ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3196/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18.02.2019, reclamanta A. prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție - Colegiul de conducere a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 25/08.12.2016, a Hotărârii nr. 80/12.12.2017, respectiv a Hotărârii nr. 145/13.11.2018 și a celor anterioare similare, a actelor administrative ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție publicate ulterior datei de 16.01.2019, respectiv a Hotărârii nr. 161/17.12.2018 și a Hotărârii nr. 170/18.12.2018, precum și obligarea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție să facă public momentul din care completurile ÎCCJ au fost constituite cu încălcarea prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 corelat cu art. 126 alin. (4) din Constituția României. La data de 07.05.2019, B. a formulat cerere de intervenție principală, având în vedere că este soțul reclamantei și că dorește să-și susțină soția, nu doar ca mandatar, ci și în nume propriu. A mai arătat că această cerere este dată și prin prisma faptului că Înalta Curte de Casație și Justiție în ultimele adrese i s-a adresat exclusiv. Prin sentința civilă nr. 74 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de intervenție principală formulată de B., ca inadmisibilă, a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 și a celor "anterioare similare", invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins cererea de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 și a celor "anterioare similare" ca inadmisibilă. Totodată, a admis excepția lipsei de interes a cererii de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 și nr. 145/13.11.2018, invocată din oficiu de instanță și a respins cererea de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 și nr. 145/13.11.2018 și nr. 145/13.11.2018 ca lipsită de interes. Împotriva sentinței nr. 74 din 17 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, s-a formulat recurs de către petenta A. - prin mandatar B. și B.. Prin aceeași cerere, s-a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 3 din Legea nr. 310/2018.

Hotărârea atacată Prin încheierea din 23 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, pct. 3 din Legea nr. 310/2018, formulată de petenta A. - prin mandatar B..

Calea de atac exercitată Împotriva încheierii de ședință din 23 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a formulat recurs de către reclamanta A. - prin mandatar B. și B.. În motivarea recursului se arată că încheierea din data de 23.02.2022 emisă în dosarul nr. x/2019 a fost dată, pe de o parte, de o instanță necompetentă absolut (NEMO IUDEX IN CAUSA SUA), incidente fiind dispozițiile art. 176, pct. 4. noul C. proc. civ. iar, pe de altă parte, a fost dată numai în contradictoriu cu "A. - prin mandatar B.", incidente fiind dispozițiile art. 176, pct. 6, astfel că ridică excepția nulității necondiționate a actelor de procedură, solicitând, implicit constatarea nulității încheierii precizate. Interesul asupra sesizării CCR cu această excepție este nu numai personal ci și de interes public. Având în vedere faptul că în dosarul nr. x/2019 nu a avut loc, până-n prezent, pronunțarea pe excepția lipsei calității de reprezentant pentru propria soție, în care s-a insistat în mod absurd, considerațiile completului pendinte sunt nu numai nefondate, ci și vădit părtinitoare, în contextul în care s-ar pronunța o soluție de respingere a acelei excepții în dosarul de bază, într-adevăr, situația ar fi alta, susținerile ÎCCJ ar fi întemeiate în arealul stabilit tot de ÎCCJ anterior și anume cel care impune demonstrarea unui interes personal ca o condiție sine qua non în vederea ridicării unei chestiuni de interes public.

Apărările formulate în cauză Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Examinând încheiară recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Prin încheierea din 23 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, pct. 3 din Legea nr. 310/2018. S-a formulat recurs împotriva acestei încheieri, soluția fiind criticată din perspectiva necompetenței materiale a instanței care a soluționat excepția de neconstituționalitate, a faptului că hotărârea a fost dată în contradictoriu doar cu A. și a interesului asupra sesizării Curții Constituționale. Referitor la prima critică, Înalta Curte reține că, în cuprinsul recursului, nu se dezvoltă efectiv motivele pentru care se consideră că instanța nu era competentă să se pronunțe cu privire la cererile de sesizare a Curții Constituționale. Motivul privind necompetența Înaltei Curți de Casație de a soluționa cererea de sesizare a Curții Constituționale este nefondat, Înalta Curte pronunțând soluția în limitele competenței trasate de art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, care conferă instanței de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate atributul verificării admisibilității acestei excepții. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că hotărârea a fost pronunțată numai în contradictoriu cu A., prin mandatar B., Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 3 din Legea nr. 310/2018, constată că a fost invocată prin cererea de recurs, formulat de B. în nume propriu, precum și în calitate de mandatar al soției A.. În ceea ce îl privește pe B., este de observat că prin sentința recurată în cauză a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de acesta. Motivele invocate nu sunt de natură să conducă la nelegalitatea încheierii atacate, în condițiile în care recurentul B. a fost prezent personal și a pus concluzii la termenul de judecată din data de 22 februarie 2022, când s-a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale. Se susține, totodată, faptul că interesul asupra sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este nu numai personal, ci și de interes public, cu trimitere la excepția lipsei calității de reprezentant a lui B. pentru A., excepție invocată în dosarul nr. x/2019, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat. Prin susținerile referitoare la interesul asupra sesizării Curții Constituționale, nu se formulează critici de nelegalitate cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare, prin încheierea recurată, prin care s-a reținut, pe de parte, faptul că nu există legătură între soluția ce se va da în cadrul litigiului și cea care va fi pronunțată de Curtea Constituțională, având în vedere obiectul cauzei (anularea hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 și nr. 145/13.11.2018) și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 3 din Legea nr. 310/2018, iar pe de altă parte, faptul că susținerile formulate prin cererea de sesizare nu sunt veritabile critici de neconstituționalitate, ci reprezintă, în realitatea, nemulțumirea față de modul de aplicare a dispozițiilor criticate și de soluțiile pronunțate în cauză, aspecte care nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, întrucât sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, Prin urmare, susținerile și criticile invocate sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,