ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3289/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea de Transport Public S.A. Alba - Iulia a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, obligarea acestuia la plata de despăgubiri în valoare de 2.297.151,80 RON, reprezentând valoarea totală eligibilă nerambursabilă, nealocată de autoritate, aferentă cererii de finanțare a proiectului intitulat "Optimizarea activității STP S.A. Alba-Iulia, prin implementarea de sisteme informatice modeme", cerere înregistrată sub nr. x/27.01.2012, cu dobânda legală datorata din ziua cauzării prejudiciului - 20.12.2013, pana la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 286 din data de 27 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 286 din data de 27 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea de Transport Public S.A. Alba Iulia, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, reclamanta arată că a înregistrat la Ministerul pentru Societatea Informaționala (vechea denumire a pârâtului), sub nr. x din data de 27.01.2012, cererea de finanțare aferenta proiectului "Optimizarea activității S.T.P. S.A.. Alba-Iulia prin implementarea de sisteme informatice modeme", în cadrul măsurii de finanțare 3.3.2., "Sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comerț electronic și a altor soluții on-line pentru afaceri".

Proiectul viza ca, prin accesarea fondurilor nerambursabile, să realizeze optimizarea si modernizarea activității societății, creșterea productivității si competitivității întreprinderii, valorificarea resurselor umane si utilizarea de noi tehnologii, precum si reducerea costurilor obiective prin achiziționarea de noi automate de bilete si modernizarea celor existente și includerea acestora într-un sistem centralizat.

Obiectivele generale și specifice ale proiectului, precum și beneficiile estimate prin implementarea acestuia, au fost prevăzute în mod detaliat în cuprinsul cererii de finanțare.

Condițiile financiare ale proiectului, în valoare totala de 4.658.895,76 RON, astfel cum a fost conceput, vizau o valoare totală eligibilă în suma de 3.757.174 RON, din care sumele nerambursabile asigurate din fondurile europene reprezentau 2.297.151,80 RON, restul de 1.460.022,20 RON fiind co-finantarea rămasă în sarcina reclamantei, ca beneficiar.

Prin Scrisoarea nr. 3367/20.12.2013 emisă de Ministerul pentru Societatea Informațională, cererea de finanțare înaintată de reclamantă, în suma de 2.297.151,80 RON, a fost respinsă, finanțarea nerambursabilă fiind limitată la suma de 605.071,80 RON, ceea ce era de neconceput și impropriu pentru fezabilitatea si viabilitatea proiectului.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia în dosar nr. x/2014, a solicitat, in contradictoriu cu Ministerul pentru Societatea Informaționala, anularea scrisorii emise de minister, înregistrata sub nr. x din 20.12.2013 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi scrisori de aprobare integrala a proiectului, conform cererii de finanțare amintite.

Acțiunea reclamantei a fost admisă prin sentința nr. 47/27.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, rămasă definitivă odată cu respingerea recursului declarat de minister, prin Decizia nr. 1682/25.04.2018 pronunțată de înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si Fiscal.

Prin sentința amintită, pârâtul minister, devenit între timp Ministerul Comunicațiilor si Societății Informaționale, a fost obligat la emiterea unei noi scrisori de aprobare a proiectului depus de reclamantă, în conformitate cu cererea de finanțare și cu proiectul de buget propus de către societatea reclamantă.

Așa cum reiese din cererea de finanțare înregistrata la data de 27.01.2012, valoarea totală a proiectului era în suma de 4.658.895,76 RON, valoarea eligibilă nerambursabilă vizată prin proiect fiind în sumă totală de 2.297.151,80 RON, respectiv 1.874.935,30 RON din FEDR, iar 422.216,50 RON din bugetul național.

Așadar, asistența financiară solicitată de reclamantă prin proiect a fost în sumă totală de 2.297.151,80 RON.

Sentința Curții de Apel Alba-Iulia nr. 47/27.02.2015 a fost atacată de către pârâtul minister cu recurs, rămânând definitivă la data de 25.04.2018. odată cu respingerea recursului.

După cum recurentul-parat Ministerul Comunicațiilor si Societății Informaționale a susținut în cadrul procesual, perioada de finanțare aferentă proiectului nr. 3367/2013 este epuizată.

Chestiunea a fost ridicată de către minister, în faza de recurs, sub forma excepției lipsei de interes față de acțiunea reclamantei.

Cu alte cuvinte, la aceasta ora, dispozitivul sentinței, care obliga pârâtul să emită o scrisoare de aprobare integrală a proiectului, conform cererii de finanțare, nu mai poate fi pus în aplicare, executarea sa fiind imposibilă.

Excepția a fost respinsă de către instanța de recurs care, în mod corect, a calificat incidentul invocat de minister ca fiind o problemă de executare a hotărârii, iar pe de altă parte, în mod just, a reținut că subzistă interesul reclamantei vis-a-vis de posibilele daune ce pot fi valorificate prin prisma dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, practic, prin decizia instanței de recurs, s-a legitimat interesul reclamantei în susținerea prezentei acțiuni în despăgubiri.

Astfel, sprijinul financiar refuzat reclamantei prin scrisoarea nr. 3367/2013, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu mai poate fi acordat în forma inițială, respectiv prin aprobarea și finanțarea proiectului.

Prin urmare, în condițiile epuizării finanțării datorate de pârât față de reclamantă, aceasta s-a adresat instanței cu o cerere în despăgubiri, solicitând obligarea pârâtei la acordarea finanțării cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 286/27.12.2018 instanța fondului a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Într-un mod lapidar și superficial, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că pretențiile reclamantei nu ar fi întemeiate pentru motivul că nu este îndeplinită condiția ca prejudiciul să fie cert, afirmație ce contrazice însuși dispozitivul sentinței civile nr. 47/27.02.2015, pe care pârâtul nu l-a pus în aplicare.

Totodată, recurenra arată că în curpisnul hotărârii atacate instanța fondului argumenetează în sensul că în implementarea proiectului puteau surveni impedimente care ar fi putut duce la aplicarea de corecții financiare sau chiar la rezilierea contractului de finanțare.

Acest pretins argument pune în discuție aspecte viitoare, fără legătură cu cererea de finanțare, referitoare la punerea în executare a proiectului, împrejurare incertă și impredictiblă, care nu afectează cu nimic obligația de plată născută în sarcina pârâtului și care, în cele din urmă, neagă însăși ideea de prejuduciu, anticipând, fără suport legalși chiar moral, că reclamanta ar urma să fie angajată în acțiuni de bună seamă culpabile, care ar avea consecința ajustării sau chiar retragerii sprijinului financiar.

Corecțiile financiare sunt aspecte pur teoretice, fără absolut niciun temei real, fiind, de altfel, contrazise de datele financiare ale proiectului, inițial aprobat parțial de pârât, apoi validat în integralitatea sa prin sentința civilă nr. 47/2015.

A accepta contrariul ar echivala cu lipsirea de orice efect a proiectului de finanțare, legitimat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care ar deveni pe această cale total ineficientă.

Prin analogie, ar însemna ca autorul faptei prejudiciabile, prin care a fost afectată, de pildă, sănătatea victimei, să refuze repararea prejudiciului prin plata tratamentului medical, susținând că victima nu va urma prescripțiile medicale, iar în cele din urmă reparația acordată nu va avea finalitatea dorită.

Concluzionând în sensul că în cauză este dovedit caracterul cert al prejudiciului, acesta fiind reprezentat de contravaloarea finanțării nerambursabile refuzate de pârâtă în mod nejusificat, recurentea reclamantă solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind demonstrată nelegalitatea sentinței civile atacate de recurenta reclamantă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ cu o acțiune în despăgubiri, formulată în condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea pârâtei Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale la plata sumei de 2.297.151,80 RON, reprezentând finanțare nerambursabilă aferentă proiectului intitulat "Optimizarea activității STP S.A. Alba-Iulia, prin implementarea de sisteme informatice moderne", precum și la actualizarea sumei cu dobânda legală cuvenită.

Motivând cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esență, că proiectul său a fost parțial aprobat de Ministerl pentru Spcietatea Informațională, finanțarea nerambursabilă fiind limitată la suma de 605.071,80 RON, context în care a formulat o acțiune în contencios administrativ împotriva scrisorii de informare cu privire la rezultatul analizei cererii de finanțare.

Prin sentința nr. 47/2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2014, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Societatea de Transport Public S.A. Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională; a fost anulată scrisoarea de aprobare a proiectului nr. 3367/2013 și scrisoarea de respingere a contestației nr. 17/2014, ambele emise de către pârât; a fost obligat pârâtul la emiterea unei noi scrisori de aprobare a proiectului cu nr. SMIS 47076, conform cererii de finanțare formulată de către reclamantă și proiectului de buget propus de către aceasta; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.850 de RON cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile anterior menționate a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1682/2018, însă perioada de finanțare aferentă proiectului nr. 3367/2013 depus de reclamantă este epuizată, astfel că sprijinul financiar nu mai poate fi acordat reclamantei prin aprobarea și finanțarea proiectului.

În atare context recurenta reclamantă a formulat prezenta cerere în despăgubiri, respinsă de prima instanță ca fiind neîntemeiată prin sentința civilă nr. 286/2018 din data de 27 decembrie 2018.

În esență, judecătorul fondului a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1531 din noul C. civ., întrucât reclamanta nu probează caracterul cert al prejudiciului, în condițiile în care aprobarea proiectului nu înseamnă faptul că, automat, întreaga sumă ar fi fost și atrasă efectiv.

Achiesând la soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că este nefondată susținerea recurentei reclamante, în sensul că prima instanță a nesocotit efectul sentinței civile nr. 47/27.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2014.

Contrar celor susținute de recurenta reclamantă, Înalta Curte subliniază faptul că prin hotărârea judecătorească anterior menționată nu a fost consfințit un drept de creanță al reclamantei pentu suma de 2.297.151,80 ci a fost constatat caracterul eligibil al proiectului depus de reclamantă în vederea accesării finanțării nerambursabile.

Luând în considerare particularitățile mecanismului de acordare a finanțării nerambursabile, Înalta Curte subliniază faptul că numai cheltuielile a căror legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții este demonstrată faptic îndrituiesc beneficiarul cererii de finanțare la rambursare, astfel că declararea proiectului ca fiind eligibil nu constituie izvorul unei creanțe certe în favoarea beneficiarului finanțării nerambursabile.

În aceeași ordine de idei, O.U.G. nr. 66/2011 prevede obligația autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli precum și pe aceea de a recupera cehltuielile afectate de nereguli, când se constată existența acestora în controlul "a posteriori."

Este adevărat că nu se poate prezuma neexecutarea sau executarea culpabilă a obligațiilor asumate de către beneficiarul finanțării nerambursabile însă ceea ce este esențial de reținut este faptul că beneficiarul devine titularul unui drept de creanță, reprezentat de finanțarea nerambursabilă, numai în condițiile realizării obiectivelor sau indicatorilor proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, declararea proiectului ca fiind elgibil născând doar vocația beneficiarului la atragerea finanțării nerambursabile.

Circumstanțiat cauzei de față, Înalta Curte observă că prin documentația aferentă cererii de finanțare s-a prevăzut, în cadrul graficului estimativ al cererilor de rambursare, posibilitatea acordării prefinanțării reprezentând maxim 30% din Grant, posibilitate la care reclamanta nu a achiesat, această prefinanțare fiind singura situație în care beneficiarul accesează sprijinul financiar anterior realizării obiectivelor sau indicatorilor de rezultat asumați prin proiectul declarat eligibil.

În rest, graficul în discuție prevede un calendar în privința datei depunerii cererilor de rambursare, cu menționarea sumei estimative de rambursat, ceea ce presupune, fără putință de tăgadă, realizarea obiectivelor sau indicatorilor aferenți fiecărei cheltuieli pretins a fi rambursate.

De aceea, afirmația recurentei reclamane, în sensul că valoarea totală a sprijinului financiar nermabursabil constituie un prejudiciu cert în patrimoniul său, întrucât este titulara acestei creanțe în virtutea efectelor sentinței civile nr. 47/27.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2014, nu are suport, cât timp hotărârea anterior menționată nu constituie un titlu de creanță împotriva debitorului intimat în cauza de față.

Sigur că neimplementarea proiectului asumat de recurenta reclamantă este un fapt culpabil autorității cu competențe în gestionarea finanțării nerambursabile, ce poate constitui izvorul unei obligații de dezdăunare a beneficiarului finanțării nerambursabile pentru prejudiciul astfel încercat, dar acest prejudiciu nu poate fi constituit, așa cum s-a arătat mai sus, de contravaloarea sumelor la care reclamanta ar fi fost îndreptățită la rambursare, pentru că o atare rambursare are loc numai în cazul realizării obiectivleor sau indicatorilor asumați în cadrul proiectului finanțat nerambursabil.

Cât privește raportarea recurentei reclamante la prevederile art. 1351 alin. (3) C. civ., potrivit cărora prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanța de judecată, Înalta Curte subliniază faptul că aceste dispoziții nu constituie un temei pentru a se reține nelegalitatea hotărârii instanței de fond, dat fiind faptul că limitele învestirii acesteia au fost precise, reclamanta susținând că prejudiciul necesar a fi acoperit de pârâtă este exact contravaloarea sprijinului financiar nerambursabil ce nu a mai fost accesat din culpa pârâtului.

În acord cu principiul disponibilității, aplicabil și în cauzele de contencios administrativ, instanța fondului a verificat existența prejudiciului reclamat în cauză, stabilind, după cum s-a arătat mai sus, că acesta nu există în coordonatele trasate de titularul acțiunii civile, subliniind instanța de recurs, totodată, că dispozițiile art. 1351 alin. (3) C. civ. sunt aplicabile numai atunci când probatoriul administrat confirmă existența prejudiciului afirmat de reclamant însă nu este posibilă cuantificarea obligației de dezdăunare, or nu aceasta este premisa în cauza de față.

Concluzionând în sensul că nu a fost demonstrată încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea de Transport Public S.A. Alba Iulia împotriva sentinței nr. 286/2018 din data de 27 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2022.