ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3272/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată și evoluția procesuală a cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Orașului Breaza, Primarul Orașului Breaza, Orașul Breaza și Primăria Orașului Breaza, în principal constatarea nulității absolute a Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007 și a Actelor adiționale la acesta: nr. 1657/10.02.2010, nr. 1155/28.01.2011, nr. 7161/03.06.2011, pentru existenta erorii obstacol la încheierea contractului (consimțământului reclamantei fiind viciat), și, în subsidiar, rezilierea Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007 și a Actelor adiționale la acesta; în cazul ambelor capete de cerere, obligarea pârâților la plata daunelor interese pentru prejudiciile aduse societății reclamante, reprezentând prețul reactualizat, contravaloarea reactualizată a investițiilor și cheltuielilor (inclusiv contravaloare garanție reținuta conform contract concesiune) efectuate de societatea reclamantă pentru terenul ce a făcut obiectul Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007, care, la data de 21.08.2014, erau în cuantum de 1.195.391,27 RON (1.298.634,27 RON conform adresei nr. x/21.08.2014 - 103.243 RON c/v redevență achitată), reactualizată cu indicele de inflație; restituirea contravalorii redevenței achitate de societate pe perioada concesionarii, respectiv suma totală de 103.243 RON, reactualizată cu indicele de inflație, precum și obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 1200 din data de 8 iunie 2018, Tribunalul Prahova a respins cererile formulate de reclamanta - pârâtă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Breaza și Orașul Breaza prin Primar, ca neîntemeiate; a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de reclamanta - pârâtă; a admis cererea reconvențională; a dispus rezilierea contractului de concesiune încheiat la 25.06.2007, din culpa exclusivă a reclamantei - pârâte; a obligat reclamanta - pârâtă să plătească pârâtului - reclamant Orașul Breaza suma de 71.921,12 RON reprezentând redevențe și suma de 22.975,06 RON reprezentând majorări de întârziere. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând: - în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate si, rejudecând. admiterea cererile de chemare în judecata conexate, precizate si, pe cale de consecința, respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiata, respectiv sa se dispună: În principal, în temeiul art. 953 și urm. C. civ., art. 969 și urm. C. civ., constatarea nulității absolute a Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007si a Actelor adiționale la acesta nr. 1657/10.02.2010, nr. 1155/28.01.2011, nr. 7161/03.06.2011, pentru existenta erorii obstacol la încheierea contractului, consimțământul nostru fiind viciat În subsidiar, rezilierea Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007 și a Actelor adiționale la acesta în conformitate cu dispozițiile art. 57lit. d) din O.U.G. nr. 54/2006 și art. 58 din Normele metodologice privind aplicarea O.U.G. nr. 54/2006.

Hotărârea instanței care a soluționat recursul Prin decizia nr. 1703 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 1200 din data de 8 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Breaza și Orașul Breaza prin Primar.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1703 din 18 decembrie 2019, a Curții Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal de a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se admită cererile de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză Legal citați, intimații-pârâți Orașul Breaza prin Primar și Consiliul Local Breaza a formulat întâmpinare față de recursul declarat în cauză, invocând în principal excepția inadmisibilității cererii de recurs solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 02 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 07 iunie 2022, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimații-pârâți Consiliul Local Breaza și Orașul Breaza prin Primar, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente: Înalta Curte în ceea ce privește evoluția procesuală, constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată și depusă de recurenta-reclamantă la Tribunalul Prahova, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a soluționat-o conform competenței ce îi revenea, în condițiile în care nicio parte și nici instanța nu a invocat excepția necompetenței materiale a acestei secții, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Din acest considerent, C. proc. civ. a stabilit termene pentru invocarea excepțiilor, în vederea asigurării stabilității circuitului juridic. In aceste împrejurări, în mod legal soluția pronunțată de instanța de fond a fost supusă recursului, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a fost soluționat de Curtea de Apel Ploiești, potrivit art. 96 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță pentru soluționarea excepției inadmisibilității cererii de recurs și faptul că, recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1200/2018, iar la acel moment nu a făcut nicio referire privitoare la procedura de soluționare a cauzei, astfel cum își formulează apărarea prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 1703 din 18 decembrie 2019. Așadar la data formulării cererii de recurs împotriva sentinței nr. 1200 din data de 8 iunie 2018 a Tribunalului Prahova, recurenta-reclamantă nu a pus în discuție calificarea căii de atac ca fiind apel în loc de recurs, astfel cum își motivează apărarea în prezentul recurs. În aceste condiții, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă la acest moment a formulat o cerere de recurs, împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, ceea ce echivalează cu inadmisibilitatea unei asemenea cereri. Înalta Curte în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalității căii de atac, reține că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Totodată, instanța de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) și art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă" și, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită." În considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispozițiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbește expres despre recalificarea căii de atac, s-au reținut următoarele: "Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, posibilitatea ca părțile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] și fiind, astfel, de strictă aplicare. Ca atare, recalificarea căii de atac este operațiunea pe care o face instanța sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanță de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ. În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalității căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Așa cum se reține în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenței unei mențiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 și 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.". Prin dispozitivul deciziei menționate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis următoarele: "Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că: Dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate. În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.." Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanței supreme. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că se răspunde indirect și primului motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.. și anume cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deși nu este intenția instanței de recurs să facă acest lucru, în condițiile în care cererea de recurs este apreciată ca fiind inadmisibilă. Cu toate acestea raționamentul în baza căruia se poate califica o cale de atac prezentat în considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii prezintă relevanță și pentru analiza excepției de inadmisibilitate invocate în acest moment procesual și având o aplicabilitate generală. Revenind strict la argumentele pentru care Înalta Curte apreciază că actuala cerere de recurs este inadmisibilă reține următoarele: Cu privire al obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv solicitarea de anulare a Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007 și a Actelor adiționale subsecvente acestuia, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată este de competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal. În acest sens cauza a fost soluționată pe fond prin sentința nr. 1200 din data de 8 iunie 2018 de către Tribunalul Prahova, iar în recurs de către Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 1703 din 18 decembrie 2019. Prin urmare, prezenta cerere de recurs vizează o hotărâre definitivă a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, prin care această instanță a soluționat recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1200 din data de 8 iunie 2018, pronunțată de către Tribunalul Prahova Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în speță fiind incidente dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege". Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului. Înalta Curte reține și incidența dispozițiilor art. 634 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Sunt hotărâri definitive: (…) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs." Având în vedere dispozițiile exprese din textele legale citate mai sus, coroborate cu situația de speță, potrivit căreia, decizia nr. 1703 din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal are caracter definitiv, Înalta Curte constată că această hotărâre nu mai poate face obiectul căii de atac a recursului. În concluzie, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este împiedicată, din punct de vedere procedural, să analizeze cererea de recurs, fiind învestită cu o cale de atac inadmisibilă. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.