ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3908/2022

Ședința publică din data de 14 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2020, reclamantele A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Secretariatul General al Guvernului, constatarea nulității absolute a Hotărârii de Guvern nr. 429/2019 privind aprobarea Strategiei 5G pentru România, publicată în Monitorul Oficial nr. 551/04 iulie 2019, împreună cu anexa care face parte integrantă din hotărâre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 551 bis și, pe cale de consecință, anularea actului normativ.

Reclamantele au invocat și excepția de neconstituționalitate a Hotărârii de Guvern nr. 429/2019, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea 47/1992.

Pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, și Secretariatul General al Guvernului, în nume propriu, au formulat întâmpinare prin care au invocat, pe cale de excepție: nulitatea cererii pentru lipsa timbrajului, lipsa capacității procesuale de folosință a asociațiilor reclamante, nulitatea cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentanți legali ai asociațiilor reclamante, nulitatea cererii pentru lipsa dovezii calității av. D. de reprezentant ales al reclamantelor, lipsa de interes în promovarea acțiunii, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, lipsa calității procesuale active a reclamantelor, raportat la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, și art. 9, art. 32, art. 33, art. 36, art. 37 și art. 40 C. proc. civ., lipsa plângerii administrative prealabile, inadmisibilitatea capătului 1 de cerere privind constatarea nulității absolute a H.G. nr. 429/2019, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului:

În cauză, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), a formulat cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României.

De asemenea, în cauză au formulat cereri de intervenție accesorie E. și persoanele fizice: F., G. și H. care au susținut, în esență, teza reclamantelor.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a formulat întâmpinare la cererea e intervenție, invocând excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților E. și H.

Prin sentința nr. 488 din 6 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins ca nefondate excepțiile: nulității cererii pentru netimbrare, lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantelor, nulității pentru lipsa dovezii calității de reprezentanți legali ai reclamantelor, nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului reclamantelor, lipsei interesului reclamantelor, lipsei calității procesuale active a reclamantelor, lipsei îndeplinirii procedurii prealabile, inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a H.G. nr. 429/2019, lipsei calității procesuale active a intervenientilor E. și H.;

(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului și a respins acțiunea și cererile de intervenție principală în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins ca inadmisibilă cererea reclamantelor și a intervenientului F. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a H.G. nr. 429/2019;

(iv) a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulate de reclamantele C., B. și A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, și cererile de intervenție formulate de E., H., F. și G.;

(v) a admis cererea de intervenție formulată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, în favoarea pârâtului Guvernul României.

Împotriva sentinței nr. 488 din 6 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele C. și B., intervenientele principale E. și H., precum și petenta I., vizând doar soluția pronunțată pe fond.

3.1. Recurentele-reclamante C. și B. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, pentru următoarele motive:

În motivare, recurentele- reclamante au invocat următoarele aspecte:

Motivarea instanței de fond reprezintă o preluare exclusivă a susținerilor pârâtului Guvernul României și intervenientei în interesul acesteia, ignorând cu desăvârșire normele imperative de drept.

În accepțiunea instanței este nefondată o cerere de chemare în judecată prin care se sesizează puterea judecatorească pentru încălcarea legilor de către autoritatea de stat - Guvemul și se solicită respectarea legii fundamentale și a procedurilor juridice legale.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, datorită "interpretării" absolut eronate a obiectului cererii de chemare în judecată cu privire la Hotărârea de Guvern nr. 429/2019, publicată în M.Of. nr. 551/04.07.2019, împreună cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, publicată în M.Of. nr. 551/04.07.2019 bis.

Actul normativ atacat a fost emis cu încălcarea și nesocotirea procedurilor de adoptare a actelor normative (art. 1 pct. 5, art. 73-79 și art. 108 din Constituție și art. 4 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative).

Prin respingerea cererii de chemare în judecată, instanța de fond nu a făcut altceva decât să gireze, ca și autoritate judecătorească, instituirea și perpetuarea unui regim de nelegalitate în România.

Prin emiterea și intrarea în circuitul civil a H.G. nr. 429/2019 prin care se aprobă Strategia 5G pentru România, se vatămă interese publice legitime, cum ar fi protejarea sănătății publice, a mediului, protecția copiilor și a consumatorilor, protejarea economiei, respectarea Constituției etc.

Obligația instanței de judecată, învestită cu anularea unui act administrativ normativ, este de a verifica legalitatea actului supus judecății și a procedurilor de emitere ale acestuia, existența sau inexistența neregulilor, astfel încât, dacă există condiții de nelegalitate, instanța să elimine orice potențial pericol la adresa societății.

Soluția instanței de fond este nelegală și abuzivă, încălcând în mod flagrant Constituția, legislația privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ierarhia actelor normative (art. 108 și art. 115 din Constituție și Legea nr. 24/2000).

În cauză este vorba tocmai despre un act normativ administrativ care prin publicarea lui în Monitorul Oficial a introdus în circuitul civil ilegalitatea, fiind nul de drept.

Parlamentul nu a învestit Guvernul cu funcție și capacitate legislativă în acest sens, respectiv nu a solicitat Guvernului să emită un act normativ pentru legiferarea Strategiei 5G pentru România, în afara deciziei Parlamentului și în lipsa unei legi care să aibă ca obiect specific reglementarea acestui domeniu 5G.

Constituția României nu conține nicio dispoziție care să permită Guvernului să preia practic de la Parlament funcția sa de legiferare.

Chiar și în ipoteza în care Parlamentul ar adopta o hotărâre care s-ar fi referit la Strategia 5G pentru România, Guvernul ar fi fost învestit doar să redacteze (să scrie) un proiect în acest sens.

Acest proiect ar fi trebuit să urmeze traseul legislativ prevăzut de Constituție, respectiv să fie pus în dezbatere publică, conform transparenței decizionale, apoi să ajungă în Parlament, să fie dezbătut în comisiile de specialitate, iar decizia finală să fie luată de Plenul Parlamentului, ca unic for legislativ.

Parlamentul este unicul for legislativ al țării și nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestei strategii sau a conținutului ei.

Așadar, Guvernul nu putea să emită în nicio situație un act normativ, în speță H.G. nr. 429/2019, care să se substituie unei legi a Parlamentului.

Referitor la motivarea instanței de fond (aceeași cu susținerea reprezentantei ANCOM), în sensul că Guvernul României ar avea dreptul să emită o hotărâre de Guvern care să implementeze Strategia 5G, în baza Legii nr. 90/2001, argumentarea este total neîntemeiată și nesusținută, deoarece art. 11 lit. b) din Legea nr. 90/2001 menționează că Guvernul "inițiază proiecte de lege și le supune spre adoptare Parlamentului", iar prevederile lit. d) conform căreia Guvernul" aprobă strategiile, metodologiile, precum și programele de dezvoltare economică a țării, pe ramuri și domenii de activitate", trebuie să se subordoneze dispozițiilor constituționale, care statuează că Parlamentul este forul legislativ al țării (art. 73-79, 108 și 115 din Constituția României).

Art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 dă dreptul Guvernului să aprobe strategii, dar nu-l exonerează de a consulta Parlamentul și societatea civică, academică etc. cu privire la aspectele deosebit de importante care privesc sănătatea și viața cetățenilor și a mediului înconjurător.

Acest articol din lege nu acordă puteri absolute Guvernului în domeniul adoptării strategiilor, a politicilor statale de maximă importanță.

Dacă Parlamentul nu e de acord cu direcția dată de Guvern, trebuia mai întâi să se traseze o direcție de dezvoltare de către Parlament, cu concursul și acceptul societății civile reprezentative, apoi Guvernul să adopte strategii, strict în conformitate cu direcția de dezvoltare a lării. Guvernul nu a făcut nimic din toate acestea. Nici măcar nu a cerut un punct de vedere al societății, al Parlamentului, a CSAT-ului, nu a cerut avize. Nimic.

Practic, Guvernul poate adopta strategii numai după ce Parlamentul adoptă legi și învestește Guvernul cu atribuții specifice in acest sens.

Art. 61 alin. (1) din Constituție stipulează că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Rezultă că atribuția exclusivă a Parlamentului în materie legislativă de a adopta normnc juridice primare care urmează a fi puse în aplicare sau în executare fie direct fie prin hotărâri ale Guvernului,

În niciun caz, Constituția României nu a creat un mecanism instituțional grație căruia Guvernul ar avea prerogative de a se substitui rolului Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a lării. Guvernul este dator să respecte prerogativele legislative ale Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare.

Legalitatea emiterii H.G. nr. 429/2019 se examinează prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de interpretarea și aplicarea corectă a principiului ierarhiei și forțe juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, iar nu în raport cu diverse împrejurări care, în opinia Guvernului, reclamă urgență.

Hotărârea de Guvern nr. 429, publicată în Monitorul Oficial nr. 551 din data de 04 iulie 2019, a fost adoptată fără să existe izvorul subiectului de drept respectiv legea specială care să reglementeze Strategia 5G pentru România.

Chiar și în condițiile existenței unei Directive a Uniunii Europene care introduce o strategie 5G la nivelul UE, pârâtul Guvernul României nu se poate substitui puterii legislative, aceasta fiind exclusiv putere executivă, care nu are ce executa pe acest domeniu atâta vreme cât în țara noastră nu există un cadru legislativ care să aducă în dreptul românesc Directiva UE și să o facă parte a dreptului obiectiv și pozitiv al României.

Prin adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 429/2019, în lipsa existenței în România a unui act normativ care să reglementeze de principiu domeniul vizat în cuprinsul său, pârâtele Guvernul României încalcă în mod flagrant principiul suveranității naționale care impune ca dreptul european să se regăsească în legislația românească.

3.2. Recurenta-intervenientă E. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

3.3. La data de 05.08.2021, a formulat recurs și intervenienta H., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție formulată.

3.4. În cauză a formulat recurs și petenta I., prin președinte H..

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-intervenientă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a formulat întâmpinare la recursul reclamantelor, solicitând respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a formulat întâmpinare la recursul intervenientei H., prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerera căii de atac ca nefondate.

Recurentele-reclamante C. și B. au formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-interveniente Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Intimata-intervenientă a G. a formulat întâmpinare și note scrise în sprijinul motivelor de recurs formulate de reclamante.

La data de 08.03.2022, petentul J. a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentelor-reclamante C. și B.

La data 09.03.2022, petenta K. a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentei-interveniente E..

La data de 09.03.2023, recurentele-reclamante au depus concluzii scrise prin care au reluat susținerile din cererea de recurs.

Prin încheierea de ședință din 09.03.2022, Înalta Curte a admis excepția netimbrării recursului formulat de intervenienta E., excepția tardivității recursului declarat de intervenienta H.; excepția inadmisibilității recursului declarat de petenta I., invocate din oficiu, a dispus comunicarea cererilor de intervenție în interes accesoriu și a acordat termen la data de 14.09.2022 pentru continuarea judecății pe fond a recursului declarat de reclamantele C. și B..

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de reclamantele C. și B., a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentele-reclamante au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, pe calea comună a art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, Hotărârea de Guvern nr. 429/2019 pentru aprobarea Strategiei 5G pentru România, publicată în Monitorul Oficial nr. 551/04 iulie 2019, împreună cu anexa care face parte integrantă din hotărâre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 551 bis, solicitând constatarea nulității absolute și, pe cale de consecință, anularea actului normativ.

Prima instanță a respins acțiunea apreciind ca fiind legal actul administrativ normativ atacat, raportat la criticile aduse de părțile litigante.

Concluzia primei instanțe este corectă, fiind însușită de instanța de control judiciar întrucât reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația de fapt dedusă judecății.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamante la fond au fost reiterate sub forma criticilor în recurs și sunt toate nefondate.

Hotărârea de Guvern nr. 429/2019 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și în baza competenței exclusive prevăzute de art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.

Din partea introductivă a documentului, anexă la hotărârea de guvern, rezultă că Strategia 5G este un document programatic ce are drept rol fixarea anumitor obiective de dezvoltare în domeniul comunicațiilor electronice, necesar a fi îndeplinite de Statul român în orizontul de timp 2019-2030 pentru a stimula dezvoltarea 5G în România, respectând bornele din Planul de acțiune al Uniunii Europene.

În esență, Strategia 5G cuprinde studii statistice, științifice, tehnice, grupate astfel: diagnosticul situației actuale, caracterizarea 5G, impactul 5 G (costuri, beneficii, securitatea rețelelor, utilizari preferate, noi modele de afaceri in comunicatii, analiza SWOT), obiective strategice, direcții prioritare de acțiune, implementare și monitorizare.

Fiind așadar vorba de un document cu caracter pur tehnic, cu analize statistice, un document de strategie a Guvernului în materia noilor tehnologii ale comunicațiilor, Strategia 5G reprezintă un act de politică a Guvernului în materia comunicațiilor.

Contrar susținerilor recurentelor, la elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, Regulament aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) din Constituție, republicată "Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice."

Totodată, prin trimiterea făcută la art. 108 din Constituție, republicată, regăsită în preambulul actului contestat, este recunoscută Guvernului prerogativa absolută în emiterea actelor sale.

În realizarea funcțiilor sale, în conformitate cu art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, acesta "aprobă strategiile, metodologiile, precum și programele de dezvoltare economică a țării, pe ramuri și domenii de activitate".

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din data de 29 ianuarie 2018, a fost publicată Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2018 pentru acordarea încrederii Guvernului, prin care s-a dispus, la alin. (1) al articolului unic: "Se acordă încredere Guvernului, în componența prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2."

Potrivit pct. l din cadrul alin. (2) Măsuri din cadrul Capitolului 15: Politici în domeniul comunicațiilor. Convergență digitală, este menționată în mod explicit "[...]

- Stimularea investițiilor de stat și private în infrastructuri-suport: bandă largă (fibră optică și 5G), infrastructurii inteligente (cloud computing, internetul lucrurilor, securitate cibernetică), prin transparență și predictibilitate, simplificare administrativă și de reglementare.", respectiv pct. 9 din cadrul aceluiași alin. (2) Măsuri [...]

- Programe de sistematizare/eficientizare a suportului rețelelor de comunicații. Scoaterea la licitație publică a serviciilor 5G până la sfârșitul anului 2018."

Față de cadrul normativ menționat se reține că, funcția de strategie, care implică adoptarea de documente strategice, ca instrumente de decizie prin intermediul cărora sunt identificate posibilele soluții pentru rezolvarea problemelor de politici publice, aparține Guvernului.

În cuprinsul instrumentului de motivare, Nota de fundamentare, sunt evidențiate rațiunile avute în vedere de autoritatea emitentă, legate atât de situația actuală, cât și de schimbările preconizate. De asemenea, sunt analizate impactul social-economic (inclusiv asupra mediului) și impactul financiar asupra bugetului general consolidat, efectele asupra legislației în vigoare, activitățile de informare publică privind elaborarea și implementarea actului normativ, respectiv măsurile de implementare.

Este cât se poate de evident că sunt menționate toate aspectele ce țin de oportunitatea adoptării actului administrativ contestat, fiind menționate toate prevederile legale incidente necesare adoptării acestuia.

Prin urmare, nu se poate reține că actul contestat reprezentat de H.G nr. 429/2019 a fost adoptat în mod arbitrariu, iar instanța de judecată nu poate restrânge Guvernului dreptul ca, în exercitarea atribuțiilor sale, "să aprobe strategiile, metodologiile, precum și programele de dezvoltare economică a țării, pe ramuri și domenii de activitate ", astfel cum era reglementat, la momentul adoptării actului prin art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001.

Oportunitatea adoptării unui act este o dimensiune a legalității sale și ține de aprecierea autorității prevăzute de lege, aspect consacrat legislativ, la acest moment, prin dispozițiile art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în sensul că "Aprecierea necesității și oportunitatea emiterii actelor administrative ale Guvernului aparțin Guvernului".

De altfel, prima instanță a reținut explicit în considerentele sentinței că nu este competentă, prin prisma atribuțiilor sale constituționale, să se pronunțe asupra oportunității unei măsuri adoptate de legiuitor sau asupra adoptării sau nu a unei strategii, cum este aceea 5G, aceasta revenind în marja de apreciere a emitentului actului.

Instanța de contencios administrativ este abilitată să efectueze numai o verificare de legalitate, adică poate analiza o eventuală depășire a marjei de apreciere a autorității, manifestată prin excesul de putere (definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competențelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor).

În aceste condiții, analizând legalitatea și proporționalitatea măsurilor dispuse prin actul contestat, prima instanță a reținut corect că acesta a fost emis cu respectarea principiului legalității, dar și al proporționalității între măsura luată prin actul administrativ adoptat în cauză și scopul avut în vedere la emiterea sa, fără a fi în prezența unei manifestări arbitrare a puterii discreționare recunoscute autorității pârâte.

Cât privește critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 11 lit. b) din Lege nr. 90/2001 care stabilește că Guvernul "inițiază proiecte de lege și le supune spre adoptare Parlamentului", recurentele ignoră faptul că H.G. nr. 429/2019 a fost emisă în baza competenței normative prevăzute la art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001, astfel cum este menționat și în preambulul actului (text legal în vigoare la data adoptării actului atacat), context în care nu poate fi reținut, ca motiv de nelegalitate, nici faptul că Guvernul "nu ar fi consultat Parlamentul", prealabil adoptării actului atacat, nici că prin adoptarea hotărârii de Guvern, emitentul "s-ar fi substituit competențelor Parlamentului".

Mai mult decât atât, recurentele dau o interpretare proprie textului normativ, apreciind că deși art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 "dă dreptul Guvernului să aprobe strategii, nu îl exonerează de a consulta Parlamentul și societatea civică, academică (...)", fără să indice însă care sunt acele norme legale care ar obliga Guvernul, în aplicarea art. 11 lit. f), să) se consulte cu entitățile enumerate, desigur altă consultare decât cea care a avut loc deja în condițiile legislației aplicabile în materie de transparență decizională.

Nici criticile vizând adoptarea H.G. nr. 429/2019 în lipsa unui cadru legislativ anterior, nu pot conduce la constatarea nelegalității actului normativ contestat, dat fiind faptul că în cauză nu este vorba de un act de implementare sau de reglementare concretă a unor reguli juridice, sub sancțiune juridică, ci despre un document de strategie politică în materia comunicațiilor prin care Guvernul își programează o conduită viitoare.

În plus, excedează obiectului prezentului litigiu și competenței instanței de judecată, în general, să facă aprecieri cu privire la modalitatea în care un stat membru, inclusiv România, și-a îndeplinit obligația de transpunere a actelor de drept UE cu acest statut, în speță Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul formulat de intervenienta E., va respinge ca tardiv recursul formulat de intervenienta H. și va respinge recursul formulat de reclamantele C. și B. împotriva sentinței nr. 488 din 6 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul formulat de intervenienta E. împotriva sentinței nr. 488 din 6 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

Respinge ca tardiv recursul formulat de intervenienta H. împotriva sentinței nr. 488 din 6 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

Respinge recursul formulat de reclamantele C. și B. împotriva sentinței nr. 488 din 6 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2022.