ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3838/2022

Ședința publică din data de 30 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2015 la data de 02.12.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava:

I. Obligarea pârâților la emiterea, începând cu data de 11.11.2012 a unui nou Ordin de salarizare, prin care să se modifice clasa de salarizare și gradația, potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 și în funcție de acestea să se majoreze indemnizația de încadrare lunară, astfel:

- începând cu 01.08.2011 - gradația 4 și clasa de salarizare 98, aferente unei vechimi în muncă de 15-20 ani și vechime în funcție de 0-3 ani;

- începând cu 01.03.2013 - gradația 4 și clasa de salarizare 99, aferente unei vechimi în muncă de 15-20 ani și vechime în funcție de 3-5 ani;

- începând cu 01.03.2015 - gradația 4 și clasa de salarizare 100, aferente unei vechimi în muncă de 15-20 ani și vechime în funcție de 5-10 ani;

II. Începând cu 01.03.2013 și ulterior cu 01.03.2015, obligarea pârâților la modificarea indemnizației de încadrare prin adăugarea a 10% și respectiv a 15% din indemnizația de încadrare, ca urmare a schimbării condițiilor referitoare la vechimea în funcție, astfel:

- începând cu 01.03.2013 - să modifice indemnizația brută de încadrare prin adăugarea a 10% din indemnizația de încadrare, procent aferent unei vechimi în magistratură de la 3 la 5 ani;

- începând cu 01.03.2015 - să modifice indemnizația brută de încadrare prin adăugarea a 15% din indemnizația de încadrare, procent aferente unei vechimi în magistratură de la 5 la 10 ani;

III. Obligarea pârâților să îi emită, începând cu data de 11.11.2012, alte Ordine de salarizare prin care să îi acorde sporul pentru condiții de muncă grele de 15% din indemnizația lunară de încadrare, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și a sporului pentru păstrarea confidențialității de 5%, fiecare aplicate la indemnizația lunară de încadrare, indemnizație de încadrare stabilită prin Ordinele de salarizare emise de Ministerul Justiției potrivit punctelor I și II;

IV. Începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) să emită noi ordine de salarizare în vederea înlăturării discriminării salariale și recalcularea indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

V. Calcularea și plata către reclamantă a diferenței de drepturi bănești neplătite, actualizate cu rata inflației la momentul plății și la plata de dobânzi legale corespunzătoare acestor drepturi bănești neplătite de la momentul datorării, 11.11.2012 și până la plata lor efectivă.

VI. Plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2673 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins capătul I de cerere privind acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, ca rămas fără obiect.

A respins capetele II și III de cerere, ca neîntemeiat.

A respins capătul IV de cerere, ca rămas fără obiect

A admis în parte capătul V de cerere.

A obligat pârâtul Tribunalul Suceava să actualizeze diferențele salariale aferente perioadei 11.11.2012 - 01.03.2016 cu rata inflației la momentul plății și cu dobânda legală calculată de la momentul datorării până la data plății efective a diferențelor salariale, urmând ca sumele rezultate în urma actualizării să fie achitate reclamantei.

A respins cererea privind plata diferențelor salariale aferente perioadei 11.11.2012 - 01.03.2016 (indicată în capătul V de cerere), ca rămasă fără obiect.

A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 327 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului critică respingerea de către prima instanță, ca rămas fără obiect, a primului capăt de cerere, în condițiile în care, deși Ordinul de salarizare 676/C/2016 s-a emis la data de 26.02.2016, Tribunalul Suceava nu i-a plătit sumele trecute în acesta, sens în care invocă dispozițiile art. 38 din Legea nr. 284/2010 și art. 253 din Codul muncii.

Cu privire la sporul aferent vechimii în funcție, arată că acesta nu a fost avut în vedere la emiterea Ordinului nr. 676/C/2016, conform machetei de salarizare, punctul 5, deși la colegii săi, absolvenți ai INM, se observă procentul de 10%, iar la cei promovați în funcții de execuție sau de conducere se observă procente începând cu 15%, cu toate că normele care instituie vechimea în funcție nu o condiționează nici de absolvirea INM și nici de obținerea vreunui grad profesional.

Susține că prima instanță nu a observat că auditorilor de justiție, la fel ca și ofițerilor de poliție judiciară cu studii superioare juridice, li se recunoaște perioada cât au îndeplinit aceste funcții ca vechime în magistratură, potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004; că ofițerii de poliție judiciară, astfel cum a fost recurenta, cât și auditorii de justiție, erau prevăzuți la același articol din Legea nr. 303/2004, dar instanța a considerat că lor li se aplică prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, iar recurentei-reclamante nu, fără nici o justificare rezonabilă sau o încadrare în drept, reținând că auditorii de justiție au fost încadrați potrivit art. 2 din Legile de salarizare, iar recurenta a trecut în altă tranșă de vechime în funcție potrivit art. 6 din Legile salarizării.

Invocă, cu privire la vechimea în funcție, dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 și prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, precum și faptul că la data numirii sale în funcția de judecător avea aproape 10 ani de vechime ca ofițer de poliție judiciară, ceea ce însemnă că trebuia să beneficieze de la încadrare, în februarie 2010, de un spor de 15% aferent unei vechimi de la 5 la 10 ani, iar din 2011 de un spor de 20% și în continuare.

Critică cele reținute de către instanța de fond în sensul că magistrații indicați ca model de comparație au fost nou-încadrați pe funcție și că la data încadrării aveau vechime ca judecători, deși aceștia au fost auditori de justiție și aveau vechime în magistratură ca reclamanta, recurenta-reclamantă susținând că instanța nu a arătat de ce nivelul de salarizare în plată ales pentru aceștia a fost stabilit prin raportare la un magistrat care a împlinit condițiile de vechime în funcție anterior abrogării art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, și nu prin raportare la un magistrat care a îndeplinit condițiile de vechime în funcție ulterior acestui moment, cum era reclamanta.

Precizează că nici Ministerul Justiției și nici Curtea de Apel nu au arătat cum s-a stabilit că salarizarea în plată se referă, pentru absolvenții INM, la salarizarea anterioară abrogării O.U.G. nr. 27/2006 și include în indemnizația de încadrare brută lunară majorarea pentru vechimea în funcție de 10% și nu s-a raportat la indemnizația sa de încadrare brută lunară, care nu a inclus majorarea pentru vechimea în funcție.

Consideră că a fost discriminată, dat fiind faptul că pârâții au stabilit că judecătorii absolvenți de INM după 2010 au vechime numai în funcția de judecător de 3 ani și le-a acordat sporul de 10%, iar în ceea ce o privește, i-au refuzat acordarea sporului de 10%, respectiv 15%, deși în 2013 și 2015 avea vechime doar în funcția de judecător de 3 ani, respectiv 5 ani.

Susține că sentința recurată este contrară prevederilor legale și Deciziei ICCJ nr. 32/2015, care a stabilit că plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară.

Precizează că instanța de fond nu a arătat motivul pentru care judecătorilor care au promovat la instanțele superioare în perioada 2010-2015 le-a fost recunoscută vechimea în funcție și li s-a acordat sporul de 10%, 15% sau 20% pentru vechimea efectivă în funcția de judecător și nici motivul pentru care judecătorilor care au avut raporturile de muncă suspendate (s-au aflat în concediu pentru creșterea copilului) la reangajare li s-a recunoscut vechimea în funcție, după cum li s-a recunoscut și celor care au fost delegați sau numiți în funcții de conducere, cu toate că aceștia din urmă sunt enumerați la art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014.

Astfel, arată că prima instanță a interpretat eronat legea în ceea ce îi privește pe judecătorii absolvenți ai INM și nu a arătat motivul pentru care acestei categorii de judecători li s-au aplicat prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, iar ei nu.

Mai arată că judecătorii ale căror raporturi de muncă au fost suspendate, fiind în concediu de creștere copil, sunt menționați la art. 3 din Legea nr. 285/2010, art. 3 din Legea nr. 283 din 2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, dar cu toate acestea, au beneficiat de sporul pentru vechime efectivă în funcție la întoarcerea din concediu.

Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenție, referitoare la discriminare, în condițiile în care situația sa era identică cu a celorlalți judecători, conform art. 6 alin. (2), (3) și 4 din Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014.

Cu privire la capătul trei de cerere, arată că prima instanță l-a respins fără a motiva soluția, invocând prevederile art. 1 din legile anuale de salarizare, susținând că acestea stabilesc menținerea cuantumului sporurilor la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie a anului anterior, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, dar nu a arătat cum a ajuns la concluzia că sporurile la care face referire art. 1 sunt sporurile pentru condiții de muncă, în condițiile în care a arătat că art. 1 face referire la sporurile care fac parte din indemnizația brută de încadrare potrivit art. 1 alin. (2) și (5) din Legea nr. 285/2010, fiind diferite de sporurile pentru condiții de muncă prevăzute la alte articole.

În ordinele de salarizare contestate, sporul pentru condiții de muncă grele de 15% din indemnizația lunară de încadrare, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și sporul pentru păstrarea confidențialității de 5%, fiecare aplicate la indemnizația lunară de încadrare, nu sunt prevăzute în cuantumul stabilit de lege și nici nu se raportează la indemnizația lunară de încadrare stabilită prin aceleași ordine.

Precizează că în raport de dispozițiile art. 4, art. 5 și art. 8 din Legea nr. 284/2010, sporurile care trebuie să i se acorde nu fac parte din indemnizația de încadrare, ci se plătesc separat și se calculează ca procent din aceasta. Mai arată că legile de salarizare emise începând cu Legea nr. 285/2010 nu fac referire la sporurile care se acordă personalului plătit din fonduri publice, ce se calculează la indemnizația de încadrare lunară, ci la cele care au fost incluse în indemnizația de încadrare potrivit Legii nr. 330/2009.

Arată că în mod eronat pârâții consideră că sporurile la care se referă art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 sunt sporuri pentru condiții de muncă și sunt cele care trebuie să i le plătească raportat la indemnizația de încadrare brută lunară și care trebuiau majorate.

Potrivit punctului III din întâmpinarea Tribunalului Suceava și Curții de Apel Suceava, în indemnizația sa de încadrare, potrivit Legii nr. 330/2009, începând cu 01.01.2010, a fost inclus un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 10% pentru asigurarea confidențialității, în procent total de 35%, precum și sporul de vechime de 591 RON, și, în același timp, i se plătea separat un spor de 887 RON și unul de 886 RON. În octombrie 2010, în urma reducerii salariale cu 25%, avea o indemnizație de încadrare brută lunară de 4435 RON, în care erau incluse sporurile arătate mai sus și i se plăteau separat sporurile de 887 și 886 reduse la suma de 665 RON și 665 RON.

La data de 01.01.2011, când a fost reîncadrată pe funcție potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 i s-a acordat aceeași indemnizație de încadrare brută lunară din octombrie 2010, majorată cu 15% rezultând o indemnizație de încadrare lunară de 5100 RON, iar la această indemnizație de încadrare pârâții trebuiau să-i calculeze sporurile prevăzute la art. 4 și 5 din Legea nr. 284/2010.

Recurenta-reclamantă arată că Legea nr. 285/2010 face referire doar la sporurile care fac parte din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, nu și la cele care se plătesc separat ca procent din indemnizația de încadrare și care se acordă pentru condiții de muncă, astfel că susținerile pârâților că Legea 330/2009 ar supraviețui, sunt pure speculații, create pentru a nu plăti drepturile salariale în integralitatea lor, conform art. 4 și 5 din Anexa VI Cap. VIII a Legii nr. 284/2010.

Precizează că pârâții insistă în a susține că sporurile pentru condiții de muncă se acordă prin raportare la sporurile din 2009, că o parte a acestora a fost inclusă în indemizația de încadrare și că trebuie să-i plătească doar diferența, dar recurenta susține că indemnizația sa de încadrare stabilită la 01.01.2011 se face fără excluderea din aceasta a sumelor aferente sporurilor care au fost incluse și care nu se mai regăsesc în actuala reglementare, așa cum a stabilit ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia 15/2020, cu referire la salariile polițiștilor.

Consideră că sporurile pentru condiții de muncă trebuie să se plătească prin raportare la indemnizația de încadrare stabilită la 01.01.2011 și ulterior majorată, și nu prin raportare la salariul din 2009.

Referindu-se la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2011 și art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, susține că sporurile prevăzute de Legea nr. 284/2010 se acordă atât celor nou încadrați, cât și celor care deja beneficiază de aceste sporuri.

Față de cele arătate, solicită casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul obligării Ministerului Justiției să-i emită Ordine de salarizare în care să menționeze sporul de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, sporul de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul de 5% pentru păstrarea confidențialității, fiecare aplicat la indemnizația de încadrare brută lunară calculată potrivit prevederilor legale în vigoare, având în vedere că prin Ordinul nr. 676/C/2016 nu i s-au acordat sporurile prevăzute de lege și nu s-a emis nici un punct de vedere cu privire la acest aspect.

Consideră că prin emiterea ordinelor de salarizare ulterioare, salariul său nu a fost adus la maximul în plată, pârâții menținând valoarea sporurilor pentru condiții de muncă la aceeași valoare, chiar dacă au modificat indemnizația de încadrare brută lunară.

Precizează că în ceea ce o privește nu a fost aplicată Legea nr. 71/2015, salariile nefiindu-i stabilite la maximul în plată, deoarece în luna ianuarie 2021 avea gradația 5 (vechime în muncă peste 20 ani), vechime în funcția de judecător peste 10 ani, grad de curte de apel, și i s-a stabilit indemnizația de încadrare de 20779 RON, sporul pentru condiții vătămătoare de 2965 RON și sporul de risc și sporul de confidențialitate de 2591 RON, totalul sporurilor fiind în cauntum de 5556 RON.

Comparând cuantumul salariului său cu cel al altor judecători, susține că, deși indemnizația de încadrare diferă, cuantumul sporurilor este egal.

De asemenea, critică faptul că, deși a solicitat primei instanțe să emită o adresă către Ministerul Justiției pentru lămurirea modalității de salarizare a judecătorilor absolvenți INM, a celor promovati la instanțe superioare, a celor numiți în funcții de conducere în perioada 2012-2015, a celor întorși din concediu pentru creștere copil, instanța nu a dat curs cererii sale și nici nu a luat în considerare înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

4.1. Intimatele-pârâte Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava au formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

În motivare arată că în mod corect instanța de fond a reținut că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, întrucât solicitarea reclamantei de emitere a unui nou ordin de salarizare, care să țină cont de faptul că perioada urmării cursurilor Academiei de Poliție reprezintă vechime în muncă și plata diferențelor stabilite ca urmare a emiterii acestui nou ordin, s-a realizat deja.

Astfel, Ministerul Justiției a emis Ordinul de salarizare nr. 676/C din 26.02.2016 și, contrar susținerilor recurentei, diferențele salariale stabilite în baza acestui ordin au fost achitate în data de 10 aprilie 2016, conform fluturașului de salariu aferent lunii martie 2016, precum și calculul acestor diferențe.

Cu privire la al doilea capăt de cerere, privind stabilirea drepturilor salariale prin adăugarea procentelor aferente vechimii în funcție, recurenta critică soluția instanței de fond sub aspectul respingerii pretențiilor de recunoaștere a vechimii în muncă avute la data angajării ca judecător (vechimea în muncă înregistrată ca ofițer de poliție) drept vechime în funcția de judecător, deși situația salarizării recurentei este diferită față de cea a colegilor absolvenți de I.N.M.

Astfel, modalitatea de admitere a reclamantei în magistratură s-a făcut direct pe post, prin urmare, la încadrarea în funcție s-a avut în vedere că nu avea vechime în funcție, ci doar în muncă, în timp ce absolvenților Institutului Național al Magistraturii li se aplică dispozițiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justific; după ce a promovat examenul de absolvire a institut ului Național al Magistraturii, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror".

Prin urmare, vechimea în funcția de judecător a absolvenților INM este recunoscută conform textului de lege mai sus menționat și nu conform art. 86 din Legea nr. 303/2004, ce definește vechimea în magistratură, care nu coincide cu vechimea ca judecător, așa cum, în mod eronat, a susținut recurenta.

Mai arată că, în aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 285/2010, întreg personalul a fost reîncadrat începând cu data de 1 ianuarie 2011 pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute la data de 31 decembrie 2010, însă fără acordarea valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători acestor clase. Deci Legea-cadru nr. 284/2010, deși a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, nu s-a aplicat în ceea ce privește stabilirea salarizării (coeficienți de ierarhizare, valoarea de referința, sporuri, etc.), ci Legea care a stabilit salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011 a fost Legea nr. 285/2010, ca lege tranzitorie.

Ulterior, prin legi de salarizare tranzitorii s-a stabilit salarizarea personalului bugetar în același mod, respectiv prin raportarea la anii precedenți.

Astfel, precizează că salarizarea personalului bugetar în anul 2012 s-a realizat având în vedere art. II art. 1 din Legea nr. 283/2011; în anul 2013 s-a realizat conform O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare; în anul 2014 s-a realizat conform O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice; în anul 2015 s-a realizat conform O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice în anul 2015, precum și alic măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Așadar, susține că recurenta nu este discriminată față de colegii absolvenți de INM, întrucât nu se află în aceeași situație cu aceștia.

În ceea ce privește capătul trei de cerere, respectiv cu privire la solicitarea de aplicare a sporurilor de 15% (toxic) și 25% (neuropsihic) + 5 % (confidențialitate), stabilirea cuantumurilor acestora s-a făcut după cum urmează:

Cu privire la afirmațiile recurentei referitor la faptul că sporurile calculate în această interpretare nu ar avea fundament legal, întrucât Legea nr. 330/2009 este abrogată în mod expres, arată că această lege produce efecte prin legile tranzitorii de salarizare, care prevăd în mod explicit că se păstrează în plată salariile avute la data de 31 decembrie a fiecărui an anterior.

Referitor la capătul patru de cerere, recurenta-reclamantă solicită recalcularea și acordarea drepturilor salariale în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și adoptată prin Legea nr. 71/2015.

Cu toate acestea, soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, iar în interpretarea acestui text de lege și în baza unor hotărâri judecătorești au fost emise Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, Ordinul nr. 219/01.02.2017 și Ordinul nr. 2066/C din 24.05.2018 de către ministrul Justiției.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât susține că prin trimiterea la dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 recurenta-reclamantă confundă condițiile pentru acordarea vechimii în funcție cu cele prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu, întrucât sporul de stabilitate sau de fidelitate nu se acordă pentru întreaga vechime în magistratură ori în alte funcții juridice considerate ca vechime în magistratură, pentru care se acordă spor de vechime în muncă, ci exclusiv pentru vechimea efectivă numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Precizează că, având în vedere prevederile legale incidente pentru perioada vizată în cauză, respectiv Legea nr. 284/2010, la calcularea vechimii în funcție, necesară pentru încadrarea în clasa de salarizare, nu puteau fi luate în considerare și alte funcții decât cele prevăzute, în mod expres, de aceste dispoziții legale, respectiv de pct. 1 din Nota la Cap. I al Anexei VI la Legea nr. 284/2010.

Cu referire la creșterile salariale ce au operat începând cu data de 1 ianuarie 2018, invocă dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava:

- obligarea pârâților la emiterea, începând cu data de 11.11.2012 a unui nou Ordin de salarizare, prin care să se modifice clasa de salarizare și gradația, potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 și în funcție de acestea să i se majoreze indemnizația de încadrare lunară, cu reținerea vechimii de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice;

- începând cu 01.03.2013 și ulterior cu 01.03.2015, obligarea pârâților la modificarea indemnizației de încadrare prin adăugarea a 10% și respectiv a 15% din indemnizația de încadrare, ca urmare a schimbării condițiilor referitoare la vechimea în funcție;

- obligarea pârâților să îi emită, începând cu data de 11.11.2012, alte Ordine de salarizare prin care să îi acorde sporul pentru condiții de muncă grele de 15% din indemnizația lunară de încadrare, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și a sporului pentru păstrarea confidențialității de 5%, fiecare aplicate la indemnizația lunară de încadrare, indemnizație de încadrare stabilită prin Ordinele de salarizare emise de Ministerul Justiției potrivit punctelor I și II;

- emiterea începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea înlăturării discriminării salariale și recalcularea indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015;

- calcularea și plata către reclamantă a diferenței de drepturi bănești neplătite, actualizate cu rata inflației la momentul plății și la plata de dobânzi legale corespunzătoare acestor drepturi bănești neplătite de la momentul datorării, 11.11.2012 și până la plata lor efectivă.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a susținut că, deși a solicitat primei instanțe să emită o adresă către Ministerul Justiției pentru lămurirea modalității de salarizare a judecătorilor absolvenți INM, a celor promovati la instanțe superioare, a celor numiți în funcții de conducere în perioada 2012-2015, a celor întorși din concediu pentru creștere copil, instanța nu a dat curs cererii sale și nici nu a luat în considerare înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

Înalta Curte constată că motivul este nefondat, având în vedere că acest motiv de casare vizează ipoteza în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, or, recurenta-reclamantă nu a invocat o asemenea împrejurare.

Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Critica recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond nu a admis o cerere de probațiune nu poate fi primită ca motiv de recurs decât în ipoteza în care se invocă neregularități de ordin procedural în încuviințarea sau administrarea probelor, nu și încuviințarea sau administrarea probelor efectivă a probelor de către instanța de fond.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Or, aspectul referitor la administrarea probelor de către prima instanță și la necesitatea administrării anumitor probe nu poate forma obiect al recursului, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs. Instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este cea care apreciază asupra probelor în proces, din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță nu a arătat motivul pentru care anumitor categorii de judecători li s-au aplicat prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, iar ei nu.

De asemenea, a invocat faptul că instanța de fond a respins capătul trei de cerere, fără a motiva soluția, invocând prevederile art. 1 din legile anuale de salarizare și susținând că acestea stabilesc menținerea cuantumului sporurilor la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie a anului anterior, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, dar nu a arătat cum a ajuns la concluzia că sporurile la care face referire art. 1 sunt sporurile pentru condiții de muncă, în condițiile în care a arătat că art. 1 face referire la sporurile care fac parte din indemnizația brută de încadrare potrivit art. 1 alin. (2) și (5) din Legea nr. 285/2010, fiind diferite de sporurile pentru condiții de muncă prevăzute la alte articole.

Se reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că sentința îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Instanța de fond a analizat în mod global capetele doi și trei din cererea de chemare în judecată, iar contrar celor susținute de către recurenta-reclamantă, are multiple referiri la cuantumul sporurilor solicitate de către reclamantă, analizând în paralel indemnizația și sporurile aferente acesteia pentru fiecare dintre perioadele analizate.

Motivul de recurs examinat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, se constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

Tot nefondat se constată a fi și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reține că prima instanță a respins capătul I de cerere privind acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, referitor la obligarea pârâților la emiterea, începând cu data de 11.11.2012, a unui nou Ordin de salarizare, prin care să se modifice clasa de salarizare și gradația, potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010, și în funcție de acestea să i se majoreze indemnizația de încadrare lunară, cu reținerea vechimii de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, ca rămas fără obiect.

A respins, ca neîntemeiate, capetele II și III de cerere, referitoare la obligarea pârâților la modificarea indemnizației de încadrare prin adăugarea a 10% și respectiv a 15% din indemnizația de încadrare, ca urmare a schimbării condițiilor referitoare la vechimea în funcție, și emiterea unor Ordine de salarizare prin care să îi acorde sporul pentru condiții de muncă grele de 15% din indemnizația lunară de încadrare, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și sporul pentru păstrarea confidențialității de 5%, fiecare aplicate la indemnizația lunară de încadrare, indemnizație de încadrare stabilită prin Ordinele de salarizare emise de Ministerul Justiției.

A respins capătul IV de cerere, ca rămas fără obiect, acesta având ca obiect emiterea începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare, în vederea înlăturării discriminării salariale, și recalcularea indemnizației de încadrare conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

A admis în parte capătul V de cerere și a obligat pârâtul Tribunalul Suceava să actualizeze diferențele salariale aferente perioadei 11.11.2012 - 01.03.2016 cu rata inflației la momentul plății și cu dobânda legală calculată de la momentul datorării până la data plății efective a diferențelor salariale, urmând ca sumele rezultate în urma actualizării să fie achitate reclamantei.

A respins cererea privind plata diferențelor salariale aferente perioadei 11.11.2012 - 01.03.2016 (indicată în capătul V de cerere), ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte constată că recurentei-reclamante i s-au emis Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, conform O.G. nr. 10/2007 și Legii nr. 293/2015, Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, Ordinul nr. 4988/C din 29.11.2019 și Ordinul nr. 676/C din 26.02.2016, iar plata diferențelor stabilite ca urmare a emiterii acestui din urmă ordin s-a realizat, astfel cum intimații Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava au dovedit prin borderourile și fluturașul de salariu al recurentei-reclamante, atașate întâmpinării depuse în recurs.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că perioada urmării cursurilor Academiei de Poliție, respectiv vechimea în muncă înregistrată ca ofițer de poliție, reprezintă vechime în funcție și trebuia să îi fie recunoscută ca atare, Înalta Curte constată că este nefondată.

Astfel, situația salarizării recurentei este diferită de cea a judecătorilor absolvenți de I.N.M.

Potrivit dispozițiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004:

"Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiție, după ce a promovat examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror".

În același sens, art. 21 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 prevede că:

"Perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire și numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de judecător sau procuror stagiar, precum și perioada în care o persoană a avut calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate prevăzut la art. 28, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror",

Prin urmare, recurenta-reclamantă susține în mod nefondat că se află în aceeași situație cu judecătorii absolvenți ai INM, câtă vreme textele de lege de mai sus stabilesc în mod expres că perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiție, după ce a promovat examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.

De altfel, susținerile recurentei-reclamante nu sunt întemeiate pe niciun text de lege care să o îndreptățească la recunoașterea vechimii solicitate, or, în lipsa unei prevederi legale, care să stipuleze în mod expres recunoașterea respectiv vechimi, aceasta nu poate fi recunoscută.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă s-a raportat în mod eronat la dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"Constituie vechime în magistratură, aplicabilă și persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) și (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituțională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, auditor de justiție, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învățământul juridic superior acreditat."

Analizând textul de lege de mai sus, se constată că acesta vizează în mod expres doar condițiile de pensionare a magistraților, și nu recunoașterea vechimii în funcție, cu consecința încadrării recurentei-reclamante într-o altă tranșă de vechime în funcție.

Prin urmare, fiind vorba de o situație reglementată prin lege și care se aplică de facto tuturor persoanelor aflate în situația recurentei-reclamante, nu poate fi vorba în cauză de o discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, dat fiind faptul că judecătorii absolvenți de INM și cei care provin din alte profesii nu au o situație identică din punct de vedere al vechimii în funcție.

Salarizarea inițială a reclamantei s-a stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și, neavând vechime în funcția de judecător, nu i-a fost acordată majorarea indemnizației pentru vechime în funcție prevăzută de O.U.G. nr. 27/2006. La momentul intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, 1 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, reclamanta a fost reîncadrată, conform prevederilor Legii nr. 284/2010, în raport cu vechimea sa în funcția de judecător, de 0 - 3 ani. Neavând vechimea de 3 - 5 ani în funcția de judecător, reclamanta nu a beneficiat de majorarea indemnizației pentru vechime în funcție prevăzută de O.U.G. nr. 27/2006, nici la momentul încadrării în funcție (februarie 2010), nici la momentul reîncadrării în funcție conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010.

În ceea ce privește avansarea personalului în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție începând cu anul 2011, la data de 01.03.2013, când reclamanta a trecut la tranșa de vechime în funcție de 3 - 5 ani, astfel cum corect a observat instanța de fond, erau aplicabile prevederile art. II art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, coroborate cu prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 (conform cărora art. II art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013), potrivit cărora avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5 % din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.

În ceea ce privește Decizia nr. 32/19.10.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, contrar susținerilor recurentei, s-a decis că "În raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale și de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare și plata efectivă a drepturilor salariale. Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010."

Pentru aceste motive, în condițiile în care modalitatea în care au fost determinate drepturile salariale este în conformitate cu prevederile legale aplicabile, astfel cum corect a reținut instanța de fond, diferențele între cuantumul indemnizațiilor stabilite pentru reclamantă și cuantumul indemnizațiilor stabilite pentru alți judecători (absolvenți de INM sau aflați în situații profesionale diferite de cea a reclamantei) nu sunt generate de ordinele a căror modificare s-a solicitat, ci chiar de prevederile legale sub imperiul cărora s-a născut dreptul reclamantei la trecerea într-o altă tranșă de vechime.

Cu privire la capătul trei de cerere, prin care a solicitat aplicarea sporurilor de 15% (toxicitate) și 25% (stres și solicitare neuropsihică) + 5 % (confidențialitate), Înalta Curte constată că argumentele prin care se critică hotărârea recurată sub acest aspect sunt nefondate.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante în sensul că sporurile nu se raportează la indemnizația lunară de încadrare, întrucât nu fac parte din indemnizația de încadrare, ci se plătesc separat și se calculează ca procent din aceasta, potrivit art. 4 și 5 din Anexa VI din Legea nr. 284/2010, coroborat cu art. 20 alin. (1) din aceeași lege și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, precum și cu art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, sunt nefondate

Drepturile salariale au fost calculate în temeiul prevederilor Legii - cadru nr. 330/2009, ale Legii nr. 285/2010, potrivit Ordinului nr. 42/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, ținând seama ulterior de actele normative care au reglementat salarizarea.

Prin dispozițiile art. 4 alin. (1) din Anexa VI din Legea nr. 330/2009 s-au prevăzut, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică un sport 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară, un spor de confidențialitate de 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară, iar de la 1 ianuarie 2010, potrivit alin. (3), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, s-au prevăzut următoarele: a) un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază și care începând cu data de 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază; b) sporurile prevăzute la alin. (1), ce se vor acorda într-un cuantum care, împreună cu noul salariul de bază sau, după caz, noua indemnizație de încadrare brută lunară și cu celelalte sporuri prevăzute de prezenta lege, să fie egal cu câștigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și a unui spor de confidențialitate de 15%, ambele calculate la salariul de bază sau, după caz, la indemnizația de încadrare brută lunară. Potrivit art. 7, a fost prevăzut, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară.

Conform art. 4 și 5 din Anexa VI din Legea nr. 284/2010, s-au prevăzut, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația lunară de încadrare, spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5 %, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

La indemnizația de încadrare brută lunară stabilită potrivit reglementărilor în vigoare la data de 31 decembrie 2009 s-au aplicat adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din Anexa VI la această lege (un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și un adaos de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară), rezultând astfel o nouă indemnizație de încadrare brută lunară, prin includerea acestor sporuri, majorări și adaosuri. La noua indemnizație de încadrare brută lunară s-au adăugat: un spor de 15%, calculat la noua indemnizație de încadrare brută lunară, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase (prevăzut la art. 7 din Anexa VI la Legea - cadru nr. 330/2009) și sporurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. b) din Anexa VI (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul de confidențialitate) într-un cuantum care, împreună cu noua indemnizație de încadrare brută lunară și cu celelalte sporuri acordate, să fie egal cu câștigul salarial aferent lunii mai 2009 (prin includerea unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % și a unui spor de confidențialitate de 15 %, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară).

Deși Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010, a continuat să producă efecte, inclusiv în privința cuantumului sporurilor, prin voința legiuitorului, prin Legea 285/2010 și apoi prin actele normative tranzitorii de salarizare succesive, care au prevăzut că se păstrează în plată sporurile în cuantumul avut în anul anterior, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. II, s-a prevăzut că:

"Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: art. 1 (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. (2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale a prevăzut:

"(1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. (2) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, s-a stabilit că în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice s-a prevăzut:

"(1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Ulterior, conform art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalulu