ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3535/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, intimatul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea sentinței civile nr. 1865/24.11.2020 pronunțate de Judecătoria Bistrița-Năsăud și a deciziei civile nr. 170/15.06.2021 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. x/2019.

Curtea de Apel Cluj – secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 16 din 24 septembrie 2021, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat pe larg situația de fapt și a făcut trimitere la obiectul contestației la executare, reprezentat de solicitarea în sensul de a se constata că la data emiterii adresei de înființare a popririi din 20.05.2019 obligațiile de plată au fost stinse, invocând prevederile art. 703 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., și la cele reținute de Curtea de Apel Cluj, afirmând că există posibilitatea ca, in baza contractului de cesiune, creditorul cesionar să beneficieze de restituirea parțială sau integrală a taxei pentru emisii poluante, însă, în speță, la data emiterii adresei de înființare a popririi, 20.05.2019, creanța a fost stinsă integral prin compensare.

În opinia părții, a adus în discuție aspecte care nu au fost dezbătute de instanța de judecată care a soluționat contestația la executare.

În concluzie, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art. 509, alin. (1) pct. 8, raportat la art. 703 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor legale speciale cuprinse în Codul de procedură fiscală referitoare la stingerea obligațiilor fiscale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat pe larg situația de fapt și conținutul cererii de revizuire, care în opinia părții este întemeiată pentru că a dedus judecății aspecte care nu au fost dezbătute de instanța care a soluționat contestația la executare, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurenta-pârâtă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-pârâte nu reprezintă critici împotriva hotărârii recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor

Publice Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 16 din 24 septembrie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.