ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4156/2022

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Bușag a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România anularea deciziei nr. 8928/10.01.2020 emisă de pârâtă și în consecință, în principal, obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului situat în Bușag, înscris inițial în C.F. cu nr. x a localității Bușag, nr. topografic x, transcris în C.F. nr. x a localității Bușag, convertită în C.F. electronică nr. x a localității Tăuții Măgherăuș, nr. topografic x, iar în subsidiar, obligarea intimatei la emiterea unei decizii cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bușag, înscris inițial în C.F. cu nr. x a localității Bușag, nr. topografic x, transcris în C.F. nr. x a localității Bușag, convertită în C.F. electronică nr. x a localității Tăuții Măgherăuș, nr. topografic x, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 126 din 07 octombrie 2020 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită Cu Roma, Greco-Catolică, Bușag în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat decizia nr. 8928 emisă de pârâtă la data de 10.01.2020 și a obligat pârâta să emită o decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bușag, înscris în CF nr. x Bușag, nr. topo. x, transcris CF nr. x a localității Bușag, convertită în C.F. electronică nr. x a localității Tăuții Măgherăuș, nr. topografic x.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a arătat că instanța a interpretat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1), (4) și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, atunci când a reținut că înscrisurile depuse la dosar " evidențiază că imobilul a aparținut reclamantei, că acesta a fost preluat fără titlu. Mai atestă actele că, imobilul s-a aflat după decembrie 1989 la dispoziția unității administrativ teritoriale și pentru aceasta s-a procedat la restituirea pentru un terț, respectiv a fost înstrăinat"... "câtă vreme a existat o preluare și o înstrăinare ulterioară prin restituire pe un alt amplasament în favoarea altei entități, în cauză devin incidente prevederile O.U.G. nr. 94/2000, privind măsurile reparatorii, iar din această perspectivă susținerile reclamantei se vădesc întemeiate". Date fiind dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, recurenta a apreciat că esențial pentru justa soluționare a cauzei este faptul că imobilul în discuție nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate de textul de lege. Astfel, potrivit încheierii de C.F. nr. x-29/19.11.1999, imobilul identificat cu nr. top. x s-a transcris în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, în baza Titlului de proprietate nr. x, emis de către Comisia județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991. Dreptul de proprietate însă, a fost atribuit acesteia cu titlu de drept reconstituire. Așadar, chiar dacă s-ar presupune că imobilul s-ar fi aflat la dispoziția unității administrative după decembrie 1989 și astfel o preluare ar fi survenit în speță, imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, ci a ajuns în proprietatea acestuia de la Biserica Ortodoxă Română, persoană juridică de drept privat. În acest context, trebuie observat că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării abuzive. În ceea ce privește susținerea instanței că reclamanta ar fi îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, recurenta a apreciat că pentru a fi aplicabil art. 1 alin. (4) teza a II-a din O.U.G, nr. 94/2000, era necesar ca toate condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din același act normativ să fie întrunite, deci inclusiv cerința ca bunurile în litigiu să se fi aflat în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, iar singurul impediment la restituire să fie faptul că terenul este ocupat de clădiri nou edificate, însă nu aceasta este situația în speță, imobilul respectiv fiind în proprietatea unei persoane juridice de drept privat. De asemenea, din interpretarea art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 reiese faptul că imobilul care face obiectul cererii de retrocedare trebuie să se afle în proprietatea statului sau a altei persoane juridice de drept public, legiuitorul neputând dispune restituirea unor bunuri imobile aflate în proprietatea privată, întrucât astfel ar însemna ca atenuarea vechilor încălcări să creeze noi neajunsuri disproporționate. Condiția astfel reglementată nu este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât imobilul solicitat este proprietatea privată a Parohiei Ortodoxe Române Bușag. Dispozițiile art. 1 alin. (4) sunt incidente doar în condițiile în care imobilul teren se află în proprietatea statului sau altei persoane juridice de drept public, în accepțiunea art. 1 alin. (1) din același act normativ. În această situație se restituie în natură partea de teren rămasă liberă, sau terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile, iar pentru partea de teren ocupată de construcții noi se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, însă doar dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții (imobilul trebuie să fi aparținut solicitantei, să fi fost preluat de către Statul Român de la aceasta, la data intrării în vigoare a legii să fi fost deținut de stat sau de altă persoană juridică de drept public), condiții care nu au fost îndeplinite în speță, întrucât imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de Ia solicitantă și, la momentul actual, acesta este deținut de către Parohia Ortodoxă Română Bușag. A mai arătat recurenta că instanța a aplicat în mod eronat și prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, obligând pârâta să emită o decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul înscris în cartea funciară inițială nr. 30 a localității Bușag, nr. top. x, în favoarea reclamantei. Din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că regula o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, iar acordarea măsurilor reparatorii în echivalent reprezintă excepția; pe cale de consecință, normele care reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sunt de strictă aplicare. În cauză, imobilul identificat cu nr. top. x, s-a transcris în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române în baza Titlului de proprietate nr. x/1998, emis de către Comisia județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991, iar potrivit dispozițiilor punctului 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G nr. 94/2000, nu intră sub incidența ordonanței de urgență imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator (reconstituire) precum și construcțiile demolate. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din același act normativ, în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate după data de 22 decembrie 1989 (ex.: contract de vânzare-cumpărare, privatizare, donatie, schimb, orice alt act juridic din care să reiasă transferul de pronrietate etc.) titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent. Imobilul în cauză a intrat în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Bușag în baza Titlului de proprietate nr. x/1998, cu titlu de drept reconstituire, iar nu printr-o înstrăinare realizată legal de către Statul Român după data de 22 decembrie 1989. Nu în ultimul rând, recurenta a susținut că instanța a aplicat în mod greșit și prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, soluționând cererea, instanța poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Atât doctrina, cât și practica judecătorească, sunt constante în a afirma că instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit. În cazul în care s-ar recunoaște acest drept instanțelor, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat. Totodată, referitor la solicitarea reclamantei de a i se restitui în natură imobilul sus-menționat, s-a solicitat a fi avut în vedere și faptul că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informații actuale privind situația juridică a imobilului, absolut necesare pentru a se verifica în ce măsură este posibilă restituirea în natură a imobilului solicitat. În acest context, recurenta a solicitat ca, în cazul admiterii acțiunii formulate, să fixeze, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, un termen mai lung care să permită realizarea unor demersuri pentru obținerea de informații privind situația juridică a imobilului solicitat, în vederea fundamentării deciziei.

Apărările formulate de intimată Intimata-reclamantă Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Bușag, a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. În esență, intimata a apreciat că recurenta pretinde, fără temei, faptul că imobilul în discuție nu a fost preluat de către Statul Român și încearcă distorsionarea adevărului, prin explicația iluzorică a reconstituirii dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Parohiei Ortodoxe Bușag. Acest argument nu poate fi primit, câtă vreme existența titlului de proprietate nr. x în favoarea Parohiei Ortodoxe Bușag dovedește că imobilul s-a aflat la dispoziția unității administrative, întrucât aceasta nu ar fi putut dispune de bunul altuia, prin reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea oricărei persoane. De asemenea, recurenta susține în mod eronat și faptul că bunul ar fi fost preluat de la Parohia Ortodoxă, însă la dosarul Comisiei dar și al instanței, există dovada că, înainte de anul 1948, imobilul solicitat a aparținut intimatei-reclamante, conform extraselor de carte funciară. În același timp, se ignoră de către recurentă și posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea unor foști proprietari și pe un alt amplasament decât cel inițial. Din aceste motive, în cauză nu se poate vorbi despre o aplicare eronată a dispozițiilor art. 2 și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 sau punctul 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G nr. 94/2000. În privința posibilității instanței de a obliga autoritatea la emiterea actului administrativ, intimata a arătat că anulând în integralitate decizia contestată și obligând autoritatea pârâtă la soluționarea favorabilă a cererii de retrocedare, în sensul retrocedării prin echivalent a imobilului, instanța a acționat în limitele arătate de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Bușag a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 8928/10.01.2020 prin care pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare nr. x/19.01.2006 formulată de reclamantă în privința imobilului situat în Bușag, înscris inițial în C.F. cu nr. x a localității Bușag, nr. topografic x, transcris în C.F. nr. x a localității Bușag, convertită în C.F. electronică nr. x a localității Tăuții Măgherăuș, nr. topografic x, întrucât imobilul, construcție și terenul aferent acesteia, nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Bușag, persoană juridică de drept privat. Prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat decizia contestată, obligând pârâta să emită o decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul în discuție, reținând, în esență, că potrivit actelor de la dosar imobilul a aparținut reclamantei, acesta a fost preluat fără titlu, iar după decembrie 1989 s-a aflat la dispoziția unității administrative, care a procedat la restituirea pentru un terț respectiv a fost înstrăinat. De asemenea, s-a apreciat că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, trebuia analizată din perspectiva dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5). Fiind învestită cu recursul declarat de autoritatea pârâtă împotriva soluției anterior menționate, în urma propriului demers de analiză a dispozițiilor legale incidente și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari. Textul legal reglementează, așadar, mai multe condiții necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ, pentru admiterea cererilor de retrocedare, una dintre acestea, reținută și în actul administrativ contestat, fiind cea a existenței bunului, la momentul formulării cererii, în proprietatea statului a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 (regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar), condiție care nu este, însă, îndeplinită în cauză. În speță, această condiție nu este însă îndeplinită, având în vedere faptul că potrivit încheierii de C.F. nr. x-29/19.11.1999, din Cartea funciară nr. x a localității Bușag, pentru imobilul identificat cu nr. top. x, transcris în C.F. nr. x, în baza Titlului de proprietate nr. x/12.05.1998, emis în temeiul legii fondului funciar, a fost reconstituit dreptul de proprietate Parohiei Ortodoxe Bușag. Biserica Ortodoxă Română, prin Parohia Ortodoxă Bușag, nu se află în niciuna dintre situațiile arătate anterior, întrucât nu reprezintă o persoană juridică de drept public și nici nu face parte din categoria entităților menționate la art. 2 din ordonanță. Prin urmare, contrar aprecierilor instanței de fond și susținerilor intimatei-reclamante, pretinsa îndeplinire a celorlalte condiții impuse de textul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 (preluarea abuzivă a imobilului și nelegala înstrăinare către o terță persoană) nu este suficientă pentru constatarea nelegalității deciziei contestate, condițiile menționate fiind impuse în mod cumulativ. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat, în mod eronat, solicitarea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul în discuție prin raportare exclusivă la dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 - " În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile." și art. 6 alin. (1) din același act normativ - "În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5)." rezultă că pentru a se putea dispune măsuri reparatorii prin echivalent este necesar ca toate condițiile prevăzute de lege pentru restituirea în natură să fie îndeplinite, singurul impediment la restituire fiind faptul că terenul este ocupat de clădiri nou edificate sau afectat de amenajări de utilitate publică sau ca imobilul să fi fost înstrăinat de stat ulterior anului 1989. Cum în speță, astfel cum s-a arătat anterior, imobilul vizat de cererea reclamantei nu îndeplinește condiția de a se afla în proprietatea statului sau a unei unități dintre cele expres prevăzute de lege, autoritatea pârâtă a apreciat în mod legal că nu se poate propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Pentru considerentele expuse, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând acțiunea reclamantei, o va respinge ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE,