ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2791/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea Rezoluției de clasare nr. x/2018 din 26 iunie 2018 emisă în dosarul nr. x/2018 și a Rezoluției nr. 6561/IJ/2018 din 17 octombrie 2018 emisă de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea cercetărilor.

Prin sentința civilă nr. 1878 din 31 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

A anulat Rezoluția nr. 6561/IJ/2018 din 17.10.2018 și Rezoluția nr. x/2018 din 26.06.2018 și a trimis dosarul la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Inspecția Judiciară, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, anulând rezoluțiile sus-menționate și solicitând completarea verificărilor.

Potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Instanța de fond a dispus anularea și nu desființarea rezoluției de clasare nr. x/2018 din 26 iunie 2018, motivat de faptul că aceasta nu a fost avizată de directorul direcției de inspecție și de Inspectorul-șef.

Recurenta a arătat că reținerea primei instanțe nu este în conformitate cu realitatea, din documentația care a stat la baza emiterii rezoluției de clasare, depusă în două exemplare conforme cu originalul împreună cu întâmpinarea formulată în cauză de pârâtă, rezultând că măsura dispusă a fost atât avizată de directorul direcției corespunzătoare, cât și confirmată de Inspectorul-șef.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Regulament, rezoluția de clasare este supusă avizării de directorul direcției corespunzătoare și confirmării de Inspectorul-șef. Conform alin. (9) al aceluiași articol, după avizare și confirmare, rezoluția de clasare se comunică autorului sesizării, persoanei vizate prin sesizare și, după caz, instituțiilor care au transmis sesizarea, prin adresă semnată de inspectorul-șef.

Totodată, conform prevederilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, "Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunica direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef."

Faptul că petiționarilor le este înaintat, alăturat adresei, un exemplar al rezoluției întocmite de inspectorul judiciar, este pentru a se respecta unul dintre principiile care guvernează activitatea Inspecției Judiciare, respectiv principiul transparenței, care oferă posibilitatea petiționarilor sa ia la cunoștință de verificările care au fost efectuate ca urmare a sesizării și argumentele pentru care a fost dispusă măsura clasării.

Referitor la verificările efectuate, recurenta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

Conform alin. (3) din același text de lege, aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

Potrivit prevederilor art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, inspectorii judiciari pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor orice informații, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuții prevăzute de lege sau regulamente.

Conform dispozițiilor legale menționate mai sus, competența aprecierii asupra verificărilor prealabile care se impun a fi efectuate într-o lucrare înregistrată pe rolul Inspecției Judiciare aparține exclusiv inspectorului investit cu soluționarea lucrării respective iar relațiile de la instanțe sau parchete se pot solicita numai în condițiile legii.

Recurenta pârâtă a susținut că în cauză au fost depuse toate diligențele necesare stabilirii situației de fapt, inspectorul judiciar solicitând conducerii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în baza dispozițiilor art. 73 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004, date, informații și documente privind dosarul penal nr. x/2016 și informații generale privind dosarul penal nr. x/2016

Față de dispozițiile regulamentare evocate, inspectorul judiciar a apreciat ca fiind suficiente datele și informațiile comunicate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, raportat la aspectele sesizate.

În concluzie, recurenta pârâtă a solicitat casarea sentinței atacate, cu consecința menținerii rezoluției de clasare nr. 2344/1J/596/DIP/2018 din 26 iunie 2018.

Intimatul reclamant A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, iar în subisidar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5 . Alte aspecte procesuale

Prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2022 s-au respins excepțiile netimbrării și nulității recursului, precum și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției de clasare nr. x/2018 din 26 iunie 2018 emisă în dosarul nr. x/2018 și a Rezoluției nr. 6561/IJ/2018 din 17 octombrie 2018 emisă de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea cercetărilor.

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând că în cuprinsul Rezoluției nr. 6561/IJ/2018 din 17 octombrie 2018 se arată că dosarul îl privește pe petentul B., în condițiile în care cauza privește pe petentul A., iar rezoluția de clasare atacată a fost emisă la data de 26.03.2018, în timp ce rezoluția de clasare a fost emisă la altă dată, respectiv la data de 26.06.2018. Judecătorul fondului a mai reținut că rezoluția Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției de respingere a plângerii, din care să rezulte că au fost într-adevăr analizate aspectele concrete sesizate de reclamant.

Referitor la Rezoluția de clasare nr. x/2018 din 26 iunie 2018, prima instanță a constatat că nu este avizată de șeful direcției de inspecție judiciară și de inspectorul șef al Inspecție Judiciare, precum și faptul că pârâta avea obligația de a efectua cercetări, prin administrarea unor probe suplimentare, inclusiv prin audierea martorilor menționați, pentru a stabili veridicitatea afirmațiilor reclamantului, iar în lipsa acestor probe suplimentare nu se putea concluziona cu privire la aspectele sesizate.

Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția instanței de fond.

Contrar reținerilor primei instanțe, prin Rezoluția nr. 6561/IJ/2018 din 17 octombrie 2018, Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare a prezentat motivele de fapt și de drept pentru care a respins plângerea reclamantului.

Astfel, în urma analizării aspectelor sesizate de reclamant s-a stabilit că rezoluția a fost semnată de inspectorul judiciar care a efectuat verificările prealabile și că rezoluția cuprinde argumentele de fapt și de drept care au stat la baza raționamentului logico-juridic al inspectorului judiciar, acesta desfășurându-și activitatea cu respectarea art. 74 alin. (1) lit. e) și art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Împrejurarea că la pct. 3 al rezoluției a fost menționat o singură dată, din eroare, petentul B., fiind indicată ca dată a înregistrării sesizării 26 martie 2018 în loc de 19 septembrie 2018, nu este de natură să conducă la nulitatea rezoluției, având în vedere că în același paragraf s-a făcut referire la Rezoluția de clasare nr. x/2018 privind nemulțumirea petentului față de modul în care au fost soluționate dosarele nr. x/2016 ȘI NR. y/2018 ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, neexistând niciun dubiu cu privire la obiectul plângerii adresate Inspectorului Șef.

Referitor la Rezoluția de clasare nr. x/2018, Înalta Curte constată, contrar celor reținute de prima instanță, că a fost avizată de Directorul Direcției de inspecție judiciară pentru procurori și de Inspectorul șef-adjunct pentru Inspectorul-șef, motivul de nelegalitate reținut pentru lipsa avizării fiind deci neîntemeiat.

În continuare, Înalta Curte reține că nu există o obligație în sarcina inspectorului judiciar de a efectua un control amănunțit asupra modului în care s-a desfășurat procedura cercetărilor penale, respectiv asupra măsurilor dispuse de procurorul cercetat în cadrul dosarelor penale nr. x/2016 și nr. y/2018 ale DIICOT în ceea ce privește audierea persoanelor indicate în sesizare.

Inspecția judiciară nu are atribuții de control judiciar asupra legalității măsurilor dispuse în sensul de a efectua verificări cu privire la temeinicia și legalitatea activității judiciare și de efectua analiza asupra modalității în care a fost aplicat dreptul procesual penal sau dreptul substanțial în cadrul desfășurării activității concrete de urmărire penală.

În acest context, pentru a se dispune anularea unui act litigios, este necesară identificarea unei încălcări a normelor legale care să fie aptă de a conduce la aplicarea sancțiunii nulității or, în cazul de față, nu se identifică o astfel de încălcare de către emitentul rezoluției de clasare contestate care a efectuat verificările necesare, cu respectarea cadrului legal și a atribuțiilor ce îi revin, tocmai pentru a nu exista o imixtiune în activitatea procurorului care a efectuat actele de cercetare penală.

Instanța de recurs nu consideră că inspectorul judiciar ar fi avut obligația de efectua verificări suplimentare în sensul indicat de prima instanță, respectiv vizionarea înregistrărilor depozițiilor martorilor menționați și ale reclamantului și soției acestuia pentru a verifica aspectele sesizate, iar în lipsa acestora, audierea soției reclamantului și a martorilor C., D., E., F. și G., analiza probelor aflate deja la dosarul inspecției fiind o chestiune de apreciere și nu de legalitate.

În acest sens, dispozițiile art. 73 din Legea nr. 317/2004 prevăd că "(3) Actele, documentele sau orice alte informații solicitate de Inspecția Judiciară ori care sunt necesare pentru desfășurarea cercetării disciplinare se transmit direct Inspecției Judiciare. (4) Inspectorii judiciari pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuții prevăzute de lege sau regulamente."

Prin urmare, textul se referă la acele informații pe care inspectorul le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare, nefiind un text legal care să impună inspectorului judiciar modul în care înțelege să desfășoare activitatea de verificare, astfel că nu se poate imputa faptul că nu a fost solicitate anumite probe.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 20 și următoarele din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției judiciare nr. 136/11.12.2018, din care rezultă că nu există reglementată legal obligația inspectorului judiciar de a solicita anumite probe și de a le da o anumită conotație, iar interpretarea gramaticală a textului conduce la concluzia că este vorba despre o activitate de apreciere care nu impune un anumit rezultat.

Astfel, nu se poate impune inspectorului judiciar să desfășoare o anumită activitate sau să i se impună efectuarea unei anumite activități relativ la cercetările de inspecție sau să urmeze o anumită modalitate de efectuare a cercetării activității procurorului vizat.

În concluzie, contrar celor învederate de către judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că nu există niciun motiv de nulitate a rezoluției de clasare și nicio încălcare a normelor legale de către emitenții actelor contestate, activitatea de cercetare fiind circumscrisă limitelor de competență conferite de Legea nr. 317/2004 și de Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Inspecția Judiciară împotriva sentinței civile nr. 1878 din 31 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.