ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3729/2022

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea formulată la data de 14.07.2020 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 și a rezoluției inspectorului șef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729, obligarea pârâtei Inspecția Judiciară la începerea cercetării disciplinare față de judecătorii menționați și obligarea pârâtei Inspecția Judiciară la sancționarea disciplinară a judecătorilor menționați în cerere.

Prin sentința civilă nr. 663 din data de 27 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare și la sancționarea disciplinară a persoanelor față de care s-a formulat sesizarea; a respins ca inadmisibilă cererea privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare și la sancționarea disciplinară a persoanelor față de care s-a formulat sesizarea; a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamanta A., împotriva rezoluției inspectorului șef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729 și a rezoluției de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Împotriva sentinței civile nr. 663 din data de 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, de către o instanță independentă și imparțială, conform dispozițiilor art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, cu încălcarea principiilor legalității (art. 7 C. proc. civ.), egalității în exercitarea drepturilor procesuale, fără discriminări (art. 8 C. proc. civ.), respectarea dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.), oralității (art. 15 C. proc. civ.), precum și cu încălcarea obligației judecătorului de a soluționa cauza conform normelor de drept.

În mod greșit s-a dispus clasarea sesizării formulate împotriva judecătorilor B. și C., din cadrul Tribunalului Alba, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare, deoarece există motive de bănuială legitimă în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor, privind încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii și săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, în soluționarea apelului care face obiectul dosarului nr. x/2014

Cei doi judecători, depășind limita învestirii prin motivele de apel, s-au transformat în apărători ai pârâțiilor apelanți și au dispus din oficiu administrarea unei expertize pentru stabilirea vechimii unor anexe gospodărești, probă nesolicitată de apelanți în apelul declarat, fiind încălcate astfel prevederile art. 478 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Au fragmentat nelegal faza procesuală generând astfel în mod greșit suspendarea cauzei timp de peste 7 luni, tergiversând în acest mod soluționarea cauzei, au administrat probe inutile și peste puterea de lucru judecat, au desemnat un alt expert în construcții la Tribunal deși la Judecătorie a fost desemnat d-nul D., au avut în vedere o decizie inopozabilă referitor la o carte funciară sistată, nu au admis cererea de abținere și recuzare, și au încălcat în mod repetat dreptul la proprietate al recurentei-reclamante.

Acest aspect de încălcare a normelor de drept se reflectă și atunci când instanța de apel are în vedere o decizie inopozabilă nouă, ce se referă numai la familia E. și F., decizia dintr-o plângere împotriva unei încheieri de carte funciară nu poate răsturna puterea de lucru judecat cu privire la granițele imobilelor stabilite cu putere de lucru judecat prin hotărârile definitive anterioare sentința civilă nr. 491/2011 prin Decizia nr. 998/2011, dosar nr. x/2008 și sentința civilă nr. 818/2010 prin Decizia nr. 214/2011, dosar nr. x/2008 Cei 2 magistrați nu observă faptul că decizia pronunțată în dosarul nr. x/2016 referitor la plângerea contra încheierii de Carte Funciară a fost admisă în apel în condițiile în care apelanții E. nu au calitatea de vecini ai terenului lui F., proprietarul terenului învecinat cu F. fiind Statul Român, ceea ce dovedește clar că d-na judecător B., a admis un apel unor persoane care nu justifică calitate procesuală active în plângerea împotriva încheierii de Carte Funciară și dovedește clar că d-na judecător B. nu poate fi obiectivă și imparțială într-o cauza în care părți sunt apelanții actuali E. și G..

Inspectorul judiciar și inspectorul șef au emis rezoluțiile într-un mod care denotă o verificare prealabilă extrem de superficială și părtinitoare, total subiectivă pentru a o prejudicia, efectuată cu scopul de a acoperi abaterile disciplinare extrem de grave de care se fac vinovați cei 2 judecători, care cu rea credință și gravă neglijență au încălcat intenționat și cu bună știință și au nesocotit în mod grav, neînoielnic și nescuzabil, normele de drept material și procedural în dosarul civil nr. x/2014

Prin rea-credință și gravă neglijență, cei doi judecători tergiversează nejustificat și nelegal soluționarea procesului.

Din anul 2014 și până la data prezentei nu este soluționat acest dosar deși sunt 2 hotărâri definitive care indică clar limitele terenului, amplasamentul clădirilor precum și reua credință a pârâților.

Prin încuviințarea din data de 12.12.2019 de către Tribunalul Alba a obiecțiunilor la expertiză, prin dispunerea efectuării unei noi expertize de către expertul H., și completarea expertizei topografice de către expertul I., se tergiversează soluționarea dosarului.

Judecătoria Blaj, a constatat ca obiecțiunile la expertiză sunt nefondate, a respins cererea pârâților de a se încuviința obiecțiunile, (deoarece expertul a răspuns prin expertiză și completarea la expertiză la obiecțiunile formulate), apreciind că expertul a răspuns la obiective și obiecțiunile încuviințate de instanță, s-a considerat lămurită, a dat cuvântul în dezbateri, cu amânarea pronunțării, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise. S-a amânat pronunțarea de 2 ori, din 07.03.2018 la 14.03. 2018 și apoi la 22.03.2018, deci pârâții au avut posibilitarea să depună concluzii scrise, în care să itereze toate apărările pe care le apreciau necesare.

În mod nelegal și cu încălcarea normelor de drept, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității cererii privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare și la sancționarea disciplinară a persoanelor față de care s-a formulat sesizarea, a respins inadmisibilitatea cererii privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare a persoanelor față de care s-a formulat sesizarea, a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva rezoluției inspectorului șef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729 și a rezoluției de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Față de toate cele de mai sus instanța de fond în mod cu totul și cu totul eronat a apreciat că dispozițiile legale aplicabile în cauză respectiv art. 99 și 99 indice 1 din Legea nr. 303/2004 nu sunt incidente în cauză, astfel instanța fondului nu a avut în vedere faptul că judecătorii împotriva cărora a făcut sesizarea au încălcat "autoritatea de lucru judecat a unor sentințe judecătorești anterioare procedând la administrarea de probe peste caracterul definitiv și irevocabil al sentințelor deja pronunțatre anterior.

Mai mult, în aceste condiții s-a procedat de către judecătorii împotriva cărora s-a făcut sesizarea la administrarea unui probatoriu care a dus la tergiversarea cauzei încălcându-se atât normele procesuale cât și finalitatea procesului civil, dar mai ales utilitatea administrării probațiunii dedusă judecății.

În aceste condiții atât inspectorii care au soluționat sesizarea cât și instanța de fond nu au luat în considerare aspectele sesizate ce reprezintă veritabile indicii care să conducă la concluzia săvârșirii de către magistrați a unor abateri disciplinare de natură să aducă atingere legalității desfășurării procesului civil.

Analiza și motivarea soluției instanței de fond s-a realizat doar parțial cu privire la motivele invocate de către recurenta-reclamantă având în vedere că instanța în motivarea soluției sale nu a avut în vedere toate criticile la care trebuia să răspundă. Sunt aspecte esențiale care țin de încadrarea faptelor magistraților în categoria abaterilor disciplinare legate de suspendarea și în consecință tergiversarea cauzei în mod nejustificat.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 și a rezoluției inspectorului șef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729, obligarea pârâtei Inspecția Judiciară la începerea cercetării disciplinare față de judecătorii menționați și obligarea pârâtei Inspecția Judiciară la sancționarea disciplinară a judecătorilor menționați în cerere.

Prima instanță a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă cererea privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare și la sancționarea disciplinară a persoanelor față de care s-a formulat sesizarea; a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamanta A., împotriva rezoluției inspectorului șef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729 și a rezoluției de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut inadmisibilitatea capetelor de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare față de judecătorii menționați și la sancționarea disciplinară a acestora prin prisma dispozițiilor art. 45

1

alin. (4) din Legea 317/2004 potrivit cărora soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt limitate, respectiv: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că modalitatea în care judecătorul interpretează dispozițiile legale și probele administrate în cauză este un proces intelectiv, în cadrul căruia acesta decide liber, fără nici o influență, iar opinia pe care și-o formează poate fi cenzurată exclusiv în cadrul căilor de atac reglementate de lege. Altfel spus, remediul pus la dispoziție de legiuitor pentru partea nemulțumită de soluția dispusă de magistrat este reprezentat de căile de atac prevăzute de lege în general, iar nu sesizarea Inspecției Judiciare, pentru că, nici pârâta și nici instanța de contencios administrativ nu are competența legală de a verifica soluțiile pronunțate în alte cauze cum sunt cele menționate de către reclamantă.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, la o primă analiză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă își întemeiază motivele de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu sunt încadrate în cazurile de casare invocate.

6.1. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanțe din perspectiva încălcării principiilor legalității, contradictorialității, oralității, egalității în exercitarea drepturilor procesuale, fără discriminări, respectarea dreptului la apărare, precum și a obligației judecătorului de a soluționa cauza conform normelor de drept.

Din această perspectivă, Înalta Curte va reține că în dreptul procesual civil, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin exces de putere.

Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin imixtiunea instanțelor judecătorești fie în atribuțiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătorești.

Prin exces de putere se încalcă ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție.

Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești vizează nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor.

În cazul încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii ale hotărârii atacate în privința normelor de drept material.

Or, în cauza de față, nu se poate invoca încălcarea principiului contradictorialității, oralității și a dreptului la apărare atât timp cât în fața instanței de judecată părțile litigante nu s-au prezentat ci au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar pentru ca instanța să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității capetelor de cerere nr. x și 4 i s-a solicitat recurentei-reclamante să formuleze un punct de vedere.

În acest context, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată nu a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

6.2. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când prin hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat pur formal.

6.3. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, subsumat acestui motiv de recurs recurenta-reclamantă susține încălcarea normelor de drept material și procesual de către judecătorii împotriva cărora a formulat sesizarea adresată Inspecției Judiciare, respectiv faptul că prin rea credință și gravă neglijență au tergiversat nejustificat și nelegal soluționarea procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, iar potrivit art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane respectiv există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Or, în cauza de față, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante având în vedere că obiectivul verificării disciplinare nu poate privi raționamentul logico-juridic al judecătorului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar, încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, calificată prin scopul determinat de a vătăma o persoană respectiv acceptând producerea unei asemenea consecințe, sau, în forma prevăzută de art. 99

1

alin. (2) din Legea 303/2004, încălcarea din culpă a normelor de drept material sau procesual, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Recurenta-reclamantă susține în continuare atitudinea de tergiversare a cauzei prin acordarea numeroaselor termene de judecată.

Potrivit art. 99 lit. h) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară poate necesita o anumită perioadă de timp, însă această tergiversare nu poate fi imputată judecătorului cauzei, atâta timp cât dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. îl obligă să stăruie, prin toate mijloacele legale, chiar dacă părțile se împotrivesc, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În final, recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea față de conținutul motivării soluției instanței de fond și anume faptul că aceasta nu a răspuns tuturor criticilor formulate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că analizarea situației juridice ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 nu poate face obiect al cererii de recurs de față, pe de o parte având în vedere obiectul cererii pendinte, respectiv că instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care s-a invocat nelegalitatea rezoluției de clasare și eventual o insuficientă cercetare a sesizării din partea Inspecției Judiciare, iar pe de altă parte, având în vedere nici intimata-pârâtă și nici instanța de contencios administrativ nu au competența legală de a verifica soluțiile pronunțate în alte cauze cum sunt cele menționate prin cererea de chemare în judecată, iar aceste aspecte nu sunt compatibile cu raționamentul exprimat de către recurenta-reclamantă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 663 din 27 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2022.