ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4083/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 aprilie 2021, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, prin declinare de competență sentința civilă nr. 56/21.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea actelor administrative constând în hotărârile cu numerele 948 și 949, ambele din 14 noiembrie 2019, ale secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și obligarea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii de a emite alte hotărâri prin care să recunoască obținerea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, către reclamanți, ca urmare a numirii în cele două funcții de conducere în cadrul acestei instituții.

Prin sentința civilă nr. 170/2021 din 2 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, se arată că prima instanță a aplicat greșit nomele de drept material referitoare la procedura de promovare a magistraților.

Recurenții-reclamanți arată că promovarea magistraților este o procedură distinctă de procedura numirii în funcții de conducere, aceasta din urmă fiind tot o modalitate de concurs în urma căreia magistratul dobândește gradul profesional corespunzător instanței sau parchetului la care a fost numit în funcția de conducere.

În opinia recurenților-reclamanți, nu le sunt aplicabile prevederile art. 43-47, situate în Secțiunea 1 a capitolului V din Legea nr. 303/2004, intitulată "Promovarea la tribunale, curți de apel și la parchete", întrucât au fost numiți în funcții de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nu la parchete de pe lângă tribunale sau curți de apel. Pe de altă parte, raportat la conținutul secțiunii 2 din același capitol, respectiv "Numirea în funcțiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor corespunzătoare" - (art. 48-51), rezultă că procedura reglementată în prima secțiune (art. 43-47) se referă strict la promovarea în funcții de execuție și nicidecum în funcții de conducere, pentru aceste ultime funcții fiind aplicabile prevederi legale distincte.

Consideră, astfel, că reținerile instanței contravin prevederilor art. 55 din Secțiunea 3 din Legea nr. 303/2004, această secțiune fiind aplicabilă procedurilor de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și numire în funcțiile de conducere din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetului Național Anticorupție.

De asemenea, instanța de fond a aplicat greșit Hotărârea nr. 878/13.12.2007, prin care Consiliul Superior al Magistraturii a definit gradul profesional ca fiind "dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților".

Așadar, contrar celor reținute de prima instanță, chiar pârâtul CSM a recunoscut că gradul profesional poate fi dobândit prin numire, procedură distinctă de celelalte două proceduri, respectiv promovarea sau transferul magistratului.

Mai arată că, înainte de modificarea Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018 din 18.10.2018, nu era prevăzută "redobândirea gradului profesional de execuție". Or, în măsura în care legea nu prevedea că la încetarea mandatului se redobândește funcția de conducere, este greșită reținerea instanței că nu li se poate recunoaște dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sunt eronate și reținerile instanței în sensul că au dobândit "dreptul de a funcționa" în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție doar pe durata numirii în funcțiile de conducere. Menționează în acest sens, existența unei sentințe civile pronunțate în această materie, în cadrul dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care se arată că "exercitarea atribuțiilor în funcția de conducere implică în mod necesar faptul că procurorul dobândește nu doar dreptul de a funcționa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci și gradul profesional corespunzător acestui parchet, teza contrară subminând chiar coerența sistemului ierarhic specific Ministerului Public și punând sub semnul întrebării legalitatea tuturor actelor realizate de procuror în această calitate".

Recurenții-reclamanți susțin că le sunt aplicabile prevederile art. 56 din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 242/2018, potrivit cărora "la încetarea mandatului pentru funcțiile de conducere prevăzute de art. 53, 54 și 55, judecătorii sau procurorii revin la instanțele sau parchetele de unde provin sau la o instanță sau parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii". Or, dobândind "dreptul de a funcționa" în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin efectul parcurgerii procedurii de numire, au dobândit și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Prevederea privind revenirea nu avea decât menirea de a da expresie principiului inamovabilității judecătorului și stabilității procurorului, asigurând magistratul că, după numirea în funcția de conducere nu își pierde locul în care a funcționat, loc pe care se poate întoarce la încetarea mandatului, iar redobândirea gradului profesional anterior nu a fost un efect al acestei reveniri.

Prin urmare, reținerile instanței referitoare la efectele art. 56 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data numirii lor în cele două funcții de conducere, nu poate fi conformă voinței legiuitorului și nu poate avea ca efect o "redobândire a gradului profesional" avut anterior numirii în funcțiile de conducere.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile circumscrise acestui temei de drept.

Refuzul secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii de a acorda recurenților-reclamanți gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este unul justificat, întemeiat în mod legal pe normele juridice incidente în soluționarea unei astfel de cereri, după cum corect a reținut și prima instanță.

Recurenții-reclamanți au fost numiți în diverse funcții de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2018, pentru o perioadă de 3 ani, iar în timpul mandatelor lor în respectivele funcții de procurori șefi din cadrul structurilor instituționale au formulat cerere de recunoaștere a gradului profesional aferent parchetului în care au fost numiți pentru o perioadă determinată.

Numirea recurenților-reclamanți în aceste funcții de conducere s-a realizat potrivit procedurii reglementate de art. 54-56 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data numirii, iar criticile din recurs au vizat modalitatea în care judecătorul fondului a interpretat scopul și sensul articolului 56 din Legea nr. 303/2004, care prevede că "la încetarea mandatului pentru funcțiile de conducere prevăzute la art. 55 din același act normativ, procurorii revin la parchetele de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii". În accepțiunea recurenților-reclamanți, această normă juridică le permite să funcționeze în continuare, după expirarea mandatului corespunzător funcțiilor de conducere în care au fost numiți, în unitatea de parchet în cadrul căreia au exercitat respectivele funcții de conducere.

În esență, susținerile recurenților-reclamanți se centrează pe ideea că, prin numire în funcții de conducere în cadrul unui parchet pentru care nu obținuseră gradul profesional corespunzător prin promovare prin concurs, au câștigat dreptul de a funcționa în acel loc, fără a mai fi necesară parcurgerea altor etape.

Înalta Curte nu validează o astfel de interpretare a normelor incidente în materie, cele două noțiuni, aflate în discuție, având un regim juridic diferit, iar numirea într-o funcție de conducere în cadrul unei unități de parchet superioară celei corespunzătoare gradului profesional deținut de procurorii numiți în astfel de funcții nu echivalează cu dobândirea acelui grad profesional.

Reține Înalta Curte că, în conformitate cu dispozițiile art. 55 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în vigoare la data numirii recurenților-reclamanți în funcțiile de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, "(1) Numirea în alte funcții de conducere decât cele prevăzute la art. 54 în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție sau a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după caz".

Numirea procurorilor, în temeiul dispozițiilor legale anterior citate, trebuie să parcurgă toate etapele procedurii prevăzute în art. 21 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificată și completată prin Hotărârea nr. 355/2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Din aceste dispoziții legale și regulamentare reiese că, pentru numirea în funcția de procuror șef al unei structuri din cadrul Parchetului general, nu este necesară deținerea gradului profesional corespunzător acestui parchet și nici aceea a funcționării efective în cadrul acestuia, numirea fiind dispusă pentru o perioadă determinată (3 ani, cu posibilitatea reînvestirii pentru încă 3 ani).

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data numirii în funcții de conducere a recurenților-reclamanți, la încetarea mandatului pentru funcțiile de conducere prevăzute la art. 55 din același act normativ, procurorii revin la parchetele de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii.

De menționat că aceasta este o dispoziție imperativă, norma legală nefolosind opționalul pot reveni. Pe de altă parte, în măsura în care considera că procurorii numiți într-o funcție de conducere, la un nivel ierarhic superior, dobândesc gradul profesional corespunzător, legiuitorul ar fi reglementat, în mod expres, acest aspect. În ceea ce privește promovarea procurorilor, Înalta Curte reține că promovarea în funcții superioare de execuție (pe loc sau efectivă), ce constituie o componentă a carierei procurorilor, se poate realiza în prezent în baza art. 43 din Legea nr. 303/2004, numai prin examen/concurs, în condițiile prevăzute de lege și pe baza criteriilor stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii în activitatea sa de gestionare a carierei procurorilor.

Din analiza și interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor. De asemenea, mai rezultă că gradul profesional superior, dobândit în condițiile legii, are un caracter definitiv în evoluția carierei profesionale.

Astfel cum corect a reținut și judecătorul fondului, prin numirea recurenților-reclamanți în funcții de conducere a unor structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform dispozițiilor legale derogatorii, prevăzute de art. 55 din Legea nr. 303/2004, care este o normă de excepție, interpretată restrictiv, nu se poate considera că aceștia au dobândit în mod automat gradul profesional corespunzător parchetului în cadrul căruia au fost numiți, întrucât, în mod evident, s-ar produce o încălcare a dispozițiilor legale privitoare la promovarea, numai prin concurs, în funcții de execuție imediat superioare.

Nu pot fi primite nici argumentele recurenților-reclamanți, constând în faptul că, spre deosebire de funcțiile de conducere reglementate de art. 54 din Legea nr. 303/2004, în ipotezele avute în vedere de art. 55 din aceeași lege, nu se mai folosește expresia "redobândirea gradului profesional", ceea ce, în accepțiunea acestor recurenți, semnifică faptul că legiuitorul a păstrat caracterul permanent al dobândirii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, fără a fi necesar să existe o prevedere similară celei de la art. 54 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 (prevedere care, de altfel, a fost adoptată la un moment ulterior celui în care au fost numiți recurenții în funcții de conducere, neavând nicio incidență asupra situației acestora), este suficientă norma de la art. 56 din Legea nr. 303/2004, care stabilește fără echivoc că trebuie respectată cerința de a avea dreptul să funcționeze la o unitate de parchet potrivit legii, adică, în acest caz, conform gradului profesional dobândit conform prevederilor legale, ceea ce implică respectarea cerințelor de promovare în funcții de execuție, în procedura reglementată de art. 43 din Legea nr. 303/2004.

Având în vedere cele expuse, în contextul cauzei deduse judecății, numirea procurorilor în funcții de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu trebuie confundată cu o promovare a acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât noțiunile de promovare și numire sunt distincte, pentru fiecare în parte, legea prevăzând proceduri, de asemenea, distincte. Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, se observă că nu există nicio dispoziție legală expresă, derogatorie de la procedura de promovare în funcții de execuție pentru cei care au deținut funcții de procuror șef serviciu în cadrul Parchetului de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, în lipsa unei dispoziții normative exprese, nu se poate prezuma voința legiuitorului în acest sens.

Cât privește referirile recurenților-reclamanți la o hotărâre a Curții de Apel București în această materie, Înalta Curte reține cu titlu preliminar că practica anterioară a instanțelor naționale nu constituie izvor de drept în sistemul judiciar român, iar faptul că alți magistrați ar fi obținut anterior recunoașterea gradului profesional superior ca efect al numirii în funcții de conducere și ar fi obținut soluții favorabile prin hotărâri judecătorești sau prin hotărâri ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu poate constitui motiv pentru interpretarea dispozițiilor legale în sensul dorit de recurenții-reclamanți.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere că practica administrativă și practica judiciară evoluează, astfel încât nu se poate susține că se încalcă principiul securității juridice în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului exprimate în Cauza Beian c. României și Cauza Driha c. României, dacă într-un anumit interval de timp (câțiva ani) soluțiile administrative și soluțiile organelor judiciare se modifică.

Este adevărat că, în jurisprudența anterioară a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost recunoscută dobândirea cu caracter de permanență a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte în favoarea procurorilor numiți în funcții de conducere la acest parchet ori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism. Însă, pentru a se da eficiență principiului potrivit căruia promovarea în grad profesional a procurorilor se realizează în mod exclusiv prin parcurgerea procedurilor legale de concurs și pentru a se înlătura inechitățile profesionale între procurori care lucrează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a fi urmate procedurile de concurs pentru avansarea în grad profesional, instanța supremă și-a reconsiderat practica anterioară.

Astfel, jurisprudența ulterioară a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție a devenit constantă și unitară, în sensul că promovarea în grad profesional a procurorilor se realizează în mod exclusiv prin parcurgerea procedurilor legale de concurs, în conformitate cu prevederile art. 43 și următoarele din Legea nr. 303/2004 (deciziile nr. 3178/2015, nr. 1182/2016, nr. 2092/2017, nr. 3393/2018, nr. 5505/2021). Ca atare, jurisprudența invocată de recurenții-reclamanți, nedefinitivă la data formulării prezentului recurs, este în sensul aceleiași practici unitare a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot conduce la o reformare a soluției pronunțate de judecătorul fondului.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 170 din 2 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.