ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4227/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2019, astfel cum a fost modificată și completată la data de 03.03.2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, B., C. și D., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

(i) anularea Deciziei Biroului de Coordonare al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității adoptată în data de 26.06.2019, prin care s-a decis: scoaterea din uz a computerului folosit de reclamantă și interzicerea accesului direct și nemijlocit la formele de evidență ale direcției pentru alte persoane decât funcționarii publici care fac parte din Direcția Investigații, având în vedere caracterul nelegal al deciziei atacate, prin adoptarea și punerea Deciziei contestate în aplicare realizându-se o vătămare atât în ce privește interesul legitim privat al reclamantei, precum și interesul legitim public;

(ii) obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca în termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a soluției în cadrul prezentului dosar, sub sancțiunea aplicării unei penalități în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, să permită accesul tuturor membrilor Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, și implicit reclamantei în perioada în care ocupă această funcție, la consultarea tuturor celor opt baze de date existente în forma lor completă, necenzurată, astfel cum aceasta se regăsesc la Direcția Investigații, respectiv:

a) Baza de date reprezentând "Evidența dosarelor preluate de C.N.S.A.S." denumită și "Total";

b) Baza de date reprezentând "Evidența dosarelor distruse de fosta Securitate";

c) Baza de date cu fișe de consultare a dosarelor denumită si "SEAPP";

d) Baza de date reprezentând "Evidența centralizată a ofițerilor." denumită și "CECO";

e) Baza de date reprezentând "Evidența D-O-l-U (dosare_ofițeri_informatori_unități)";

f) Baza de date reprezentând "Evidența fondului documentar";

g) Baza de date reprezentând "Evidența microfilmelor";

h) Baza de date reprezentând "Evidența persoanelor lucrate de Dl".

(iii) obligarea Președintelui C.N.S.A.S. la plata unei amenzi reprezentând 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu se va conforma dispozitivului instanței în privința capătului de cerere nr. x al cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificată, în termenul de executare stabilit;

(iv) obligarea pârâților în solidar la plata unor despăgubiri în cuantum de 1 euro, cu titlu de daune morale;

(v) obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării actului administrativ unilateral contestat până la soluționarea prin hotărâre definitivă a prezentei cauze.

2.1 Prin încheierea de ședință din 23 iunie 2020, Curtea de Apel București a încuviințat părților litigante proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei; a respins solicitarea reclamantei de a se mai depune la dosar documente suplimentare (la acest moment procesual); a respins proba cu interogatoriul pârâților; a încuviințat martorul propus de reclamantă, E., urmând a fi citat la adresa de domiciliu și la locul de muncă, iar în măsura în care nu se va prezenta, a pus în vedere reclamantei că poate să prezinte din partea acestui martor o declarație pe proprie răspundere (olografă); a respins proba cu martorii propuși atât de reclamantă, cât și de pârâtă și a prorogat discutarea excepțiilor de procedură invocate după administrarea probelor.

2.2. Prin sentința nr. 638 din 16 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins ca neîntemeiate;

(ii) a respins ca neîntemeiată acțiunea modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, C., B., D.;

(iii) a obligat reclamanta la cheltuieli de judecată către pârâți în sumă de 5.000 RON, reprezentând onorariu avocațial redus.

Împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2020 și a sentinței nr. 638 din 16 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Sintetizând conținutul memoriului de recurs expus pe 32 de pagini, Înalta Curte reține că încheierea și sentința Curții de apel sunt combătute sub următoarele aspecte:

3.1. În ceea ce privește încheierea de ședință din 23 iunie 2020, recurenta-reclamantă invocă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Susține că instanța a respins cererea de încuviințare a probei cu înscrisuri suplimentare (în concret, documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate, înregistrarea audio a ședinței la care aceasta a fost adoptată și stenogramele din data de 04.07.2019 și din 11.07.2019), cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 255 alin. (1) C. proc. civ., art. 22 C. proc. civ. și a dreptului la apărare.

Instanța de fond s-a raportat la volumul de înscrisuri care a fost depus până la acel moment la dosar, deși reclamanta a indicat că cele mai multe dintre înscrisurile depuse de către pârât nu aveau nicio concludență din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată, fiind vorba de înscrisuri vechi, unele cu o pronunțată natură tehnică, iar altele fiind ulterioare emiterii actului contestat.

Administrarea probelor s-ar fi impus, contrar celor reținute de instanța de fond, nu atât pentru a decide oportunitatea măsurii, cât pentru a avea posibilitatea să fie evaluate toate criteriile care trebuie analizate ori de câte ori se constată că se adoptă o măsură care reprezintă o ingerință în drepturile reclamantului.

Astfel, instanța ar fi trebuit să determine caracterul legitim al scopului urmărit de emitentul deciziei, element fără de care nu se poate proceda la analiza caracterului proporțional al măsurii dispuse.

Ulterior stabilirii caracterului licit al scopului urmărit, trebuie să aibă loc examinarea măsurii din perspectiva ei de a fi adecvată, necesară (adică indispensabilă pentru îndeplinirea scopului) și proportională, urmând a se stabili astfel dacă este asigurat un just echilibru între interesele concrete.

Prin urmare, probele care nu au fost încuviințate de către instanță sunt de natură să contureze situația de fapt, iar prin raportare la elemente concrete ale acesteia să se analizeze criteriile mai sus amintite.

Or, instanța de fond nu face o astfel de analiză, întrucât pe de-o parte nu deține elemente probatorii suficiente, iar pe de altă parte nu reține că ar fi avut loc o ingerință într-un drept al reclamantei, motiv pentru care apreciază că se impune suplimentarea probatoriului cu mijoacele de probă solicitate.

3.2. În ceea ce privește sentința nr. 638 din 16 iulie 2020, recurenta invocă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Instanța de fond a reținut în mod greșit esența litigiului: aceasta nu vizează dreptul reclamantei de a accesa un anumit terminal, ci vizează analiza legalității măsurii adoptate de Biroul de Coordonare al CNSAS prin care s-a decis restrângerea drepturilor membrilor Colegiului de Conducere al CNSAS.

Prin cererea de chemare în judecată și cererea modificatoare reclamanta nu a solicitat să i se creeze acest drept, solicitările încadrându-se în soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ, prevăzute de art. 18 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 544/2004.

Instanța nu a analizat sub niciun aspect elementele indicate de către reclamantă potrivit cărora Decizia emisă la data de 26.06.2019 de către Biroul de Coordonare reprezintă expresia excesului de putere, Biroul de Coordonare al C.N.S.A.S. încălcând, fără excepție, toate principiile consacrate de Recomandarea R(8o)2 a Consiliului Europei, referitoare la modul de exercitare a puterii discreționare.

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, recurenta indicând în acest sens contradicția existentă în paragraful de la pagina 32 din hotărâre, în sensul că, pe de o parte, instanța reține că "nu îi revine sarcina să se pronunțe asupra utilității/oportunității accesului reclamantei la bazele de date DI", iar pe de altă parte, că "ceea ce instanța are de analizat este dacă refuzul accesului reclamantei, ca membru al Colegiului CNSAS la bazele de date DI este sau nu justificat".

Or, din punct de vedere logic, pentru a putea concluziona asupra legalității măsurii, era necesar a fi analizată inclusiv oportunitatea ca membrii Colegiului CNSAS să consulte baza de date DI, în îndeplinirea mandatului lor.

Invocă, de asemenea, precaritatea argumentației primei instanțe care reține că în lipsa unei reglementări anterioare privind bazele de date ce pot fi consultate de către membrii Colegiului CNSAS, adoptarea deciziei contestate este una legală.

În realitate, în absența unei reglementări exprese a bazelor de date care pot fi consultate de membrii Colegiului în exercitarea atribuțiilor ce le revin, nu se poate concluziona că reclamanta nu ar fi deținut un drept, în sensul legii, de a consulta bazele de date. Or, din moment ce nu exista o enumerare limitativ prevăzută de lege din care să fie excluse bazele de date DI ori un alt tip de interdicție, se poate concluziona că acest drept exista în patrimoniul reclamantei, iar măsura contestată are rolul de a-i îngrădi acest drept.

Fiind vorba despre un act prin care se instituie interdicții și deci o ingerință în dreptul reclamantei, era necesar ca instanța să analizeze toate acele elemente de natură a determina scopul licit, precum și examenul de proporționalitate al măsurii dispuse.

Or, pentru a nu realiza o astfel de analiză, instanța de fond a reținut că nu ar fi vorba despre un drept al reclamantei, ci că aceasta și-ar fi exercitat în mod tolerat opțiunea de a se pregăti pentru ședințele Colegiului CNSAS prin consultarea bazei de date DI.

O atare concluzie este evident eronată, de vreme ce, în lipsa reglementării exprese a bazelor de date nu se poate concluziona că dreptul membrilor Colegiului nu există; cu atât mai mult cu cât în practică aceste baze de date sunt utilizate, iar pe de altă parte, instanța reține că măsura nu este de natură să afecteze dreptul membrilor Colegiului de a consulta celelalte baze de date (acelea care nu fac obiectul deciziei contestate) și care sunt utilizate cutumiar în pregătirea ședințelor CNSAS.

Prin urmare, dacă se reține că ceilalți membri au un drept câștigat de a utiliza celelalte baze de date, nereglementate nici acelea, înseamnă că în mod eronat instanța a concluzionat că reclamanta nu are un drept în a consulta baza de date Dl în lipsa unei reglementări exprese care să îi confere acest drept.

Pornind de la acest raționament eronat, instanța concluzionează că decizia contestată nici nu o poate vătăma pe reclamantă, de vreme ce aceasta oricum nu deținea un drept.

În concluzie, sentința este contradictorie pentru motivele indicate, aplicându-se un dublu standard în urma căruia se reține, pe de-o parte, pornind de la aceeași situație premisă, că membrii Colegiului CNSAS au un drept de a consulta bazele de date utilizate tradițional de aceștia pentru pregătirea ședințelor, chiar dacă nu există consacrare legală expresă, iar pe de altă parte, reclamanta nu deține un drept pentru utilizarea bazei de date DI deși a fost utilizată constant de la data debutului mandatului și până la data interdicției contestate, tocmai pentru că aceasta nu era consacrată.

De asemenea, instanța aplică eronat dispozițiile 14 din O.U.G. nr. 24/2008, care prevăd că Biroul de Coordonare conduce activitatea curentă a CNSAS, în vreme ce potrivit art. 9 din același act normativ, Colegiul CNSAS conduce activitatea instituției; raportat la natura măsurii adoptate, prin care se tinde la restrângerea unor drepturi, în mod eronat a fost considerată decizia contestată ca fiind expresia desfășurării activității curente; Biroul de Coordonare nu are prerogativa conferită de legiuitor de a restrânge drepturi și libertăți și nici nu se bucură de nicio marjă de apreciere, activitatea sa fiind limitată activitatea curentă, pur administrativă a instituției.

Instanța interpretează eronat și dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008, reținând că ar reglementa o altă situație față de cea analizată în cauză, respectiv că acest text permite membrilor Colegiului CNSAS acces neîngrădit la toate documentele și bazele de date deținute de către alte instituții.

Însă, textul legal analizat nu se face referire și la dreptul de a consulta documentele și bazele de date proprii ale CNSAS, acest lucru fiind presupus implicit, prin însăși natura activității pe care membrii Colegiului CNSAS o desfășoară, a scopului creării acestei arhive și a scopului creării bazelor de date.

Prin urmare, în cauză devine incident principiul "cine poate mai mult, poate și mai puțin", mai mult reprezentând dreptul de acces la bazele de date și documentele instituțiilor terțe, iar mai puțin, accesul la aceleași instrumente de cercetare (documente și baze de date) din instituția proprie- CNSAS.

Instanța de fond reține că prin măsura contestată reclamanta nu ar fi îngrădită în dreptul de a consulta documentele aflate în arhiva CNSAS, aspect cel puțin în parte incorect, întrucât dreptul de acces la documentele din arhiva proprie a CNSAS este consacrat legal. Cu toate acestea, pentru ca acest drept să fie unul efectiv, susceptibil de a fi exercitat, este necesar să se permită accesul la instrumentul care permite identificarea documentelor în vasta arhivă a CNSAS, iar acest instrument este baza de date DI.

Or, câtă vreme prin decizia contestată reclamantei i-a fost îngrădit dreptul de acces la un instrument esențial de orientare și căutare în arhive, dreptul membrilor Colegiului de a studia actele este unul ipotetic și iluzoriu.

Aplicând și în acest caz principiul potrivit căruia cine poate mai mult, poate și mai puțin, trebuie să se rețină că de vreme ce membrilor Colegiului le este permis accesul neîngrădit la documentele din arhivă, același drept neîngrădit ar trebui să existe și pentru bazele de date instrument de căutare și de orientare în aceste arhive, care reprezintă un accesoriu creat pentru a facilita această muncă de cercetare.

Concluzionând, prin decizia contestată are loc o ingerință în dreptul legitim al reclamantei, iar scopul pentru care interdicția a fost adoptată nu este unul legitim. Din acest motiv, măsura nu poate fi considerată ca fiind nici adecvată, necesară ori proporțională.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, suplimentarea probatoriului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Intimații -pârâți Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, B., C. și D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurenta-reclamantă .

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare și note scrise.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea și sentința recurate prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

2.1. Recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2020

Prin criticile care se pot încadra numai în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se invocă încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, constând în modul de administrare a probelor, de unde recurenta deduce că instanța de judecată nu a urmărit stabilirea adevărului judiciar, având drept consecință încălcarea dreptului la apărare.

Criticile sunt nefondate, întrucât posibilitatea instanței de judecată de a cenzura probele solicitate de părți nu se circumscrie dreptului la apărare al părților.

În planul probațiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanțelor de fond, aceasta are o marjă de apreciere asupra utilității probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluționarea litigiului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ., în exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului statornicit prin art. 22 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte reține că nu sunt încălcate aceste norme de procedură în cazul în care instanța de fond a pus în discuție proba cu înscrisuri suplimentare solicitată de reclamantă și deliberând asupra admisibilității și aptitudinii acesteia de a duce la soluționarea procesului a hotărât respingerea justificată a probei, prin considerente adecvate în care se arată că proba solicitată nu are utilitate în planul cercetării judecătorești.

Or, din cuprinsul încheierii recurate rezultă că instanța de fond a admis proba cu înscrisurile aflate la dosar pentru ambele părți litigante și proba cu un martor pentru reclamantă și a respins proba cu înscrisuri suplimentare solicitată de reclamantă (în concret documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate, înregistrarea audio a ședinței CNSAS din 26.06.2019, în cadrul căreia s-a adoptat măsura contestată și stenogramele necenzurate din data de 04.07.2019 și 11.07.2019 în care s-a discutat despre accesul membrilor Colegiului la bazele de date ale instituției), reținând că nu se mai impune depunerea la dosar a unei documentații suplimentare, având în vedere obiectul litigiului, pe de o parte și, pe de altă parte înscrisurile aflate deja la dosarul cauzei, raționament validat și de instanța de control judiciar.

Înalta Curte apreciază că raționamentul judecătorului fondului este justificat, întrucât instanța de contencios administrativ învestită cu verificarea legalității unui act administrativ are în vedere strict documentația care a stat la baza emiterii actului, documentație care se afla deja depusă la dosar, iar nu contextul factual în care a fost emis actul atacat, pe care reclamanta a dorit să îl raporteze la discuțiile purtate în ședințele CNSAS, nerelevant sub aspect probatoriu în raport de obiectul cauzei.

Prin urmare, respingerea probei cu înscrisuri suplimentare nu aduce nicio atingere dreptului la apărare al recurentei, câtă vreme nu se poate reține care sunt viciile de legalitate care afectează măsura adoptată de instanța de fond și vătămarea legitimă cu caracter procesual suferită de parte. Aprecierea asupra pertinenței, concludenței și utilității probei propuse se constituie într-un aspect care ține de temeinicia hotărârii adoptate, fiind incompatibilă cu examenul de legalitate specific recursului.

În concluzie, criticile aflate sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

3.2. Recursul formulat împotriva sentinței nr. 638 din 16 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Recurenta -reclamantă a învestit instanța de contencios cu o acțiune, ulterior modificată, structurată pe mai multe capete de cerere, prin care a solicitat, în principal, anularea Deciziei Biroului de Coordonare al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității adoptată în data de 26.06.2019, prin care s-a dispus: (i) scoaterea din uz a computerului folosit de reclamantă și (ii) interzicerea accesului direct și nemijlocit la formele de evidență ale direcției pentru alte persoane decât funcționarii publici care fac parte din Direcția Investigații și obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (...), să permită accesul tuturor membrilor Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, și implicit reclamantei în perioada în care ocupă această funcție, la consultarea tuturor celor opt baze de date existente în forma lor completă, necenzurată, astfel cum aceasta se regăsesc la Direcția Investigații.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, atât sub aspectul neregularităților procedurale invocate, cât și în privința chestiunilor de drept substanțial, concluzionând că, în lipsa unei reglementări legale cu privire la dreptul de acces al membrilor CNSAS la bazele de date ale Direcției de Investigații și a imposibilității instanței de a recunoaște reclamantei un drept de acces în contextul noii funcții pe care o deține, nu poate fi reținut în sarcina pârâtului un refuz nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Soluția curții de apel este însușită și de instanța de control judiciar întrucât a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de casare încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, întrucât hotărârea recurată este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Din considerentele ample ale hotărârii rezultă că instanța de fond a sistematizat și a examinat toate cererile și susținerile părților, fiind preocupată să identifice obiectul acțiunii, problema de drept dedusă judecății și împrejurările de fapt care au constituit situația premisă a declanșării mecanismului judiciar.

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor și apărărilor invocate de părți, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, nu implică obligația instanței de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligației fiind variabilă, în funcție de natura hotărâri și de circumstanțele fiecărei cauze, cu luarea în considerare a pertinenței, clarității, relevanței în economia litigiului și fundamentării respectivelor motive.

Având în vedere că instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză pe baza probelor administrate și a analizat în cuprinsul considerentelor motivele de nelegalitate invocate, raționamentul urmat fiind expus clar și logic, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub aspectul considerentelor contradictorii, Înalta Curte subliniază că există contradicție între considerente, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când din unele considerente rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, în cauză, recurenta nu invocă existența unei contradicții între considerente ci critică însăși raționamentul instanței în privința argumentelor care au stat la baza soluției pronunțate, fără a susține motivul de casare invocat.

În aceste condiții, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate din această perspectivă fiind nefondate.

Criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

Raportat la obiectul acțiunii, astfel cum a fost configurat de recurenta-reclamantă, instanța de fond a avut de analizat dacă "refuzul" de acces al recurentei-reclamante, ca membru al Colegiului CNSAS, la bazele de date ale Direcției de Investigații, este sau nu justificat, prin raportare la cadrul normativ incident în cauză.

Decizia Biroului de Coordonare al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității din data de 26.06.2019, atacată în cauză, a fost emisă în baza și în aplicarea dispozițiilor O.U.G nr. 24/2008, a Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și în conformitate cu Regulamentul intern al CNSAS.

Potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G nr. 24/2008, Biroul de Coordonare al Colegiului C.N.S.A.S. conduce activitatea curentă a C.N.S.A.S., informând membrii Colegiului despre măsurile luate";

Conform art. 16 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 (ROI CNSAS)"Biroul de Coordonare al Colegiului C.N.S.A.S. conduce activitatea curentă a instituției și informează, la prima ședință, membrii Colegiului despre măsurile luate";

În virtutea prevederilor art. 14 lit. d) din Regulamentul Intern al C.N.S.A.S. "Biroul de coordonare are următoarele atribuții principale:/.../d) Alte activități și acțiuni specifice funcției, funcționarilor publici, angajaților contractuali și care privesc relația angajatorului cu angajatul".

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, din analiza dispozițiilor legale precitate rezultă că decizia contestată a fost în mod legal emisă de Biroul de Coordonare al Colegiului CNSAS, această prerogativă corespunzând atribuțiilor legale ce aparțin acestei structuri.

Deciziile Biroului de coordonare sunt aduse la cunoștința Colegiului în scop de informare, astfel că nu era necesară aprobarea Colegiului CNSAS.

Chiar dacă prin Regulamentul de Ordine Interioară este prevăzut un termen pentru realizarea informării Colegiului în prima ședință, acest termen este de recomandare, legiuitorul neprevăzând sancțiunea nulității pentru neîndeplinirea în termen a acestei obligații. În speță, Biroul de coordonare a adus la cunoștința Colegiului măsura în săptămâna imediat următoare adoptării, respectiv în ședința din data de 04.07.2019.

Nefondate sunt și criticile vizând interpretarea greșită a dispozițiilor art. 31 O.U.G. nr. 24/2008.

În speță, după cum judicios a observat judecătorul fondului, dispozițiile art. 31 O.U.G. nr. 24/2008, invocate de recurenta-reclamantă, nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, întrucât ipoteza vizată de alin. (2) face vorbire despre accesul membrilor Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și al funcționarilor împuterniciți de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în spațiile de arhivare la documentele prevăzute la alin. (1), iar alin. (5) prevede că drepturile și obligațiile de la alin. (1)-(4) se referă și la instrumentele de evidență enunțate la alin. (5).

Or, decizia atacată în litigiu nu a prevăzut interzicerea accesului reclamantei - în calitatea sa de membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității - la respectivele documente, evidențe etc. enunțate de legiuitor la art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, ci a prevăzut exclusiv interzicerea accesului reclamantei la formele de evidență ale Direcției Investigații și scoaterea din uz a computerului care a aparținut reclamantei în aceeași calitate - de director al Direcției Investigații. Prin urmare, măsura a fost justificată în mod corect, prin încetarea calității reclamantei de director al Direcției Investigații.

Odată cu suspendarea raportului de serviciu al recurentei-reclamante din funcția de director al Direcției Investigații ca urmare a numirii sale membru în Colegiul C.N.S.A.S., dreptul de acces nemijlocit la evidențele informatice din cadrul Direcției Investigații de pe fostul său computer a încetat în mod corespunzător, iar începând cu acel moment, recurenta-reclamantă a dobândit drepturile ce îi revin în calitatea sa de membru al Colegiului, printre acestea enumerându-se și acela de a accesa evidențele informatice existente pe computerele din sala de ședințe a Colegiului (aplicația "TOTAL" și alte evidențe informatice), similar celorlalți membri.

În acord cu cele reținute de judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că nu există nicio dispoziție normativă de rang inferior O.U.G. nr. 24/2008, clară, previzibilă, accesibilă care să prevadă un "drept" al recurentei-reclamante sau al oricărei alte persoane în aceeași situație, la bazele de date ale Direcției de Investigații.

Sub acest aspect, se reține că legiuitorul (și nu instanța) este cel care trebuie să recunoască un "drept" sau cel puțin un interes legitim public ori privat, iar nu de o situație de fapt, o toleranță de facto a unui acces la o bază de date, întrucât litigiul de față este unul de contencios administrativ în care afirmarea (și probarea) vătămării unui drept/interes legitim este premiza pornirii litigiului.

În contextul factual al cauzei, nu se poate vorbi de un "drept" al recurentei-reclamante de acces și, implicit, nici de vătămarea acestuia. De asemenea, nici de un interes legitim public, potrivit definiției legale, care vizează, între altele, realizarea competenței autorităților publice. Or, realizarea competențelor recurentei-reclamante în calitate de membru al Colegiului CNSAS nu are ca premisă, potrivit art. 19 din ROI CNSAS, accesul la baze de date ale altor departamente din cadrul CNSAS.

Nici vătămarea unui interes legitim privat nu poate fi reținută, recurenta-reclamantă neputând invoca vătămarea unui interes privat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, în contextul exercitării competențelor sale în calitate de membru al Colegiului CNSAS

Modalitatea în care se aplică, la nivel intern, art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008 ține strict de competențele legiuitorului terțiar de reglementare concretă a bazelor de date și a accesului la acestea, iar în lipsa unei reglementări, instanța nu poate să creeze ea însăși norme, aceleași argumente fiind valabile și în ceaa ce privește atribuțiile Colegiului CNSAS menționate la art. 24 lit. a)-c) din O.U.G. nr. 24/2008.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legale și temeinice încheierea și sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă căzută în pretenții la plata către intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sumei de 4.165 RON și către fiecare intimat-persoană fizică a câte 595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor atașate la dosar.

PENRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 23 iunie 2020 și a sentinței nr. 638 din 16 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Obligă recurenta A. la plata către intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sumei de 4.165 RON și către fiecare intimat-persoană fizică a câte 595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2022.