ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3378/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 26.05.2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI să se constate că dispozițiile art. 2 alin. (2) și (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 410/18.05.2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 sunt discriminatorii prin raportare la art. 16 alin. (1) și (2), art. 25, art. 53 alin. (2) din Constituția României și obligarea pârâtului Guvernul României să le modifice, astfel încât să fie eliminată discriminarea creată. De asemenea, să se dispună suspendarea art. 2 alin. (2) și (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020.

Prin sentința civilă nr. 88 pronunțată la 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității cererii, invocate de pârât, ca nefondate, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, în interesul pârâtului, ca rămasă fără obiect, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI și intervenientul accesoriu MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 88 pronunțată la 9 septembrie 2020 de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța a reținut că în perioada 18-22 mai 2020, prin intrarea în vigoare a Hotărârii nr. 394/2020 nu a suferit nici o vătămare, întrucât i s-au încălcat drepturile constituționale prin restricționarea libertății de mișcare.

În cuprinsul motivelor de recurs a menționat că în perioada 18 - 22 mai 2020 a fost obligată să completeze declarația pe proprie răspundere pentru a se putea deplasa din localitatea de domiciliu Mărăcineni până la Buzău. Astfel, ori de câte ori a părăsit comuna Mărăcineni, a completat declarația pe propria răspundere, în functie de nevoile pe care le-a avut. Având o atitudine conformă prevederilor Hotărârii nr. 394/18.05.2020, nu a primit nicio amendă contravențională, dar a apreciat că în ipoteza în care comportamentul său ar fi fost unul derogatoriu de la cadrul legal, era pasibilă de amendă. Pe de altă parte, este neîntemeiat să se considere că vătămarea poate consta doar în aplicarea în concret a unei amenzi contravenționale, în opinia sa, vătămarea constând chiar în încălcarea drepturilor prevăzute de Constituția României.

Este eronată precizarea instanței conform căreia la dosar nu există nicio adresă sau răspuns prin care pârâtul sau instituțiile abilitate cu executarea Hotărârii nr. 394/18.05.2020 să-i fi impus completarea unei declarații pe propria răspundere pentru deplasarea între localitatea Mărăcineni și mun. Buzău, întrucât în data de 18 mai 2020 a primit un răspuns din partea Secretariatului General al MAI, pe care însă nu l-a depus întrucât conține o clauză de confidențialitate.

Apreciază că a fost discriminată întrucât drepturile sale (libertatea de mișcare, egalitatea în drepturi) au fost restricționate.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că există discriminare ori de câte ori deosebirea, excluderea, restricția sau preferința au ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilșor Interne a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 22 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 14 aprilie 2022, prin încheierea de ședință din data de 3 martie 2022.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat să se constate că dispozițiile art. 2 alin. (2) și (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 410/18.05.2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 sunt discriminatorii prin raportare la art. 16 alin. (1) și (2), art. 25, art. 53 alin. (2) din Constituția României și obligarea pârâtului Guvernul României să le modifice, astfel încât să fie eliminată discriminarea creată. De asemenea, să se dispună suspendarea art. 2 alin. (2) și (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată reținând că instituția pârâtă nu a creat o vătămare reclamantei, prin adoptarea actului normativ atacat, că vătămarea rezultă dintr-o apreciere proprie dată constituționalității dispozițiilor menționate, că nu există nicio adresă sau răspuns la dosar prin care pârâtul sau instituțiile abilitate cu executarea H.G. nr. 394 din 2020 să fi impus reclamantei completarea unei declarații pe propria răspundere pentru deplasarea între localitatea Mărăcineni și mun. Buzău .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta care a solicitat a se constata că în mod nelegal prima instanță nu a reținut caracterul discriminatoriu al dispozițiilor 2 alin. (2) și (3) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 394/18.05.2020 și faptul că i s-au încălcat drepturile constituționale prin restricționarea libertății de mișcare.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte apreciază că toate criticile pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că soluția de respingere a acțiunii este corectă, impunându-se doar substituirea motivării acesteia conform celor arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate că dispozițiile art. 2 alin. (2) și (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020 sunt discriminatorii și să fie obligat pârâtul Guvernul României să le modifice, astfel încât să fie eliminată discriminarea creată.

Înalta Curte constată că acțiunea este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 1-8 din Legea 554/2004, iar instanța de fond în mod greșit, deși a respins acțiunea, a motivat soluția pe fondul cauzei.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește că "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; . . . . . . . . . ., iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale "și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înțelege "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Trebuie precizat că art. 8 din Legea nr. 554/2004 (cu denumirea marginală "Obiectul actiunii judiciare") impune limitele acțiunii în contencios administrativ. Potrivit art. 8 persoana vătămata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vătămat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Prin urmare persoana poate fi vătămată fie prin emiterea unui act administrativ, fie prin nesoluționarea unei cereri sau prin neefectuarea unei operațiuni. Or, niciuna din aceste ipoteze nu se regăsește în cauză, reclamanta solicitând constatarea unor dispoziții legale ca fiind discriminatorii și modificarea lor, apreciind că actul prin simpla sa existență îi încalcă drepturile.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod eronat a soluționat fondul cauzei, deși din cererea de chemare în judecată rezultă că în cauză nu se contestă un act administrativ și nici un refuz nejustificat al autorității, ci a fost învestită în principal cu o acțiune în constatare a faptului că dispozițiile art. 2 alin. (2) și (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020 sunt discriminatorii și să fie obligat pârâtul Guvernul României să le modifice, astfel încât să fie eliminată discriminarea creată, ambele petite inadmisibile pe calea procedurii speciale a contenciosului administrativ.

În consecință, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat, menținând soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, însă conform considerentelor arătate mai sus.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de către recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 88 din 9 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2022.