ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4235/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba -Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ DIN CADRUL UNIUNII NATIONALE A EXECUTORILOR JUDECATORESTI DIN ROMANIA și CONSILIUL DE DISCIPLINA AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECATORESTI DE PE LANGA CURTEA DE APEL ALBA IULIA, solicitând anularea Hotărârii nr. 15 pronunțata la data de 12.07.2019 de către Comisia Superioara de Disciplina și anularea Hotărârii nr. 2 pronunțata la data de 05.04.2019 de către Consiliul de Disciplina.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 37 de la data de 18 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă, în parte, acțiunea în contencios formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ DIN CADRUL UNIUNII NATIONALE A EXECUTORILOR JUDECATORESTI DIN ROMANIA și CONSILIUL DE DISCIPLINA AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECATORESTI DE PE LANGA CURTEA DE APEL ALBA IULIA, și anulată, în parte, Hotărârea nr. 15 din 12.07.2019 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata sumei de 1693,07 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea cauzei.

În rest, a fost respinsă acțiunea reclamantei, respectiv capătul de cerere prin care a solicitat și anularea Hotărârii nr. 2 pronunțata la data de 05.04.2019 de către Consiliul de Disciplina.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a hotărârii atacate și rejudecarea cauzei pe fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurenta a susținut că sentința civilă atacată este nelegală prin prisma sancțiunii care a fost reținută în ceea ce o privește din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute la art. 47 lit. e) al Legii nr. 188/2000.

Recurenta a susținut că acțiunea disciplinară a fost promovată în urma controlului profesional din perioada 19.11.2018- 23.11.2018, acțiune care a vizat verificarea modului în care au fost remediate deficiențele constatate prin raportul de control cu nr. x/2018 întocmit în urma controlului de la data de 16.04.2018 - 20.04.2018.

Astfel în urma controlului profesional s-a reținut de către echipa de control că în mai multe dosare execuționale suma de 476 RON reprezentând cheltuieli de executare nu a fost detaliată, fiind menționată în bloc ca urmare a generării documentelor într-un program cu completare automată. Calculul sumei de 476 RON cu titlu de cheltuieli de executare a fost determinat în fiecare dosar în raport de valoarea debitului de recuperat și de estimarea cheltuielilor ocazionate de soluționarea dosarului, fără însă a depăși această valoare.

În cadrul aceluiași control au fost identificate o serie de erori de calcul și au fost efectuate propuneri de sancționare a A. cu sancțiunea de neglijență în efectuarea lucrărilor. Însă, consideră partea recurentă, că pentru a fi stabilită o asemenea sancțiune în ceea ce o privește trebuia să se facă dovada lipsei de interes, a nepăsării în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, iar nu presupusa însumare greșită a unor sume care nu au fost niciodată încasate.

A precizat că stabilirea sumelor datorate cu titlu de cheltuieli de executare s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 670 alin. (3) C. proc. civ., norma legală menționată neavând caracter limitativ, executorul putând stabili și alte cheltuieli de executare, singura în măsură a cenzura cuantumul acestora fiind instanța de executare.

Recurenta a arătat că a încercat să remedieze deficiențele constatate de inspectorii de control în luna aprilie fără nicio finalitate însă câtă vreme cheltuielile fuseseră stabilite în bloc, însă nu se poate subsuma o asemenea atitudine din partea recurentei abaterii disciplinare cu care a fost sancționată, respectiv abaterea de la art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

Prin urmare, a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinței civile atacate și rejudecarea cauzei pe fond.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererii de recurs cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.

În esență, a arătat partea intimată - pârâtă că se confirmă abaterea disciplinară săvârșită de recurenta - reclamantă constând în neglijență în efectuarea lucrărilor, iar soluția emisă pe fondul cauzei,din această perspectivă este legală și temeinică.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reținte că prin Hotărârea nr. 2 pronunțată la data de 05.04.2019 de către Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a fost admisă acțiunea disciplinară promovată de către Ministrul Justiției, reclamanta fiind sancționată disciplinar cu "mustrare" - sancțiune prevăzută de art. 49 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Prin Hotărârea nr. 15 pronunțată la data de 12.07.2019 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, a fost respinsă contestația formulată de către reclamantă împotriva Hotărârii nr. 2 pronunțată la data de 05.04.2019 de către Consiliul de Disciplina din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, totodată, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 1.693,07 RON, reprezentând "cheltuieli ocazionate de soluționarea cauzei".

În acest context, recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 15 pronunțata la data de 12.07.2019 de către Comisia Superioara de Disciplina și anularea Hotărârii nr. 2 pronunțata la data de 05.04.2019 de către Consiliul de Disciplina.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, în sensul că a dispus anularea, în parte, a Hotărârii nr. 15 din 12.07.2019 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata sumei de 1693,07 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea cauzei, respingând în rest acțiunea, respectiv capătul de cerere prin care a solicitat și anularea Hotărârii nr. 2 pronunțata la data de 05.04.2019 de către Consiliul de Disciplina.

Soluția primei instanțe este împărtășită și de instanța de control judiciar.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 188/2000 răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri:

a) nerespectarea secretului profesional;

b) încălcarea incompatibilităților și interdicțiilor prevăzute de lege;

c) săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri;

d) neîndeplinirea obligațiilor privind formarea profesională a executorilor judecătorești stagiari, angajați pe bază de contract;

e) întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor;

f) absența nejustificată de la birou;

Totodată, aceeași lege la art. 48 prevede că acțiunea disciplinară se exercită de ministrul justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești și se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia, format din 3 membri aleși de adunarea generală a Camerei executorilor judecătorești, pe o perioadă de 3 ani.

(2) Pentru suspendarea din funcție sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabilă, care se efectuează de inspectori generali din cadrul direcției de specialitate din Ministerul Justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești.

(3) Audierea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului și să-și formuleze apărarea.

(4) Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătorești citează părțile și pronunță o hotărâre motivată care se comunică acestora.

(5) Împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești părțile pot face contestație, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă și poate fi atacată cu contestație la curtea de apel.

(6) Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

În continuare, la art. 49 din același act normativ, se prevede că sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptelor și constau în:

a) mustrare

b) avertisment;

c) amendă de la 500 RON la 3.000 RON, care se face venit la bugetul Camerei executorilor judecătorești în a cărei rază teritorială este situat biroul executorului judecătoresc respectiv. Neachitarea amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a stabilit sancțiunea disciplinară atrage suspendarea de drept din funcție a executorului judecătoresc până la achitarea sumei. Hotărârea definitivă constituie titlu executoriu;

d) suspendarea din funcție pe o durată de la o lună la 6 luni;

e) excluderea din profesie.

În considerarea textelor de lege anterior amintite, procedând la judecata prezentei cereri de recurs, din perspectiva criticilor formulate cu privire la nelegalitatea abaterii disciplinare reținute în sarcina recurentei reclamante, Înalta Curte reține că, potrivit dipozițiilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, pentru ca o persoană să poată fi sancționată disciplinar, este necesară săvârșirea unei singure abateri disciplinare dintre cele prevăzute a art. 47 lit. e) iar nu a celor două concomitent.

Prin urmare, contrar susținerilor părții recurente expuse la fila x a cererii de recurs, neglijenta în efectuarea lucrărilor de către executor (ca sancțiune de sine stătătoare) a fost stabilită prin raportare la împrejurarea că aceasta a calculat cheltuieli în dosarele de executare care fie nu aveau temei legal, fie nu erau dovedite cu înscrisuri doveditoare.

Astfel sunt nefondate susținerile recurentei reclamante cu privire la faptul că sumele în bloc de 467 de RON erau întemeiate și justificate, în condițiile în care nu erau dovedite cu înscrisuri iar executorul nu a procedat la detalierea lor în conformitate cu activitatea de executare îndeplinită în fiecare dosar în parte, precum și faptul că erorile de calcul nu puteau fi subsumate noțiunii de neglijență în efectuarea lucrărilor care să conducă la sancționarea sa disciplinară, sunt nefondate.

În același sens, Statutul UNEJ la art. 65

12

aprobat prin Hot. UNEJ nr. 19/2020 stabilește că executorul judecătoresc are obligația legală, profesională și morală de a calcula, stabili și încasa onorariile de executare silită, precum și orice alte cheltuieli de executare silită cuvenite, numai cu respectarea strictă a prev. art. 670 din C. proc. civ., ale art. 39 din lege, ale art. 55 din Regulament și ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006, și numai în baza documentelor justificative prevăzute de lege.

Referitor la modul de stabilire a cheltuielilor de executare, prezintă relevanță și dispozițiile art. 55 alin. (1)-(3) din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 188/2000 în care se menționează că executorul judecătoresc are dreptul la onorariu pentru activitatea prestată, care să reflecte activitatea acestuia, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului.

Din perspectiva temeiului de drept anterior indicat, nu se poate considera că cheltuielile cu transportul zilnic al executorului la sediul biroului din alt județ, sunt cheltuieli de executare care pot fi puse în sarcina debitorului, ci sunt cheltuieli care se suportă din onorariul încasat de executor cu respectarea reglementărilor legale și statutare.

Nu pot fi primite susținerile reclamantei potrivit cărora menționarea tipurilor de cheltuieli în discuție a fost făcută cu intenție directă în mod generic ca exemplu la toate dosarele, iar nu din neglijență sau din greșeală, și astfel nu se încadrează în situația prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

Așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, interpretarea propusă de recurenta reclamantă, în sensul că în mod intenționat ar fi stabilit în sarcina debitorilor sume de bani care nu erau datorate de aceștia pentru motivele arătate mai sus, ar fi de natură să atragă răspunderea penală a acesteia, ceea ce nu e cazul în cauza dedusă judecății.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 37 din 18 martie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.