ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3253/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 02.09.2019 pe rolul Tribunalului Dolj înregistrată sub nr. x/2019 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură-APIA, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centru Județean Dolj - Apia Dolj, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrul Dezvoltării Rurale solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- în contradictoriu cu APIA și APIA Dolj, anularea în parte a Deciziei de plată nr. x/10.06.2019 (Nr. document APIA 1217/10.06.2019), emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv în ceea ce privește stabilirea unei sancțiuni aplicată datorată supradeclarării, în cuantum de 142.971,49 RON (compusă din 124.766,49 RON cu titlu de sancțiune și 18.205 RON reprezentând ajustări).

- în contradictoriu cu APIA și APIA Dolj, anularea Deciziei nr. 3732/26.07.2019 (număr de ieșire APIA x) emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Decizia nr. 51687/06.08.2019 emisă de APIA Dolj, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată.

- în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea în parte a actului administrativ cu caracter normativ Ordinul nr. 619/2015 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv în ceea ce privește prevederile art. 10 alin. (2) lit. b) din acesta.

Prin sentința civilă nr. 105/2020 din 6 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură-APIA, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centru Județean Dolj - Apia Dolj, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrul Dezvoltării Rurale, având ca obiect anulare act administrativ, declinare de competență -dosar x/2019 al Tribunalului Dolj.

A anulat în parte Ordinul nr. 619/2015 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în ceea ce privește dispozițiile art. 10 alin. (2) lit. b).

Împotriva sentinței civile nr. 105/2020 din 6 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Recurentele-pârâte Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură au solicitat prin cererea de recurs, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive.

În argumentarea cererii de recurs, pârâtele au susținut că au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătînd faptul că nu sunt emitentele actului a cărui legalitate este supusă analizei instanței de fond.

Excepția invocată, pentru realizarea unui proces echitabil, trebuia pusă în contradictorialitatea părților analizată de către instanță, pronunțîndu-se asupra acesteia și arătînd în concret raționamentul logico juridic care să susțină decizia de respingere sau admitere a acesteia.

Ori, lecturând sentința recurată rezultă că instanța de fond a omis a analiza cauza dedusă judecății prin prisma excepției invocată, or, nu au fost analizate în considerentele deciziei apărările sub acest aspect invocate de către pârâte, instanța nepronunțîndu-se asupra acestei excepții.

Lipsa calității procesuale pasive a părților constituie excepții de fond absolute care obligă instanța, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte, iar omisiunea de a pune o excepție în dezbaterea contradictorie a părților și apoi de a o soluționa motivat, echivalează cu încălcarea de către instanță a dreptului părților la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susține și, respectiv de a o combate, pe de alta.

În egală măsură, au apreciat recurentele-pârâte că nepronunțarea asupra excepției semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluția dată. Cum această neregularitate procedurală constând în nesocotirea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil atrage sancțiunea nulității hotărârii, conform cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în susținerea cererii sale de recurs a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a ministrului agriculturii și dezvoltării rurale solicitând admiterea excepției cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Recurentul-pârât consideră că instanța de fond a ignorat în totalitate rolul său activ, motiv pentru care aceasta avea obligația de a verifica calitatea procesuală a părților, calitate ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului afirmat, precum si între persoana pârâtului și cei despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, calitate procesuală nedovedită.

Prin urmare ministrul în calitate de conducător al MADR nu poate avea calitate procesuală pasivă.

Excepția lipsei calității procesuale, poate fi invocată și direct în recurs, fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie, admiterea excepției determină respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasiva. De vreme ce calitatea procesuală este o condiție de admisibilitate a acțiunii, s-a apreciat că nu este greșită nici soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă, în urma admiterii acestei excepții de fond.

În exercitatea atribuțiilor care revin ministrului în virtutea mandatului, acesta, reprezintă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și organizații, cu persoane juridice și fizice din țară sau din străinătate, precum și în justiție, ministrul semnează acte administrative si instrucțiuni. în condițiile leeii, ca reprezentant legal, nu în nume propriu.

Prin urmare, MADR, prin conducătorul său, este o instituție care pune în executare și execută în concret legea, fiind ținut de aplicarea imediată a acesteia.

Recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin cererea de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și în rejudecare să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Agriculturii, iar pe fond să se respingă cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

În susținrea recursului, recurentul consideră că instanța de fond și-a însușit în totalitate criticile formulate de reclamantă, și nu a avut în vedere toate aspectele învederate, motiv pentru care este incident motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., sentința nefiind motivată și dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apreciază că instanța de fond nu a motivat în nici un fel de ce au fost înlăturate aspectele arătate de MADR prin întâmpinarea formulata, motiv pentru care considerăm că au fost încălcate dispozițiile imperative statuate de legiuitor prin art. 425 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească cuprinde în mod obligatoriu considerentele, adică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârilor judecătorești se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, a fost soluționat procesul.

Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, tocul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. în cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este sfngurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor. Lipsa de motivare a unei hotărâri judecătorești nu numai că nesocotește dispoziția articolului analizat, ci poate constitui o încălcare a art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului.

In speța dată, în fața instanței de fond nu a avut loc o judecata efectiva a cauzei astfel ca acest grad de jurisdicție nu poate fi luat in considerare, in contextul in care instanța de fond nu a analizat efectiv cauza, nu a răspuns argumentat, nu a analizat judicious toate înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu a stabilit cadrul procesual, părțile cauzei, toate acestea fiind motive ce conduc la concluzia ca judecatorul fondului nu a examinat in mod real problemele supuse judecații.

Recurentul apreciază că motivarea soluției presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic ce sta la baza hotârîrii pronunțate.

Totodată apreciază că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire documentele/înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nu le-a analizat și nu s-a pronunțat asupra lor.

Susține că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 32 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 care definește noțiunea de "hectar eligibil".

În ceea ce privește "suprafața agricolă", legislația UE și legislația internă au oferit înțelesuri similare acestui concept. Astfel, conform art. 4 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și art. 2, alin. (1) lit. n) din Ordonanța de urgență nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, suprafața agricolă este definită ca "orice suprafață de teren arabil, de pășune permanentă și de fâneațâ permanentă sau cultivată cu culturi permanente".

Mai mult, conform art. 4 alin. (1) lit. f) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, terenurile arabile sunt definite ca fiind terenuri cultivate în scopul producției de culturi "suprafață agricolă" înseamnă terenuri cultivate în scopul producției de culturi sau suprafețe disponibile pentiu producția de culturi dar lăsate pârloagă, inclusiv suprafețele scoase temporar din circuitul agricol în conformitate cu art. 22, 23 și 24 din Resuiamentui (CE) nr. x, cu art. 39 din Resuiamentui (CE) nr. 1698/2005 și cu art. 28 din Resuiamentui (UE) nr. 1305/2013, indiferent dacă terenul respectiv este sau nu acoperit cu sere sau cu un mijloc de protecție fix sau mobil; ")

Totodată, fermierul declară suprafața agricolă sub formă de parcele agricole.

Potrivit art. 67 alin. (4) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, parcela agricolă este suprafață continuă de pământ, pe care se cultivă o singura grupă de culturi ("parcelă agricolă" înseamnă o suprafață continuă de pământ, care face obiectul unei declarații din partea unui singur fermier, pe care se cultiva o singură grupă de culturi; cu toate acestea, în cazul în care se solicită o declarație separată privind utilizarea unei suprafețe care face parte dintr-o singură grupă de culturi în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, utilizarea respectivă limitează suplimentar, daca este necesar, suprafața respectivă; statele membre pot să prevadă criterii suplimentare pentru delimitarea parcelelor agricole)".

Totodată, potrivit art. 9 alin. (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, elementele de peisaj care fac obiectul cerințelor și standardelor din cadrul normelor privind ecocondiționalitatea sunt eligibile. ("Orice elemente de peisaj care fac obiectul cerințelor și standardelor enumerate In anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și care fac parte din suprafața totală a unei parcele agricole sunt considerate parte a suprafeței eligibile a respectivei parcele agricole.").

În concluzie, o suprafață de teren este eligibilă pentru plățile pe suprafață dacă este o suprafață agricolă, continuă de pământ si este utilizată pentru o activitate agricolă. De asemenea, elementele de peisaj care fac obiectul standardelor pentru bunele condiții agricole ți de mediu ale terenurilor si care fac parte din suprafața totală a unei parcele agricole sunt considerate parte a suprafeței eligibile a respectivei parcele agricole.

În acest context și pentru simplificarea gestionării și controlului cererilor de ajutor ale fermierilor, în baza art. 76 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia a stabilit la art. 9 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 condiții stricte pe care trebuie să le îndeplinească particularitățile topografice pentru a fi considerate ca făcând parte din suprafața eligibilă a unei parcele agricole. Potrivit acestui articol, statele membre pot decide că în cazul anumitor elemente de peisaj suprafața acestora este considerată parte a suprafeței eligibile a unei parcele agricole cu condiția ca aceasta să nu depășească o lățime totală.

Lățimea stabilită pentru elementul topografic nu depășește doi metri:

"(1)în cazul în care anumite elemente de peisaj, în special gardurile vii, șanțurile și zidurile, fac parte fn mod tradițional din bunele practici privind culturile agricole sau din practicile privind utilizarea suprafeței agricole în anumite regiuni, statele membre pot decide că suprafața corespunzătoare este considerată parte a suprafeței eligibile a unei parcele agricole în sensul art. 67 alin. (A) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, cu condiția ca aceasta să nu depășească o lățime totală care urmează a fi stabilită de statul membru în cauză. Această lățime corespunde unei lățimi tradiționale din regiunea respectivă și nu depășește doi metri.

Totuși, dacă statele membre au notificat Comisiei. înainte de 9 decembrie 2009, o lățime mai mare de doi metri în conformitate cu art. 30 alin. (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CB) nr. x al Comisiei, poate fi aplicată în continuare lățimea respectivă.".

Prin urmare, se pot considera ca fiind eligibile suprafețele corespunzătoare anumitor elemente de peisaj dacă acestea fac parte în mod tradițional din bunele practici privind culturile agricole iar șțațul membru a stabilit lățimea totală a lor, lățime care nu depășește doi metri.

Cu alte cuvinte, suprafața elementului de peisaj este eligibilă numai dacă lățimea acestuia nu depășește lățimea stabilită de statul membru.

Recurentul-pârât reiterând apărarea propusă instanței de fond susține că, în actuala perioadă de programare a PAC 2015-2020, prin standardul GAEC 7 aplicabil în România sunt protejați arbori) în aliniament, în grup sau izolați și terasele existente pe terenul agricol (Ordinul MADR nr. 352l1p.02.2O15 - GAEC 7, Menținerea particularităților peisajelor, incluzând arborii în aliniament. în grup sau izolați ți terasele existente pe terenul agricol, inclusiv interzicerea tăierii gardurilor vii si a arborilor in perioada de reproducere și creștere a păsărilor sălbatice, luând masuri pentru evitarea instalării speciilor de plante invazive pe terenul agricol (revizuire standard/cerințe").

De asemenea, în perioada anterioară au fost protejate terasele existente pe terenul agricol la data de 1 ianuarie 2007 și arborii solitari și/sau grupurile de arbori de pe terenurile agricole (Ordinul MADR nr. 30 din 8 februarie 2010 - GAEC 3. Se mențin terasele existente pe terenul agricol ia dataî de 1 ianuarie 2007. GAEC 9. Nu este permisă tăierea arborilor solitari si/sau a grupurilor de arbori de pe terenurile agricole).

Prin urmare, drumurile/aleile nu au fost/nu sunt protejate prin normele de ecocondiționlaitate și nici nu a fost stabilită anterior o lățime mai mare de 2 metri a acestora pentru a fi eligibile.

În concluzie, stabilirea lățimii drumurilor/aleilor în vederea includerii în suprafața eligibilă a parcelei agricole este legală ți conformă cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1306/2013, Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 și Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014, așa cum a arătat mai sus.

Recurentul mai susține că, instanța de fond nu poate să aprecieze că un act administrativ, în speță Ordinul nr. 619/2015 emis de MADR, este neconform cu legislația comunitară atât timp cât ministerul a respectat tocmai legislația comunitară, iar drumurile/aleile nu au fost/nu sunt protejate prin normele de ecocondiționalitate și nici nu a fost stabilită anterior o lățime mai mare de 2 metri a acestora pentru a fi eligibile.

Instanța de fond a reținut, în mod nelegal, făptul că prin art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 619/2015 s-a exclus de la finanțare drumurile/aleile de exploatare din interiorul suprafeței parcelei agricole, inclusiv din sere și solare, a căror lățime este mai mare de 2 m în situația în care se puteau acorda finanțare doar pentru o lățime de 2 m. Or, legislația europeană stabilește clar modul de determinare a suprafețelor în cazul cărora parcela agricolă conține elemente de peisaj și arbori, astfel: art. 76 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia a stabilit în art. 9 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 modul de determinare a suprafețelor în cazul cărora parcela agricolă conține elemente de peisaj și arbori.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la cererile de recurs, prin care a invocat excepția lipsei de interes a recursului A.P.I.A și A.P.I.A. Centrul Județean Dolj pe motiv că dispozitivul hotărârii nu-i vizează pe aceștia, iar pe fondul recursurilor a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 07 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând excepția lipsei de interes a recursurilor declarate de A.P.I.A. și A.P.I.A. Centrul Județean Dolj, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că această excepție este nefondată.

În condițiile în care instanța de fond a omis să se pronunțe în ceea ce le privește pe cele două pârâte asupra excepției lipsei calității procesuale pasive pe care acestea au invocat-o în fața instnaței de fond, chiar dacă dispozitivul sentinței recurate nu face referire la cele două părți, interesul în promovarea căii extraordinare de atac a recursului din partea celor două instituții pârâte este determinat, legitim, personal, născut și actual, întocmai cum prevede art. 33 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurentele-pârâte A.P.I.A. și A.P.I.A. Centrul Județean Dolj, în suținerea criticii privitoare la faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, urmând să admită recursurile declarate de pârâte.

Cu privire la acest aspect, instanța de recurs apreciază că, promovarea oricărei acțiuni în justiție presupune îndeplinirea a trei condiții esențiale: un interes (legitim, născut, actual și personal), calitatea și capacitatea procesuală a părților. Aceste cerințe sunt cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele împiedicând declanșarea sau continuarea acțiunii civile. Reclamantul fiind cel care promovează acțiunea, stabilește cadrul procesual în conformitate cu dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și trebuie să justifice calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată, iar în lipsa stabilirii corecte a cadrului procesual în ceea ce privește părțile cu care înțelege să se judece, chiar instanța din oficiu se poate pronunța cu privire la calitatea procesuală a părților chemate în judecată.

În cauză, instanța de recurs reține că, cererea de chemare în judecată privitoare la anularea Ordinului nr. 615/2015 emis de M.A.D.R., a fost disjunsă prin încheierea din data de 04.11.2019 și s-a dispus formarea unui nou dosar cu nr. x/2019 cu termen de judecată la data de 25.11.2019, iar sentința nr. 1698 din 25.11.2019 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj (APIA Dolj), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția CAF.

Or, într-un litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât autoritatea publică care a emis actul prejudiciabil sau persoane care au contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, raportat la obiectul cererii deduse judecății, respectiv anularea Ordinului nr. 615/2015 emis de M.A.D.R., pârâtele A.P.I.A. și A.P.I.A. Centrul Județean Dolj nu dețin calitate procesuală pasivă considerente pentru care, aceste instituții nu trebuiau menținute ca părți în prezentul litigiu.

În ceea ce privește recursul declarat de către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care acesta invocă aceleași critici, conform cărora în ceea ce-l privește acesta nu se bucură în cauză de calitate procesuală pasivă, Înalta Curte urmărind același raționament ca cel prezentat anterior, constată că recursul său este întemeiat din perspectiva acestor critici.

Calitatea de parte într-un proces civil trebuie să corespundă calității de titular al unui drept, respectiv al unei obligații ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Mai precis, calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte într-un proces.

Din această cauză, se impune, pentru a putea fi exercitată acțiunea, să coincidă calitatea procesuală activă cu calitatea de titular al dreptului dedus judecății și nu în ultimul rând calitatea procesuală pasivă cu calitatea de subiect pasiv al dreptului.

Pentru ca ministrul să poată fi "parte în proces" ar trebui să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală, existența unui drept și justificarea unui interes, respectiv existența calității de titular al unui drept, lipsa uneia dintre acestea atrăgând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.

Calitatea procesuală pasivă implică existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ (...), se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din același act normativ, autoritatea publică reprezintă orice organ de stat sau al unităților administrativ teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.

Față de aceste dispoziții, calitate procesuală pasivă referitor la obligația de emitere a unui act administrativ are autoritatea publică, și nu persoana fizică cu competente în semnarea actului în numele autorității.

Potrivit practicii judiciare în materie, ministrul emite ordine în exercitarea atribuțiilor sale, nicidecum în calitate de persoană fizică, și are calitatea de reprezentant al ministerului, neputând să fie chemat în judecată în nume propriu.

În aceste condiții, recursul declarat de recrurentul-pârât Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este fondat, cererea de chemare în judecată fiind declarată în mod greșit, și în contra acestuia.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, prin cererea de recurs declarată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în considerarea celor ce urmează:

În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că, prin Ordinul nr. 619/2015 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a stabilit la art. 10 alin. (2) lit. b) că "drumurile/aleile de exploatare din interiorul suprafeței agricole, inclusiv din sere și solare, a căror lățime este mai mare de 2 metri nu sunt incluse în hectarul eligibil."

În susținerea cererii de chemare în judecată prin care intimata-reclamantă a solicitat anularea acestui ordin, s-a arătat că dispoziția națională este neconformă cu art. 9 alin. (1) din Regulamentul 640/2014 și că i-au fost cauzate prejudicii, prin aplicarea de sancțiuni de către APIA Dolj în cuantum de 142.971,49 RON, ca urmare a excluderii totale a suprafețelor aleilor de exploatare din sere de 1,76 ha, existând astfel diferență între suprafața solicitată eligibilă (41,91 ha) și suprafața determinată pentru plată (40,15 ha) de 1,76 ha, respectiv 4, 38% din suprafața determinată.

În apărarea măsurilor stabilite prin Ordinul nr. 619/2015, recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a precizat că valoarea de 2 metri a lățimii eligibile a fost stabilită în conformitate cu prevederile subpunctului 2.4.1. din Documentul de orientare și ale art. 9 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității.

În critica sentinței recurate, recurentul-pârât M.A.D.R. a apreciat în primul rând că instanța de fond a preluat în argumentarea soluției adoptate, raționamentul reclamantei, fiind în cauză incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la acest prim motiv de casare, Înalta Curte constată că, instanța de fond a efectuat o analiză judicioasă a cauzei și a răspuns punctual fiecărui aspect prezentat de către reclamantă în susținerea cererii sale prin raportare la apărările pârâtului.

Astfel, instanța de fond și-a exprimat propriul raționament juridic în legătură cu dispozițiile din Ordinul nr. 619/2015 prin analogie cu prevederile Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014, dispoziții naționale care au condus la sancționarea intimatei și care au generat practic starea litigioasă dintre părți.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului-reclamant conform căreia instanța de fond a preluat susținerile reclamantei, nefiind relevate în cuprinsul hotărârii recurate, argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel fiind, hotărârea recurată respectă condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, fără a se putea reține elemente contradictorii în privința considerentelor sentinței, ori elemente care să confirme instanței de recurs că în primul ciclu procesual nu s-a efectuat din partea instanței o analiză efectivă a argumentelor propuse de părți.

În consecință, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, acest motiv de casare este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât, subsumat criticilor prin care acesta apreciază că instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material aplicabile speței, instanța de recurs apreciază că și acest motiv de casare este nefondat.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr 640/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013: "în cazul în care anumite elemente de peisaj, în special gardurile vii, șanțurile și zidurile, fac parte în mod tradițional din bunele practici privind culturile agricole sau din practicile privind utilizarea suprafeței agricole în anumite regiuni, statele membre pot decide că suprafața corespunzătoare este considerată parte a suprafeței eligibile a unei parcele agricole în sensul articolului 67 alin. (4) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, cu condiția ca aceasta să nu depășească o lățime totală care urmează a fi stabilită de statul membru în cauză. Această lățime corespunde unei lățimi tradiționale din regiunea respectivă și nu depășește doi metri.

Totuși, dacă statele membre au notificat Comisiei, înainte de 9 decembrie 2009, o lățime mai mare de doi metri în conformitate cu articolul 30 alin. (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei, poate fi aplicată în continuare lățimea respectivă."

Așadar, prin raportare la acest text de Regulament, care face parte din legislația comunitară, se constată că exista posibilitatea ca și în în cazul statelor membre unde existau lățimi tradiționale mai mari, acestea să poată fi folosite în continuare, cu condiția să fi notificat acest fapt Comisiei.

În ceea ce privește cazul particular al intimatei-reclamante, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că reclamanta este proprietara unei suprafețe de 41,91 ha sere, ce au făcut parte din B., Dolj, edificat în anii 1970-1972, din care suprafața de 1,76 ha, alei de exploatare.

Recurentul-pârât cum corect a reținut instanța de fond, cunoaștea situația serelor edificate pe teritoriu României în perioada anilor 1970, conform specificațiilor tehnice de la acel moment, în sensul că aleile de exploatarea aveau o lățime de 2,41 metri. Cu toate acestea a preferat ca în elaborarea art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 619/2015 a preluat doar primul paragraf al prevederilor art. 9 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, prejudiciind interesul intimatei-reclamante.

Pe de altă parte, în interpretarea art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 619/2015, sunt eligibile aleile de exploatare cu o lățime de maxim 2 m, însă nu sunt incluse în hectarul eligibil, aleile de exploatare cu o lățime mai mare de 2 m.

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciză că textul de la art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 619/2015 are un caracter nelegal în condițiile în care la aplicarea sa se exclud de la finanațare în întregime, suprafețele drumurilor, aleilor de exploatare din interiorul parcelelor dacă acestea au o lățime mai mare de 2 m.

Or, soluția de eliminare în întregime a aleilor de exploatare din calculul suprafeței determinate este neconformă și nelegală, contrară scopului legii, acela de a ajuta fermierii în activitatea de producție, raționament corect reținut și de către instanaț de fond. Odată ce textul actulu normativ comunitar stabilește că suprafața reprezentând alei de exploatare cu o lățime de maxim 2 m este considerată eligibilă, însemnă că cel mult, orice soluție de eliminare a suprafeței aleilor, trebuia să aibă în vedere doar diferența între lățimea de 2 m și ceea ce este peste aceasta, iar nu să fie eliminată în întregime suprafața aleilor de exploatare ce depășește 2 m. O astfel de măsură are un caracter discriminatoriu, neconform cu principiile legislației europene și conferă un caracter nelegal Ordinului nr. 619/2015.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse în analiza recursurilor declarate de pârâții Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Înalta Curte apreciind că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile acestora, va casa în parte sentința recurată și în rejudecare va respinge cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru considerentele expuse în analiza recursului declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma criticilor invocate de acesta, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat împotriva sentinței nr. 105/2020 din 6 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 105/2020 din 6 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâții Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 105/2020 din 6 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând cauza va respinge cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2022.