ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2787/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2016, reclamanta UAT Oraș ZLATNA, prin primar, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și Direcția Silvică Alba, prin sentința ce se va pronunța:

- să se constate că reclamanta este proprietar asupra Drumului DC 173 Feneș - Bucium și asupra drumului DC 177 Zlatna - Vâltori - Runc și să fie obligați pârâții să recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra acestor bunuri;

- să se dispună pârâților să scoată aceste drumuri din evidențele inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și după caz din inventarul bunurilor aflate în administrarea proprie a pârâților;

- să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 72 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta UAT Orașul Zlatna, prin primar, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Apelor și Pădurilor, succesor al Ministerului Mediului, fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA și Direcția Silvică Alba.

A obligat reclamanta la plata sumei de 1766,20 RON în favoarea pârâtei Direcția Silvică Alba cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta UAT Oraș Zlatna, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că deși se invocă dispozițiile Legii 213/1998, respectiv cele ale art. 3 din acest act normativ, instanța de fond nu a pășit mai departe în analiza prevederilor legale din acest text și nici nu a analizat textele următoare din cuprinsul legii, care sunt aplicabile în speță.

Astfel, din art. 3 alin. (4) din Legea 213/1998, în forma sa inițială (valabilă la momentul emiterii hotărârilor de guvern în baza cărora cele două drumuri au fost incluse în inventarul drumurilor comunale aflate în proprietatea publică a Orașului Zlatna), rezultă cu certitudine că dreptul de proprietate asupra bunurilor cuprinse la pct. III din anexa la Legea 213/1998, printre care se numără și drumurile comunale, aparține unităților administrativ teritoriale pe teritoriul cărora se află aceste bunuri.

Deși indică această prevedere legală ca fiind aplicabilă în speță, instanța de fond apreciază că prin hotărârea de guvern nu se stabilește dreptul de proprietate, ci doar se dispune includerea în inventarul UAT a bunurilor din domeniul public local. În realitate, prevederea legală cuprinsă în art. 3 din Legea nr. 213/1998 este foarte clară, ea este în concordanță cu prevederile constituționale cuprinse în art. 136, și stabilește clar dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public, în funcție de criterii clar stabilite. Deci izvorul dreptului de proprietate este în această situație legea si nu hotărârea de guvern.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 (în forma în vigoare la data inventarului acestor bunuri), potrivit cărora "trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului."

Terenurile din fondul forestier sunt terenuri care din punct de vedere al dreptului de proprietate aparțin domeniului public al statului, inițial fiind date în administrarea unei regii autonome, lucru posibil în baza prevederilor art. 12 din Legea nr. 213/1998. Dar, această situație juridică a bunului, valabilă la un moment dat, nu exclude aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, respectiv transferul dreptului de proprietate al acestor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrative locale, lucru care s-a întâmplat și în speța de față.

În opinia recurentei, o altă eroare de interpretare a legii este aceea privitoare la forța juridică a hotărârii de guvern prin care drumurile în litigiu au fost atestate ca aparținând domeniului public al Orașului Zlatna. Așa cum se arată în mod expres în art. 21 din Legea nr. 213/1998, prin hotărârea de guvern prin care se aprobă inventarele bunurilor care aparțin domeniului public de interes local, se atestă această apartenență, care echivalează cu recunoașterea dreptului de proprietate al unității administrativ teritoriale asupra bunului atestat ca făcând parte din domeniul public de interes local.

Recurenta a mai arătat că un drum care se încadrează în una din categoriile de drum deschis circulației publice, face parte din rețeaua de drumuri publice și nu mai poate face parte din rețeaua de drumuri forestiere (drumuri care nu sunt deschise circulației publice, ci deservesc doar exploatațiile forestiere). Cele două drumuri în litigiu fac legătura între localitățile Zlatna (Feneș - sat care face parte din unitatea noastră administrativ teritorială) - Poiana Narciselor - Negrileasa - Lupulești (lungimea acestuia fiind de 35 km, din care 11,7 km pe raza UAT Oraș Zlatna), drumul comunal DC 173 și Zlatna - Viitori - Runc (lungimea fiind de 6,2 km, toată lungimea fiind pe raza UAT Oraș Zlatna). Ele sunt drumuri publice, deschide circulației rutiere, betonate sau asfaltate, având toate caracteristicile drumurilor publice și nu ale unor drumuri forestiere. Ele au fost stabilite ca fiind drumuri deschise circulației publice și având caracteristicile drumurilor comunale, din punct de vedere tehnic și juridic, prin lucrările efectuate în baza prevederilor O.G. nr. 43/1997R, act normativ care deși aplicabil în speță, nu a fost nici măcar amintit de instanța de fond.

În final, recurenta a criticat sentința primei instanțe prin prisma modului în care au fost aplicate dispozițiile Legii nr. 7/1996 privitoare la înscrierea în cartea funciară. Cu privire la DC 173, s-a prezentat în fața instanței de fond extrasul de carte funciară nr. x Zlatna, din care reiese că acest drum se află întabulat în cartea funciară în favoarea UAT reclamantă. Instanța de fond a apreciat că din prevederile Legii nr. 7/1996, în vigoare la momentul întabulării (anul 2011), această întabulare a dreptului de proprietate nu atestă dreptul de proprietate, ci este lipsită de eficiență juridică. Or, cât timp această întabulare nu a fost nici contestată și nici anulată, dreptul recurentei reclamante de proprietate se dovedește cu extrasul de carte funciară, indiferent care ar fi fost actul care a stat la baza întabulârii dreptului de proprietate în cartea funciară. Nici o prevedere legală din conținutul Legii nr. 7/1996, în vigoare la nivelul anului 2011, nu atestă soluția și interpretarea dată de instanța de fond. Dimpotrivă, analizând actele normative și pașii care au stat la baza acestei operațiuni, se poate observa că dreptul UAT Zlatna de proprietate nu poate fi contestat, cum nu poate fi contestat nici actul în baza căruia acest drept s-a născut, respectiv legea.

În concluzie, recurenta reclamantă UAT Zlatna a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimații-pârâți Ministerul Finanțelor și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Au depus întâmpinare și intimatele-pârâte Regia Națională a Pădurilor-Romsilva și Direcția Silvică Alba prin care au invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin cererea de recurs, s-a susținut că drumurile în discuție sunt drumuri comunale în temeiul H.G. nr. 540/2000, iar dreptul de proprietate asupra acestora rezultă din prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 însă, recurenta reclamantă UAT Zlatna nu se referă la concluziile expertizei care a stat la baza soluției adoptate de instanța de fond și nici la susținerile Direcției Silvice Alba.

Astfel, constatările și concluziile expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză au fost însușite în mod judicios de către judecătorul fondului, reținând că expertiza confirmă faptul că segmentele de drum în litigiu au fost preluate, la data de 21.03.1994, de către Romsilva R.A. - Filiala Silvică Alba Iulia de la fostele IFET-uri, ca drumuri forestiere, fiind înscrise în amenajamentele silvice, și, în consecință, fac parte din domeniul public al statului în temeiul pct. I.4 din Anexa la Legea nr. 213/1998.

Bunul denumit "Drum VL Morilor Runcu" cu număr de inventar 1380 și bunul denumit, Drum Feneș Groza" cu număr de inventar 1385 sunt incluse în Anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.020 din 21 decembrie 2006, și se află în administrarea Ministerului Mediului și Pădurilor, prin Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.

Drumul V Morilor - Runcu și Drumul Feneș - Groza, incluse în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, au fost identificate la pozițiile 8 și 13 din Situația drumurilor forestiere preluate de Romsilva R.A. - Filiala Silvică Alba Iulia de la fostele IFET-uri în baza Ordinului Romsilva nr. 5086/18.01.1994, situație anexă la Protocolul încheiat la 21.03.1994, fiind bunuri înscrise în amenajamente silvice.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză și suplimentul la acest raport rezultă că există identitate și suprapunere între bunul "Drumul forestier Valea Morilor - Runcu" și bunul "Drumul Comunal 177 Zlatna - Vâltori - Runc, pe o lungime determinată de 9,8 Km, până în dreptul localității Runc, și între bunul "Drumul forestier Feneș - Groza" și bunul "Drumul Comunal 173 Feneș - Bucium, pe o lungime de 17,26 Km.

Or, potrivit art. 1 din Codul silvic - Legea nr. 26/1996 (în reglementarea în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României a H.G. nr. 974/2002 și H.G. nr. 1705/2006), fondul forestier național este constituit, între altele, din terenurile care servesc nevoilor de administrație silvică și alte terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamente silvice. În continuare, art. 3 lit. e), fondul forestier național include "….drumuri și căi forestiere …".

Astfel fiind, includerea celor două porțiuni de drum în categoria funcțională a drumurilor comunale, prin H.G. nr. 540/2000, nu este de natură să determine scoterea acestor bunuri din domeniul public al statului, întrucât acest regim juridic a fost stabilit prin dispoziții cu forță juridică superioară, respectiv prin legea privind Codul Silvic.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentei reclamante potrivit cărora dreptul de proprietate este atestat în cartea funciară nr. x a orașului Zlatna în baza H.G. nr. 974/2002. Contrar susținerilor recurentei reclamante, H.G. nr. 974/2002 are natura juridică a unui act administrativ individual emis în aplicarea art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 și prin ea însăsi nu constituie un titlul de proprietate. Acest drept se poate constitui în contextul dat în baza Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului și administrarea RNP - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și administrarea consiliilor locale ale acestora.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat reclamanta UAT Oraș Zlatna.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta UAT Oraș Zlatna împotriva sentinței nr. 72 din 11 aprilie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.