ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2916/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2020, la data de 07.05.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, solicitând să se dispună anularea în parte a Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3392/27.02.2017, privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență, emis de Ministerul Educației Naționale, publicat în Monitorul Oficial nr. 155/02.03.2017, respectiv, a art. 6 alin. (4) din Anexa la acest Ordin.

Prin sentința civilă nr. 192 din data de 20 iulie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 192 din data de 20 iulie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a arătat că sentința primei instanțe este nelegală, instanța aplicând greșit prevederile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, reținând că instituirea limitei de vârstă de 35 de ani până la care statul acordă burse sociale studenților are o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind o măsură adecvată și necesară pentru aplicarea politicii statale de protecție a tinerilor.

Dacă legiuitorul ar fi urmărit sprijinirea doar a tinerilor studenți proveniți din medii socioeconomice defavorizate, această justificare ar fi putut să fie menționată în expunerea de motive care a stat la baza adoptării acestui act normativ. Or, nu este menționată în expunerea de motive Legea tinerilor nr. 350/2006. Dimpotrivă, legiuitorul face trimitere la Legea educației naționale nr. 1/2011 menționează în chiar cuprinsul art. 19 din Anexa la acest Ordin că "Nu pot constitui criterii de acordare a oricărui tip de burse provenite din fonduri de la bugetul de stat: vârsta sexul, religia, rasa, naționalitatea, cetățenia, orientarea sexuală, apartenența politică a candidatului sau familiei (. . .)"

În consecință, Curtea de Apel Timișoara a aplicat greșit prevederile art. 118 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cele din art. 19 din Anexa la Ordinul Ministerului Educației Cercetării nr. 3392/27.02.2017, considerând că interzic doar discriminarea în rândul tinerilor, nu că interzic discriminarea în rândul studenților.

În urma acestui raționament, în mod greșit a stabilit prima instanță faptul că dispozițiile art. 6 alin. (4) din Anexa la Ordinul Ministerului Educației Cercetării nr. 3392/27.02.2017 nu pot fi considerate nici discriminatorii, nici nelegale, întrucât nu contravin unor prevederi normative cu forță juridică legală ori superioară.

Instanța a aplicat greșit prevederile art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora "Ordinele, instrucțiunile alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza în executarea cărora au fost emise nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora."

Curtea de Apel Timișoara a reținut că ar fi solicitat înlocuirea normei cuprinse în alin. (4) al art. 6 din Anexa la Ordinul nr. 3392/27.07.2017 cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, invocând în acest sens Decizia nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale. Controlul de legalitate pe care l-a declanșat vizează Ordinul nr. 3392/27.07.2017, respectiv art. 6 alin. (4) a cărui anulare a solicitat-o.

Consideră că dispoziția normativă cuprinsă în art. 6 alin. (4) din Anexa la Ordinul nr. 3392/27.07.2017 nu poate fi exceptată de la cenzura de legalitate a instanței, astfel cum susține Curtea de Apel Timișoara, întrucât a solicitat anularea unor prevederi care sunt în mod evident nelegale și în dezacord cu dispozițiile legale cu forță juridică superioară.

În ceea ce privește respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, consider, de asemenea, că sentința primei instanțe este nelegală.

Din răspunsul primit de la Universitatea de Vest din Timișoara rezultă faptul că motivul pentru care nu i s-a acordat bursa socială a fost depășirea limitei de vârstă de 35 de ani, impuse prin Regulamentul privind acordarea burselor, în baza art. 6 alin. (4) din Ordinul Ministerului Educației Cercetării nr. 3392/27.02.2017, iar nu neîndeplinirea celorlalte condiții, care au fost apreciate în mod obiectiv si legal. În consecință, în mod nelegal prima instanță a respins acest capăt de cerere, apreciind că nu s-a dovedit în mod cert că ar fi beneficiat de bursa socială în absenta reglementării limitei de vârstă.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Ministerul Educației și Cercetării a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În cauză, reclamantul a contestat prevederile art. 6 alin. (4) din Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3392/27.02.2017, susținând că sunt nelegale, contravenind unor norme cu forță juridică superioară și având caracter discriminatoriu, invocând în acest sens prevederile O.G. nr. 137/2000.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că instituirea limitei de vârstă pentru acordarea burselor sociale are o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind o măsură adecvată și necesară pentru aplicarea politicii statale de protecție a tinerilor, în considerarea faptului că statul nu și-a asumat obligația de a asigura protecție nelimitată persoanelor care înțeleg să urmeze cursurile unor instituții de învățământ superior de stat, ci doar a persoanelor care se află într-o situație dezavantajoasă din punct de vedere social, fiind "tineri", în înțelesul legii, având, deci, o experiență de viață limitată, în privința acestora putând fi prezumată necesitatea instituirii unui regim special de protecție, în vederea realizării drepturilor, precum și pentru asigurarea incluziunii sociale a acestora.

Recurentul-reclamant a criticat sentința de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a susținut interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, prevederile art. 118 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cele din art. 19 din Anexa la Ordinul Ministerului Educației Cercetării nr. 3392/27.02.2017, prevederile art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză.

Criteriile generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții și cursanții din învățământul superior, învățământ cu frecvență sunt prevăzute în Ordinul MEN nr. 3392/2017.

Potrivit art. 6 alin. (4) din acest ordin, "Bursele sociale se acordă pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani".

De esența oricărei forme de discriminare este diferența de tratament care se aplică unei persoane, prin comparație cu cel aplicat unei alte persoane aflate într-o situație similară, aspect ce rezultă inclusiv din definiția legală a discriminării, cuprinsă în art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

În cauză, nu se poate reține caracterul discriminatoriu al prevederilor contestate, în condițiile în care reclamantul nu se află într-o situație de fapt identică cu persoanelor având vârsta de până la 35 de ani, pentru ca acestea să poată fi comparate, rezultând astfel că nu ar putea fi constatată o situație de discriminare în cazul său.

Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe nu a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

Art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 stipulează că sunt discriminatorii prevederile și practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la art. 1(rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, etc) față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un interes legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Prin urmare, dispozițiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 sunt clare, în sensul că diferențierea nu reprezintă discriminare dacă "aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".

În speță, așa cum a reținut și instanța de fond, instituirea limitei de vârstă pentru acordarea burselor sociale are o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind o măsură adecvată și necesară pentru aplicarea politicii statale de protecție a tinerilor.

Față de cele arătate, instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu au fost încălcate nici principiile pe care se bazează sistemul național de învățământ, prevăzute la art. 118 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Nefondate sunt și criticile invocate de recurentul - reclamant cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere.

Înalta Curte reține că Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a răspuns prin adresa nr. x/01.11.2019 că dosarul administrativ nu a putut fi procesat, întrucât Regulamentul privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții de la ciclurile de studii de licență și master din Universitatea de Vest din Timișoara stabilește la art. 15 o limită de vârstă pentru a beneficia de bursă socială de 35 de ani.

Art. 15 alin. (5) și (6) din Regulamentul privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții de la ciclurile de studii de licență și master din Universitatea de Vest din Timișoara stabilește că "beneficiarii burselor sociale se stabilesc prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de eligibilitate, … în ordinea crescătoare a venitului lunar net mediu pe membru de familie, în limita bugetului disponibil", precum și că "în urma centralizării listelor primite de la facultăți, Comisia centrală de acordare a burselor stabilește lista finală de beneficiari ai burselor sociale, în ordinea criteriilor prevăzute la alin. (2) și în ordinea crescătoare a venitului lunar net mediu pe membru de familie, cu încadrarea în bugetul repartizat pentru această categorie de burse".

Contrar celor susținute de recurentul - reclamant, instanța de fond nu a reținut faptul că nu s-a dovedit în mod cert că ar fi beneficiat de bursa socială în absența reglementării limitei de vârstă, ci a reținut că nu se poate stabili cu certitudine că, dacă ar fi fost analizate criteriile prevăzute la art. 15 alin. (5) și (6) din Regulament, reclamantului i-ar fi fost admisă cererea de acordare a ajutorului financiar, pentru a se putea concluziona că prejudiciul invocat de acesta are caracter cert, fiind susceptibil de reparare prin angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului.

În concluzie, instanța de fond a constatat, în mod corect, că prevederile art. 6 alin. (4) din Anexa la Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3392/27.02.2017 nu pot fi considerate nici discriminatorii, nici nelegale, ca urmare a faptului că ar contraveni unor prevederi normative cu forță juridică egală ori superioară.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 192 din data de 20 iulie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2022.