ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2904/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 08.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI, Departamentul IV, a solicitat instanței să constate că a implementat măsurile nr. 11 și 12 din Decizia nr. 12/2011, emisă de pârâtă. Prin sentința civilă nr. 1235/19.02.2020, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 528/01.07.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 258/01.07.2020 a Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta-reclamantă a arătat că în considerentele hotărârii nu se regăsește o opinie asupra cuprinsului măsurii dispuse prin deciziile nr. 11 și 12 de auditorii Curții de Conturi și a modului în care recurenta a dus la îndeplinire măsura, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Recurenta - reclamantă susține că nu solicită realizarea unui drept, nu contestă măsura și nu cere anularea ei, ci doar să se constate un fapt, și anume că societatea s-a conformat și a dus măsura la îndeplinire, așa cum aceasta a fost dispusă prin măsura nr. 11 din Decizia Curții de Conturi nr. 12/2011 și confirmată prin Decizia ICCJ nr. 3372/16.10.2018. Recurenta - reclamantă arată că atitudinea avută de pârâtă la întocmirea raportului de follow up, de a nu admite probele prin care a demonstrat că măsura de analiză dispusă a fost îndeplinită, cauzează societății o tulburare în dreptul său. Prin urmare, recurenta - reclamantă arată că actul care o lezează este raportul de follow up nr. 1774/12.06.2019, în care pârâta, deși a luat act de precizările recurentei, fără niciun argument legal, a refuzat să constate că măsura este îndeplinită.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Curtea de Conturi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, Departamentul IV să se constate că a implementat măsurile nr. 11 și 12 din Decizia nr. 12/2011, emisă de pârâtă. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3372/16.10.2018, a anulat încheierea nr. 110/22.11.2011 și Decizia nr. 12/07.10.2011 cu privire la măsurile nr. 2, 5, 6, 7, 8, 10, 15, 17, 19 respectiv a respins acțiunea cu privire la măsurile 3, 4, 11, 12 și 20. În ceea ce privește modul de îndeplinire al măsurilor, se reține că prin raportul de follow-up înregistrat sub nr. x/14.06.2019, auditorii Curții de Conturi au consemnat că 7 măsuri sunt implementate, 9 măsuri sunt anulate, 2 măsuri sunt parțial implementate și 2 măsuri sunt neimplementate. Măsurile apreciate ca neimplementate în raportul de follow-up nr. 1774/12.206.2019 sunt măsura 11 și măsura 12, față de care reclamanta a solicitat prin acțiunea de față constatarea implementării acestora. Curtea de Apel București a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că acțiunea în constatarea unei situații de fapt este inadmisibilă. Referitor la critica recurentei-reclamante întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva lipsei motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, Înalta Curte reține că este nefondată. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, decizia atacată este motivată, în argumentarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește chestiunea admisibilității, că potrivit art. 35 C. proc. civ., actiunea în constatarea implementării unor măsuri dispuse prin decizia Curții de Conturi nu se circumscrie unei astfel de acțiuni având în vedere ansamblul reglementărilor cu caracter special aplicabile. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că nu se impunea analizarea de către instanța de fond a celor două măsuri dispuse de auditorii Curții de Conturi și nici a modului în care recurenta-reclamantă a dus la îndeplinire aceste măsuri. În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, însă Înalta Curte constată că și această critică este nefondată Instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod just a aplicat și interpretat prevederile legale ale art. 35 C. proc. civ., considerând că acțiunea în constatare promovată de reclamantă este inadmisibilă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 C. proc. civ. "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege". Textul de lege reglementează acțiunea în constatare, numită și în recunoașterea dreptului sau în confirmare, care reprezintă acea acțiune prin care reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea acțiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes și prin acțiune să nu urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt. În speță, recurenta-reclamantă urmărește constatarea pe cale judecătorească a faptului că a implementat măsurile 11 și 12 dispuse prin Decizia nr. 12/07.10.2011 emisă de Curtea de Conturi a României. În mod corect instanța de fond a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 230- 238 din Hotărârea nr. 155/2014 din 29 mai 2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități și ale Legii nr. 94/1992, reținând că verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie și nerecuperarea prejudiciilor de către conducerea recurentei - reclamante poate fi constatată exclusiv prin raportul de follow- up iar neîndeplinirea acestora constituie infracțiune, prevederile legale prevăzând etapele de urmat într-o astfel de ipoteză. Prin urmare, nu este admisibilă formularea unei acțiuni directe adresate instanței de judecată în vederea constatării aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie, în condițiile în care legea prevede o procedură obligatorie de urmat în sarcina auditorilor publici externi care emit un act administrativ legat de modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor, act care produce efecte juridice prin el însuși. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Conversmin S.A. împotriva sentinței civile nr. 528 din 1 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.