ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1911/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iunie 2018 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Prin sentința civilă nr. 4118/2018 din 16 octombrie 2018, Curtea de Apel București:

- a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A.;

- a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, pârâtul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. și art. 24 din Constituție, prin aceea că, deși prin întâmpinare și notele de ședință a invocat excepția de nulitate a notelor informative care stau la baza acțiunii, această solicitare a sa nu a fost analizată de către instanță, ci doar amintită în cuprinsul hotărârii, respectiv că "această apărare nu poate fi primită". De asemenea, instanța i-a respins în mod greșit proba cu interogatoriul, deși, în opinia recurentului-pârât, întrebările la care trebuia să răspundă reclamantul vizau aspecte pertinente și utile soluționării cauzei.

Totodată, arată recurentul-pârât că instanța fondului nu a acționat în sensul art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care obligă judecătorul să stăruie prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului și prevenirea oricărei greșeli în soluționarea cauzei. Consideră, astfel, că, în hotărârea atacată, instanța a preluat întocmai punctele de vedere și susținerile reclamantului, iar solicitările pârâtului au fost respinse fără a fi analizate, cu motivări preluate din răspunsul la întâmpinare.

Un alt rând de critici se referă la greșită aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 de către instanța de fond. Recurentul-pârât susține că notele informative depuse la dosar nu intră sub incidența acestui text de lege, deoarece au fost întocmite în perioada când a executat o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Timișoara, anterior anului 1989, în perioada în care fosta Securitate, cu practicile cunoscute, era prezentă peste tot. Reclamantul, ca unic deținător al arhivei respective, putea să verifice și să răspundă dacă există sau nu documente din care să rezulte că, în stare de libertate fiind, a denunțat vreo persoană, înainte sau după eliberarea sa din închisoare. Or, astfel de documente nu există.

Astfel, coroborând faptul că notele au fost întocmite în perioada de detenție, cu faptul că în stare de libertate nu a avut loc nici un astfel de denunț, poate conduce la concluzia că actele au fost întocmite prin încălcarea gravă a libertății de voință, cu consecința anulabilității actelor respective. În opinia recurentului-pârât, cele două elemente, starea de detenție și neîntocmirea nici unui act de delațiune în libertate, pot da "greutate și putere" probabilității că voința sa, la momentul în cauză, a fost viciată prin acte de constrângere. Violența și constrângerile din închisorile comuniste sunt de notorietate, fiind acoperită și cerința legală ca faptele să se poată dovedi cu martori.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în speță sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul B. a avut calitatea de colaborator al Securității, în raport de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cărora este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.".

Instanța de primă jurisdicție a constatat calitatea de colaborator al Securității, reținând faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-pârât a criticat sentința primei instanțe indicând drept motiv de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în raport de criticile de concrete invocate, constată Înalta Curte că acestea se circumscriu și cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile vizând pretinsa lipsă a argumentelor în cazul soluției de respingere a așa-zisei excepții de nulitate a notelor informative care stau la baza acțiunii. Aceste susțineri apar ca fiind lipsite de suport real, argumentele judecătorului care susțin această soluție regăsindu-se fără putere de tăgadă în conținutul părții introductive a sentinței atacate (dosar fond, fila x), în care judecătorul de primă instanță a analizat această excepție, expunând clar motivele pentru care a apreciat că "excepția invocată de către pârât se referă la apărări pe fondul cauzei, nefiind o veritabilă excepție, astfel că urmează a analiza actele invocate cu ocazia soluționării acțiunii", ceea ce a și făcut.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au fundamentat soluția pronunțată, aceste argumente prezentate într-o manieră clară și concisă, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor formulate de părți pe parcursul procesului, și a înlăturat, motivat, afirmațiile pârâtului referitoare la neîndeplinirea condițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de colaborator al Securității, instanța de fond analizând în mod adecvat probele dosarului și explicând raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este întemeiată acțiunea cu care a fost învestită.

În condițiile arătate, prima instanță a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, iar împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurentul este nemulțumit și de modalitatea în care instanța de fond a analizat și interpretat probatoriile administrate în cauză, cu referire punctuală la greșita respingere a probei cu interogatoriu și la greșita apreciere a situației de fapt reliefată de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte consideră că se impune a se aminti faptul că modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare. Așa fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată, putând, eventual, să dea o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite.

În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Referitor la criticile pârâtului vizând greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte le constată a fi, de asemenea, nefondate. Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în mod corect în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Instanța de control judiciar constată că în cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse notele informative din 12.02.1981 și 13.02.1980, prin care recurentul-pârât dezvăluia Securității că deținutul D.N. "la primirea ziarului, se uită dacă este pe ziar poza conducătorului țării, iar dacă este, refuză să ia ziarul afirmând că îi este scârbă să se uite în el când vede poza. De față a fost deținutul DP, PI, MV. De asemenea, deținutul SȘ a făcut afirmația că nu este ziar să nu fie poza și numele conducătorului țării și, de-ar fi cei bătrâni acum să-l vadă i-ar apuca greața. De față au fost deținuții DG, DP, VI. Menționez că aceste afirmații ale ambilor deținuți au fost făcute de mai multe i’ori seara în cameră înainte de apel", iar deținutul C.. "a spus că nu mai este de trăit în România și abia așteaptă să vadă ce rezolvă cu contestația la amânare să îi mai ia măcar 2 luni, iar când scapă va pleca din țară. Tot atunci a spus că cel mai bine este de trecut pe la Dunăre deoarece în zona posturilor vamale s-a adunat miliție și s-a întărit paza graniței. A mai spus că din 1971 nu a mai muncit și nici de acum nu o să muncească pentru că nu se merită". Înalta Curte constată că aceste informații fac parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertății de exprimare. Intenția de a părăsi definitiv țara, precum și comentariile negative la adresa regimului comunist erau considerate atitudini potrivnice, iar aceste acțiuni puteau atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului comunist.

Cât privește consecințele produse de activitatea pârâtului cu privire la persoanele vizate, Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viață privată al persoanelor vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din același pact și de Constituția României de la 1965, astfel cum a susținut și intimatul-reclamant CNSAS și a confirmat instanța de fond, iar recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanelor denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale. În concluzie, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât, prin care s-a susținut că notele informative depuse la dosar nu intră sub incidența acestui text de lege.

Înalta Curte mai are în vedere și împrejurarea că situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, acestea nefiind regăsite în speță.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) același din Cod, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 4118 din 16 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.