ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3903/2022

Ședința publică din data de 14 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.11.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, anularea Deciziei nr. 7/23.05.2018 prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 25205/28.11.2017 privind angajarea răspunderii solidare; anularea Deciziei nr. 25205/28.11.2017 privind angajarea răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentința nr. 2283/17.09.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.

1.3. Prin sentința nr. 33/28.02.2020, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscala admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj -Napoca, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

În urma declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019.

Prin sentința nr. 55 din 28 mai 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, și Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Cluj, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 55 din 28 mai 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reiterat susținerile invocate cu ocazia judecării cauzei în fond, invocând nerespectarea de către autoritatea fiscală a condițiilor de formă prevăzute de lege pentru emiterea valabilă a actelor administrativ fiscale; reținerea greșită a incidenței dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală referitoare la calitatea persoanei; greșita aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) și alin. (2)

1

din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ce au servit drept temei al antrenării răspunderii sale solidare cu societatea debitoare, din perspectiva legăturii de cauzalitate între fapte și ajungerea debitorului în stare de insolvabilitate și a cerinței speciale a relei-credințe; imposibilitatea atragerii răspunderii solidare în cadrul procedurii fiscale, în situația în care societatea se afla în stare de insolvență.

II. Procedura derulată în recurs.

Prin întâmpinarea depusă la data de 16.10.2022, intimata-pârâtă Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj- Napoca a invocat, pe cale de excepție, nulitatea și tardivitatea recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, după prezentarea coordonatelor cauzei, a arătat că decizia contestată de atragere a răspunderii solidare respectă cerințele de fond și formă reglementate de Codul de procedură fiscală, fapta reținută în sarcina recurentului-reclamant fiind aceea că a manifestat dezinteres față de îndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau în calitatea sa de asociat al debitoarei, aceasta fiind declarată insolvabilă prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate Procesul-verbal de insolvabilitate 13485/28.06.2017 emis de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj.

Excepțiile nulității și tardivității recursului au fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinse în ședința publică din 14.09.2022.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate înscrisuri noi.

III. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, și reverificând probatoriul administrat în cauză precum și cadrul normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele în continuare expuse.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/28.11.2017, prin care organul fiscal -Administrația pentru Contribuabilii Mijloci constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj Napoca- a stabilit răspunderea solidară, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) și alin. (2)

1

din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru obligații fiscale în sumă de 16.437,266 RON ale debitorului principal B. S.R.L. (fostă C. SRL), în sarcina recurentului-reclamant.

Contestația administrativă formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 7 din 23.05.2018.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate formulate, soluție însușită și de instanța de control judiciar, întrucât a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente,nefiind susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile care vizează nerespectarea de către autoritatea fiscală a condițiilor de formă prevăzute de lege pentru emiterea valabilă a actelor administrativ fiscale contestate sunt nefondate, întrucât atât decizia de angajare a răspunderii solidare, cât și decizia de soluționare a contestației cuprind elementele prevăzute de art. 46 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind prezentate motivele de fapt și temeiul de drept în baza cărora au fost emise actele contestate.

Se impune precizarea că deși temeiul legal indicat în titlul deciziei de angajare a răspunderii solidare este reprezentat de dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu ocazia soluționării fondului a fost analizată întrunirea condițiilor angajării răspunderii solidare doar din perspectiva dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) și alin. (2)

1

din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, însă acest aspect nu a fost criticat de către recurentul-reclamant.

De altfel, Înalta Curte reține că ipotezele de angajare a răspunderii solidare a altor persoane pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, astfel cum se regăsesc reglementate la art. 25 alin. (2) lit. a) - e) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt alternative iar nu cumulative, fiind suficient ca situația persoanei vizate să se încadreze în una dintre variantele textului pentru a fi obligat la plata creanțelor fiscale incumbând debitorului insolvabil.

Criticile vizând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. d) și alin. (2)

1

din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor legale sus arătate:

"(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (….)

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

(2

1

) Pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credință acumularea și sustragerea de la plata acestor obligații."

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 pot fi invocate ca temei legal pentru atragerea răspunderii solidare a altor persoane, în afara administratorului societății debitoare.

Întrucât recurentul-reclamant a deținut calitatea de asociat majoritar al debitorului B. S.R.L., în mod corect instanța de fond a constatat că este întrunită cerința prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 referitoare la calitatea persoanei.

În ceea ce privește condiția relei-credințe, cerută de textul sus arătat, instanța de control judiciar reține că aceasta implică atitudinea volitivă a persoanei în legătură cu îndeplinirea de către contribuabil a obligațiilor legale ce îi incumbă în raporturile cu organul fiscal, atitudine constând în neîndeplinirea obligației legale de achitare a obligațiilor fiscale restante la data declarării stării de insolvabilitate

Prin urmare, există rea credință atunci când, fără justificare rezonabilă, nu intervine în îndeplinirea obligației de achitarea la scadență a obligațiilor fiscale restante.

Or, recurentul-reclamant, chiar dacă nu deținea calitatea de administrator al societății, în calitate de asociat majoritar a avut posibilitatea să anticipeze reprezentarea rezultatului negativ ca urmare a neachitării la scadență a obligațiilor fiscale către bugetul de stat, deoarece eșalonările la plată solicitate cuprindeau, conform art. 194 Codul de procedură fiscală, anumite condiții de menținere a valabilității eșalonării la plată, societatea fiind obligată să declare și să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal.

Nu doar cei doi administratori ai societății, ci și asociatul majoritar a cunoscut faptul că obligațiile asumate nu au fost respectate fiind începută executarea silită, iar pe de altă parte, conform Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.08.2016, contabilitatea denatura indicatorii realizați de societate, cifra de afaceri, venituri/cheltuieli de exploatare, nefiind nerespectate așa cum au arătat și inspectori fiscali, prevederile art. 17 și art. 19 din Legea contabilității, precum și prevederile art. 446 alin. (1) din OMF 1802/2014.

Prin urmare, recurentului-reclamant, în calitate de asociat majoritar, îi revenea obligația de a decide contractarea auditului financiar astfel încât să se asigure că operațiunile economice s-au efectuat în conformitate cu legile și reglemetarile legale în vigoare.

De asemenea, din bilanțurile contabile ale societății rezultă că, deși existau venituri ce puteau fi folosite în scopul stingerii creanțelor fiscale, acestea au fost direcționate către asociați și societățile afiliate fără ca recurentul-reclamant să se implice în conducerea societății în sensul de a se schimba această situație.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant nu a dat curs notificărilor organului fiscal în procedura audierii, prin care i s-a solicitat să prezinte înscrisuri și documente financiar contabile, iar societatea prin persoanele aflate la conducerea acesteia a depus abia la data de 31.05.2017 o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, fiind depășit termenul menționat de art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Și în această situație recurentul-reclamant avea posibilitatea de a interveni în managementul societății în scopul de a determina deschiderea procedurii insolvenței.

Câtă vreme recurentul-reclamant nu a demonstrat o imposibilitate de îndeplinire a obligației legale de achita obligațiile fiscale restante și nici nu a dovedit că s-ar fi angrenat în negocieri pentru restructurarea datoriilor societății, dând dovadă de pasivitate față de situația societății, în mod corect instanța de fond a constatat că se confirmă existența relei-credințe ca și condiție necesară angajării răspunderii solidare.

În fine, instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, prin raportare la dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește atragerea răspunderii solidare a asociatului pentru pasivul debitorului, în contextul în care cele două proceduri sunt distincte, având autonomie proprie, fiind reglementate de lege în virtutea unor rațiuni diferite.

Angajarea răspunderii solidare a asociatului societății, în temeiul art. 25 din Legea nr. 207/2015, constituie un remediu la îndemâna organelor fiscale pentru recuperarea obligațiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, iar nu împotriva debitorului cu privire la care a fost deschisă procedura specială reglementată de Legea nr. 85/2014.

Așadar, atragerea răspunderii solidare a asociatului/administratorului societății debitorului insolvabil, în accepțiunea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 207/2015, nu este circumstanțiată sau condiționată, cum greșit apreciază recurentul-reclamant, de existența unei legături de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvabilitate și nici de eventualul management defectuos practicat de către asociat/administrator, iar reaua credință nu trebuie apreciată doar în raport de eventuale acțiuni ci trebuie avute în vedere și inacțiunile, contextualizate conform celor mai sus reținute, adică starea de pasivitate, în lipsa oricăror dovezi care să probeze diligențele asociatului în vederea îndeplinirii îndatoririlor sale legale.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 55 din 28 mai 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2022.