ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/06.10.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună suspendarea efectelor Ordinului nr. 5379/2022, emis de către pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința nr. 278/CA/2022 din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 1/2011-Legea educației naționale și a respins cererea de suspendare a efectelor Ordinului nr. 5379/2022, emis de către pârât, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației.

Împotriva sentinței nr. 278/CA/2022 din 17 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul a declarat recurs în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de suspendare a efectelor Ordinului nr. 5379/2022, invocând, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant susține, în esență, că ordinul contestat, privind criteriile de acordare a burselor, exclude elevii din învățământul privat de la acordarea burselor de merit, burselor de studiu și burselor de ajutor social, cu toate că situațiile faptice sunt identice cu cele din instituțiile din învățământul de stat.

Potrivit afirmațiilor sale, unitatea de învățământ reclamantă este acreditată ca persoană juridică de drept privat și interes public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiind de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.

Ordinul nr. 5379/2022 încalcă, în opinia recurentului-reclamant, atât prevederile Legii nr. 1/2011 privind educația națională, cât și cele constituționale-art. 16 alin. (1) din Constituția României, potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" și legislația UE-Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2007/C 303/01), art. 14- Dreptul la educație.

Recurentul-reclamant a invocat, de asemenea, prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:

În ceea ce privește principiul egalității în drepturi, egalității de tratament juridic și nediscriminării, acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Astfel, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere, în esență, pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate.

O încălcare a principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

Discriminarea se bazează pe noțiunea de "excludere de la un drept", iar remediul specific, în cazul constatării discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului.

În cazul de față, dispozițiile care afectează cel mai mult sunt cele legate de bursa de ajutor social care se acordă pentru copii aflați în situații de dificultate, iar unitatea de învățământ sprijină aceste situații și nu percepe taxele de școlarizare, măsuri care nu sunt suficiente, însă, pentru a preveni abandonul școlar.

Pe de altă parte, recurentul arată că unitatea de învățământ sprijină aceste situații și nu percepe taxele de școlarizare în aceste situații dar aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a preveni abandonul școlar.

Mai arată recurentul că potrivit art. 32 alin. (4) din Constituția României, învățământul de stat este gratuit, iar Statul acordă burse sociale de studii copiilor și tinerilor proveniți din familii defavorizate și celor instituționalizați, în condițiile legii. Or, situațiile arătate sunt referitoare întocmai la acești copii care se află în dificultate adică au unul dintre părinți decedați sau suferă de afecțiuni medicale grave.

În acest text constituțional nu există acea discriminare care se regăsește în lege respectiv dacă urmează învățământ de stat sau particular. Potrivit art. 49 alin. (2) Statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege.

În concluzie, dreptul la învățătură al categoriilor de copii vulnerabile este grav afectat.

Intimatul-pârât Ministerul Educației a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună suspendarea efectelor Ordinului nr. 5379/2022, emis de către pârât, până la pronunțarea instanței de fond

Prin sentința recurată, cererea de suspendare a fost respinsă, reclamantul înțelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care este obligată să le pună în dezbaterea părților, iar potrivit art. 489 alin. (2), aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, se constată că, deși, există formal un recurs motivat, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate, prin prisma dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în cererea de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-reclamant prezintă situația de fapt și reia aceleași susțineri din cererea de chemare în judecată, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare antereferite.

Or, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin reiterarea susținerilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse hotărârii care nu fusese încă pronunțată.

În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurentul a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiaza sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - întrucât astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivate, cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, recurenta nefăcând nicio referire cu privire la motivarea sentinței de fond, care cuprinde, în motivare, argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente raportându-se, pe de o parte, la susținerile părților, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocate de reclamant, Înalta Curte reține că acestea vizează situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii.

Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare, pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menționate

Recurentul-reclamant a susținut că hotărârea recurată este dată cu aplicarea/interpretarea greșită a legii, însă a reluat susținerile formulate în fața primei instanțe, fără a arăta, în concret, modalitatea în care au fost interpretate greșit și încălcate normele de drept material.

Prima instanță, în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/200, a reținut, în esență, următoarele:

"(…)Astfel, esențial în speță este a se remarca faptul că Ordinul nr. 5379/2022 nu reprezintă altceva decât o adaptare a actului de tip infralegislativ (act adminstrativ cu caracter normativ), reglementând domeniul specific al acordării burselor pentru elevi, la elementul de noutate intervenit în legislația primară pe care o pune în aplicare, respectiv în Legea nr. 1/2011, Legea educației naționale.

În concret, este vorba despre completarea textului art. 82 din Legea nr. 1/2011, cu un nou alineat, respectiv alin. (1

3

), care a fost introdus în corpul acestui act normativ prin art. I, pct. 3 din O.U.G. nr. 69/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 26 mai 2022.

Practic acest text de lege, respectiv alin. (1

3

) al art. 82 din Legea nr. 1/2011 este cel care (coroborat fiind cu alin. (1) al aceluiași articol de lege) reglementează (în planul legislației primare) excluderea sprijinului financiar al statului pentru învățământul particular, în ceea ce privește acordarea burselor de merit, de studiu și sociale.

Așadar, Curtea constată că, în aparență (singura dimensiune care este cercetată în prezentul dosar), nu există vreo încălcare (cel puțin una evidentă) a legislației primare prin emiterea actului administrativ cu caracter normativ a cărui suspendare se solicită, prin raportare în primul rând la prevederile coroborate ale art. 82, alin. (1) și alin. (1

3

) din Legea nr. 1/2011, care reglementează în mod specific chestiunea sprijinului financiar acordat de stat în privința burselor pentru elevi. În mod subsecvent, Curtea constată că, în aparență, nu există vreo încălcare (cel puțin una evidentă) a legislației primare prin emiterea actului administrativ cu caracter normativ a cărui suspendare se solicită, prin raportare la celelalte texte de lege cuprinse în Legea nr. 1/2011, evocate de către reclamant, respectiv prevederile art. 3, lit. a), art. 9, alin. (2) și art. 10 din Legea nr. 1/2011, texte de lege care nu reglementează în mod specific aspecte privind bursele acordate elevilor. În mod implicit, Curtea constată că, în aparență, nu există vreo încălcare (cel puțin una evidentă) a celorlalte texte de lege, cuprinse în alte acte normative, evocate de către reclamant, respectiv prevederile art. 1, alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pe de o parte și prevederile art. 4, alin. (1-3), art. 58, alin. (1) și alin. (3), art. 77, art. 78, art. 81, alin. (1) din Legea nr. 24/2000, pe de altă parte.

Mai trebuie menționat faptul că, împrejurarea dacă norma juridică recent introdusă în corpul Legii nr. 1/2011, respectiv alin. (1

3

) al art. 82 din acest normativ, este sau nu este o soluție legislativă echitabilă, reprezintă o chestiune care excede atribuțiilor unei instanțe de contencios administrativ, care nu are abilitarea legală de a remodela legislația în conformitate cu o anumită viziune asupra echității.

La nivelul aparenței, așa cum s-a arătat, nu există împrejurări privind starea de fapt sau starea de drept care să creeze instanței o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

În concluzie, în speță nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat cererea de suspendare este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare, fiind inutil a cerceta și condiția pagubei iminente."

Aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurent prin calea de atac declarată, însă acesta nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privința hotărârii, din prisma nemotivării ori a motivelor contradictorii/străine de natura pricinii, nearătând nici modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate sentinței recurate. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a cererii de suspendare a executării nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant. În ceea ce privește susținerile referitoare la dispozițiilor art. 32 alin. (4) din Constituția României, privesc aspecte care nu au fost invocate în fața instanței de fond, astfel că nu vizează legalitatea sentinței recurate.

În consecință, reținând că recurentul-reclamant nu a arătat, în concret, de ce consideră că sentința de fond este nemotivată, modul în care normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greșit aplicate de instanța de fond la pronunțarea hotărârii recurate, simpla indicare formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs, astfel că Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale și va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale.

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 278/CA/2022 din 17 noiembrie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.