ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3182/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.04.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a formulat în contradictoriu, cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva Rezoluției nr. C20-267/11.03.2020, emisa de CSM - Inspecția Judiciara - Direcția de Inspectori - Inspectorul Sef, primita de reclamant la data de 18.03.2020, si a solicitat ca instanța de judecată să ia toate măsurile legale care se impun pentru anularea următoarelor hotărâri judecătorești:

Hotărârile date pe fond si apel in Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sector 2 București având ca obiect pretenții privind pe reclamanta B. reprezentata de numita C. - ilegal președinte, in contradictoriu cu paratul A.;

Hotărârile date pe fond si apel in Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Sector 2 Buc. având ca obiect Contestația la executare, Suspendarea executării silite, întoarcerea executării silite in Dosar executare nr. 91/2018 aflat pe rolul Biroului Executor Judecătoresc -D.;

Hotărârile date pe fond si recurs in Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Sector 2 București având ca obiect Cerere de suspendare provizorie a executării silite in Dosar executare nr. 91/2018 aflat pe rolul Biroului Executor Judecătoresc D.; a solicitat să se ia toate masurile legale care se impun ca reclamantul A. saărecupereze de la "B.", reprezentată ilegal de numita C. - președinte, suma de 30.343,03 RON reprezentând bani necuveniți, "B." reprezentata ilegal de C. folosindu-se de cele 6 hotărâri judecătorești date nelegal si netemeinic pe fond, apel si recurs, de instanțele de fond, apel si recurs, in dosarele nr. x, suma la care trebuie sa se adauge cotele anuale de inflație si întârzierea la plata aferente perioadei 14. 04.2016 - 01.11.2019.

Prin sentința nr. 1191/2020 din 12 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1191/2020 din 12 noiembrie 2020, a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii or numai străine de natura cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține în esență că a chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară formulând contestația împotriva Rezoluției nr. C20-267/11. 03.2020 emisă de C.S.M. - Inspecția Judiciară - Direcția de Inspectori, -Inspectorul Sef, primită la data de 18.03.2020.

Arată că, anterior, a formulat la C.S.M:

- La data de 13.12.2019 Cererea de constatare a gravei neglijente si relei credințe, la care am primit răspuns la 20.11.2019;

- La data de 21.02.2020, Plângerea impotriva Rezoluției nr. 157/A/16.01.2020;

La contestatie, cerere si plângere, a anexat ănscrisurile doveditoare cuprinse in Vol. II, Vol. III la prezentul dosar x/2020

Prin sentința civila nr. 1191/12.11.2020 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a IX-a in Dosar nr. x/2020, filele x, Inspecția Judiciara a respins Contestația ca neintemeiata .

Consideră sentința civila nr. 1191/12.11.2020 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a IX-a in Dosarul civil nr. x/2020 nelegala si netemeinica din următoarele motive:

- pârâta Curtea de Apel București nu a dat curs solicitării sale făcute prin cerere, plângere si contestație, de atașare a Dosarelor nr. x, rezumandu-se numai la datele din sistemul ECRIS a Judecătoriei Sectorului 2 București si a Tribunalului București, astfel cum a precizat prin Rezoluție si întâmpinare Inspecția Judiciara;

- mai mult, chiar din hotărârile judecătorești date in dosarele x, luate din sistemul ECRIS si depuse de parata la prezentul dosar x/2020, rezulta ca reclamantul A. a plătit toate datoriile către Asociație, astfel cum recunosc unele instanțele in aceste hotărâri pronunțate, după cum urmează:

In decizia civila nr. 336 A/02.02.2018 data de Tribunalul București in Dosar x/2018, la pag. 8, alin. (5) arata ca "Pe fond apelantul-reclamant (A.) nu are nici datorie la cotele de întreținere, fiind toate debitele achitate la zi fata de furnizorii de utilități, conform listelor de plata întocmite de B., reprezentata de E. - președinte.

Astfel la dosarul cauzei la fond a depus Adeverința si dovezile, reprezentate de acte bancare cu regim special, a achitării integrale a cotelor de întreținere, după cum urmează: ptr perioada nov - dec. 2012, suma de 592,36 RON; ptr ian - dec 2013, suma de 2384,29 RON; ptr ian - dec 2014, suma de 1.324,89 RON; ptr ian - dec 2015, suma de 916,10 RON. La dosarul de apel depune (inca o data) chitanțele bancare ce dovedesc achitarea periodica legala a acestor cote de întreținere, prevăzute in listele lunare de întreținere".

Recurentul susține că instanța de apel nu a ținut cont atât de dovada plații întreținerii cat si de procesele-verbale de alegere legala a d-lui E. - președinte ca urmare, în mod nelegal si netemeinic, a respins apelul formulat de apelantul A..

Instanța de fond, in Dosar nr. x/2016, in mod nelegal si netemeinic, nu a luat în considerație că la pag. 236 -271 este prezentată dovada plații cotelor de întreținere prin chitanțe bancare și extrase de cont bancar, aferente perioadei nov. 2012 - dec. 2015, precum și Procesele-verbale de alegere a d-lui E. în calitate de președinte în perioada 2012 - 2018 și în prezent. Dar acest fapt este dovedit de instanța de apel care la pag. 8, alin. (5) care arată că "la dosarul cauzei la fond (numitul A.) a depus dovezile plații intretinerii".

În decizia civila nr. 136 R/27.05.2019 data de Tribunalul București in Dosar x/2018, la pag. 2, alin. (6) arata ca: " . . . . . . . . . .La pag. 28 - 72, Anexa 1 la cerere face dovada plaților efectuate la timp si fara întârziere a cotelor lunare de întreținere pentru Ap. 96 aferente perioadei nov 2012 - dec 2015, cuprinde chitanțe, ordine de plata, extrase de cont bancar; la pag. 125 -157, procesele-verbale de realegere a d-lui E. in funcția de președinte al Asociației in perioada 2014 - 2018".

Ca urmare, există dovada ca în realitate se încalcă cu intenție normele de drept material si procesual, cu scopul determinat de a vătăma reclamantul sau de a accepta producerea unei asemenea consecințe; se putea analiza de pârâta și instanța din studierea integrala, fizica a dosarelor care cuprind explicit:

Curtea de apel nu a ținut cont de actele depuse la Inspectia Judiciara. Rezultă că instanța din prezentul dosar a aplicat greșit normele de drept material: art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 netinand cont de probele depuse la prezentul Dosar nr. x/2020 si anume de:

A. Situația comparativa a Proceselor-verbale de alegeri:

- Alegerea legala in funcția de președinte a lui E. in perioada 2012 -2015 si in prezent;

- Alegerea ilegala ca președinte a numiților F., in perioada nov. 2012 - oct. 2014; a lui G. in perioada nov. 2014 - sept. 2015; a numitei C. in perioada oct. 2015 - 18.03.2016 si inpresent;

- Prejudiciile in suma de cea 100.000 EUR produse Asociației, prin majorarea nejustificata a cheltuielilor cu intretinerea si săvârșite de numitul F. in perioada oct. 2007-oct. 2014;

- Fapta numiților G. si C. de a ascunde prejudiciul de 100.000 EUR săvârșit de numitul F.;

- Fapta de a monta centrale termice de apartament, in perioada 2013 - 2016 de către F., G. si C., care a determinat Asociației, un prejudiciu de peste 1.000.000 EUR;

B. Dovada plații de către A. a cheltuielilor cu întreținerea, prin formulare tipizate cu regim special, aferente perioadei nov 2012 - dec 2015;

C. Faptele săvârșite de instanțele de fond, apel si recurs care au judecat in dosarele x, fara sa tina cont de probatoriile prezentate de numitul A.;

D. Fapta pârâtei Inspecția Judiciara de a nu atașa fizic dosarele precizate la pct. C in vederea folosirii in actul de judecata a probatoriile prezentate de numitul A.;

E. Fapta instanței Curtii de Apel București de a nu ține cont în emiterea actului de judecata a probatoriilor prezentate de numitul A. la prezentul Dosar nr. x/2020 si precizate la pct. 3.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea/Casarea sentinței civile nr. 1191/12.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ si Fiscal, în Dosar nr. x/2020; Admiterea contestației împotriva Rezoluției nr. C20-267/11.03.2020 emisă de CSM - Inspecția Judiciara - Direcția de Inspectori - Inspectorul Sef, asa cum a fost formulată si dovedită, iar in subsidiar casarea cu trimiterea spre rejudecare. In drept, Art. 22, alin. (1), teza 1 noul C. proc. civ. Art. 483 - 502 noul C. proc. civ. Art. 711-717, Art. 719 C. proc. civ. Legea Contenciosului Administrativ si Fiscal; Art. 99 lit. t) din Lege nr. 303/2004, Art. 6 din CEDO, precum si orice alte dispoziții legale in materie;

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a formulat în contradictoriu, cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva Rezoluției nr. C20-267/11.03.2020, emisă de CSM - Inspecția Judiciara - Direcția de Inspectori - Inspectorul Sef, prin care a solicitat ca instanța de judecată să ia toate măsurile legale care se impun pentru anularea unor hotărâri judecătorești.

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamantul înțelegând să exercite calea de atac a recursului.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

De asemenea, Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, se constată că deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind imposibil de realizat, astfel că exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-reclamant prezintă situația de fapt și preia aceleași susțineri din cererea de sesizare a Inspecției Judiciare, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare antereferite.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurentul a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiaza sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - întrucât astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În cauză, sentința recurată cuprinde în motivare, argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocate de reclamant, Înalta Curte reține că acestea vizează situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menționate.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii, recurentul-reclamant susține că hotărârea recurată este dată cu aplicarea/interpretarea greșită a legii, limitându-se însă la a reitera situația de fapt și dispozițiile legale invocate prin acțiune în fața instanței de fond.

Or, prima instanță a analizat actul administrativ a cărui anulare se solicită, susținerile părților litigante și, făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente, în contextual enunțării situației de fapt, a reținut, în esență, următoarele:

"(…)În ceea ce privește motivele ce au stat la baza emiterii rezoluției de clasare, Curtea subliniază că verificarea existenței indiciilor cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depășirea limitelor stabilite prin Constituția României republicată și prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților Cu privire la procedura de sancționare a consultanților fiscali, Curtea constată că aceasta este reglementată de capitolul VII din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Consultanților fiscali. Raportând situația de fapt descrisă anterior la aceste dispoziții, Curtea observă că pârâta a respectat procedura reglementată de Regulament, criticile formulate de reclamantă fiind neîntemeiate.

Având a analiza în speță întrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare, Curtea constată că reclamantul nu au făcut dovada încălcării de către magistrații nominalizați în sesizare a normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea și preluate în contestația de față vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac legale.

În plus, Curtea subliniază că, sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acționează cu rea-credință sau gravă neglijență realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți. Or, aceste elemente, caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, aspectele invocate de către reclamant constituindu-se în nemulțumiri subiective față de soluțiile pronunțate în dosarele indicate în cuprinsul sesizării."

Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurent prin calea de atac declarată, însă acesta nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privința hotărârii, din prisma nemotivării ori a motivelor contradictorii/străine de natura pricinii, nearătând nici modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză. Înalta Curte constată că, în cauză, susținerile recurentului se referă doar la probele din dosar pentru care a formulat și cererea de sesizare a Inspecției Judiciare și la lipsa administrării altor probe.

În acest context, Înalta Curte reține că, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a acțiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recurentul nu formulează explicit vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1191/2020 din 12 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.