iunie 2020, astfel încât, în raport de modul de calcul ale termenelor de procedură socotite pe zile, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 2 și art. 181 alin. (2) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 29 iunie 2020.
Având în vedere că cererea de recurs a fost depusă de contestatorii A. senior în nume propriu și în reprezentarea lui A. junior prin intermediul serviciului poștal, la data de 20 iulie 2020 (conform ștampilei poștei aplicată pe plicul aflat la dosarul instanței de recurs), Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului și va respinge recursul declarat de contestatorii A. senior, în nume propriu și în reprezentarea lui A. junior, împotriva deciziei nr. 364/R/2020 din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității.
Respinge recursul declarat de contestatorii A. senior în nume propriu și în reprezentarea lui A. junior împotriva deciziei nr. 364/R/2020 din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.