ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2410/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.09.2020 pe rolul Curții de Apel București, reclamanții A., B., C. și D. S.A., în contradictoriu cu Inspecția Judiciară au solicitat anularea rezoluției Inspectorului-șef din data de 24.03.2020 prin care a fost respinsă plângerea formulata împotriva rezoluției de clasare nr. 4171/A/04.12.2019, anularea rezoluției de clasare nr. 4171/A/04.12.2019 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. Reclamanții au arătat că s-au adresat o plângere disciplinară Inspecției Judiciare, înregistrată sub nr. x/2019 la Direcția de inspecție pentru judecători, solicitând sesizarea cu acțiune în răspundere disciplinară împotriva magistraților E. și F. din cadrul Curții de Apel Craiova sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu privire la măsurile dispuse de Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 804/16.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 579 din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., B., C. și D. S.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru motive de nelegalitate: - hotărârea primei instanțe a fost dată încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 99 1 din Legea nr. 303/2004; - pentru a stabili dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, instanța trebuia să se verifice daca au fost încălcate/nesocotite normele de drept material ori procesual invocate, adicâ art. 119 din Legea nr. 31/1990; - faptul că decizia nr. 804/2019 este amplu motivată, sau că expune un raționament nu este relevant pentru abaterea disciplinară care formează obiectul cauzei. De asemenea, nu este relevantă existența sau inexistența "unei practici constante, covârșitoare prin număr de soluții și claritate a raționamentului în situații absolut identice de fapt", toate acestea fiind nerelevante pentru verificarea laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) și art. 99 1 din Legea nr. 303/2004; - prima instanță nu a realizat o interpretare și aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale, în raport de criticile reclamanților, ci s-a rezumat în a aprecia global că s-a realizat o verificare completă, că nu există indicii în sensul săvârșirii unei abateri disciplinare, preluând motivarea din cele două rezoluții contestate; - s-a arătat că in contestație a fost expusă pe larg fapta care constituie abatere disciplinară, respectiv autorizarea convocării A.G.A. fără îndeplinirea celor trei condiții prevăzute de art. 119 din Legea nr. 31/1990, respectiv atunci când există cerere acționarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel; când cererea cuprinde dispoziții ce intră în atribuțiile adunării generale; când consiliul de administrație, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, aspecte ignorate de instanța de judecată. Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea contestației, așa cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Intimata – pârâtă Inspecția Judiciară nu a depus întâmpinare la recurs.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea adresată Inspecției Judiciare, înregistrată la data de16.09.2020 petiționarii A., B., C. și S.C. D. S.A. au solicitat cercetarea disciplinară a magistraților E. și F. din cadrul Curții de Apel Craiova cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor de către judecătorii care au soluționat dosarul nr. x/2018. În cuprinsul sesizării petenții au criticat modul de soluționare de către Curtea de Apel Craiova a apelului declarat împotriva sentinței nr. 88 din 10 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2018. Prin rezoluția nr. 4171/A din data de 4 decembrie 2019 s-a dispus clasarea sesizării disciplinare în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. Plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare a fost respinsă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare prin rezoluția nr. C20-311 din data de 24 martie 2020, constatându-se că rezoluția contestată este temeinic motivată, răspunzându-se tuturor aspectelor invocate în sesizarea formulată de către petiționari, precum și faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt și de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condițiilor legale speciale în materie și a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară. Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat desființarea rezoluției de clasare nr. 4171/A din data de 4 decembrie 2019, emisă în dosarul nr. x și a rezoluției Inspectorului-șef prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva acestei măsuri, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea constata săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât, în opinia acestora, judecătorii apelului au acționat cu rea credință, realizând o distorsionare conștientă a dreptului, făcând o eroare evidentă și conștientă, caracterizată de lipsa de onestitate în exercitarea profesiei. Chiar și în cazul nesocotirii din culpă a normelor legale, aceasta este una gravă, având în vedere existența hotărârilor adunărilor generale la care a făcut referire. Prin sentința atacată, Curtea de apel a reținut că analiza înscrisurilor depuse la dosar nu confirmă existența vreunui indiciu de întrunire cumulativă a tuturor cerințelor specifice abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar controlul exercitat de Inspecția Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraților, nu poate pune în discuție soluția dispusă prin actul procesual, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. Reclamanții au formulat critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând argumente similare cu cele invocate în fața primei instanțe, care vizează modalitatea de soluționare a apelului in dosarul nr. x/2018 din perspectiva interpretării dispozițiilor 119 din Legea 31/1990 și care au fost analizate corespunzător de aceasta, și pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, potrivit art. 97 din Legea 303/2004: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac". Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate, așadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată. Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală." Noțiunile de rea credință și gravă neglijență sunt definite în art. 99 1 alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează: "(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual." Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte). Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru. De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil. În cauza de față, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a abaterii sesizate. Reclamanții pornesc în raționamentul juridic propriu, de la o examinarea analitică a prevederilor art. 119 din Legea 31/1990 susținând, în esență, că în cauză nu a existat un refuz nejustificat din partea Consiliului de Administrație de convocare a AGA și câtă vreme existau deja hotărâri AGA la data de 05.04.2018, 11.05.2018, iar ulterior alte hotărâri AGA din 10. 12.2018, 30.01.2019, 29.05.2019, 19.09.2019, alte instanțe ar fi respins o astfel de cerere ca fiind lipsită de obiect sau de interes. De asemenea se mai invocă interpretări ale doctrinei referitoare la caracterul abuziv al unor cereri de convocare a AGA și se analizează inexistența unui refuz nejustificat cu privire la convocarea AGA în situațiile concrete din speță. Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe. În cauză, recurenții nu au făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret soluția instanței de apel. Or, elementele esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege. În fine, instanța de control judiciar observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță, considerentele hotărârii reprezentând în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat