ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 7 martie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată. Cererea de intervenție. Hotărârea primei instanțe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.04.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea dispozițiilor prevăzute la art. unic, pct. 4, din H.G. nr. 348/25.03.2021 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la H.G. nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14.03.2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid 19. Totodată, a solicitat și suspendarea prevederilor legale atacate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a cauzei.
La data de 16.06.2021, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, motivată de faptul că MAI are calitatea de inițiator al actului normativ contestat.
Prin încheierea de ședință din 8 iulie 2021, Curtea a admis excepția nulității cererii de intervenție accesorie și a anulat cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne, pentru lipsa semnăturii.
A admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare și a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri, petentul cu cerere de intervenție Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând desființarea încheierii recurate sub aspectul măsurilor dispuse cu privire la cererea de intervenție accesorie, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București în vederea analizării admisibilității în principiu a acesteia.
II. Soluția instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, ținând cont și de prevederile art. 499 C. proc. civ.
Argumente de fapt și de drept relevante
Recurentului i s-a pus în vedere, prin adresele instanței din 04.05.2023 și din 22.01.2024, obligația de a face dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Înalta Curte reține că, potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru se plătește anticipat și, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Or, deși s-a pus în vedere recurentului obligația timbrării recursului în mai multe rânduri, acesta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței.
Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Prin urmare, având în vedere că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce-i revenea conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (2) și (3) și art. 197 C. proc. civ., va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii de ședință din data de 8 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.