ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2798/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la acordarea de plăți compensatorii și venituri de completare timp de 48 luni (în mod similar cu prevederile Ordonanței de Urgență din 24.06.2021 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 69 din 2019 în ceea ce privește minerii disponibilizați colectiv de la CEH și CEO și cu prevederile contractului colectiv de munca de la CEH și CEO), urmare a concedierii sale în cadrul disponibilizării colective de la SNTFM "CFR Marfa" S.A. din luna iulie 2021, când a primit ca indemnizație doar 6 salarii minime pe economie.

Ulterior, prin precizările pe care le-a făcut la cererea inițială reclamantul a precizat că renunță la cererea inițială, solicitând obligarea Guvernului României să includă salariații disponibilizați din cadrul CFR Marfă printre beneficiarii O.U.G. nr. 60/2021 și, în subsidiar, anularea O.U.G. nr. 60/2021.

Prin sentința civilă nr. 87 din 20 octombrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A..

În susținerea recursului, s-a arătat - în esență - că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care recurentul reclamant se consideră persoană vătămată în dreptul de egalitate în muncă ca urmare a emiterii O.U.G. nr. 60/2021.

În opinia recurentului, la emiterea acestui act normativ, emitentul trebuia să aibă în vedere și salariații disponibilizați de la CFR Marfă, pentru a beneficia de aceleași drepturi care au fost prevăzute pentru minerii disponibilizați.

Intimatul pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând modificarea O.U.G. nr. 60/2021 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, precum și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene. În subsidiar, a solicitat anularea O.U.G. nr. 60/2021, invocând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă, reținând că instanța de judecată nu își poate depăși atribuțiile judiciare conferite de către Constituție și lege și nu poate să legifereze în locul Parlamentului României ori Guvernului României. Totodată, a reținut că ordonanțele guvernamentale nu pot fi anulate de către instanța de contencios administrativ, ci se pot anula doar actele emise în temeiul Ordonanței.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Reglementarea cuprinsă în art. 9 din Legea nr. 554/2004 trimite la dispozițiile art. 1 alin. (1) din aceeași lege, în sensul că acțiunea în contencios administrativ trebuie să privească în mod necesar o vătămare într-un drept sau interes legitim aparținând unei persoane, tocmai datorită caracterului subiectiv al unei asemenea acțiuni întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Vizând obiectul acțiunii, un obiect complex, textul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune existența unei cereri principale, specifică contenciosului administrativ, de tip subiectiv (și anume anularea unui act administrativ care aduce o vătămare concretă a unui drept sau interes legitim, iar actul administrativ este emis sau adoptat în baza ordonanței guvernului, atacată, în cauză), iar în secundar, textul impune formularea excepției de neconstituționalitate.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă în acest scop la instanța de judecată, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Instanța de recurs constată că în mod corect a apreciat prima instanță că nu este admisibil nici capătul de cerere privind obligarea Guvernului României la includerea salariaților disponibilizați de la CFR Marfă printre beneficiarii O.U.G. nr. 60/2021.

Modificarea și completarea textelor de lege reprezintă atribuții ce intră în competența exclusivă a puterii legislative, originare sau delegate. În condițiile în care ordonanța de urgență reprezintă un act normativ emis ca urmare a unei delegări legislative ce urmează regulile constituționale instituite de către art. 115 din Constituția României, Parlamentul sau Guvernul României sunt singurele instituții în măsură să aprecieze oportunitatea și necesitatea modificării sau completării acestui act.

Instanța de contencios administrativ nu poate să modifice sau să completeze textele ordonanțelor de guvern, întrucât acest demers ar echivala cu înfrângerea principiului constituțional al separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 87 din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.