ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18.02.2019, reclamanta A., prin mandatar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție - Colegiul de conducere, anularea Hotărârii nr. 25/08.12.2016, a Hotărârii nr. 80/12.12.2017, respectiv a Hotărârii nr. 145/13.11.2018 și a celor anterioare similare, a actelor administrative ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție publicate ulterior datei de 16.01.2019, respectiv a Hotărârii nr. 161/17.12.2018 și a Hotărârii nr. 170/18.12.2018.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 74 de la data de 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de intervenție principală formulată de B., ca inadmisibilă.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 și a celor "anterioare similare", invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind respinsă cererea de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 și a celor "anterioare similare", ca inadmisibilă.

A admis excepția lipsei de interes a cererii de anulare a hotărârilor Colegiului De Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 și nr. 145/13.11.2018, invocată din oficiu de instanță și a respins cererea de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 și nr. 145/13.11.2018, ca lipsită de interes.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 reclamanții A., prin mandatar B., și B., în nume personal, solicitând admiterea cererii, cu casarea sentinței civile atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.

Au susținut, în esență, recurenții - reclamanți faptul că, în mod nelegal, a fost respinsă de către prima instanță cererea de intervenție principală formulată în cauză, cu motivarea că petentul nu pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății și nici nu ar avea cum să dezvolte o astfel de pretenție în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată.

Ulterior, cu privire la soluția instanței de respingere a cererii de anulare a hotărârilor de Colegiu de Conducere contestate, au susținut aceleași părți faptul că au formulat o asemenea cerere în virtutea unei continue nelegalități deduse din corelarea informațiilor făcute publice cu privire la Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și de Justiție nr. 80/12.12.2017.

Pentru toate aceste motive, au concluzionat părțile recurente că se impune admiterea căii de atac.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenții - reclamanți, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca fiind nulă pentru nesemnare, și în subsidiar, ca nefondată, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., și de B., în nume personal, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlul prealabil, analizând actele dosarului, reține Înalta Curte că se impune a fi respinsă excepția lipsei dovezii de reprezentare a reclamantei A. de către mandatarul B., având în vedere conținutul procurii de la filele x ale dosarului în care se menționează faptul că dreptul de reprezentare este acordat și pentru cauza nr. 123/39/2019.

În continuare, se constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, recurentul - reclamant B., a solicitat în calitate de mandatar al d-nei A., anularea Hotărârilor Hotărârii nr. 25/08.12.2016, a Hotărârii nr. 80/12.12.2017, respectiv a Hotărârii nr. 145/13.11.2018 și a celor anterioare similare, a actelor administrative ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție publicate ulterior datei de 16.01.2019, respectiv a Hotărârii nr. 161/17.12.2018 și a Hotărârii nr. 170/18.12.2018.

Totodată, în cadrul acestui dosar mandatarul B. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, întemeiată pe disp. art. 61 C. proc. civ.

Prima instanță a respins cererea de intervenție în interes propriu a mandatarului și a respins acțiunea principală, pentru o parte din actele contestate, ca fiind inadmisibilă, și pentru restul, ca fiind lipsită de interes.

În continuare, nemulțumit de soluția primită la fondul cauzei, a formulat cerere de recurs mandatarul B., în nume propriu și pentru reclamanta A., criticând soluția din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ. ., atât cu privire la soluția dată cererii de intervenție în nume propriu cât și cu privire la soluția pronunțată pe fondul pricinii.

Analizând motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant din această perspectivă sunt nefondate.

Se reține că aceste dispoziții sunt incidente "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant B. a invocat încălcarea prevederilor art. 61 C. proc. civ., care, în opinia sa, îi conferea calitate procesuală activă în cauză, justificând acest lucru cu faptul că este căsătorit cu recurenta - reclamantă A..

Apreciază Înalta Curte că soluția primei instanțe cu privire la respingerea cererii de intervenție în interes propriu este întemeiată, în contextul în care reclamantul nu solicita pentru sine dreptul dedus judecății, și nici nu putea formula o astfel de pretenție în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în anulare. Mai mult decât atât, motivarea recurentului - reclamant în sensul că are calitatea de soț a d-nei A. nu poate să justifice admiterea cererii de intervenție în nume propriu atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acesteia prevăzute de textul de lege anterior menționat.

În continuare, analizând recursul de față întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Prin urmare, sunt lipsite de fundament alegațiile părții recurente care învederează faptul că a solicitat anularea Hot. Nr. 161/17.12.2018 și respectiv a Hot. 170/18.12.2018, în mod subsidiar, iar instanța de fond nu a înțeles care este petitul principal și subsecvent al cererii de chemare în judecată.

Dimpotrivă, așa cum se poate constata din motivarea sentinței civile atacate, judecătorul fondului a identificat corect actele administrative contestate și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în anulare cu privire la Hotărârile Colegiului de Conducere al ÎCCJ nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 și a celor "anterioare similare", în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, ca urmare a aceleiași analize, a identificat prima instanță actele administrative pentru care fusese parcursă procedura prealabilă, respectiv hotărârile Colegiului De Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 și nr. 145/13.11.2018, și a evaluat interesul reclamantului în formularea acțiunii în anulare împotriva acestora. Astfel, instanța a identificat norma legală aplicabilă în cauză, respectiv art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și a apreciat asupra interesului pe care partea petentă îl are cu privire la anularea actelor contestate.

În acest context, în mod corect, a reținut judecătorul fondului faptul că motivarea recurenților-reclamanți în sensul că prin actele pe care le contestă s-au comis o serie de ilegalități nu a putut conduce la anularea acestora în condițiile în care solicitantul nu a demonstrat care este vătămarea ce i s-as produs prin emiterea respectivelor documente.

Raportat la aceste aspecte, Înalta Curte reține că recurenții nu au reușit să demonstreze interesul în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.

Ca atare, soluția emisă de prima instanță este legală și temeinică și nu a avut în vedere caracterul subsidiar al actelor administrative atacate de recurenți, instanța procedând, în mod corect și corespunzător, la analiza acestora în cadrul acțiunii în anulare cu care a fost învestită.

În fine, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută nici incidența tezei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevede că la pronunțarea hotărârii au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material, deoarece sentința civilă atacată este expresia aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Astfel, instanța de fond a identificat în mod corect cadrul legal aplicabil speței și a stabilit în mod corespunzător situația de fapt în dosarul de față, iar soluția emisă la fondul pricinii nu poate fi considerată rezultatul aplicării greșite a legii în cauză.

Respingerea cererii de chemare în judecată, în parte ca inadmisibilă și în rest ca lipsită de interes, este soluția pe care instanța chemată să efectueze controlul judiciar o apreciază ca fiind legală și temeinică, sens în care nu identifică elemente care să conducă la reformarea acesteia din perspectiva solicitată de recurenții - reclamanți.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanții A., prin mandatar B., și B. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenții B. și A., prin mandatar B., împotriva sentinței nr. 74 din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.