ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3846/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 21 septembrie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată la data de 15 octombrie 2018, reclamanta A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție (completul penal 2 din 5 judecători: C., D., E., F., G., H. și I.), a contestat trei hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv deciziile nr. 75/23.04.2018 și nr. 46/12.03.2018, precum și sentința penală nr. 446/31.08.2017.

Prin sentința civilă nr. 1 din 07 ianuarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de reclamanta A., prin mandatar B.;

- a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție (completul penal 2 din 5 judecători: C., D., E., F., G., H. și I.);

- a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ și fiscal având ca obiect "alte cereri" privind pe reclamanta A. prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție (completul penal 2 din 5 judecători: C., D., E., F., G., H. și I.).

Împotriva sentinței civile nr. 1 din 07 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar B., fără să îl întemeieze în drept, solicitând admiterea recursului.

Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamanta a învederat, în esență, că hotărârea atacată este lovită de nulitate, în conformitate cu prevederile art. 174 din C. proc. civ., întrucât instanța de fond, pe de o parte, nu a solicitat părții adverse formularea unei întâmpinări în condițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, nu a anulat notele scrise formulate de pârâtă, în condițiile în care acestea au fost semnate de o persoană care nu avea calitate procesuală în cauză.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 304/2004, precum și ale art. 1 și ale art. 2 din Legea nr. 554/2004.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 martie 2021, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze recursul dedus judecății, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., care prevăd că recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, coroborate cu prevederile art. 97 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva curților de apel.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat critici care se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., urmând să procedeze la controlul de legalitate al sentinței recurate prin raportare la aceste două motive de recurs prevăzute de lege.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), sunt nefondate.

Criticile referitoare la faptul că instanța de fond nu a solicitat pârâtei formularea unei întâmpinări, în condițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu a anulat notele scrise formulate de aceasta, în condițiile în care acestea ar fi fost semnate de o persoană care nu avea calitate procesuală în cauză, sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1)Cererile adresate instanței se judecă în ședință publică, în completul stabilit de lege. Întâmpinarea este obligatorie și se va comunica reclamantului cu cel puțin 15 zile înainte de primul termen de judecată."

Înalta Curte reține că prin aceste dispoziții legale legiuitorul a urmărit garantarea respectării principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare în procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.

În speță, instanța de fond a procedat la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă și i-a pus în vedere că are obligația de a depune întâmpinare, astfel cum reiese din adresa de comunicare de la dosarul instanței de fond și din dovada de comunicare de la dosarul instanței de fond, în speță neputând fi reținută încălcarea prevederilor 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește notele scrise formulate în dosarul de fond, instanța de recurs constată că persoana care a semnat notele scrise depuse de pârâtă este directorul Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică care funcționează în subordinea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 83 și 84 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, directorul direcției anterior menționate era mandatat să semneze acel act de procedură.

Pe fondul cauzei, se reține că reclamanta a înțeles să învestească instanța cu o contestație formulată împotriva a trei hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv deciziile nr. 75/23.04.2018 și nr. 46/12.03.2018, precum și sentința penală nr. 446/31.08.2017.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ o persoană vătămată intr-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ.

Noțiunea de act administrativ este definită de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;

Totodată, legiuitorul, definind noțiunea de contencios administrativ la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a prevăzut că aceasta este "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În ceea ce privește hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe, acestea reprezintă actul final al judecății care, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "(2) Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor mai sus enunțate, rezultă că normele de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenței sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituție. În exercitarea acestei atribuții, legiuitorul, atât la nivel constituțional (art. 129 din Constituția României), cât și în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a statuat că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. Așadar, exercitarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege, este inadmisibilă.

Înalta Curte reține că modalitatea de instrumentare a cauzelor de către instanțele de judecată este supusă condițiilor stabilite de codurile de procedură civilă și penală, eventualele nemulțumiri ale părților putând fi invocate numai în interiorul cadrului procesual prevăzut de reglementările legale în vigoare.

Hotărârile judecătorești fiind supuse în privința condițiilor de legalitate, în mod exclusiv, dispozițiilor procedurale, eventualele nemulțumiri ale părților privind soluțiile instanțelor judecătorești pot fi luate în considerare numai prin intermediul căilor de atac stabilite de lege, fiind evidentă imposibilitatea atacării hotărârilor judecătorești prin alte mijloace decât cele instituite în mod legal.

Înalta Curte are în vedere că recunoașterea unor alte modalitate de atacare a unor hotărâri judecătorești, în afara căilor de atac prevăzute de legea procesuală, ar reprezenta o încălcare a principiului legalității, în condițiile în care normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică.

În consecință, cererea prin care se solicită pe o altă cale decât cea prevăzută de dispozițiile legale în vigoare desființarea unor hotărâri judecătorești, este inadmisibilă, astfel că susținerile recurentei-reclamante privind încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 16 din Legea nr. 304/2004, precum și ale art. 1 și ale art. 2 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. prin mandatar B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. prin mandatar B. împotriva sentinței civile nr. 1 din 07 ianuarie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2021.