ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1756/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra cererii de revizuire, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la 29 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca -Serviciul Soluționare Contestații și Administrația Județeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, solicitând instanței să dispună anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 683 din 17 decembrie 2019, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluționare Contestații și, pe cale de consecință, anularea deciziei de impunere nr. x din 27 martie 2018, emisă de Administrația Județeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, iar în subsidiar, să constate caducitatea deciziei de impunere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 7, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 281 Codul de procedură fiscală.

Prin sentința civilă nr. 200/2021 din 28 mai 2021, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 174/2022 din 11 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei de recurs, reclamanta a formulat cerere de revizuire prin care a solicitat anularea deciziei atacate, invocând motivul contrarietății de hotărâri și motivul încălcării principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

În susținerea motivului privind contrarietatea de hotărâri, a învederat că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 531/2018 din 22 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

În concret, revizuenta a susținut că în primul proces s-a statuat că sumele înscrise în decizia de impunere nr. x din 27 martie 2018 și decizia de calcul accesorii nr. 7269 din 3 aprilie 2018 nu mai pot fi recuperate, ca urmare a depunerii tardive a declarației de creanță în procedura insolvenței.

În continuare, a arătat că această statuare echivalează cu imposibilitatea valorificării creanței atât în procedura insolvenței, cât și în procedura de drept comun.

A mai susținut că instanțele de contencios administrativ au apreciat că decizia de impunere și cea de calcul a accesoriilor au fost legal emise.

În acest context, a subliniat că statuarea din primul proces a fost nesocotită prin decizia dată în al doilea proces prin care instanța de contencios administrativ a constatat valabilitatea acelorași decizii fiscale.

Prin urmare, a învederat că încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat rezultă din constatarea valabilității unor decizii fiscale care au devenit ineficace prin lipsirea lor de putere executorie în procedura insolvenței.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și cele ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Intimatele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă, susținând în esență că decizia dată în al doilea proces nu încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunțate în primul proces.

Prin decizia civilă nr. 418/2022 din 6 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului de revizuire invocat și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuenta invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că decizia prin care instanța de contencios administrativ a constatat valabilitatea deciziilor fiscale încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei din primul proces prin care s-a statuat că sumele înscrise în deciziile fiscale nu mai pot fi recuperate ca urmare a depunerii tardive a declarației de creanță în procedura insolvenței.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De asemenea, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat."

Astfel, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, aplicabilă în cauză față de data începerii procesului în care a fost pronunțată hotărârea atacată cu revizuire (29 ianuarie 2020) conform art. 27 C. proc. civ., se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești atât pentru încălcarea efectului negativ, cât și a celui pozitiv al autorității de lucru judecat.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Acest efect al autorității de lucru judecat presupune existența unei chestiuni tranșate între aceleași părți, care nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte reține că în primul proces a fost respinsă contestația împotriva refuzului administratorului judiciar de a înscrie la masa credală creanțele pretinse în temeiul deciziei de impunere nr. x din 27 martie 2018 și a deciziei de calcul accesorii nr. 7269 din 3 aprilie 2018, această soluție fiind menținută în apel.

În al doilea proces a fost respinsă acțiunea prin care s-a solicitat atât anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 683 din 17 decembrie 2019 și a deciziei de impunere nr. x din 27 martie 2018, cât și constatarea caducității deciziei de impunere, soluția fiind menținută în apel.

Analiza comparativă a dezlegărilor date în cele două procese relevă că acestea au vizat chestiuni diferite.

Astfel, în primul proces a fost tranșată chestiunea referitoare la valorificarea în procedura insolvenței a creanțelor izvorâte din deciziile fiscale.

Cu alte cuvinte, statuările din primul proces au vizat aspecte referitoare la executorialitatea deciziilor fiscale în cadrul procedurii insolvenței.

În schimb, instanțele de contencios administrativ învestite cu soluționarea celui de-al doilea proces au analizat legalitatea deciziilor fiscale.

În aceste condiții, lipsirea de executorialitate în procedura insolvenței a deciziilor fiscale nu împiedica instanțele de contencios administrativ să analizeze legalitatea acestor decizii.

În consecință, statuările din al doilea proces cu privire la valabilitatea deciziilor fiscale nu intră în contradicție cu statuările din primul proces cu privire la imposibilitatea valorificării creanțelor rezultate din aceste decizii.

În plus, în al doilea proces a fost invocată caducitatea deciziei de impunere prin raportare la hotărârile date în primul proces, statuându-se că această chestiune excedează cadrului procesul circumscris de procedura administrativă și a procedurii în fața instanței de contencios administrativ.

Această statuare cuprinsă chiar în hotărârea atacată cu revizuire relevă că instanțele de contencios administrativ au analizat chestiunea caducității deciziei de impunere prin raportare la hotărârile pronunțate în dosarul de insolvență.

Or, în cadrul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri nu mai poate fi invocată nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașate unei hotărâri de care partea s-a prevalat și a fost avută în vedere de instanțe în al doilea proces.

Această soluție se impune pentru motivul că în cadrul revizuirii nu se exercită un control judiciar asupra hotărârii date în al doilea proces, ci se verifică numai respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor din primul proces.

De altfel, instanța de retractare nu poate rejudeca cauza în fond, ci doar anula cea din urmă hotărâre și trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată împotriva deciziei instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., prin administrator special B., împotriva deciziei civile nr. 174/2022 din 11 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

Cu recurs în termen de 30 de zile la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2022.