ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4228/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25.08.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei să îi comunice în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, datele personale ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor x incluse în campania de rechemare în service "B." prevăzute în Anexa nr. 4 la acțiune, în vederea identificării și contactării acestora pentru efectuarea campaniilor de rechemare în service inițiate de către producătorul x.

Prin sentința nr. 513 din 29 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor;

(ii) a obligat pârâta la comunicarea către reclamantă a datelor de identificare - nume, prenume/denumire și domiciliu/sediu - ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor incluse în campania de rechemare în service B.", care nu au putut fi notificați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel cum rezultă aceste informații din baza de date actualizată a pârâtei, ele urmând a fi identificate în funcție de tipul mașinii și numerele de identificare menționate în documentul intitulat "Lista destinatarilor pentru care plicurile s- au întors ca urmare a mutării acestora de la domiciliu. Plicuri aferente campaniei tehnice B. - trimise în iunie 2016", pozițiile 1 -282 .

(iii) a respins în rest cererea, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 513 din 29 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare, criticând sentința ca nelegală, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat existența unei contradicții între considerente și dispozitivul hotărârii judecătorești atacate, aacesteia vizează soluția de respingere a acțiunii.

Astfel, potrivit considerentelor sentinței atacate, prima instanța constată că reclamanta a făcut dovada că solicitarea sa înaintată pârâtei de prelucrare/comunicare a datelor cu caracter personal a proprietarilor celor 33.970 vehicule, ce face obiectul prezentei cauze, se încadrează atât în ipoteza de la art. 6 lit. d) cât și în ipoteza de la art. 6 lit. .f din Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) însă interesul legitim în prelucrarea/furnizarea datelor cu caracter personal a fost justificat numai pentru proprietarii de vehicule pentru care scrisorile de informare transmise conform evidențelor din propria bază de date nu au fost restituite prezumându-se, în cazul acestora, că destinatarii le-au recepționat și nu au dorit să dea curs cererilor reclamantei de rechemare în service asumându-și astfel consecințele.

Cu toate acestea, prima instanță reține că refuzul pârâtei de comunicare către reclamantă a datelor cu caracter personal ale acelor proprietari de vehicule din solicitare, care nu au putut fi înștiințați prin scrisoare recomandată asupra defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor pe care le dețin, este un refuz justificat (acei destinatari ai notificării reclamantei a căror scrisori de informare au fost restituite) însă, în dezacord cu această reținere, prin dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțate obligă pârâta la comunicarea către reclamantă a datelor de identificare -nume/prenume/denumire și domiciliu/sediu - ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor incluse în campania de rechemare în service x, B." care nu au putut fi notificați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (...)pentru care plicurile s-au întors ca urmare a mutării acestora de la domiciliu (...)."

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 6 din Regulamentul UE nr. 679/2016 la situația de fapt și de drept ce reiese din probatoriul administrat în cauză.

Susține că potrivit competențelor reglementate de dispozițiile art. 11

5

alin. (1) lit. d) din O.G nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de pașapoarte și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, autoritatea publică recurentă constituie, utilizează și actualizează Registrul Național de Evidență al permiselor de conducere și vehiculelor înmatriculate (RNEPCVIR), care nu are caracteristicile conferite unui registru de publicitate, actualizarea acestuia din perspectiva competențelor legale ce le deține vizând exclusiv operațiuni de ordin tehnic asupra bazei de date, însă baza de date din perspectiva situației juridice a unui vehicul care îndeplinește condițiile legale pentru a fi pus în circulație pe drumurile publice și a titularului dreptului de proprietate asupra vehicului se actualizată numai la solicitarea proprietarului vehiculului, de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere

În ce privește actualizarea RNEPCVIR, recurenta-pârâtă face trimitere la dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, precizând că baza de date constituită și administrată de autoritatea pârâtă conține vehiculele și proprietarii acestora ce au solicitat, în condițiile legii, punerea/menținerea vehiculelor aflate în proprietatea acestora, în circulație, pe drumurile publice. Însă, există situații, într-un procent semnificativ, în care transferul proprietății vehiculelor de la o persoană la alta să nu fie urmată de înregistrarea bunului la organul fiscal, motiv pentru care proprietarul vehiculului nu poate înmatricula/transcrie, pe numele său vehiculul la autoritatea competentă cu consecința emiterii certificatului de înmatriculare pe numele său, situație în care noul proprietar al vehiculului circulă cu vehiculul înmatriculat în circulație (potrivit evidențelor din RNEPCVIR) pe numele unui proprietar anterior.

Din acesta perspectivă, a prezumției lipsei conformării actuale a datelor existente în baza de date referitoare la un vehicul înmatriculat în circulație cu situația juridică actuală a respectivului vehicul din punct de vedere al proprietarului acestuia, situație în care s-ar furniza către reclamantă, comerciant de vehicule, date cu caracter personal ale unor persoane ce în prezent nu mai au calitatea de proprietar al respectivului vehicul (reținând și vechimea comercializării vehiculelor -anterior anulului 2015), a invocat instanței de fond normele legale ce reglementează operațiunea de înmatriculare în circulație a unui vehicul/transcriere a transferului dreptului de proprietate asupra unui vehicul înmatriculat în circulație, însă aceste argumente, ce vizează o situație de fapt întemeiată pe norme legale incidente operațiunilor de înmatriculare/transcriere/radiere vehicule și care stau la baza evidențelor RNEPCVIR, nu au fost analizate de către prima instanță.

De asemenea, consideră că în mod eronat prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. d) din Regulamentul nr. 679/2016 privind legalitatea prelucrării datelor personale scopul fiind cel al protejării intereselor vitale ale persoanelor ce au achiziționat de la reclamantă (anterior anulului 2015) vehicule înscrise în campanie, întrucât în ceea ce privește această condiție de legalitate, considerentul 46 din preambulul Regulamentului nr. 679/2016 prevede un domeniu de aplicare a acestuia foarte limitat, respectiv în domeniul asistenței medicale de urgență, în scopuri medicale când persoana este incapabilă să-și exprime consimțământul.

Protecția interesului vital poate să apară în contextul datelor privind sănătatea unei persoane, date ce fac parte din categoriile speciale de date și a căror prelucrare conduce la incidența art. 9 din GDPR.

Pe de altă parte, intimata-reclamantă, în calitate de agent comercial, reprezentantă în România a firmei producătoare a vehiculelor marca x cuprinse în campania de rechemare, se află în posesia datelor cu caracter personal ale proprietarilor acestora, menționate în contractele de vânzare - cumpărare a respectivelor vehicule, astfel încât poate realiza informarea acestora cu privire la vehiculele neconforme tehnic pe care le-a întrăinat acestora.

De asemenea, apreciază eronată soluția de obligare la furnizarea datelor cu caracter personal ale proprietarilor de vehicule evidențiați în RNEPCVIR pentru care notificările (plicurile) acesteia prin scrisoare recomandată s-au întors ca urmare a schimbării adresei de domiciliu/mutării acestora de la domiciliu, întrucât autoritatea publică recurentă nu deține baza de date conținând domiciliul persoanelor fizice, acesta fiind în competența, în condițiile legii, unei alte structuri din subsordinea Ministerului Afacerilor Interne, respectiv a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPEABD), iar în ce privește sediul persoanelor juridice, informațiile actualizate pot fi obținute de la Registrul Comerțului.

Intimata-reclamantă A. S.R.L a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală, reiterând coordonatele esențiale ale cauzei.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În esență, litigiul de față a fost generat de refuzul autorității publice pârâte DRPCIV de soluționare a cererii intimatei-reclamante înregistrate sub nr. x/14.06.2019, prin care a solicitat comunicarea datele cu caracter personal ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor x incluse în Campania de rechemare în service "B.", în vederea identificării și contactării acestora pentru efectuarea campaniilor de rechemare în service inițiate de către producătorul x, pentru remedierea de urgență a neregularităților de ordin tehnic identificate.

Cererea intimatei-reclamante înregistrată la DRPCIV sub nr. x/14.06.2019 a fost întemeiată, în principal, pe dispozițiile art. 6 lit. f) din Regulamentul 2016/679 al Parlamentului European și Consiliului din 27.04.2016, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, și, în subsidiar pe dispozițiile art. 6 lit. d) din același Regulament.

Prin adresa de răspuns nr. x/02.07.2019, autoritatea pârâtă DRPCIV și-a motivat refuzul de soluționare pe inaplicabilitatea art. 6 alin. (1) lit. f) din Regulamentul 2016/67.

Instanța de fond, apreciind că autoritatea publică pârâtă, în mod eronat, prin răspunsul comunicat intimatei-reclamante, a concluzionat că nu sunt aplicabile prevederile art. 6 lit. f) din Regulamentul UE 2016/679, fără a verifica și incidența celei de-a doua situații invocate de intimata-reclamantă, privitoare la protejarea vieții și integrității corporale a șoferului, pasagerilor și a celorlalți participanți la trafic, care se subsuma condițiilor prevăzute de art. 6 lit. d) din Regulament, iar intimata-reclamantă a făcut dovada că îndeplinește în parte condițiile legale pentru a se încuviința prelucrarea datelor cu caracter personal, a admis în parte acțiunea.

Astfel, a constatat că refuzul exprimat de pârât este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, numai în ceea ce privește comunicarea datelor cu caracter personal ale acelor proprietari care nu au putut fi înștiințați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire asupra defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor pe care le dețin în proprietate (destinatarii neputând fi identificați la domiciliile declarate la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare), pentru care reclamanta a făcut dovada că solicitarea sa de comunicare a datelor cu caracter personal se încadrează atât în ipoteza de la art. 6 lit. d), cât și în ipoteza de la art. 6 lit. f) din Regulamentul UE 2016/679, prelucrarea fiind solicitată cu justificarea interesului legitim al terțului, în scopul protejării intereselor vitale ale persoanelor vizate de prelucrare și al altor persoane, aceasta fiind așadar adecvată, relevantă și limitată la ceea ce este necesar în raport de scopul pentru care s-a solicitat această prelucrare; în ceea ce privește solicitarea de prelucrare a datelor referitoare la proprietarii pentru care scrisorile de informare nu au fost restituite (prezumându-se că acestea au ajuns în posesia acestora), instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada interesului legitim prevăzut de art. 6 lit. f) din Regulament și nici dovada îndeplinirii condițiilor art. 6 lit. d), întrucât prin recepționarea scrisorilor de către destinatari se face dovada că reclamanta se află ea însăși în posesia datelor cu caracter personal solicitate, iar proprietarii nu au dorit să dea curs cererilor de rechemare în service, asumându-și astfel consecințele. A apreciat că o prelucrare a acestor date ale proprietarilor care, deși au fost legal informați pe toate căile - scrisoare recomandată, mass media, publicitate pe site-ul reclamantei - au ales să nu se prezinte în service, depășește ceea ce este necesar în raport de scopurile pentru care s-a solicitat prelucrarea, fiind astfel încălcate principiile reglementate de art. 5 din Regulamentul UE 2016/679 în special principiul prevăzut la lit. c) a acestui articol.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind însușită și de instanța de control judiciar întrucât reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația de fapt dedusă judecății.

Efectuând propria evaluare a actelor și lucrărilor dosarului pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține că, o primă critică adusă sentinței recurate, încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează existența unei contradicții între considerente și dispozitivul hotărârii atacate, în sensul invocat prin cererea de recurs.

Critica este nefondată, întrucât considerentele reținute expun analiza și raționamentul instanței care a stat la baza soluției de admitere în parte a acțiunii, respectiv obligarea pârâtei de a pune la dispoziția reclamantei numai datele cu caracter personal ale posesorilor de autovehicule pentru care scrisorile de înștiințare au fost restituite ca urmare a modificării domiciliilor acestora, fiind în măsură să expliciteze, în fapt și în drept, soluția pronunțată în dispozitiv.

În realitate, așa cum a susținut și intimata-reclamantă, este vorba doar despre o eroare materială de tehnoredactare cu privire la sintagma " refuz justificat", care ar putea fi îndreptată pe calea prevăzută în art. 442 C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizând aplicarea greșită a dispozițiilor dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. d) și f)din Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European și Consiliului din 27.04.2016 sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este "exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane", excesul de putere fiind definit de art. 2 alin. (1) lit. n):

"exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Din interpretarea prevederilor legale citate rezultă că atunci când are de analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, instanța de contencios administrativ nu se limitează la un control de legalitate formală ci trebuie să evalueze conduita autorității din perspectiva scopului legii, printr-o interpretare rațională a acesteia pentru că principiul proporționalității măsuriloradministrative individuale în raport cu interesul public ocrotit impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel că inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporționate în raport cu scopurile vizate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Buzescu c. României, hotărârea din 24.05.2005, § 96).

În speță, prima instanță, evaluând conduita autorității pârâte prin prisma obligațiilor legale care îi incumbă în domeniul protecției datelor cu caracter personal, a concluzionat corect că refuzul autorității pârâte, întemeiat pe inaplicabilitatea art. 6 lit. f) din Regulamentul 2016/679, are caracter nejustificat, în condițiile în care aceasta nu a efectuat o verificare și a incidenței celei de-a doua situații invocate de intimata - reclamantă prin cererea formulată, privitoare la protejarea vieții și integrității corporale a șoferului, pasagerilor și a celorlalți participanți la trafic, care se subsuma condițiilor prevăzute de art. 6 lit. d) din Regulament.

Potrivit dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. d) și f) din Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European și Consiliului din 27.04.2016, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date:

"Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

d) prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane;

f) prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

Litera f din primul paragraf nu se aplică în cazul prelucrării efectuate de autorități publice în îndeplinirea atribuțiilor lor."

De asemenea, dispozițiile art. 5 din Regulament consacră o serie de principii privind prelucrarea datelor, respectiv"datele cu caracter personal trebuie să fie adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport de scopurile în care sunt prelucrate ("reducerea la minim a datelor")".

Din coroborarea celor două dispoziții din Regulament rezultă cu evidență că recurenta-pârâtă a apreciat în mod eronat că dispozițiile art. 6 lit. f) din Regulament nu îi sunt aplicabil deoarece "lit. f) din primul paragraf nu se aplică în cazul prelucrării efectuate de autorități publice, în îndeplinirea atribuțiilor lor", textul la care s-a făcut referire nefiind incident speței.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, în cauză nu se discută prelucrarea de date cu caracter personal de către autoritatea publică în îndeplinirea unor atribuții ale acesteia, ci este vorba despre o solicitare de prelucrare provenind din partea unui terț, care invocă faptul că această prelucrare este în scopul intereselor legitime ale acestuia.

În aceste condiții, recurenta-pârâtă avea obligația să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de text, respectiv dacă intimata-reclamantă justifică un interes legitim iar în legătură cu prelucrarea solicitată, nu prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal.

De asemenea, autoritatea solicitată avea obligația de a verifica dacă prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane.

Or, interesul legitim al intimatei-reclamante prevăzut de art. 6 lit. f) din Regulament constă în remedierea de urgență a nereguralităților de ordin tehnic identificate la autovehicule marca A. incluse în campania de rechemare în service, în scopul protejării vieții și a integrității corporale atât a șoferului și pasagerilor autoturismelor în cauză, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Astfel, în mod corect a constatat instanța de fond că solicitarea intimatei de comunicare a datelor cu caracter personal se încadrează atât în ipoteza de la art. 6 lit. d) cât și în ipoteza de la art. 6 lit. f) din Regulamentul UE 2016/679, prelucrarea fiind solicitată cu justificarea interesului legitim al terțului, în scopul protejării intereselor vitale ale persoanelor vizate de prelucrare și al altor persoane, aceasta fiind așadar adecvată, relevantă și limitată la ceea ce este necesar în raport de scopul pentru care s-a solicitat această prelucrare.

Pe cale de consecință, refuzul autorității pârâte de comunicare a datelor cu caracter personal ale acelor proprietari care nu au putut fi înștiințați prin scrisoare recomandată asupra defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor pe care le dețin în proprietate, are caracter nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale reglementate de art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, invocate de către recurenta-pârâtă în sprijinul cererii sale, nu sunt relevante în cauză întrucât, indiferent dacă Registrul Național de Evidență al permiselor de conducere și vehiculelor înmatriculate este sau nu integral actualizat, pe motiv că unii dintre proprietari de autovehicule nu își îndeplinesc în termenul legal obligația de a-și înmatricula autovehiculelele pe propriul nume, recurenta-pârâtă deține datele cu caracter personal la comunicarea cărora a fost obligată prin sentința recurată.

Pe de altă parte, câtă vreme intimata-reclamantă nu este încunoștiințată în cazul înstrăinării autovehiculelor către alte persoane, susținerea recurentei în sensul că, în calitate de agent comercial, reprezentantă în România a firmei producătoare a vehiculelor marca x cuprinse în campania de rechemare, aceasta se află în posesia datelor cu caracter personal ale proprietarilor acestora, menționate în contractele de vânzare - cumpărare a respectivelor vehicule, astfel încât poate realiza informarea acestora cu privire la vehiculele neconforme tehnic pe care le-a întrăinat acestora, este lipsită de suport.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele prezentate anterior, nefiind identificate motive de reformare a sentinței din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, ca nefondat.

PENRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinței nr. 513 din 29 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2022.