ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3398/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI), anularea Raportului de evaluare nr. x/2.03.2017 întocmit de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 719/C din 08.06.2017, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 07 iunie 2017.

Prin sentința nr. 19/2020 din 2 martie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis contestația precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta ANI; a anulat Raportul de evaluare nr. x/02.03.2017 și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că intimatul-reclamant a deținut funcția de manager al Spitalului Orășenesc "Sf. Dimitrie" din Târgu Neamț în perioada 08.04.2013 - 09.04.2016, potrivit Contractului de management nr. x/09.04.2013, precum și pe aceea de titular întreprindere individuală în cadrul A. Întreprindere Individuală, începând cu data de 20.04.2010 și până în prezent, potrivit adreselor nr. x/26.02.2014 și nr. y/02.11.2016 emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Intimatul-reclamant face parte din categoria de persoane prevăzute la art. 1 pct. 32 din Legea nr. 176/2010, respectiv a persoanelor cu funcții de conducere și de control din cadrul unităților de stat din sistemul de sănătate publică, iar potrivit art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate. Potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 44 din 16 aprilie 2008, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului, ceea ce atrage starea de incompatibilitate.

Critică hotărârea recurată din perspectiva faptului că prima instanță a reținut că pentru a se naște și subzista starea de incompatibilitate este necesar ca titularul întreprinderii individuale să exercite competențele ce-i revin în cadrul acesteia, condiție ce nu este îndeplinită, întrucât prin procura autentificată la BNP Asociați B. și C., sub nr. x/2013, intimatul-reclamant a mandatat pe D. pentru îndeplinirea în integralitate a competențelor legale ale titularului întreprinderii individuale.

În opinia recurentei-pârâte, această delegare de atribuții nu este de natură să înlăture situația de incompatibilitate a reclamantului, având în vedere că aspectele reținute de instanță sunt în contradicție cu situațiile comunicate recurentei de către Serviciul Fiscal Orășenesc Târgu Neamț, prin adresele nr. x/20.03.2014 și nr. y/17.10.2016, conform cărora, în perioada evaluată, reclamantul a obținut venituri salariale, venituri din dividende și venituri din profesii libere și activități comerciale.

Chiar și o eventuală delegare a activităților din cadrul întreprinderii individuale nu are drept consecință încetarea calității de titular al întreprinderii individuale. Delegarea activităților desfășurate în cadrul întreprinderii individuale reprezintă o disimulare a exercitării calității de titular al acestei întreprinderi individuale, care se coroborează cu faptul că în mod cert intimatul-reclamant a depus declarații semnate de către acesta cu privire la veniturile realizate în cadrul întreprinderii individuale, neputând astfel opera un transfer de calități, respectiv de titular al întreprinderii individuale. În susținerea acestei afirmații arată că procura autentificată a fost încheiată la data 17 decembrie 2013, iar perioada în care nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților este 08.04.2013 - 09.04.2016.

Recurenta-pârâtă consideră că instanța a distins acolo unde legiuitorul nu distinge, încălcând principiul de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Astfel, legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitățile funcției de manager de spital, una dintre acestea fiind calitatea de titular de întreprindere individuală, neavând relevanță dacă a desfășurat sau nu activitate, dacă a realizat sau nu venituri, întrucât legiuitorul nu a făcut o asemenea distincție.

Apreciază că între calitatea de manager și cea de titular al unei întreprinderi individuale sau cea de administrator al unei firme nu există diferențe esențiale, întrucât activitatea desfășurată de titularul unei întreprinderi individuale, respectiv de administratorul unei firme, presupune tot o activitate de conducere, efectuarea operațiunilor pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății în baza acordului de constituire/mandatului dat de asociații reuniți în adunarea generală. În acest sens, invocă jurisprudența Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal (sentința civilă nr. 332/2012 din 26.10.2012), precum și jurisprudența Curții de Apel Ploiești (sentința nr. 232 din 11.11.2014) și a Curții de Apel București (sentința nr. 3170 din 20.11.2014).

Apreciază că textul normei juridice trebuie interpretat teleologic, scopul fiind acela de asigurare a unui climat de integritate și de transparență în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoanele ce ocupă astfel de funcții ori demnități să adopte o conduită de natură să le împiedice să ajungă în situația cumulului nepermis de funcții. Legiuitorul nu a prevăzut că neexercitarea competențelor de titular de întreprindere individuală ar constitui o excepție de la aplicabilitatea art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Regimul incompatibilităților este expres prevăzut de legislația în vigoare, legea interzicând cumulul de calități/funcții, necondiționat de exercitarea sau neexercitarea competențelor ori de întocmirea altor acte juridice, sens în care invocă Deciziile nr. 1412 din 16.12.2008 și nr. 1082 din 8.09.2009 ale Curții Constituționale.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

A reiterat excepțiile invocate la instanța de fond, respectiv faptul că raportul de evaluare este lovit de nulitate absolută prin prisma disp. art. 12 din Legea nr. 176/2010, întrucât nu se precizează în raport numărul de înregistrare al sesizării persoanei fizice și nici numele acestei persoane, deci nu există o sesizare, iar ANI nu a fost legal învestită cu evaluarea reclamantului.

De asemenea, i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin raportare la disp. art. 8 și art. 14 din aceeași lege, având în vedere că nu a știut pe parcursul evaluării ce elemente de incompatibilitate sunt analizate, nu a avut posibilitatea de a exprima un punct de vedere cu privire la aceste elemente și de a propune probe, date ori informații în apărarea sa.

Nulitatea raportului de evaluare a mai fost invocată și față de împrejurarea că este greșită încadrarea juridică a faptei, intimatul prezentând modificările art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 și susținând că, având în vedere principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 6 C. civ., singura încadrare corectă ar fi fost art. 180 din legea sus menționată. Art. 178, în vigoare la momentul producerii faptelor, nu are nicio relevanță juridică față de starea de incompatibilitate. Sub acest aspect a arătat că nu poate fi de acord cu afirmațiile instanței de fond în sensul că nu are relevanță dacă este sau nu corect identificat temeiul juridic.

Pe fondul cauzei a susținut, în esență, că titularul unei întreprinderi individuale nu poate fi considerat manager, fără să se facă minime cercetări sub acest aspect, și că a delegat toate activitățile sale în cadrul întreprinderii individuale. Nu a putut să închidă această întreprindere deoarece era în plin exercițiu un proiect cu fonduri europene, implementarea acestuia având o durată de 5 ani.

Intimatul a mai invocat expunerea de motive a Legii nr. 161/2003 și Decizia Curții Constituționale nr. 357/2015.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care arată că sesizarea a fost făcută de către o persoană fizică la data de 29.11.2013, dar că sesizarea se putea face și din oficiu. Raportul de evaluare nu este lovit de nulitate, întrucât în cauză a fost respectat dreptul la apărare al intimatului-reclamant și procedura a fost legal îndeplinită, chiar și în lipsa unui punct de vedere al persoanei verificate. De asemenea, s-a făcut încadrarea corectă a stării de incompatibilitate a reclamantului, reținându-se incidența textului de lege în forma în vigoare la data de 09.04.2016, dată la care s-a reținut starea de incompatibilitate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, cu apărările din întâmpinare și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin Raportul de evaluare nr. x/02.03.2017, pârâta ANI a concluzionat că reclamantul, manager al Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamț, nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților, încălcând disp. art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, republicată (în vigoare la 22.11.2016) întrucât, în perioada 08.04.2013-09.04.2016, a deținut simultan funcțiile de manager în cadrul Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamț, jud. Neamț, și pe cea de titular întreprindere individuală în cadrul A. Întreprindere individuală, nr. de ordine la O.R.C. F27/405/2010.

Instanța de fond a admis acțiunea și a anulat raportul de evaluare reținând că reclamantul nu a contestat faptul că a avut cele două calități în perioada 09.04.2013-18.01.2015, ci a contestat existența stării de incompatibilitate în condițiile mandatării numitei D., prin Procura notarială autentificată sub nr. x/17.12.2013, cu exercitarea activității la Întreprinderea Individuală în discuție.

Situația de fapt (deținerea dublei calități, de manager spital și titular întreprindere individuală, în intervalul de timp 08.04.2013-09.04.2016) și temeiul de drept al pretinsei stări de incompatibilitate - art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, republicată, în vigoare la 22.11.2016, au fost greșit reținute.

În realitate, din probatoriul administrat, rezultă cu certitudine că reclamantul, titular al entității economice A. Întreprindere individuală, a exercitat, în baza Contractului de management nr. x/09.04.2013, funcția de manager al Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamț, jud. Neamț, începând cu data de 09.04.2013, fiind numit prin Dispoziția Primarului orașului Târgu Neamț nr. 364/08.042013 până în ziua de 18.01.2015, inclusiv, la 19.01.2015 încetându-i numirea în această funcție, prin Dispoziția nr. 42/16.01.2015.

Pentru legala încadrare în drept a unei stări de incompatibilitate se aplică principiul tempus regit actum, ceea ce înseamnă că temeiul de drept corect al pretinsei stări de incompatibilitate se stabilește prin reținerea textului de lege care reglementează starea de incompatibilitate, în forma în vigoare în perioada în care se presupune ca ar fi existat respectiva stare. Astfel, în perioada de referință (09.04.2013-18.01.2015), starea de incompatibilitate imputată reclamantului era reglementată în art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, modificată. Pentru existența stării de incompatibilitate este obligatorie întrunirea următoarelor condiții: o persoană să ocupe funcția de manager de spital și respectiva persoană să exercite o altă funcție de manager.

În lipsa unei definiții legale, termenul "manager" are sensul din limbajul comun: "persoana care conduce o entitate economică, îndeplinind, integral sau parțial, funcțiile de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra obiectivelor propuse."

Pentru a constata îndeplinirea cerinței de la pct. 2 este necesar să se stabilească dacă a fi titular al unei întreprinderi individuale înseamnă a deține o funcție de manager în sensul textului de lege anterior evocat. Legea specială - O.U.G. nr. 44/2008, modificată, reglementează, printre altele, regimul juridic al întreprinderii individuale și, evident, al titularului acesteia.

Conform art. 2 lit. g) coroborat cu art. 23, întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică, care devine astfel titular al acesteia, și este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului, cu puterea de a-i gestiona interesele. Astfel, titularul unei întreprinderi individuale, în raport cu rolul și puterile sale în cadrul acestei entități economice, poate fi asimilat cu un manager. Însă, pentru a se naște și subzista starea de incompatibilitate, este necesar ca titularul întreprinderii individuale să exercite competențele ce-i revin în cadrul acesteia, condiție care, în pricina de față, nu este satisfăcută deoarece, prin Procura autentificată la BNP Asociați B. și C., sub nr. x/2013, reclamantul a mandatat pe D. să îndeplinirea în integralitate competențele legale ale titularului întreprinderii individuale - reprezentare, încheiere contracte, administrarea și gestionarea întreprinderii individuale. În cauză nu este dovedit exercițiul funcției de manager asimilat - titular de întreprindere individuală, lipsă ce are semnificația inexistenței stării de incompatibilitate a reclamantului.

În ce privește greșita reținere în raportul contestat a temeiului de drept al stării de incompatibilitate, art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, republicată, în loc de 180 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, modificată, acest viciu de nelegalitate nu determină nulitatea actului administrativ în litigiu, deoarece conținutul normativ este același în cele două articole, nedovedindu-se vătămarea reclamantului din cauza acestei erori.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte precizează că analiza legalității sentinței va avea în vedere împrejurarea că reclamantul nu a declarat recurs împotriva sentinței. Aceasta înseamnă că instanța de control judiciar nu poate analiza susținerile intimatului din întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, privind nulitatea raportului de evaluare pentru următoarele motive: încălcarea disp. art. 12 din Legea nr. 176/2010, întrucât nu se precizează în raport numărul de înregistrare al sesizării persoanei fizice și nici numele acestei persoane, deci nu există o sesizare, iar ANI nu a fost legal învestită cu evaluarea reclamantului; încălcarea dreptului la apărare, prin raportare la disp. art. 8 și art. 14 din aceeași lege, având în vedere că nu a știut pe parcursul evaluării ce elemente de incompatibilitate sunt analizate, nu a avut posibilitatea de a exprima un punct de vedere cu privire la aceste elemente și de a propune probe, date ori informații în apărarea sa.

Cu privire la aceste motive, Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat că nu se mai impune examinarea lor din moment ce analiza fondului litigiului a relevat caracterul întemeiat al acțiunii, menționând în considerentele sentinței că, față de argumentele expuse, nu se mai impune analiza celorlalte motive formale invocate în contestația pendinte, constatarea neîndeplinirii unei condiții legale vizând existența stării de incompatibilitate fiind suficientă pentru primirea acțiunii de față.

În consecință, nefiind analizate de prima instanță, aceste motive nu pot forma obiect al analizei instanței de control judiciar învestite cu calea de atac exercitată de pârâtă, întrucât, potrivit disp. art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Or, câtă vreme sentința recurată nu analizează aceste motive de nulitate a actului administrativ contestat nu se poate proceda la verificarea conformității sentinței cu regulile de drept aplicabile sub aceste aspecte.

În condițiile în care reclamantul considera că aceste motive de nulitate a raportului de evaluare sunt întemeiate și se impune examinarea lor, iar instanța de fond, în mod greșit, nu a procedat la analiza lor, avea posibilitatea atacării sentinței pe calea recursului incident, în conformitate cu disp. art. 472 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe", dispoziții care se aplică și în cazul exercitării recursului, potrivit art. 491 din același cod.

Cererea de recurs incident pe care reclamantul ar fi putut să o formuleze în aceste condiții tindea la casarea sentinței cu trimiterea spre rejudecare pentru ca instanța de fond să analizeze și aceste motive de nulitate a actului administrativ contestat.

Nu pot fi analizate cu ocazia soluționării prezentului recurs nici susținerile din întâmpinare potrivit cărora este greșită încadrarea juridică a faptei, singura încadrare corectă fiind art. 180 din Legea nr. 95/2006 și nu art. 178, iar titularul unei întreprinderi individuale nu poate fi considerat manager, fără să se facă minime cercetări sub acest aspect.

Prima instanță a apreciat, în privința greșitei rețineri în raportul de evaluare a temeiului de drept al stării de incompatibilitate, art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, republicată, în loc de 180 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, modificată, că acest viciu de nelegalitate nu determină nulitatea actului administrativ în litigiu, deoarece conținutul normativ este același în cele două articole, nedovedindu-se vătămarea reclamantului din cauza acestei erori.

De asemenea, a reținut că titularul unei întreprinderi individuale, în raport cu rolul și puterile sale în cadrul acestei entități economice, poate fi asimilat cu un manager.

Reclamantul nu a înțeles să formuleze recurs prin care să critice aceste considerente ale instanței, deși potrivit art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., "(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

Intimatul a precizat că nu poate fi de acord cu afirmațiile instanței de fond în sensul că nu are relevanță dacă este sau nu corect identificat temeiul juridic.

Înalta Curte remarcă faptul că nemulțumirea părții care a câștigat procesul, cu privire la unele dintre considerentele hotărârii judecătorești, nu poate fi exprimată prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul declarat de partea adversă, care a pierdut procesul, câtă vreme legiuitorul a pus la dispoziția părții interesate recursul împotriva considerentelor, prin care se poate obține, în condițiile menținerii soluției instanței a cărei hotărâre se atacă, înlăturarea acelor considerente apreciate greșite de parte și înlocuirea lor cu propriile considerente ale instanței de control judiciar. Prin urmare, în lipsa contestării acestor considerente ale instanței prin exercitarea căii de atac, ele au intrat în puterea de lucru judecat și nu pot fi supuse analizei instanței cu ocazia soluționării recursului declarat de ANI.

A susținut intimatul reclamant, prin avocat, că aspectele de nulitate a raportului de evaluare, pe care le-a invocat, pot fi analizate de instanța de recurs întrucât este vorba despre excepția nulității absolute.

Este nefondată această susținere din moment ce aspectele sus menționate reprezintă motive de nulitate a actului administrativ contestat, invocate prin cererea de chemare în judecată. Faptul că, în opinia reclamantului, aceste aspecte atrag sancțiunea nulității absolute a raportului de evaluare nu înseamnă că ele pot fi analizate pentru prima dată de instanța de control judiciar, în lipsa examinării lor prin sentința recurată.

În consecință, argumentele invocate de intimat în întâmpinare, preluate din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar care are de soluționat recursul declarat de pârâta ANI, unele dintre acestea nefiind examinate de instanța de fond, iar altele fiind apreciate neîntemeiate de către instanță, dar nefiind atacate de reclamant considerentele din sentință privind caracterul lor neîntemeiat.

În ceea ce privește recursul pârâtei ANI, Înalta Curte constată că soluționarea acestuia pornește de la premisa că titularul unei întreprinderi individuale, în raport cu rolul și puterile sale în cadrul acestei entități economice, poate fi asimilat cu un manager, astfel cum a stabilit instanța de fond, aspect intrat în puterea de lucru judecat ca urmare a neatacării sentinței de către reclamant sub aspectul considerentelor pe care instanța și-a întemeiat această concluzie.

Recurenta susține că legiuitorul nu a prevăzut că neexercitarea competențelor de titular de întreprindere individuală ar constitui o excepție de la aplicabilitatea art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Regimul incompatibilităților este expres prevăzut de legislația în vigoare, legea interzicând cumulul de calități/funcții, necondiționat de exercitarea sau neexercitarea competențelor ori de întocmirea altor acte juridice.

Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor legale vizând starea de incompatibilitate imputată reclamantului, respectiv art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, modificată:

"Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: b) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate".

Rezultă că managerul persoană fizică se află în stare de incompatibilitate atunci când exercită o activitate sau o altă funcție de manager, neputând fi reținută susținerea pârâtei că acest text de lege interzice cumulul de calități/funcții, necondiționat de exercitarea sau neexercitarea activității. Atât timp cât aceste dispoziții legale nu stabilesc că funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu deținerea altei funcții de manager, ci fac referire în mod expres la exercitare, critica recurentei este nefondată. Prin urmare, în cauză trebuie stabilit dacă este îndeplinită și cea de-a doua condiție la care face referire prima instanță, cea privind exercitarea de către reclamant a activității în calitate de titular întreprindere individuală.

Prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită deoarece, prin Procura autentificată la BNP Asociați B. și C., sub nr. x/2013, reclamantul a mandatat pe D. să îndeplinească în integralitate competențele legale ale titularului întreprinderii individuale - reprezentare, încheiere contracte, administrare și gestionare întreprinderii individuale.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că perioada ce trebuie analizată pentru stabilirea stării de incompatibilitate este 09.04.2013 - 18.01.2015, la dosar fiind depusă Dispoziția nr. 42/16.01.2015 a Primarului orașului Târgu Neamț, jud. Neamț, în care se menționează că la data de 19.01.2015 încetează numirea reclamantului în funcția de manager al spitalului.

Însă, instanța nu a analizat în mod efectiv dacă reclamantul a desfășurat activitate în calitate de titular al întreprinderii individuale, limitându-se la invocarea existenței procurii sus menționate. Or, această procură a fost autentificată la data de 17.12.2013, care este ulterioară datei de 09.04.2013 de la care pârâta a reținut starea de incompatibilitate, nefiind supusă analizei instanței perioada 09.04.2013 - 17.12.2013 pentru a se stabili dacă reclamantul a desfășurat activitatea specifică unui titular de întreprindere individuală. De asemenea, pentru perioada ulterioară autentificării procurii nu s-a analizat dacă reclamantul a mai desfășurat vreo activitate sau toate atribuțiile sale în cadrul întreprinderii individuale au fost preluate și exercitate efectiv de D..

Rezultă că instanța de fond a procedat la o analiză formală a celei de-a doua condiții a stării de incompatibilitate reținute în sarcina reclamantului, fără a intra în judecata fondului sub acest aspect.

De aceea este necesar ca instanța de fond să analizeze toate înscrisurile depuse la dosar, nu doar procura în discuție, și să stabilească dacă reclamantul a desfășurat activitate în cadrul întreprinderii individuale al cărui titular este, pentru a se verifica îndeplinirea condiției exercitării pe care o reglementează prevederile legale reținute ca temei al stării de incompatibilitate.

În ceea ce privește susținerea recurentei că o eventuală delegare a activităților din cadrul întreprinderii individuale nu are drept consecință încetarea calității de titular al întreprinderii individuale, se reține că nu poate constitui un argument în sensul soluționării favorabile a recursului, întrucât starea de incompatibilitate nu este determinată în cauză de simpla cumulare a funcției de manager spital cu deținerea calității de titular întreprindere individuală, fiind necesar ca reclamantul să și desfășoare activitate în cadrul întreprinderii al cărei titular este.

În raport cu toate aceste considerente, se constată că nu se poate reține soluționarea fondului cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Având în vedere incidența acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care se referă la desfășurarea efectivă de către reclamant a activității de titular întreprindere individuală, prin raportare la înscrisurile existente la dosar, acestea urmând să fie analizate de instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Față de soluția dată recursului, cererea intimatului-reclamant, de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează a fi avută în vedere de instanța de fond care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va analiza înscrisurile depuse la dosar și va stabili dacă este îndeplinită în cauză condiția exercitării de către reclamant a activității în calitate de titular al întreprinderii individuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 19/2020 din 2 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2022.