ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1900/2019

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.11.2016 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava: - obligarea acestora să emită începând cu data de 11.11.2012 noi ordine de salarizare prin care să modifice clasa de salarizare și gradația potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 și în funcție de acestea să majoreze indemnizația de încadrare lunară, astfel: - începând cu 01.08.2011 - gradația 4 și clasa de salarizare 98, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani și vechime în funcție de 0 - 3 ani, începând cu 01.03.2013 - gradația 4 și clasa de salarizare 99, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani și vechime în funcție de 3 - 5 ani și începând cu 01.03.2015 - gradația 4 și clasa de salarizare 100, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani și vechime în funcție de 5 - 10 ani; - obligarea pârâților ca începând cu 01.03.2013 și ulterior cu 01.03.2015 să modifice indemnizația de încadrare prin adăugarea a 10% și respectiv a 15% din indemnizația de încadrare, ca urmare a schimbării condițiilor referitoare la vechimea în funcție, astfel: începând cu 01.03.2013 - să modifice indemnizația brută de încadrare prin adăugarea a 10% din indemnizația de încadrare, procent aferent unei vechimi în magistratură de la 3 la 5 ani și începând cu 01.03.2015 - să modifice indemnizația brută de încadrare prin adăugarea a 15% din indemnizația de încadrare, procent aferente unei vechimi în magistratură de la 5 la 10 ani. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâților să emită începând cu data de 11.11.2012 alte Ordine de salarizare în care să acorde sporul pentru condiții de muncă grele de 15% din indemnizația lunară de încadrare, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și a sporului pentru păstrarea confidențialității de 5%, fiecare aplicate la indemnizația lunară de încadrare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) să emită noi ordine de salarizare în vederea înlăturării discriminării salariale și recalcularea indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, să-i calculeze și să-i plătească diferența de drepturi bănești neplătite, actualizate cu rata inflației la momentul plății și la plata de dobânzi legale corespunzătoare acestor drepturi bănești neplătite de la momentul datorării, 11.11.2012 și până la plata lor efectivă și la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1240 din 12 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în ceea ce privește cererea de emitere a unui nou ordin de salarizare, în care începând cu data de 11.11.2012 să modifice clasa de salarizare și gradație și începând cu data de 01.03.2013 și 01.03.2015 să modifice indemnizația de încadrare prin adăugarea a 10% respectiv 15%, începând cu data de 11.11.2012 să aplice sporul pentru condiții de muncă grele de 15%, sporul de risc de 25% și de confidențialitate de 5%, respectiv de aplicare a art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83 din 2014, începând cu 09.04.2015, ca rămasă fără obiect. Prin aceeași hotărâre a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, a obligat pârâtul să plătească diferența de drepturi salariale neplătite, actualizate cu rata inflației la momentul plății și la plata dobânzii legale începând cu data de 11.11.2012 până la plata efectivă, pârâtul fiind obligat și la plata sumei de 327 RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta A. cât și pârâtul Ministerul Justiției, ambii criticând-o pentru nelegalitate. 3.1. Recurenta-reclamantă A., în motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a susținut, în esență, următoarele: - instanța de fond a omis să se pronunțe asupra legalității ordinelor contestate reținând neîntemeiat că, prin Ordinul nr. 676/C/2016 comunicat instanței după închiderea dezbaterilor, i s-ar fi acordat drepturile salariale restante, producând astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în vederea soluționării fondului pricinii; - instanța de fond nu a cercetat solicitarea referitoare la acordarea sporului aferent vechimii în funcție, în condițiile în care la data de 1.03.2013, recurenta-reclamantă împlinise 3 ani vechime în funcția de judecător, devenind incidente dispozițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 19/2012, potrivit cărora ar fi trebuit să aibă o indemnizație brută lunară de 4.336 RON la care să se adauge suplimentar un procent de 2,5% potrivit art. 6 alin. (3) din legile salarizării coroborat cu Ordinul nr. 42/77 din 2011, pct. III lit. A). De asemenea, la data de 1.03.2015 când a împlinit 5 ani vechime în funcția de judecător au devenit incidente dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, recurenta-reclamantă trebuind să beneficieze de majorarea pentru vechime în funcție, la care să se adauge suplimentar 2,5%, conform art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, recurenta-reclamantă trebuind să beneficieze de majorarea pentru vechime în funcție, la care să se adauge suplimentar 2,5%, conform art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014. În opinia recurentei-reclamante, prin aplicarea incorectă și nelegală a legilor salarizării, angajatorul a încălcat principiul egalității de remunerare, creând o discriminare în raport de judecătorii absolvenți ai INM încadrați după data de 01.01.2010, cu judecătorii care au promovat la instanțele superioare cărora li s-a recunoscut vechimea în funcție, cu judecătorii care au fost delegați sau numiți în funcții de conducere cărora li s-a recunoscut vechimea în funcție, cu cei care au avut raporturile de serviciu suspendate (concediu creștere copil sau alte situații) cărora la reangajare li s-a recunoscut vechimea în funcție și li s-a dat salariul corespunzător funcțiilor similare în plată prin majorarea indemnizației de încadrare cu procentele aferente tranșelor de vechime în funcție: 10% (de la 3 la 5 ani), 15% (de la 5 la 10 ani), 20% (de la 10 la 15 ani), 25% (de la 15 la 20 ani), 30% (peste 20 ani) chiar dacă au trecut în aceste tranșe de vechime după 01.01.2011. - referitor la sporurile pentru condiții de muncă reglementate de art. 4 și 5 din Capitolul VIII anexa VI din Legea nr. 284/2010, instanța de fond a reținut în mod greșit acordarea acestora, deși la un calcul simplu se poate observa că, potrivit Ordinului de salarizare nr. 676/C din 26.02.2016, sporurile nu au fost modificate cu toate că indemnizația de încadrare brută lunară a fost modificată prin luarea în calcul a vechimii în muncă; - în ceea ce privește obligarea Ministerului Justiției la emiterea a noi ordine de salarizare în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în mod greșit instanța de fond a respins cererea ca rămasă fără obiect, în condițiile în care Ordinul de salarizare nr. 676/C/2016 nu face referire la prevederile legale invocate de către recurenta-reclamantă. 3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției, în motivarea căii de atac întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a invocat nelegalitatea sentinței recurate din perspectiva lipsei calității procesuale în ceea ce privește solicitarea de plată în concret a drepturilor salariale restante, atribuția recurentului-pârât limitându-se numai la administrarea bugetelor instanțelor și asigurarea fondurilor necesare. A învederat și faptul că, anterior pronunțării sentinței recurate, respectiv la data de 8 aprilie 2016 Tribunalul Suceava a achitat diferențele salariale care rezultau din aplicarea Ordinului nr. 676/C/25.02.2016, astfel că și capătul de cerere privind plata diferențelor salariale a rămas fără obiect.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă la data de 19.01.2017, recurenta-reclamantă reclamanta A. a solicitat anularea recursului declarat de Ministerul Justiției pentru neîncadrarea motivelor de recurs în criticile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia ca neîntemeiat, invocând culpa recurentului-pârât în emiterea ordinelor de salarizare. 4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 30.01.2017, intimații-pârâți Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă ca nefondat, arătând, în esență, că prin Ordinul nr. 676/C/2016, recurentei-reclamante i s-a recunoscut perioada de 3 ani, 11 luni și 11 zile cât a urmat cursurile Academiei de Poliție ca fiind vechime în muncă, fiind achitate și drepturile salariale restante care rezultau din aplicarea ordinului invocat.

Procedura derulată în recurs Prin rezoluția completului investit cu soluționarea cauzei din 18.10.2018, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura e filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen de judecată, cu citarea părților, în ședință publică.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința civilă recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. Recurenta-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 8 cu referire la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, emiterea începând cu data de 11.11.2012, a noi ordine de salarizare prin care să se modifice clasa de salarizare și gradația potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 și în funcție de acestea să majoreze indemnizația de încadrare lunară, astfel: - începând cu 01.08.2011 - gradația 4 și clasa de salarizare 98, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani și vechime în funcție de 0 - 3 ani, începând cu 01.03.2013 - gradația 4 și clasa de salarizare 99, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani și vechime în funcție de 3 - 5 ani și începând cu 01.03.2015 - gradația 4 și clasa de salarizare 100, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani și vechime în funcție de 5 - 10 ani; obligarea pârâților ca începând cu 01.03.2013 și ulterior cu 01.03.2015 să modifice indemnizația de încadrare prin adăugarea a 10% și respectiv a 15% din indemnizația de încadrare, ca urmare a schimbării condițiilor referitoare la vechimea în funcție, astfel: începând cu 01.03.2013 - să modifice indemnizația brută de încadrare prin adăugarea a 10% din indemnizația de încadrare, procent aferent unei vechimi în magistratură de la 3 la 5 ani și începând cu 01.03.2015 - să modifice indemnizația brută de încadrare prin adăugarea a 15% din indemnizația de încadrare, procent aferente unei vechimi în magistratură de la 5 la 10 ani. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâților să emită începând cu data de 11.11.2012 alte Ordine de salarizare în care să acorde sporul pentru condiții de muncă grele de 15% din indemnizația lunară de încadrare, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și a sporului pentru păstrarea confidențialității de 5%, fiecare aplicate la indemnizația lunară de încadrare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) să emită noi ordine de salarizare în vederea înlăturării discriminării salariale și recalcularea indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, să-i calculeze și să-i plătească diferența de drepturi bănești neplătite, actualizate cu rata inflației la momentul plății și la plata de dobânzi legale corespunzătoare acestor drepturi bănești neplătite de la momentul datorării, 11.11.2012 și până la plata lor efectivă și la plata cheltuielilor de judecată. Soluționând cauza, curtea de apel, reținând că pe parcursul procesului pârâtul a emis ordinul de salarizare nr. 676/C/2016 prin care începând cu data de 11.11.2012 s-a modificat clasa de salarizare și gradația și începând cu data de 01.03.2013 și 01.03.2015 s-a modificat indemnizația de încadrare prin adăugarea a 10% respectiv 15%, de asemenea, începând cu data de 11.11.2012 s-a aplicat sporul pentru condiții de muncă grele de 15%, sporul de risc de 25% și de confidențialitate de 5% și s-a făcut aplicarea art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83 din 2014, începând cu 09.04.2015, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, a respins capetele de cerere 1 - 4 ca rămase fără obiect. Totodată a constatat întemeiat capătul de cerere vizând plata diferențelor salariale neplătite și a dispus obligarea pârâtului la plata acestor sume. Această soluție nu este împărtășită de către instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situației de fapt. Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat cauza fără să lămurească pe deplin împrejurările de fapt, limitându-se la preluarea în cuprinsul considerentelor a dispozițiilor Ordinului nr. 676/C/26.02.2016, depus la data de 21.03.2016 lăsând nesoluționat fondul cauzei. Înalta Curte reține că instanța de fond nu a analizat susținerile recurentei-reclamante depuse la data de 12.04.2016 după comunicarea Ordinului nr. 676/C/2016 prin care a învederat că, prin emiterea ordinului sus arătat nu au fost soluționate capetele de cerere astfel cum au fost formulate în cererea de chemare în judecată. Procedând astfel, a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil și i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 497 C. proc. civ., respectiv casarea hotărârii recurate și trimiterea, la aceeași instanță de fond, a cererii de chemare în judecată pentru soluționarea pe fond a acesteia. Găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte nu va analiza criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării. În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul-pârât Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că este fondat sub aspectul calității procesuale pasive pe capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiției să achite diferențele salariale restante. Aceasta întrucât, calitatea recurentului-pârât de ordonator principal de credite, prevăzută de art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 nu cuprinde și obligația de plată a diferențelor salariale restante, ci numai de a dispune toate măsurile ce se impun în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instanțelor a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Având în vedere și cele statuate în Decizia nr. 13/2016 pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față), se poate concluziona că, în privința capătului de cerere prin plata diferențelor salariale restante, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.