ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3902/2022

Ședința publică din data de 14 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a C.A.F., la data de 07.04.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management Pentru POS CCE, a solicitat următoarele:

(i) anularea deciziei 82340/06.10.2016 privind soluționarea contestației formulata de S.C. Utilajazaompany Service S.R.L., referitor la contractul de finanțare nr. x/05.05.2014,cod SMIS 44703 proiect "Achiziții utilaje la S.C. Utilajazaompany Service S.R.L., (ii) anularea actelor premergătoare predecesoare emise de pârâtă care sunt în strânsă legătură cu decizia nr. 82340/06.10.216, respectiv notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/05.05.2015, raportul de verificare la fața locului înaintat prin adresa x/22.06.2015, notificarea privind CR/27.08.2015, decizia de soluționare a contestației 445/12.01.2016, (iii) admiterea in întregime a cererii de rambursare nr. x/05.05.2015 prin care a fost reținuta suma de 135916,393 RON (iv) cu cheltuieli de judecată ocazionate cu acest proces.

Prin sentința nr. 2604 din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 2604 din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

În motivare, recurenta a susținut că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că S.C. A. S.R.L. este legată cu S.C. B. S.R.L. și cu S.C. C. S.R.L., formând un grup de persoane, invocând în acest sens art. 4

4

alin. (4) din Legea 346/2004, întrucât legea face distincția dintre "grup de persoane" și "grup de persoane care acționează de comun acord".

Acest "comun acord" trebuie să rezulte dintr-o clauza scrisă care să se refere la deciziile de control, de vot, de revocare/numire a administratorilor de a exercita o influență dominant. Prin cererea de finanțare reclamanta s-a declarat întreprindere mică iar după toate verificările de la acel moment, cererea a fost aprobată.

Arată că, în formularul "Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria IM" prin cererea de finanțare reclamanta s-a declarat întreprindere mică, solicitând finanțare nerambursabilă pentru 70%, procentul aplicabil pentru întreprinderi mici, cererea fiind aprobată sub această formă la acel moment.

Atât la momentul încheierii contractului de finanțare cât și la momentul cererilor de rambursare dar și în prezent, recurenta-reclamantă se încadrează în categoria întreprinderilor mici.

Decizia de respingere de la plată a 10% ca urmare a reverificării încadrării reclamantei în categoria IMM este neîntemeiată, iar argumentele pârâtei pornesc de la o greșită interpretare a mai multor prevederi ale Legii 346/2004.

Consideră că nu sunt îndeplinite prevederile legale pentru ca S.C. A. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. să poată fi considerate întreprinderi legate direct sau prin intermediul altei întreprinderi, respectiv B. S.R.L..

Instanța de fond a reținut că întreprinderile amintite ar forma un grup, însă acest lucru este imposibil, deoarece formarea unui grup nu este echivalentă cu atributul unei întreprinderi legate, câtă vreme, în Legea nr. 346/2004, actualizată, nu există referința la grup de întreprinderi. Astfel, pe baza argumentelor prezentate de pârâtă, nu rezultă atributul de întreprindere legată a beneficiarului, ci doar niște legături (a se interpreta relații) de grup între companii.

Pentru a clarifica aspectele ce țin de încadrarea în categoria de IMM, respectiv legătura beneficiarului cu S.C. D. S.R.L., recurenta face referiri la Legea nr. 346/2004 actualizată (legea IMM), unde sunt definite și reglementate aceste aspect.

Astfel, recurenta consideră că în conformitate cu legea IMM, respectiv art. 4

l

și 4

4

care vizează clasificarea întreprinderilor din perspectiva legăturilor dintre ale, compania D. S.R.L. nu este legată cu niciuna din companiile A. sau B.. Raporturile privind drepturile de vot sau influență dominantă specificate în lege ca și condiții pentru a fi întreprinderi legate nu sunt îndeplinite direct sau prin intermediul unei persoane sau grup de persoane.

În opinia recurentei, instanța a reținut o situație neconformă cu realitatea și a interpretat eronat probele administrate în cauză.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (continuator al Ministerului Fondurilor Europene) a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea excepției a arătat că recurenta nu indică motivele de casare și nu dezvoltă critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În realitate, recurenta este nemulțumită de soluția pronunțată, împrejurare care însă nu este de natură să justifice demersul judiciar de reformare. Practic, se invocă aceleași motive care au stat la baza cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă neconformându-se dispozițiilor art. 486 lit. d) C. proc. civ., de a cuprinde în cererea de recurs indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Or, o cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai pentru cazurile strict prevăzute de cadrul legal incident.

Pe fond, cu privire la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, intimatul-pârât susține că sunt nepertinente criticile formulate, întrucât asociații recurentei-reclamante sunt asociați și în celelalte două societăți, societățile acționează pe aceeași piață relevantă, piața transporturilor și sunt controlate de aceleași persoane fizice, fiind îndeplinite dispozițiile art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

De asemenea, și intimata-pârâtă Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a depus întâmpinare invocând excepția nulității recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

A precizat că procesul de reverificare s-a produs ca urmare a unei recomandări a Autorității de Audit, în special în ceea ce privește aspectul dacă beneficiarul se încadra în categoria IMM la momentul încheierii contractului.

Ca urmare a reverificării încadrării în categoria IMM, agenția a apreciat că, la data încheierii contractului, intensitatea finanțării nerambursabile se încadra în limita maximă a 60%, iar nu 70%, fiind suspendate 10 % din ajutorul financiar nerambursabil care cade sub incidența schemei de ajutor de stat. În conformitate cu Declarația depusă ca anexă la cererea de finanțare, recurenta-reclamantî s-a declarat întreprindere legată cu B. S.R.L. și cu C. S.R.L., în toate aceste companii domnul C. deținând pachetul majoritar de acțiuni.

Recurenta reclamantă este întreprindere legată de B. S.R.L. prin persoana domnului E. (asociat unic în B. S.R.L. și administrator cu drepturi depline în D. SRL); totodată, D. S.R.L. este întreprindere legată de C. S.R.L. prin grupul de persoane fizice E. și F. care controlează cele două întreprinderi.

A apreciat că sunt întrunite dispozițiile art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 și a invocat hotărârea HaTeFo a Curții de Justiție a Uniunii Europene. A arătat că această interpretare se regăsește în Anexa 1.3 din noile Ghiduri specifice programului. De asemenea, în acord cu art. 6 alin. (6) și (7) din Legea nr. 346/2004, cu Recomandarea Comisiei Europene 2003/361/CE, precum și cu Ghidul CE pentru definirea IMM, la data contractării, beneficiarul se încadra în categoria întreprinderilor mijlocii, motiv pentru care intensitatea maximă a ajutorului de stat era de 60%.

Potrivit modificărilor legislative succesive cuprinse în O.U.G. nr. 1/2018, O.U.G. nr. 68/2019 și O.U.G. nr. 212/2020, autoritatea ministerială pârâtă și-a schimbat denumirea, din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în Ministerul Fondurilor Europene și, ulterior, în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, încadrabile în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 82340/06.10.2010 emisă de Ministerul Fondurilor Europene-DGPC-AM POSCCE a fost respinsă contestația împotriva notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/05.05.2015 finală, fiind menținute prevederile notificării și reducerea alocării financiare nerambursabile cu 10% din valoarea contractului nr. x încheiat cu S.C .G. S.R.L..

În esență, s-a reținut că, în aplicarea Instrucțiunii nr. 4254/26.02.2015 emisă de Autoritatea de Management POSCCE, pentru proiectul SMIS 44703, în urma verificării eligibilității beneficiarului S.C. A. S.R.L., s-a constatat că aceasta se încadrează de fapt în categoria întreprinderilor legate mijlocii, conform art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, ca urmare a legăturilor existente între cele trei societăți (S.C. A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. și S.C. D. SRL). Întrucât contractul de finanțare a fost semnat ca întreprindere mică a carei finanțare nerambursabilă a fost de maxim 70%, iar valoarea maximă a ajutorului de stat pentru întreprinderi mijlocii era de 60%, organul de soluționare a contestației a reținut că în mod corect s-a apreciat că reclamanta nu poate beneficia de diferența de 10% din valoarea contractului nr. x incheiat cu S.C. G. S.R.L. solicitată prin cererea depusă la organismul intermediar.

Actele administrative astfel emise au fost menținute prin hotărârea instanței de fond, constatându-se că acestea reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză și că, aspectele invocate relevă dincolo de orice dubiu întrunirea în cauză a condițiilor prescrise la art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, legătura dintre societățile în discuție prin intermediul acționariatului și a activităților defășurate pe aceeași piață relevantă justificând concluzia autorităților pârâte în sensul că acestea sunt întreprinderi legate și, în consecință, recurenta-reclamantă trebuie să beneficieze de o finanțare corespunzătoare categoriei întreprinderilor mijlocii (60%,în loc de 70%).

Efectuând propria examinare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conținutul actelor administrative contestate și motivele și criticile din recurs, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile și corect întemeiate soluția de respingere a acțiunii anulare pronunțate în cauză și considerentele expuse în susținerea ei, argumentație însușită în totalitate de instanța de control judiciar.

Recurenta-reclamantă invocă greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, în sensul că în mod nelegal a statuat că cele trei societati, respectiv S.C. A. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. sunt legate.

Criticile sunt nefondate.

Aspectul litigios fundamental este reprezentat de calificarea statutului societății recurente ca fiind întreprindere legată de societatea D. S.R.L., aspect vehement contestat atât prin cererea de chemare în judecată, cât și în recurs.

Punctul de plecare în analiza acestui aspect îl constituie structura participării la capitalul social în privința societăților implicate la momentul emiterii deciziei contestate, astfel cum reiese din Lista de verificare eligibilitate din 27 mai 2015: A. S.R.L., H. (10%) și E. (90%); C. S.R.L., asociați fiind F. (25%) și E. (75%); D. S.R.L. - asociați sunt E. (49,98%) și F. (50,02%); B. S.R.L. - asociat unic este E. (100%).

Din cuprinsul listei de verificare mai reiese că societatea reclamantă (beneficiarul) se declară întreprindere legată cu B. S.R.L. și C. S.R.L., dar nu și cu societatea D. S.R.L..

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, sunt întreprinderi legate întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză.

Contrar criticilor recurentei, și în aprecierea Înaltei Curți analiza elementelor de legătură invocate în susținerea tezei privind incidența în cauză a acestor dispoziții legele demonstrează că există legătură între societăți, atât din perspectiva activității pe aceeași piață relevantă cât și din aceea a structurii capitalului social, fiind îndeplinite condițiile existenței noțiunii de întreprinderi legate.

Astfel, nu poate fi reținută interpretarea propusă de recurenta-reclamantă în ceea ce privește alin. (4) mai sus citat: efectul textului de lege (considerarea întreprinderilor ca fiind legate) se produce ori de câte ori sunt atinse consecințele prevăzute la alin. (1), indiferent dacă acestea pot fi constatate prin intermediul unei persoane fizice sau a unui grup de persoane fizice.

Mai exact, nu se impune analiza individuală a situației persoanelor în raport cu câte o întreprindere pe rând, ci trebuie să se observe dacă situația grupului de persoane face posibilă vreuna dintre consecințele de la art. 4

4

alin. (1) din lege.

Or, așa cum s-a arătat, este esențial că, în cauză, prin intermediul numiților E. și F., asociați în cote diferite în cadrul acestor societăți și care acționează de comun acord (fiind asociați majoritari în poziții reciproce), sunt controlate practic cele două întreprinderi.

Din perspectiva îndeplinirii condiției ca societățile să își desfășoare activitatea pe aceeași piață relevantă, din actele dosarului rezultă că societățile acționează fie pe aceeași piață relevantă (a transporturilor, în raport cu B. SRL), fie pe o piață adiacentă (activitate de service, în raport cu D. SRL) și sunt controlate de aceleași persoane fizice care acționează de comun acord.

În fine, chiar dacă E. deține 49,98% din capitalul societății D. S.R.L., acesta are o influență din perspectiva calității de administrator - însăși recurenta-reclamantă arătând că în actul constitutiv este instituită regula unanimității.

Prin urmare, prin raportare la art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, se reține că este dovedită și legătura cu D. S.R.L., ceea ce conduce la concluzia că în mod corect s-a decis recalificarea societății recurente ca fiind întreprindere mijlocie legată.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

Cu privire la motivele de recurs referitoare la faptul că prima instanță a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea și a interpretat eronat probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de fond iar aceste susțineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2604 din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2022.