ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4244/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în nume propriu și în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x_38/31.03.2020.

Prin sentința civilă nr. 924 din 8 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în nume propriu și în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x_38/31.03.2020, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actului administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a susținut - în esență - că aspectele indicate de către reclamantă nu sunt în măsură să justifice suspendarea executării actelor administrative emise contestate, motivele invocate vizând în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea actelor ce fac obiectul cererii de suspendare, fiind preluate în integralitate din contestația formulată împotriva deciziei de impunere, astfel că instanța de fond, în mod nelegal, a luat în considerare aceste argumente.

Intimata reclamantă a adus critici cu privire la aspectele consemnate de către inspectorii fiscali în cuprinsul Raportului de inspecție fiscale, referindu-se la relațiile cu ceilalți parteneri comerciali, la faptul că nu deține sau nu a fost anexat RIF-ului documentul pe care se întemeiază presupunerea organelor fiscale cât și calculul bazei impozabile suplimentare, la faptul că organele fiscale nu au identificat situația de fapt reală, faptul că inspecția fiscală nu a avut în vedere certificarea efectivă a lanțului de tranzacționare, etc.

Recurenta pârâtă a arătat că pentru conturarea cazului temeinic justificat, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea în anularea actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept în măsură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nu a arătat, în concret, care este paguba iminentă care pretinde că i s-ar produce, nefiind făcută nici o dovadă în acest sens.

Motivarea instanței de fond nu se referă la o pagubă iminentă care să vizeze patrimoniul reclamantei, prima instanță referindu-se doar la faptul că efectele de natură patrimonială constituie un prejudiciu material viitor și previzibil pentru reclamantă, iar faptul că există posibilitatea restituirii sumelor în cazul anulării actelor administrative fiscale nu este suficientă, din moment ce punerea în executare a actului ar putea avea și efecte ireversibile asupra patrimoniului său.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Criticile recurentei privesc modalitatea de interpretare a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ și de aplicare concretă a acestora în cauza de față.

Înalta Curte reține că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu privire la argumentele subsumate cazului bine justificat în cadrul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că prima instanță nu a procedat la un examen de fond al actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat, ci a constatat, pe baza unui examen sumar, permis de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că există o îndoială serioasă în privința legalității actului contestat, având în vedere împrejurarea că organul de inspecție fiscală și-a fundamentat decizia de impunere exclusiv pe motive ce țin de comportamentul furnizorilor, fără a invoca vreo culpă a reclamantei sau cunoașterea de către aceasta a situației lor.

Prin raportare și la jurisprundența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat în sensul că autoritățile naționale nu pot refuza unei persoane impozabile dreptul de a deduce TVA pe motiv că emitentul facturii ar fi săvârșit nereguli, ar fi inexistent sau că ar fi fost declarat inactiv, în mod corect a reținut judecătorul fondului că modalitatea în care a fost motivată decizia de impunere este de natură să contureze existența condiției privind cazul bine justificat.

De altfel, prin sentința nr. 1226 din 30 iunie 2022 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2021 au fost anulate Decizia de impunere nr. x_38/31.03.2020 și Raportul de inspecție fiscală nr. x_23/3.03.2020 emise de Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice, pentru suma de 5.874.913 RON reprezentând 4.979.819 RON impozit pe profit și 895.094 RON TVA, stabilită suplimentar în sarcina reclamantei.

Pronunțarea unei hotărâri în fond, de anulare a actelor administrative, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Chiar dacă susmenționata sentință civilă nu este definitivă, această sentință are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește existența condiției referitoare la paguba iminentă, se reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei reprezentând obligația fiscală reținută în sarcina societății reclamante, cât mai ales consecința imediată și directă pe care începerea executării silite în temeiul actului administrativ fiscal contestat ar avea-o asupra activității societății, constând în pericolul intrării în incapacitate de plată până la soluționarea definitivă a contestației sale.

Împrejurarea invocată de recurenta pârâtă prin răspunsul la întâmpinare cu privire la faptul că societatea reclamantă nu a introdus acțiunea în anularea actului contestat în termen de 60 de zile nu are relevanță în faza recursului când se analizează legalitatea sentintei la momentul pronunțării, aspectul invocat reprezentând o cauză ulterioară soluționării cererii de suspendare în primă instanță.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 924 din 8 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.