ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2947/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2015, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia constituită la Curtea de Apel Suceava conform Legii nr. 115/1996, prin Raportul de evaluare nr. x/28.05.2015, pentru cercetarea averii dobândite de A.. Curtea de Apel Suceava-Comisia de Cercetare a Averilor prin Ordonanța nr. 2 a admis sesizarea formulată de Agenția Națională de Integritate, a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Suceava pentru a dispune cu privire la confiscarea sumei de 107.987,94 RON, presupus a fi dobândită în mod nejustificat de persoana cercetată, în perioada 2005-2011.

1.2. Prin sentința civilă nr. 280 din 23 noiembrie 2016, a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost închis dosarul privind persoana cercetată A..

1.3. Prin decizia civilă nr. 3831 din 8 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Agenția Națională de Integritate și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva sentinței nr. 280 din 23 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 106 din 15 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea formulată în baza Legii nr. 115/1996 de petenta Agenția Națională de Integritate București, împotriva pârâtului A. , intimații fiind Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. A constatat prima instanță că pârâtul A. nu justifică dobândirea unei cote-părți de 9/10 din apartamentul nr. x situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007, drept pentru care a dispus confiscarea cotei-părți nejustificate, obligând pârâtul și la achitarea sumei de 3890 RON reprezentând diferență onorariu expert, în termen de 5 zile de la înștiințare.

Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2. de mai sus a declarat recurs pârâtul A.. Prin calea de atac exercitată, invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488, alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ., raportate la art. 460 alin. (3) și art. 995 alin. (3) C. proc. civ., recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, în raport de dispozițiile art. 18, alin. (3) din Legea nr. 115/1996, închiderea dosarului față de acesta, instanța urmând a constata că valoarea veniturilor a depășit valoarea cheltuielilor, neexistând o valoare de depășire a cheltuielilor care să reprezinte o diferență semnificativă, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, iar proveniența bunurilor (imobilul situat în Siret, str. x, jud. Suceava și autoturismul x) este justificată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că au rămas necercetate apărări decisive invocate, omisiune care a condus în final la o soluție întemeiată pe argumente străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului pricinii de către Curtea de Apel Suceava.

În practica sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că evaluarea trebuie realizată pe fiecare an în parte, cu luarea în considerare, pe de o parte, a cheltuielilor realizate de persoana cercetată, și pe de alta parte, a veniturilor obținute în respectivul an și a economiilor efectuare de-a lungul timpului și a căror existență la data efectuării cheltuielilor a fost demonstrată prin probe certe și indubitabile.

Astfel, la dosarul cauzei există probe care să ateste că la data efectuării cheltuielilor în anul 2007, persoana cercetată dispunea de economii din care să se justifice efectuarea acestor cheltuieli.

O eroare săvârșită de instanța de fond care a condus la reținerea caracterului nejustificat al averii persoanei cercetate, o reprezintă faptul că în calculul final al averii dobândite în comparație cu veniturile realizate nu s-a procedat la raportarea la un moment temporal fix.

Având în vedere că perioada supusă evaluării o reprezintă intervalul temporar al anilor 2005-2011, cel mai adecvat era a se folosi ca reper temporal fix în determinarea existenței sau inexistenței "diferențelor semnificative", finele anului 2011, respectiv data de 31.12.2011.

Dacă nu s-ar fi folosit raportarea la acest reper temporal fix, care este tocmai capătul intervalului temporal al perioadei supuse evaluării, determinarea respectivelor disponibilități bănești ar fi fost imposibilă sau, în orice caz ar fi eronată, având în vedere fluxul retragerilor și depunerilor de numerar în conturile bancare ale persoanei cercetate perioada 2005-2011.

Dacă s-ar determina existența sau inexistența "diferențelor semnificative", în mod separat pentru fiecare an în arte, făcând abstracție de corelațiile și interdependențele dintre diferiți ani din acest interval temporal în ceea ce privește proveniența veniturilor și utilizarea averii, concluziile ar fi eronate.

Prima instanță a omis să valideze sumele dobândite de persoana cercetată cu titlu de venituri salariale, sumele gratificate de rude, pentru întreaga perioadă evaluată 2005-2011, pentru a le putea pune în balanță cu cheltuielile persoanei cercetate efectuate în aceeași perioadă, în vederea identificării existenței unor eventuale diferențe semnificative.

Raționamentul instanței de fond, în rejudecare, în mod nelegal, s-a limitat la doar la anul 2007, pentru a putea constata diferențe semnificative dintre venituri și cheltuieli.

De asemenea, este greșit modul de abordare al A.N.I. în privința calculării sumelor, care în opinia A.N.I. ar reprezenta diferență semnificativă în perioada 2005-2011, abordare însușită nelegal de instanța de fond. Faptul că este greșită această abordare rezultă din alcătuirea rubricilor din tabelul prin care se evidențiază modul de calcul a sumei în discuție.

Astfel, în acest tabel, pentru fiecare an în parte din perioada evaluată, există o rubrică a veniturilor și o altă rubrică a cheltuielilor, de asemenea există o rubrică a descrierii veniturilor sau cheltuielilor iar în final se evidențiază și o rubrică dedicată calculării diferenței pretins nejustificată, pe baza diferenței dintre sumele indicate în rubrica "venituri" și sumele indicate în rubrica "cheltuieli".

Această abordare este în plan conceptual greșită, întrucât determinarea existenței sau inexistenței diferențelor semnificative în accepțiunea prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010 presupune compararea averii dobândite cu veniturile realizate într-un anumit interval de timp. Însă în tabelul în discuție, integrat în raportul de evaluare întocmit de către A.N.I., nu este cuprinsă nici o rubrică destinată descrierii averii dobândite.

Astfel, doar compararea veniturilor cu cheltuielile nu este relevantă în determinarea existenței sau inexistenței diferențelor semnificative în accepțiunea prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010. Chiar dacă într-un anumit interval de timp totalul cheltuielilor ar fi mai mare decât totalul veniturilor (cu mai mult de 10.000 euro), aceasta nu ar implica în mod automat existența unei diferențe semnificative în accepțiunea prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Instanța de fond nu motivează înlăturarea probelor administrate care ar conduce la concluzia reținerii caracterului justificat al averii pârâtului. Astfel, se consideră fără suport probator inclusiv pretinsa contribuție de 35000 RON oferită de tată pentru cumpărarea apartamentului.

Este nelegală concluzia instanței de fond că suma de 100.000 RON, reprezentând prețul apartamentului situat în orașul Siret, str. x, at. 2, nu ar proveni din resursele bănești ale pârâtului, ale părinților și bunicului acestuia, în condițiile în care verificarea conturilor bancare ale părinților și bunicului pârâtului în anii 2005-2011 nu evidențiază obținerea de venituri impozabile care să fi făcut posibilă efectuarea plății prețului apartamentului.

Mai mult decât atât, instanța de fond include nelegal în masa cheltuielilor aferente anului 2007 și valoarea cheltuielilor de consum pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, anume 519,72 RON/lunar în anul 2005, 560,92 RON/lunar în anul 2006 și 664,05 RON lunar în anul 2007, în total 9.906,96 RON.

Nu s-a luat în considerare că părinții și bunicul pârâtului dețin resurse bănești și suprafețe importante de teren agricol, că banii dați pârâtului proveneau din economii ce nu erau plasate în conturi bancare și că, încă din anii 1970-1980 s-au ocupat cu creșterea de animale, ale căror produse le comercializau pe piața liberă. De asemenea, părinții pârâtului au arătat că banii dați pârâtului au fost economisiți cu ani în urmă, având în vedere că B. a fost angajat al BCR și a economisit importante sume de bani.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-petentă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea, drept nefondat, a recursului promovat de pârâtul A. și menținerea sentinței civile nr. 106 din 15 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, drept temeinică și legală.

În motivare, intimata-petentă Agenția Națională de Integritate a arătat că este neîntemeiată critica recurentului întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. deoarece aceasta vizează nemulțumiri privind modalitatea de interpretare a probelor de către instanța de fond, recurentul făcând o confuzie între noțiunea de "argument" folosit în motivarea sentinței și noțiunea de "nemotivare a sentinței". Faptul că recurentul este nemulțumit de modalitatea de interpretare a probelor nu îi acordă acestuia un temei legal să susțină că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu privire la criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - achiziția apartamentului situat în Siret cu prețul de 100.000 RON, achitat integral la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. x/17.05.2007, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că, față de data încheierii contractului - 17.05.2007, veniturile de care se putea prevala recurentul pentru a justifica disponibilitățile bănești necesare achitării bunului sunt cele obținute în perioada 01.12.2005-30.04.2007.

Nu pot fi primite criticile recurentului constând în faptul că instanța trebuia să se raporteze la situația generală pe întreaga perioada 2005-2011 deoarece:

- este evident că persoanele cercetate au efectuat cheltuieli în anul 2007 (când a fost identificată diferența nejustificată) din banii pe care îi dețineau la acel moment neputând cheltuieli sume de bani pe care nu le dețineau, sume care au intrat în patrimoniul lor chiar și după 4 ani de la data efectuării cheltuielilor;

- dacă s-ar accepta că persoanele supuse controlului averii își pot justifica cheltuielile avute cu venituri obținute ulterior efectuării cheltuielilor, pe o perioadă nelimitată de timp, ar însemna că întreaga procedură de cercetare a averilor ar fi golită de conținut și lipsită de orice formalitate.

În mod corect, instanța de fond a reținut faptul că din totalul veniturilor obținute trebuie dedusă valoarea cheltuielilor de consum pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, anume 519,72 RON/lunar în anul 2005, 560,92 RON/lunar în anul 2006 și 664,05 RON lunar anul 2007, în total 9.906,96 RON, deoarece nu se poate omite vârsta recurentului, pregătirea sa, statutul de tânăr necăsătorit și fără copii, circumstanțe care fac să se prezume în mod rezonabil afectarea anumitor sume din venit către activități de divertisment și recreere, în plus față de necesitățile zilnice de alimente și întreținere.

Este lipsită de suport probator pretinsa contribuție de 35.000 RON oferită de tată pentru cumpărarea apartamentului. Astfel, deși tatăl B. justifică posesia acestor bani în vara anului 2007, momentul este ulterior achiziționării apartamentului al cărui preț a fost achitat la momentul încheierii contractului, anume luna mai 2007. Notarul a luat la cunoștință de declarația de achitare a prețului, mențiunea corespunzătoare face dovada până la înscrierea în fals și ca atare, declarația olografă ulterioară a vânzătorului în care se afirmă primirea unui rest de preț de 35.000 RON la momentul august 2007, apare ca fiind întocmită pro causa.

Astfel, criticile recurentului în sensul achitării prețului din donații oferite de bunic și tată, persoane cu interes personal afectiv în cauză, sunt lipsite de suport probator, iar probele certe existente la dosar infirmă aceste concluzii.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 15 iunie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat, deoarece sentința recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază, aceste motive nu sunt străine de natura cauzei și nu sunt contradictorii.

Instanța de fond arată motivele pentru care:

- ia în considerare veniturile și cheltuielile din perioada 01.12.2005-30.04.2007, și nu din perioada 2005-2011, așa cum susține recurentul-pârât;

- pârâtul poate justifica un nivel de economisire afectat cumpărării apartamentului de cel mult jumătate din cuantumul veniturilor obținute, sumă corespunzătoare unei zecimi din prețul achitat pentru imobil;

- donația sumei de 65.000 RON folosită pentru cumpărarea apartamentului, făcută de bunicul pârâtului nu poate fi luată în considerare;

- donația sumei de 35.000 RON făcută pârâtului de către tatăl acestuia, folosită pentru cumpărarea apartamentului, nu poate fi luată în considerare la dobândirea apartamentului;

- s-a dispus confiscarea unei cote-părți de 9/10 din apartamentul nr. x situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte observă că prin actul de sesizare al Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Suceava, respectiv ordonanța nr. 2/22.09.2015 s-a constatat că pârâtul A. nu justifică dobândirea sumei de 107.987,94 RON. În considerentele acestei ordonanțe, se reține că este dovedită primirea sumei de 35.000 RON de către pârât de la tatăl acestuia, sumă folosită la achiziționarea apartamentului, ca urmare a corelației declarației martorului B. cu extrasele de cont depuse la dosar, documente ce atestă faptul că martorul s-a aflat în posesia sumei menționate la un moment aflat în imediata proximitate a înmânării banilor către fiul său.

Contrar acestor considerente, instanța de fond a considerat că donația de 35.000 RON oferită pârâtului de tatăl său pentru cumpărarea apartamentului este lipsită de suport probator.

Înalta Curte consideră că instanța de fond a depășit limitele actului de învestire a instanței, ordonanța nr. 2/22.09.2015 a Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Suceava. Considerentele și dispozitivul ordonanței nr. 2/22.09.2015 formează un tot unitar, astfel încât limitele învestirii instanței sunt date nu numai de dispozitivul acesteia, ci și de considerentele pe care se întemeiază măsura din dispozitiv.

În aceste condiții, concluzia instanței de fond că donația de 35.000 RON oferită pârâtului de tatăl său pentru cumpărarea apartamentului este lipsită de suport probator fiind contrară concluziei Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Suceava care a apreciat că este dovedită primirea sumei de 35.000 RON de către pârât de la tatăl acestuia (suma fiind folosită la achiziționarea apartamentului), încalcă limitele actului de învestire al instanței.

Dacă nu ar fi așa, s-ar ajunge la situația în care suma dobândită nejustificat ar fi de 107.987,94 RON, la care s-ar adăuga suma de 35.000 RON (suma donată de tată pârâtului), depășindu-se suma de 107.987,94 RON, menționată în ordonanța nr. 2/22.09.2015 a Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Suceava.

Din acest motiv, Înalta Curte consideră dovedită primirea sumei de 35.000 RON de către pârât de la tatăl acestuia, sumă folosită la achiziționarea apartamentului.

Cu privire la perioada supusă evaluării, Înalta Curte observă că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007, recurentul-pârât a dobândit apartamentul situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, cu prețul de 100.000 RON, achitat integral la momentul încheierii contractului, conform mențiunii exprese din cuprinsul acestuia.

Având în vedere că prețul de 100.000 RON a fost plătit integral la data încheierii contractului, în mod legal, instanța de fond a examinat disponibilitățile bănești ale pârâtului la data încheierii contractului, 17.05.2007, analizând veniturile obținute de pârât în perioada 01.12.2005-30.04.2007, și nu pe perioada 2005-2011, așa cum afirmă recurentul-pârât în cererea de recurs. Numai dacă apartamentul ar fi fost dobândit cu plata prețului în rate, ar fi fost relevante veniturile obținute de pârât pe durata plății ratelor până la data încetării funcției sale publice. Este evident că recurentul-pârât nu putea plăti prețul apartamentului cu sume obținute ulterior încheierii contractului în perioada iunie 2007- 2011, sume de care nu dispunea la data plății prețului apartamentului.

De asemenea, în mod legal instanța de fond a reținut faptul că din totalul veniturilor obținute trebuie dedusă valoarea cheltuielilor de consum pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, anume 519,72 RON/lunar în anul 2005, 560,92 RON/lunar în anul 2006 și 664,05 RON lunar anul 2007, în total 9.906,96 RON, deoarece nu se poate omite vârsta recurentului, pregătirea sa, statutul de tânăr necăsătorit și fără copii, circumstanțe care fac să se prezume în mod rezonabil afectarea anumitor sume din venit către activități de divertisment și recreere, în plus față de necesitățile zilnice de alimente și întreținere.

În aceste condiții, ținând seama de data cumpărării apartamentului, 17.05.2007, suma pe care recurentul-pârât o putea folosi din veniturile sale la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând prețul apartamentului se calculează scăzând din 21.051 RON, reprezentând suma veniturilor recurentului-pârât obținute în perioada 01.12.2005-30.04.2007 (1.227 RON în anul 2005, 13.452 RON în anul 2006 și aproximativ 6372 RON, calculat proporțional din venitul realizat în anul 2007 pentru perioada ianuarie- aprilie 2007), suma de 9.906,96 RON (reprezentând valoarea cheltuielilor de consum pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, anume 519,72 RON/lunar în anul 2005, 560,92 RON/lunar în anul 2006 și 664,05 RON lunar în anul 2007), rezultând suma de 11.144,04 RON.

În consecință, din prețul apartamentului de 100.000 RON, pârâtul a obținut, conform celor menționate anterior, aproximativ 10.000 RON din veniturile sale și 35.000 RON din donația de la tatăl său, în total 45.000 RON (rămânând de justificat diferența de 55.000 RON, pe care recurentul-pârât a afirmat că a primit-o de la bunicul său în cadrul donației sumei de 65.000 RON).

Înalta Curte apreciază că donația sumei de 65.000 RON făcută recurentului-pârât de bunicul său C. nu poate fi luată în considerare la plata prețului apartamentului, contrar declarațiilor martorilor D. și E. deoarece:

- recurentul-pârât recunoaște că această donație nu a existat, de vreme ce nu a menționat-o în declarațiile de avere anuale

- bunicul recurentului-pârât nu a făcut nicio retragere a sumei menționate din bancă

- intenția bunicului recurentului-pârât, așa cum rezultă din testamentul autentificat în februarie 2007, a fost de a-l gratifica mortis causa pe recurentul-pârât, și nu de a-i remite această sumă înainte de moartea sa.

- nu există nicio dovadă că B. a economisit importante sume de bani din salariul pe care l-a primit în calitate de angajat al BCR sau din comercializarea unor produse agricole (așa cum afirmă recurentul-pârât în cererea de recurs), sume pe care să le fi folosit pentru donația făcută recurentului-pârât.

În consecință, Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât a justificat suma de 45.000 RON din prețul apartamentului de 100.000 RON, rămânând nejustificată suma de 55.000 RON, respectiv cota-parte de 5,5/10 din apartament.

De aceea, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va constata că pârâtul A. nu justifică dobândirea unei cote-părți de 5,5/10 din apartamentul nr. x situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007, va dispune confiscarea contravalorii acestei cote-părți nejustificate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimații la plata către recurent a sumei de 4000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 106 din 15 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Constată că pârâtul A. nu justifică dobândirea unei cote-părți de 5,5/10 din apartamentul nr. x situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007, drept pentru care dispune confiscarea contravalorii acestei cote-părți nejustificate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Obligă intimații la plata către recurent a sumei de 4000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2022.