ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2023

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 20.01.2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., K., L., M., N. și O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, Guvernul României, Ministerul Energiei și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă,

- obligarea pârâților să propună și să aprobe în bugetul asigurărilor de șomaj sumele necesare pentru plata către reclamanți a venitului de completare prevăzut de O.U.G. nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare și de închidere a minelor în perioada 2019-2032, pe o perioadă de minim 24 de luni, conform art. 1 pct. I din Anexa 3 la O.U.G. nr. 69/2019, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 60/2021;

- obligarea pârâților la achitarea efectivă către reclamanți a venitului de completare, pe perioada menționată la capătul nr. 1 al acțiunii.

Totodată, au solicitat în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții Constituționale cu soluționare excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordate persoanelor disponibilitate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare și de închidere a minelor în perioada 2019-2032, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 60/2021.

Prin sentința nr. 138 din 7 iunie 2022, Curtea a admis excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de pârâții Guvernul României și Ministerul Energiei și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., K., L., M., N. și O. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre soluționarea instanței de fond.

În dezvoltarea recursului, în legătură cu motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin încălcarea de către prima instanță a principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare reglementate prin disp. art. 13 și art. 14 din C. proc. civ.

Prima instanță a apreciat că acțiunea reclamanților este inadmisibilă, deoarece nu s-a invocat în mod expres neconstituționalitatea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, care îi exclud pe reclamanți de la acordarea venitului lunar de completare.

În motivarea acestei soluții, susțin recurenții-reclamanți, prima instanță a reținut că admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, grefată pe disp. art. 9 din Legea nr. 554/2004, trebuie să depindă exclusiv de modul de soluționare al excepției de neconstituționalitate a dispoziției din ordonanță, însă, chiar dacă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 1 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 69/2019, ar fi admisă, instanța nu ar putea proceda la soluționarea pe fond a acțiunii, cât timp nu s-a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, care exclud reclamanții de la acordarea venitului lunar de completare.

Aceste considerente, arată recurenții-reclamanți, nu au format obiectul dezbaterii contradictorii, nu au fost puse în discuția părților, fiind reținute de prima instanță după închiderea dezbaterilor, cu ocazia deliberării.

Niciunul dintre pârâți nu a invocat acest motiv în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, iar instanța nu l-a pus în discuția părților când a acordat cuvântul asupra excepției, fiind încălcate prevederile art. 13 și 14 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) pct. A, lit. d), art. 29 și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Deși prima instanță a reținut că reclamanții nu au invocat neconstituționalitatea disp. art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, care exclud reclamanții de la acordarea venitului lunar de completare, prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 permit ca, în caz de admitere a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională să se pronunțe și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

Mai mult, susțin recurenții-reclamanți, instanța de fond putea să invoce din oficiu neconstituționalitatea acestor prevederi, în temeiul disp. art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

O altă critică se referă la încălcarea disp. art. 9 din Legea nr. 554/2004, care nu disting după cum ordonanțele Guvernului au fost sau nu au fost aprobate prin lege.

Cu privire la reținerea de către prima instanță a împrejurării neatacării deciziilor de respingere a acordării dreptului la venitul de completare emise de directorul executiv al AJOFM Hunedoara, recurenții-reclamanți susțin inexistența acestor decizii, deoarece în conformitate cu disp. O.U.G. nr. 69/2019, nu puteau beneficia de venitul de completare, neavând vechime în muncă necesară.

Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Și intimatul-pârât Ministerul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a arătat că argumentele recurenților-reclamanți reprezintă reluarea pretențiilor din cererea de chemare în judecată, neconstituind veritabile critici de nelegalitate ale argumentelor prezentate de prima instanță. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului exercitat în cauză

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți au formulat la data de 20.01.2022 o acțiune în contencios administrativ întemeiată pe disp. art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin acțiune, recurenții-reclamanți au solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor, Guvernul României, Ministerul Energiei, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă să propună și să aprobe în bugetul asigurărilor de șomaj, sumele necesare pentru plata venitului de completare prevăzut de O.U.G. nr. 69/2019, modificat prin O.U.G. nr. 60/2021 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare și de închidere a minelor în perioada de 2019-2032, pe o perioadă de minim 24 de luni, conform art. 1 pct. 1 din Anexa 3 și obligarea acelorași pârâți să achite efectiv sumele pretinse.

Totodată, recurenții-reclamanți au invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 1 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 69/2019, modificată prin O.U.G. nr. 60/2021.

Înalta Curte constată că la dosarul cauzei recurenții-reclamanți au depus deciziile de încetare a contractului individual de muncă urmare a concedierii colective.

Instanța de fond, respingând acțiunea ca inadmisibilă, a avut în vedere excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare de către pârâții Guvernul României și Ministerul Energiei, potrivit încheierii din 23.05.2022.

În considerentele sentinței, instanța de fond a găsit că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României, prin prisma împrejurării aprobării prin Legea nr. 238/2021 a O.U.G. nr. 69/2019, dar și a neîncadrării obiectului acțiunii în cele prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Din cuprinsul întâmpinării depuse la prima instanță, intimatul-pârât Guvernul României a susținut inadmisibilitatea acțiunii întrucât ordonanța de urgență a fost aprobată prin lege; obiectul acțiunii nu se circumscrie prevederilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004; acțiunea se identifică cu excepția de neconstituționalitate.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Energiei a susținut excepția inadmisibilității acțiunii pentru că ordonanța a fost aprobată prin lege; dispozițiile normative discriminatorii nu pot fi invocate în susținerea temeiniciei unei acțiuni în contencios administrativ; obiectul acțiunii se confundă cu obiectul excepției de neconstituționalitate.

Recurenții-reclamanți au susținut în calea de atac a recursului, motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la susținerile primei instanțe, prin care acțiunea este inadmisibilă deoarece nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate și a disp. art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, recurenții-reclamanți au susținut casarea sentinței pentru întrunirea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Față de considerentele și soluția prin care judecătorul fondului a apreciat că este inadmisibilă acțiunea din perspectiva aprobării ordonanței de urgență prin lege, recurenții-reclamanți au invocat dispoziții art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar față de motivarea deciziilor de respingere a dreptului la venitul de completare, s-au întemeiat pe aceleași motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât principalul motiv de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii a fost cel referitor la aprobarea ordonanței prin lege, Înalta Curte se va apleca cu prioritate în analiza motivelor de nelegalitate susținute de recurenții-reclamanți.

Potrivit disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ [...].

În speță, anterior înregistrării acțiunii pe rolul instanței de contencios administrativ, O.U.G. nr. 69/2019, modificată prin O.U.G. nr. 60/2021 a fost aprobată prin Legea nr. 238/2021.

Consecința aprobării ordonanței este faptul că aceasta nu mai este în vigoare, dispozițiile sale fiind preluate în cuprinsul legii, astfel că acestea au forța juridică a legii.

În această situație, disp. art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu mai sunt incidente, deoarece o lege sau prevederile dintr-o lege nu pot face obiectul de reglementare al art. 9 din Legea nr. 554/2004, prin urmare critica este nefondată.

Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmează să fie respinse ca nefondate în raport de respingerea criticilor ce privesc aprobarea ordonanței prin lege.

Astfel, chiar dacă în cauză nu au fost respectate disp. art. 13 și 14 din C. proc. civ., în privința unui alt motiv de inadmisibilitate a acțiunii această împrejurare nu poate conduce la casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare, din moment ce una dintre susținerile pentru care a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă a fost validată de instanța de recurs, cele două argumente ale aceleiași excepții neavând nicio legătură între ele.

Aceeași concluzie se impune și în privința criticilor întemeiate pe pct. 8, pentru neinvocarea excepției de neconstituționalitate și a disp. art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, care chiar și în ipoteza temeiniciei acestora, nu influențează în sensul admiterii cererii de recurs.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța de fond a constatat că nu au fost atacate deciziile de respingere a acordării dreptului la venitul de completare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a admis excepția de inadmisibilitate pentru că nu au fost atacate anumite decizii, ci pentru că acțiunea formulată nu se încadrează în cele prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii fiind identic cu obiectul excepției de neconstituționalitate, însă recurenții-reclamanți nu au criticat și nu au argumentat în niciun fel recursul declarat pe aceste aspecte.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. împotriva sentinței nr. 138 din 7 iunie 2022 a Curții de Apel Alba-Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.