ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4092/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Prin sentința civilă nr. 1049 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel București:

- a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A.;

- a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului se arată, în esență, următoarele:

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că prima instanță a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, deoarece a efectuat o cercetare judecătorească sumară.

Astfel, prin încheierea din 03.06.2020, instanța, în baza art. 258 C. proc. civ., a încuviințat probatoriile, respectiv înscrisuri și expertiza grafoscopică a semnăturii "Maradona". La aceeași dată, au fost prezentate înscrisuri originale, aparținând pârâtului A., cât și semnătura dată de acesta în fața instanței în vederea probării semnăturii aplicate pe notele informative la care face trimitere reclamantul CNSAS. În vederea întocmirii raportului de expertiză, a fost acordat termen la data de 30.09.2020, dată la care expertul a depus raportul de expertiză într-un singur exemplar.

Menționează că instanța de judecată nu i-a comunicat un exemplar al acestui raport, deși avea obligația comunicării unui exemplar fiecărei părți, conform dispozițiilor art. 336 C. proc. civ.. Cât privește raportul de expertiză, susține că acesta s-a efectuat contrar dispozițiilor art. 8, 10, 21 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară, coroborate cu aceleași dispoziții, respectiv art. 336 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 30.09.2020, instanța i-a încuviințat cererea de amânare în vederea studierii raportului de expertiză și formularea de obiecțiuni, acordând termen de judecată la data de 28.10.2020. Precizează că a formulat obiecțiunile la raportul de expertiză, la data de 6.10.2020, arătând, totodată, și aspectele la care s-au referit acestea.

La termenul de judecată din data de 28.10.2020, a solicitat în scris instanței să îi admită obiecțiunile și să îi comunice raportul de expertiză, lipsa sa la termen, fiind motivată de pandemia covid 19 și prevenirea răspândirii acestui virus (solicitând în acest sens participarea la ședință prin videoconferință). Însă, instanța nu a luat în considerare niciuna dintre cererile sale și nici obiecțiunile, rămânând în pronunțare asupra acțiunii formulate de CNSAS.

În raport de cele prezentate, apreciază că sunt întrunite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece, prin modalitatea în care s-a desfășurat întregul act procedural, instanța nu a respectat reguli procedurale aspect ce atrage sancțiunea nulității hotărârii recurate.

De altfel, instanța a încălcat reguli de procedură pe parcursul întregii judecăți, începând cu termenul din 16.10.2019 și continuând cu termenul din 27.11.2019 când, după ce a respins cererea de amânare și a rămas în pronunțare asupra cauzei, realizând faptul că nu s-au administrat probatorii și nu avea cum să declare închisă cercetarea judecătorească a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 04.12.2019.

Face referire și la termenul din data de 12.02.2020, termen la care instanța a pus în vedere reclamantului CNSAS să prezinte în original dosarul de rețea, iar ulterior, din cauza pandemiei provocate de coronavirus, a acordat termen la data de 17.06.2020.

Prin urmare, în raport de cronologia termenelor și modalitatea soluționării cauzei, în opinia recurentului-pârât, instanța a încălcat norme de procedură, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că instanța nu a analizat niciuna dintre condițiile enunțate de dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, nu a detaliat expunerea de motive a întâmpinării, prin care a arătat că întreaga documenție atașată cauzei cuprinde note informative ale altor persoane și, de asemenea, nu a motivat în ce măsură puținele documente înaintate de CNSAS ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și nici în ce modalitate a fost încălcat dreptul la viață privată, așa cum este prevăzut de art. 17 pct. 1 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.

Mai mult decât atât, instanța avea obligația să motiveze care au fost consecințele unui singur angajament dat în fața Securității.

În plus, instanța era obligată să ia în considerare întregul material probator, respectiv să dea posibilitatea pârâtului să-și probeze nevinovăția, iar nu să ia în considerare doar înscrisurile generale anexate de CNSAS și o expertiză a unei inscălituri.

Prezentarea într-un grad mare de generalitate a unor înscrisuri ce nu aparțin pârâtului nu fac dovada îndeplinirii ambelor condiții în vederea admiterii cererii CNSAS.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar, susținând, în esență, că nu este incident niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar prima instanță a apreciat corect asupra îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., în temeiul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Instanța de primă jurisdicție, în baza documentației prezentate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a constatat îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe impuse de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, iar pârâtul a criticat sentința primei instanțe, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

a) Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Acest caz de casare vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a săvârșit nereguli procedurale, în opinia acestuia, deoarece, la termenul de judecată din data de 28.10.2020, termen la care a lipsit din motive obiective, instanța nu a luat în considerare niciuna dintre cererile sale vizând comunicarea raportului de expertiză și participarea la ședință prin videoconferință și nici obiecțiunile la raportul de expertiză, rămânând în pronunțare pe fondul cauzei.

Prealabil analizei motivului de casare, o primă observație care se impune este aceea că prezentul recurs este formulat de către pârâtul A. doar împotriva sentinței civile nr. 1049/28.10.2020, nu și împotriva încheierilor pronunțate de instanța de fond în cursul judecății, astfel că nu vor fi analizate criticile aduse încheierilor menționate în cererea de recurs.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate. În limitele învestirii, verificând sentința atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de fond a analizat atât obiecțiunile formulate de pârât la raportul de expertiză, cât și solicitarea acestuia de amânare a cauzei pentru comunicarea acestui raport, respingându-le motivat, aspect ce rezultă din partea introductivă a sentinței recurate.

Faptul că instanța de fond nu a ținut cont de solicitările pârâtului, așa cum și-ar fi dorit acesta, nu echivalează cu neanalizarea lor sau cu încălcarea vreunui drept procesual fundamental al recurentului-pârât, căci, doar într-o astfel de situație ar fi putut fi incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cât privește solicitarea de participare la ședința din 28.10.2020, prin videoconferință, instanța de control judiciar constată că o astfel de cerere nu a fost formulată de pârât, astfel încât, susținerile recurentului referitoare la faptul că instanța de fond nu a ținut cont de o atare solicitare nu pot fi primite.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

b) Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, un prim motiv de casare invocat de recurentul-pârât este cel antereferit, potrivit căruia se poate cere casarea hotărârii când hotârârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au fundamentat soluția pronunțată, aceste argumente prezentate într-o manieră clară și concisă, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor formulate de părți pe parcursul procesului, și a înlăturat, motivat, afirmațiile pârâtului referitoare la neîndeplinirea condițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de colaborator al Securității, instanța de fond analizând în mod adecvat probele dosarului și explicând raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este întemeiată acțiunea cu care a fost învestită.

În condițiile arătate, prima instanță a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, iar împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurentul este nemulțumit și de modalitatea în care instanța de fond a analizat și interpretat probatoriile administrate în cauză, cu referire punctuală la greșita admitere a probei cu expertiza grafoscopică și la greșita apreciere a situației de fapt reliefată de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte consideră că se impune a se aminti faptul că modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare. Așa fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată, putând, eventual, să dea o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite.

În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

c) Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la criticile pârâtului vizând greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte le constată a fi, de asemenea, nefondate.

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în mod corect în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Instanța de control judiciar constată că în cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depusă Nota informativă olografă din data de 29.10.1989, dată sub numele conspirativ "Maradona", prin care recurentul-pârât informa Securitatea în legătură cu numitul O.I. "(...) că acesta ascultă frecvent postul de radio x, manifestându-și nemulțumirea că în țara noastră muncitorii nu sunt plătiți după munca depusă". Înalta Curte constată că aceste activități, la vremea respectivă, erau considerate activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și erau de natură a produce consecințe negative asupra celor vizați.

Cât privește consecințele produse de activitatea pârâtului cu privire la persoanele vizate, Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viață privată al persoanelor vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzute de art. 19 din același pact și de Constituția României de la 1965, astfel cum a susținut și intimatul-reclamant CNSAS și a confirmat instanța de fond, iar recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanelor denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale. În concluzie, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât, prin care s-a susținut că notele informative depuse la dosar nu intră sub incidența acestui text de lege.

Înalta Curte mai are în vedere și împrejurarea că situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, acestea nefiind regăsite în speță.

Nu în cele din urmă, Înalta Curte reține că pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficientă decelarea unei singure informații care să întrunească elementele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar informația analizată în considerentele acestei decizii are aptitudinea să atragă incidența textului de lege pentru constatarea calității recurentului de colaborator la Securității.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, în raport cu probatoriul administrat și susținerile părților.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1049 din 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.