ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5556/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.10.2017 sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea în parte a Ordinului nr. 1479/C/24.05.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, prin care să fie stabilit nivelul maxim de salarizare, calculat cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 405 RON, la care să se adauge majorarea cu 15 % a indemnizației de încadrare brute lunare, precum și majorarea în procent de 10 %, începând cu data de 09.04.2015, până la zi și în continuare.

Prin sentința civilă nr. 870 pronunțată în data de 27 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea; a anulat în parte Ordinul MJ nr 1479/C/24.05.2017 în ceea ce privește calcularea unei valori de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 9.04.2015 - până la data de 30.11.2015, iar începând cu 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10 % potrivit Legii nr 293/2015; a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 9.04.2015 și până la data de 31.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON iar începând cu 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015, la care să se adauge majorarea cu 15 % a indemnizației de încadrare brute lunare.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect în ceea ce privește calcularea indemnizației prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON și ca neîntemeiată pentru acordarea majorării de 15 % pentru fidelitate.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, intimata-reclamantă A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului Mureș, a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției anularea Ordinului MJ nr. 1479/C/24.05.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească nivelul maxim de salarizare cu luarea în calcul a valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 9.04.2015, la care să se adauge majorarea cu 15 % a indemnizației de încadrare brută lunară pentru vechimea în funcție de peste 5 ani, precum și majorarea de 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a admis acțiunea, a dispus anularea în parte a OMJ nr. 1479/C/2017, a obligat Ministerul Justiției să emită un nou ordin prin care indemnizația de încadrare a intimatei-reclamante să fie stabilită pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 9.04.2015 și până la data de 31.11.2015, majorată cu 10 % de la 1.12.2015 potrivit Legii nr. 293/2015, la care să se adauge majorarea cu 15 %.

3.1. Având în vedere că prin Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/24.05.2018, s-a stabilit indemnizația de încadrare a asistenților judiciari prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată, recurentul-pârât a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Astfel, la data de 24.05.2018 a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/2018 prin s-a statuat la art. 1 ca, în perioada 9.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON (alin. (1), în perioada 1.12.2015-31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON (alin. (3).

Întrucât în prezent fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Justiției pentru plata drepturilor salariate nu asigură plata diferențelor bănești rezultate din majorarea valorii de referință sectorială, la art. 3 din OMJ nr. 2066/C/2018 se prevede că plata drepturilor salariate stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 9.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Așadar, ținând cont de faptul că prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015, indemnizația de încadrare brută tunară a judecătorilor și asistenților judiciari se stabilește prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 1.12.2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON, nu se mai justifică obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin privind stabilirea drepturilor salariate prin aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 9.04.2015 majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, întrucât prin acest ordin s-a acordat mai mult decât a solicitat intimata-reclamantă.

3.2. În ceea ce privește acordarea majorării de 15 % a indemnizației de încadrare pentru vechimea în funcție de peste 5 ani, recurentul-pârât a arătat că este neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că Ministerul Justiției avea obligația să țină cont de acest drept salarial la momentul emiterii OMJ nr. 1479/C/2017, având în vedere prevederile Legii nr. 71/2015 și în special ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Decizia nr. 794 intervenită la finele anului 2016 nu poate fi reținută pentru a acorda majorarea indemnizației de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcțiile prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006. Această decizie poate avea relevanță cel mult din perspectiva stabilirii nivelului maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, al salariului de bază/indemnizației de încadrare, astfel cum se stabilește în considerente, fără a legitima recunoașterea ca atare a procentelor astfel cum au fost prevăzute de lege pentru personalul expres și limitativ enumerat. Observația se impune prin prisma faptului că hotărârile judecătorești care au fost puse în plata fața de asistenții judiciari au acordat despăgubiri.

Pe de altă parte, față de invocarea unor hotărâri judecătorești prin care unii asistenți judiciari au obținut sporul de fidelitate, s-a arătat că prin Decizia nr. 2/19.01.2015 reprezentând hotărâre prealabilă pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "(...) punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați."

Astfel, legea excludea asistenții judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcție, tocmai în ideea că aceștia sunt numiți pe o perioadă determinată, de 5 ani, fiind deci un mandat limitat care era incompatibil cu fidelizarea (sporul de fidelitate indiferent de cuantum) în sistemul justiției.

O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a prevăzut în forma anterioară adoptării Legii nr. 330/2009, dreptul judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților-asistenți de a beneficia, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară, calculată în procente.

Rațiunile pentru care legislația excludea asistenții judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcție (sporul de fidelitate) au fost legate de faptul că asistenții judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraților, cu un statut diferit, care justifică și o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial.

În același timp, a fost avut în vedere și istoricul și scopul înființării instituției "asistenților judiciari" și rolul lor în cadrul completelor de judecată. Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea pentru asistenții judiciari a drepturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiției, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantumul ei. La momentul adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a apreciat că se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcție pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem: respectiv de la 3 la 5 ani, faptul că același asistent judiciar obține ulterior un alt mandat de 5 ani nefiind relevant atât timp cât fidelizarea este incompatibilă cu noțiunea de mandat.

Astfel, înainte de anul 2010, sporul de fidelitate al asistenților judiciari nu era reglementat, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, respectiv Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Capitolul 4, art. 16 și art. 17) nu prevedeau acordarea sporului de fidelitate.

Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariați (deci nici asistenților judiciari) în ceea ce privește stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispozițiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, precum și ale Legii-cadru nr. 330/2009, în temeiul legilor anuale de salarizare.

Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și al Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcție, grad și gradație, pe clase de salarizare.

În ceea ce privește asistenții judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere dispozițiile art. 16 din Capitolul VIII - "Reglementării specifice personalului din sistemul justiției", din Anexa VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "justiție", la Legea -cadru nr. 284/2010.

Conform alin. (1) al acestui articol "(1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Potrivit Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin OMFP nr. 77/2011: "Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcția de asistent judiciar se reîncadrează în aceeași funcție și gradație, stabilindu-se clasa de salarizare în raport de vechimea în funcție prevăzută la art. 16 alin. (1) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 și cu vechimea în muncă avute la 31 decembrie 2010 (pentru o vechime în funcție de la 3 la 5 ani și o vechime în muncă de peste 20 de ani, clasa de salarizare este 100). Asistenții judiciari se pot încadra până la clasa maximă de salarizare 100."

Pct. III. A. din Ordinul comun MMFPS și MFP nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prevede "Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază".

Ținând cont de argumentele învederate, se arată că nu exista bază legală pentru stabilirea indemnizației intimatei-reclamante cu luarea în calcul a unui spor de 15 %, astfel cum a dispus instanța de fond, aceasta neputând beneficia de mai mult decât au în plată cei care au obținut despăgubiri echivalente sporului de fidelitate, ci numai până la nivelul maxim câștigat de aceștia, în aceleași condiții de vechime.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Prin Legea nr. 71/2015, s-a urmărit eliminarea anomaliilor legate de aplicarea dispozițiilor legilor de salarizare, care au determinat in domeniul justiției diferente între drepturile salariale ale persoanelor care desfășoară aceeași activitate, iar prin O.U.G. nr. 20/2016, s-a lămurit modalitatea de interpretare a salarizării unitare, in sensul eliminării oricărui dubiu asupra interzicerii tratamentului diferențiat.

Prima instanța a apreciat in mod corect si legal că cererea sa de anulare in parte a Ordinului nr. 1479/C/24.05.2017 si obligarea recurentului la emiterea unui nou ordin in sensul celor solicitate este întemeiată. Astfel apare ca fiind legala concluzia primei instanțe, în sensul că personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de baza si al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim in cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare functie/grad/treapta si gradație, sa fie salarizat la nivelul maxim, daca isi desfășoară activitatea in aceleași condiții. Așadar, premisa de aplicare a textului legal este faptul stabilirii la autoritatea/instituția publica a unui nivel maxim de salarizare, in raport de care sa fie uniformizate celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treapta si gradație, atunci când titularii isi desfășoară activitatea in aceleași condiții.

In cauza, fata de momentul de referința (09.04.2015), se confirma la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupationala "Justiție", si anume Consiliul Superior al Magistraturii, existenta unui nivel de salarizare stabilit prin raportare la o valoare de referința sectoriala de 405 RON, ca efect al unei hotărâri judecătorești definitive.

In ceea ce privește majorarea de 15 % (pentru vechimea in funcție de peste 5 ani), in mod temeinic a constatat prima instanță ca este îndreptățită a primi acest spor de fidelitate. Astfel, prin ordinul nr. 1479/C/24.05.2017, recurentul a stabilit indemnizația in raport de o vechime in funcție de 0-3 ani, fara aplicarea majorării cu 15 % a indemnizației de incadrare brute lunare, pentru vechimea in funcție de peste 5 ani, ce a fost recunoscuta prin hotărâri judecătorești irevocabile altor colegi, asistenți judiciari.

In susținerea caracterului nefondat al recursului, se arată că prin Ordinul nr. 1479/C/2017 s-a încălcat unul dintre principiile de bază ale sistemului de salarizare, respectiv principiul nediscriminării.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 153/2017, salarizarea personalului plătit din fonduri publice se face cu respectarea principiului nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și prin instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție.

Astfel, pentru tot personalul din sectorul bugetar este recunoscut ca și criteriu de salarizare, acela al vechimii în muncă și în funcție. Întrucât vechimea sa efectivă în funcția de asistent judiciar, este în prezent de peste 5 ani, salarizarea se impune a se face în raport de această vechime în funcție, potrivit principiului nediscriminării, și nu raportat la o vechime în funcție de 0-3 ani, așa cum se raportează indemnizația lunară de încadrare, prin ordinul contestat

Ministerul Justiției, cu rea credință, nu înlătură aceste inechități din sistemul de salarizare al asistenților judiciari, ignorând atât Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, cât și recomandarea CSM-ului prin propunerile de modificări legislative comunicate acestuia succesiv și practica judiciara definitiv la nivel național privind acordarea diferențelor salariale rezultate din indemnizația calculată în raportde vechimea efectivă în funcție.

Față de practica judiciară definitivă, Ministerul Justiției avea obligația de a respecta prevederile Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunțată de Curtea Constituțională, care a concluzionat în sensul că efectul necostitutionalitătii art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 20/2016, trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică, în raport de condițiile de vechime în muncă și în funcție ale fiecărei persoane.

Prin apărarea formulată de Ministerul Justiției în recurs se încearcă o inducere în eroare a instanței de judecată, în sensul că "asistenții judiciari, prin esența si natura funcției, nu sunt independenți". Așa cum se prevede în art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, asistenții judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului si se supun numai legii, indiferent de faptul că activitatea se desfășoară în baza unui mandat. Inamovabilitatea și independența sunt noțiuni total diferite cu un regim juridic distinct. Potrivit normelor legale, asistenții judiciari se supun numai legii. În plus, dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibiiitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari.

Astfel, în raport de activitatea desfășurată și de principiile de bază prevăzute de legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv principiul nediscriminării și principiul egalității, indemnizația de încadrare lunară trebuie calculată în raport de vechimea în muncă și în funcție, așa cum se_calculează la toate categoriile profesionale din sistemul judiciar și sistemul public.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției nu a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata -reclamantă A..

6.1. Intimata-reclamantă A. a depus note scrise, prin care a arătat că, potrivit informațiilor publice de pe portalul instanțelor de judecata, Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat în cauze similare în sensul respingerii recursului formulat de recurentul pârât, Ministerul justiției, după cum urmează: decizia civila nr. 2491/2020 din data de 12.02.2020 în dosar x/2017; Decizia nr. 2519/2021 din data de 19.04.2021 în dosar nr. x/2017.

In sprijinul soluționării prezentei cauze, intimata-reclamantă a depus și fluturașul de salariu al colegului său A.T. asistent judiciar, încadrat în gradația 4 la Tribunalul București, alături de fluturașul său de salariu din care reiese că intimata, deși este încadrată în gradația 5 clasa de salarizare 100, (Anexa 13 al Ordinului 1479/C din 24.05.2017) suferă o diferența salarială considerabilă.

6.3. Recurentul Ministerul Justiției, având în vedere solicitarea instanței, a formulat precizări privind situația includerii sporului de fidelitate în indemnizațiile de încadrare ale asistenților judiciari, astfel cum rezultă din evidențele Direcției Resurse Umane din cadrul Ministerului Justiției.

Prin sentința civilă nr. 4824/7.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 2491/2020 a înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost anulat în parte OMJ nr. 1479/C/24.05.2017, în ceea ce îl privește pe reclamantul B. și s-a dispus obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin de stabilire a drepturilor salariate începând cu data de 9.04.2015, cu luare în considerare a VRS 405 RON, la care se adaugă majorarea de 15 % (pentru vechimea în muncă de peste 5 ani) și cea de 10% (prevăzută de Legea nr. 293/2015). În temeiul sentinței civile nr. 4824/7.12.2017 a fost emis OMJ nr. 3358/C/25.08.2020 prin care reclamantului B. i-au fost stabilite drepturile salariale cu includerea unei majorări de 15% începând cu data de 9.04.2015. Prin ordinul respectiv, începând cu data de 1.01.2018 s-a acordat nivelul maxim al indemnizației prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru asistenții judiciari-gradația 4.

De asemenea, prin decizia civilă nr. 6368/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a fost admis recursul reclamantului B. împotriva sentinței civile nr. 4277/23.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost casata hotărârea, iar în rejudecare a fost admisă acțiunea și s-a anulat OMJ nr. 580/C/6.02.2018 (prin care au fost stabilite drepturile salanate ale asistenților judiciari, începând cu data de 1.01.2018, în aplicarea dispozițiilor legii nr. 153/2017, fără acordarea majorărilor pentru vechimea în funcție), în ceea ce îl privește pe reclamantul respectiv, Ministerul Justiției fiind obligat să emită un nou ordin de salarizare cu recunoașterea pentru aceasta a majorării cu 1 5% a indemnizației de încadrare brută lunară, începând cu data de 1.01.2018. Astfel, în temeiul deciziei civile nr. 6368/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost emis OMJ nr. 1322/C/1.03.2021. Prin acest ordin s-a menținut modul de calcul avut în vedere la emiterea OMJ nr. 3358 C/25.08.2020 în temeiul sentinței civile nr. 4824/7.12.2017, prin care, începând cu data de 1.01.2018, s-a acordat nivelul maxim al indemnizației prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 pentru asistenții judiciari-gradația 4 (acest nivel maxim corespunde tranșei de vechime în funcție 3-5 ani, tranșa maximă în care pot fi încadrați asistenții judiciari, conform legii).

Prin sentința civilă nr. 550/10.06.2020 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2019 a fost admisă acțiunea reclamantelor C., D., E., F. și G., Ministerul Justiției fiind obligat sa includă în indemnizațiile lunare ale reclamantelor procentul corespunzător vechimii în funcția efectivă. Având în vedere obligația stabilită în sarcina Ministerului Justiției, au fost emise OMJ nr. 1852/C/23.03.2021, OMJ nr. 1853/C/23.03.2021, OMJ nr. 1854/C/23.03.2O21, OMJ nr. 1955/C/24.03.2021 și OMJ nr. 1956/C/24.03.2021. Prin ordinele respective, la calculul drepturilor salariate începând cu data de 1.01.2018 a fost avut în vedere nivelul maxim prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru asistenții judiciari-gradația 4 sau 5, nivel maxim care corespunde tranșei de vechime în funcție 3-5 ani, tranșa maximă în care pot fi încadrați asistenții juudiciari, conform legii.

A mai menționat recurentul că în alte situații în care obligația stabilită prin hotărâri judecătorești a constat în calcularea și plata sporului de fidelitate, acordai ca diferențe salariate sau cu titlu de despăgubiri, nu au fost emise ordine de salarizare.

6.4. La termenul de judecată din data de 15 iunie 2021, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29 iunie 2021 și, la momentul deliberării, constatând că pentru justa soluționare a cauzei se impune solicitarea unor lămuriri suplimentare de la Ministerul Justiției, a repus încă o dată cauza pe rol, fixând termen pentru continuarea judecății la data de 16 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

6.5. Recurentul Ministerul Justiției a comunicat la revenirea cu solicitare a instanței că, așa cum reiese din adresa nr. x/27.01.2021 emisă de Tribunalul București, începând cu luna iulie 2020 respectiva instanță angajatoare a stabilit indemnizația asistentului judiciar H. cu luarea în considerare a sporului de fidelitate corespunzător unei vechimi de peste 20 ani, prin raportare la grila prevăzută pentru un judecător cu grad de judecătorie cu vechime similară, fără să existe ordin de încadrare.

7.1. În ceea ce privește acordarea valorii de referință sectorială de 405 RON (soluție adoptată în unanimitate)

Cu privire la acest aspect, recurentul-pârât nu formulează ca atare critici de nelegalitate, ci solicită casarea sentinței și respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect, având în vedere faptul că printr-un ordin ulterior celui ce face obeictul acțiunii (Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/24.05.2018), a fost stabilită indemnizația de încadrare a asistenților judiciari prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, prin Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/2018 din data de 24.05.2018, s-a statuat la art. 1 ca, în perioada 9.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON (alin. (1), în perioada 1.12.2015-31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON (alin. (3).

Înalta Curte constată că schimbarea situației de fapt ulterior pronunțării sentinței de către prima instanță nu poate atrage nelegalitatea soluției și nici rămânerea fără obiect a acțiunii, modificarea conduitei recurentului-pârât și recunoașterea unor drepturi salariale superioare celor solicitate prin prezenta acțiune nefiind de natură să ducă la respingerea acțiunii pentru lipsa obiectului. Dimpotrivă, aspectele de fapt legate de recunoașterea unor drepturi salariale superioare ca și cuantum față de cele pretinse prin prezenta acțiune au relevanță în faza de executare a hotărârii judecătorești, iar nu asupra legalității acesteia. Ca urmare, nu se poate reține solicitarea recurentului-pârât de casare a sentinței și de respingere a acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect.

7.2. În ceea ce privește acordarea majorării de 15 % a indemnizației de încadrare pentru vechimea în funcție de peste 5 ani (soluție adoptată cu majoritate)

În ceea ce privește majorarea de 15 % (pentru vechimea în funcție de peste 5 ani), prima instanță a constatat că reclamanta este, de asemenea, îndreptățită a o primi. Astfel, prin ordinul nr. 1479/C/24.05.2017, pârâtul a stabilit indemnizația în raport de o vechime în funcție de 0-3 ani, fără aplicarea majorării cu 15% a indemnizației de încadrare brute lunare, pentru vechimea în funcție de peste 5 ani, ce a fost recunoscută prin hotărâri judecătorești irevocabile altor colegi ai reclamantului, asistenți judiciari, dovadă fiind hotărârile judecătorești și înscrisul de la dosarul de fond. În acest context, pârâtul avea obligația să țină cont de acest drept salarial la momentul emiterii ordinului nr. 1479/C/24.05.2017, având în vedere prevederile Legii nr. 71/2015 și, în special, ale deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuind să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale.

O primă critică invocată de recurentul-pârât este aceea că Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 nu poate fi reținută pentru acordarea majorării indemnizației de încadrare brută lunară în raport cu vechimea, deoarece hotărârile judecătorești care au fost puse în plata fața de asistenții judiciari au acordat despăgubiri.

Pe de altă parte, intimata-reclamantă a invocat acordarea acestui spor de vechime în plata lunară a indemnizației pentru alți asistenți judiciari.

Înalta Curte reamintește că prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit și prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești existente la nivel de familie ocupațională, fără să menționeze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Or, așa cum reiese din cele comunicate de către recurent la solicitasrea instnaței supreme, prin sentința civilă nr. 4824/7.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 2491/2020 a înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost anulat în parte OMJ nr. 1479/C/24.05.2017, în ceea ce îl privește pe reclamantul B. și s-a dispus obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin de stabilire a drepturilor salariate începând cu data de 9.04.2015, cu luare în considerare a VRS 405 RON, la care se adaugă majorarea de 15 % (pentru vechimea în muncă de peste 5 ani) și cea de 10% (prevăzută de Legea nr. 293/2015). În temeiul sentinței civile nr. 4824/7.12.2017 a fost emis OMJ nr. 3358/C/25.08.2020 prin care reclamantului B. i-au fost stabilite drepturile salariale cu includerea unei majorări de 15% începând cu data de 9.04.2015. Prin ordinul respectiv, începând cu data de 1.01.2018 s-a acordat nivelul maxim al indemnizației prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru asistenții judiciari-gradația 4.

De asemenea, prin decizia civilă nr. 6368/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a fost admis recursul reclamantului B. împotriva sentinței civile nr. 4277/23.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost casata hotărârea, iar în rejudecare a fost admisă acțiunea și s-a anulat OMJ nr. 580/C/6.02.2018 (prin care au fost stabilite drepturile salanate ale asistenților judiciari, începând cu data de 1.01.2018, în aplicarea dispozițiilor legii nr. 153/2017, fără acordarea majorărilor pentru vechimea în funcție), în ceea ce îl privește pe reclamantul respectiv, Ministerul Justiției fiind obligat să emită un nou ordin de salarizare cu recunoașterea pentru aceasta a majorării cu 15% a indemnizației de încadrare brută lunară, începând cu data de 1.01.2018. Astfel, în temeiul deciziei civile nr. 6368/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost emis OMJ nr. 1322/C/1.03.2021. Prin acest ordin s-a menținut modul de calcul avut în vedere la emiterea OMJ nr. 3358 C/25.08.2020 în temeiul sentinței civile nr. 4824/7.12.2017, prin care, începând cu data de 1.01.2018, s-a acordat nivelul maxim al indemnizației prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 pentru asistenții judiciari-gradația 4 (acest nivel maxim corespunde tranșei de vechime în funcție 3-5 ani, tranșa maximă în care pot fi încadrați asistenții judiciari, conform legii).

Deși prin recurs se susține că hotărârile judecătorești care au fost puse în plata fața de asistenții judiciari au acordat despăgubiri, nemodificând indemnizația lunară, ca urmare a ultimelor relații comunicate, recurentul a arătat că, așa cum reiese din adresa nr. x/27.01.2021 emisă de Tribunalul București, începând cu luna iulie 2020 respectiva instanță angajatoare a stabilit indemnizația asistentului judiciar H. cu luarea în considerare a sporului de fidelitate corespunzător unei vechimi de peste 20 ani, prin raportare la grila prevăzută pentru un judecător cu grad de judecătorie cu vechime similară, fără să existe ordin de încadrare.

Or, Înalta Curte constată că a fost făcută dovada acordării acestui spor în cuantumul solicitat de către reclamantă, astfel că este întrunită premisa aplicării egalizării și extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Din lectura coroborată a art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale a României rezultă că nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice în aceleași condiții, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care, prin efectul art. 1 alin. (1) și (2), s-a menținut la același nivel și în anul 2015, cu mențiunea că trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010.

Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Având în vedere strict argumentele legate de aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, a art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 și a Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte, în majoritate, constată legaltiatea soluției date de prima instanță și cu privire la acest capăt de cerere.

Celelalte argumente, legate de interpretarea concretă a dispozițiilor legale referitoare la acordarea sporului de fidelitate sau la natura funcției de asistent judiciar nu prezintă relevanță juridică, cât timp față de cele statuate mai sus, s-a constatat legalitatea soluției date de prima instanță, în sensul acordării majorării cu 15% a indemnizației de încadrare brute lunare pentru vechimea în funcție de peste 5 ani.

7.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, cu majoritate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 870 din 27 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.

Cu opinia separată a doamnei judecător I.:

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 870 din 27 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, în sensul înlăturării obligației pârâtului de adăugare a majorării cu 15% a indemnizației de încadrare brute lunare.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Motivarea opiniei separate:

Contrar opiniei exprimate de majoritatea membrilor completului de recurs, care au apreciat că recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției este în întregime nefondat, procedând la respingerea lui, consider că cererea de recurs este fondată și se impunea a fi admisă, exclusiv în limitele și pentru considerentele următoare:

Reclamanta A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției, solicitând obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin, care să ia în calcul, printre altele, și o majorare cu 15 % a indemnizației de încadrare brute lunare, până la zi și în continuare, pentru vechimea în funcție de peste 5 ani ce a fost recunoscută prin hotărâri judecătorești irevocabile altor colegi ai reclamantei (tot asistenți judiciari).

Prin sentința civilă nr. 870 pronunțată în data de 27 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea, obligându-l pe recurentul pârât Ministerul Justiției să emită ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, pe baza altor valori de referință sectorială, la care să adauge și o majorare cu 15 % a indemnizației de încadrare brute lunare pentru vechimea în funcție de peste 5 ani.

Unicul considerent al sentinței pe acest din urmă aspect l-a constituit acela că "pârâtul avea obligația să țină cont de acest drept salarial la momentul emiterii ordinului nr. 1479/C/24.05.2017, având în vedere prevederile Legii nr. 71/2015 și, în special, ale deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuind să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale".

Critica recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor legale și jurisprudenței Curții Constituționale de către instanța de fond este întemeiată.

Astfel, Decizia nr. 794/2016 a avut în vedere stabilirea încadrărilor salariale pe baza unei valori de referință unice, care să includă acele majorări recunoscute pentru o parte din personalul instanțelor prin hotărâri judecătorești, iar nu recunoașterea unor sporuri (îndeosebi a unora care depind de sizuațiie de fapt fără incidență generală).

De altfel, hotărârile judecătorești prin care s-au acordat despăgubiri echivalente sporului de fidelitate prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006 unor asistenți judiciari vizează situații juridice anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și a Legii nr. 286/2010.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorată împrejurarea că, după abrogarea O.U.G. nr. 27/2006, fidelizarea judecătorilor și procurorilor, precum și a personalului de specialitate juridică asimilat acestora nu se mai realizează prin adăugarea unui spor la indemnizația de încadrare, ci prin aplicarea unui coeficient la valoarea de referință sectorială, coeficient prestabilit de legiuitor în corelație directă cu critetiul vechimii în funcție, pe mai multe intervale de vechime de până la 20 de ani și, respectiv, de peste 20 ani, în timp ce pentru asistenții judiciari, coeficienții maximi stabiliți de legiuitor, corelați, de asemenea, cu criteriul vechimii în funcție, sunt cei corespunzători vechimii de 5 ani (durata unui mandat).

Asistenții judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraților, cu un statut diferit, care justifică și o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial.

Or, la momentul adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a apreciat că se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcție pe care asistentul judiciar o putea împlini în cadrul mandatului pentru care era numit.

Astfel, s-a avut în vedere rațiunea numirii pe o perioadă determinată, de 5 ani, (mandat limitat în timp), scopul numirii asistenților judiciari, rolul lor în sistem, iar faptul că același asistent judiciar ar putea eventual obține ulterior un alt mandat de 5 ani este irelevant, atât timp cât noțiunea de fidelizare este incompatibilă cu noțiunea de mandat.

De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și al Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcție, grad și gradație, pe clase de salarizare.

În ceea ce privește asistenții judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere dispozițiile art. 16 din Capitolul VIII - "Reglementării specifice personalului din sistemul justiției", din Anexa VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "justiție", la Legea -cadru nr. 284/2010.

Conform alin. (1) al acestui articol "(1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Potrivit Normelor metodologice, aprobate prin OMFP nr. 77/2011: "Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcția de asistent judiciar se reîncadrează în aceeași funcție și gradație, stabilindu-se clasa de salarizare în raport de vechimea în funcție prevăzută la art. 16 alin. (1) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 și cu vechimea în muncă avute la 31 decembrie 2010 (pentru o vechime în funcție de la 3 la 5 ani și o vechime în muncă de peste 20 de ani, clasa de salarizare este 100). Asistenții judiciari se pot încadra până la clasa maximă de salarizare 100."

Pct. III. A. din Ordinul comun MMFPS și MFP nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prevede "Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază".

Prin urmare, nu este justificată legal obligarea recurentului la stabilirea indemnizației intimatei-reclamante cu luarea în calcul a unui spor de 15 %, astfel cum a dispus instanța de fond, motiv pentru care se impunea admiterea recursului, casarea în parte a sent6inței și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei referitoare la aceste pretenții.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește invocarea de către părțile litigante a unor decizii de speță, se cuvine a observa că nu s-a făcut dovada existenței în materie a unei jurisprudențe unitare, suficient consolidate într-un sens sau altul, care să se impună cu pregnanță împotriva considerentelor expuse mai sus.