ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3258/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 reclamantul A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/19.12.2019 prin care pârâta Agenția Națională de Integritate a constatat "elemente de încălcare a legislației privind conflictul de interese," întrucât soția sa a deținut în perioada 30.06.2017-30.09.2017 funcția de șef de secție la Spitalul de psihiatrie Alexandru Obregia, în cadrul căruia reclamantul avea funcția de membru în comitetul director (director medical).

Prin cererea subsecventă reclamantul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 178 alin. (2) lit. b) și art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 din Legea nr. 95/2006, apreciindu-le neconstituționale, deoarece ar încălca principiul egalității în fața legii, discriminare cu privire la exercitarea dreptului la muncă, dreptul la un proces echitabil.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 178 alin. (2) lit. b) și a) art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006.

În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat soluționarea cauzei ce privește pe reclamantul A. și pe pârâta Agenția Națională de Integritate cu până la pronunțarea Curții Constituționale.

Împotriva încheierii din 29 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza să respingă cererea de suspendare.

În motivarea recursului, pârâta a suținut următoarele:

Conform art. 413 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a judecății, oferă judecătorului opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei.

Astfel, lipsa unei diposziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri, însă în egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă.

Prin dispozițiile art. 1 pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 57/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. proc. civ. și a C. pen., au fost abrogate expres dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta consideră că în mod greșit instanța de fond a suspendată cauza, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate și publicarea în Monitorul Oficial a deciziei acesteia asupra excepției de neconstituționalitate.

Astfel, în eventualitatea admiterii cereri de sesizare a Curții Constituționale, nu mai există temei pentru suspendarea judecării cauzei la instanța de drept comun, până la judecarea excepției de neconstituționalitate, o eventuală admitere a excepției putând face obiectul unei cereri de revizuire.

Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzie în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de necosntituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei, relevă intenția legiuitorului de a nu impune caracer obligatoriu, imperativ de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs la data de 07 ianuarie 2022, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant A., urmează a o admite pentru considerentele următoare:

În speță, instanța de recurs reține că instanța de fond în soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 178 alin. (2) lit. b) și art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 din Legea nr. 95/2006, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fără a indica în concret care este norma de drept material aplicată greșit în prezenta cauză de către instanța de fond, ori ce încălcare a unei norme de drept material s-a făcut din partea instanței de fond prin pronunțarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei-pârâte obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte constată că deși recurenta-pârâtă nominalizează expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susținerea acestuia nu a formulat veritabile critici care să se circumscrie acestui motiv de casare, astfel că nominalizare sa are un caracter inform.

Fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de fond și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă s-a limitat în prezentarea unui raționament juridic privitor la ceea ce reprezintă suspendarea facultativă a cauzei, în contextul în care art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost abrogat, chestiuni de altfel tratate și de către instanța de fond în considerentele încheierii recurate.

Or, această conduită procesuală nu acoperă obligația recurentului de a indica motive concrete pe care acesta înțelege să-și întemeieze cererea de recurs, demersul său urmărind practic, o rejudecare a cauzei din partea instanței de recurs în temeiul argumentelor deja analizate de către instanța de fond.

În cauză, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a conținutului cererii de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant A. cu consecința anulării recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva încheierii din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva încheierii din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2022.