ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2782/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.01.2014 întocmit de pârâta A.P.D.R.R, anularea Deciziei nr. 13.361/22.04.2014 (prin care pârâta A.P.D.R.R a respins contestația împotriva procesului-verb al anterior menționat), menținerea în vigoare a Contractului de finanțare Nr. x din 03.05.2010 și obligarea pârâtei A.P.D.R.P. la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamantă în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 496 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. și a dispus anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.01.2014 și a Deciziei nr. 13.361/22.04.2014 și a obligat pârâta AFIR la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 3483 din 23.10.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul formulat de către pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.02.2019 sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 1417 din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anulat Decizia nr. 13.361/22.04.2014 de soluționare a contestației administrative și Procesul-verbal nr. x/20.01.2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, cu consecința menținerii în vigoare a contractului de finanțare nr. x/03.05.2010.

A luat act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. În susținerea acestui caz de casare a arătat că instanța de fond a încălcat atât dispozițiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, cât și prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul european nr. 65/2011, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, a subliniat că, în hotărârea atacată, instanța de fond nu a argumentat și nici nu a indicat prevederile legale încălcate de AFIR în emiterea actelor administrative contestate și nici nu a analizat situația de fapt expusă în actele administrative.

De asemenea, nu a arătat motivele pentru care nu a luat în considerare toate elementele detaliate în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare ori care este rațiunea pentru care multitudinea de elemente prezentate în titlul executoriu a fost apreciată ca fiind lipsită de relevanță.

Totodată, în opinia recurentei pârâte, instanța de fond a ignorat ansamblul de indicatori, elemente și legături evidențiate în titlul executoriu și a analizat doar dintr-o perspectivă limitată legătura dintre intimata reclamantă și celelalte trei societăți comerciale beneficiare ale finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii 312.

În plus, recurenta pârâtă a precizat că judecătorul fondului a ignorat faptul că în procesul-verbal de constatare s-a reținut că, încă de la data depunerii cererii de finanțare de către intimata reclamantă, aceasta avea numeroase legături cu B. I.I., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., astfel că au fost încălcate inclusiv clauzele contractuale care dispun în sarcina beneficiarului prezentarea de declarații exacte, corecte, reale. Or, în contextul în care aceasta era întreprindere legată cu societăți comerciale și a bifat în declarația pe proprie răspundere că nu este întreprindere legată ci una autonomă, declarația intimatei reclamante este nereală, inexactă și a fost de natură a induce în eroare Autoritatea contractantă.

Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, deși microîntreprinderile erau legate prin intermediul asociatului unic și nu a coroborat acest fapt cu dispozițiile legale și clauzele contractuale care sancționează beneficiarul în cazul prezentării de declarații incorecte, nereale sau incomplete.

Mai mult, instanța de fond nu a dat nicio valoare legăturilor multiple și pe diferite paliere ale intimatei reclamante cu B., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

În plus, instanța de fond nu a indicat care sunt elementele care lipsesc procesului-verbal de constatare astfel încât să nu poată fi stabilită existența neregulii denumită condiții artificiale. Cu alte cuvinte, în hotărârea atacată nu au fost arătate normele legale încălcate de AFIR prin emiterea actelor administrative anulate, nu s-au indicat elementele care lipsesc actele administrative contestate de temeinice.

În ceea ce privește neregula denumită condiții artificiale, în jurisprudența europeană s-a statuat că, pentru constatarea acestei nereguli, sunt necesare a fi configurate în actul administrativ elementul obiectiv și cel subiectiv. Or, în hotărârea atacată nu a fost indicat care element obligatoriu pentru constatarea neregulii nu este configurat în actele administrative emise de AFIR. De asemenea, nu s-a menționat dacă actul administrativ are configurat suficient ori insuficient unul sau ambele elemente obligatorii. Prin urmare, recurenta pârâtă a susținut că nu poate deduce, din parcurgerea motivării, normele legale încălcate prin emiterea actului administrativ ori elementele care lipsesc actele administrative de temeinicie.

Cu alte cuvine, recurenta pârâtă a subliniat că nu cunoaște rațiunea pentru care instanța de fond a apreciat că indicatorii relevați în titlul executoriu nu sunt suficienți în a contura elementul obiectiv și cel subiectiv în stabilirea neregulii de creare de condiții artificiale și nu poate stabili care este rațiunea pentru care a apreciat ca nerelevante multitudinea de legături expuse în titlul executoriu.

Pe de altă parte, recurenta pârâtă a susținut că judecătorul fondului nu a luat în considerare susținerile și explicațiile oferite în cadrul apărărilor depuse la dosarul cauzei.

Deopotrivă, a apreciat că instanța de fond, cu încălcarea normelor de drept material ale O.U.G. nr. 66/2001, a reținut că beneficiarul a atins obiectivul măsurii în condițiile în care AFIR a dovedit că prin accesarea sprijinului financiar prin crearea/simularea în mod artificial a condițiilor impuse în Ghidul Solicitantului și legislația specifică s-a produs o neregulă.

În continuare, recurenta pârâtă a învederat că motivarea instanței de fond potrivit căreia situația de fapt nu se circumscrie prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 încalcă normele de drept material.

Astfel, în susținerea celor arătate anterior, recurenta pârâtă a avut în vedere dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) și art. 16 - Neregularități din Anexa I - Prevederi Generale a contractul de finantare, art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

În opinia recurentei pârâte, la acest moment există neconcordanțe grave între angajamentele asumate prin Cererea de Finanțare și situația existentă în fapt, ceea ce echivalează cu o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, ce conduce la declararea proiectului ca neeligibil și la retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat.

Obținerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiții stabilite și acreditate de Comisia Europeană, condiții care sunt obligatoriu de cunoscut și respectat de către beneficiari.

Recurenta pârâtă a menționat că, în accepțiunea contractului de finanțare intervenit între părți, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitare a finanțării în concordanță cu aceste condiții, AFIR având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare și proceduri acreditate de Comisia Europeană. În conformitate cu prevederile contractului de finanțare și anexele la acesta, beneficiarul este singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului.

De asemenea, a invocat prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului și hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-434/12-Slancheva sila EOOD și în cauza C-343/12 și a susținut că, în speța dedusă judecății, din verificările efectuate și din cele reținute în cadrul capitolului 6 din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare reiese faptul că ambele elemente, atât cel obiectiv cât și cel subiectiv sunt îndeplinite.

Astfel, în ceea ce privește elementul obiectiv, recurenta pârâtă a susținut că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu este îndeplinit deoarece s-a constatat că beneficiarul, prin Anexa 4.1 - declarație privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor potrivit art. 4 din Legea nr. 346/2004, a menționat că se încadrează în categoria de microîntreprindere (mai puțin de 10 salariați și o cifră de afaceri mai mica de 2 milioane euro). În consecința, beneficiarul nu a completat Cap. II - Calculul pentru întreprinderi partenere sau legate.

Or, în urma verificărilor s-a constatat că trei societăți, două dintre ele aflate la aceeași adresă, Comuna Valea Ciorii, sat Valea Ciorii, Jud. Ialomița, Str. x, în același imobil, în incinte diferite, conform Certificatului constatator, respectiv incinta C, D - S.C. D. S.R.L., incinta A - S.C. C. S.R.L., iar B. I.I. în incinta F, G, H, alături de S.C. A., sunt beneficiare de ajutor financiar nerambursabil în cadrul aceleiași măsuri și au achiziționate același tip de utilaje.

De asemenea, s-a constatat că cele trei societăți au acelasi administrator, doamna E. - administrator la S.C. D. S.R.L., respectiv S.C. C. S.R.L. (procură notarială), S.C. A.(procură notarială, împreună cu F.).

Totodată, doamna E., administrator la S.C. A. S.R.L a fost angajată cu normă întreagă în cadrul S.C. C. S.R.L în funcția de director general începând cu data de 31.01.2012.

Mai mult, conform Contractelor de prestări servicii, S.C. A. S.R.L., B. I.I., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., având același administrator în persoana doamnei E., au prestat servicii cu utilatele achiziționate prin proiect, către aceiași clienți - S.C. G. S.R.L., S.C. H.., S.C. I., J., K., S.C. L. S.R.L.

În opinia recurentei pârâte, elementele arătate sunt suficiente pentru a conduce la ipoteza că cele trei societăți sunt legate.

Recurenta pârâtă a mai precizat că doamna E. figurează ca acționar sau administrator la următoarele societăți: M. S.R.L., Brăila cota 50%; N. S.R.L. Brăila cota 10%; O. S.R.L. Brăila cota 80%; P. S.R.L. Brăila cota 55%; Q. S.R.L. Brăila cota 60%; R. S.R.L. BRAILA cota 50%; I.. Așadar, aceasta a prestat servicii către societățile în care era acționar sau administrator.

Pe de altă parte, recurenta pârâtă a susținut că, prin depunerea cererii de finanțare, beneficiarul a declarat în mod eronat că tipul întreprinderii este acela de întreprindere autonomă care poate să-și desfășoare activitatea în mod independent fără aportul altei societăți legate sau partenere. În plus, prin această declarație, beneficiarul și-a asumat condiția de a respecta tipul întreprinderii pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare.

În opinia recurentei pârâte, deși elementele mai sus menționate, analizate individual, par legale, analizate în totalitatea lor au condus la suspiciunea de neregulă, respectiv crearea de condiții artificiale în scopul obținerii sprijinului. De altfel, în vederea îndeplinirii elementului obiectiv s-au analizat și celelalte elemente reale existente, astfel că nu este suficient ca beneficiara unui proiect să îndeplinească elementul obiectiv (finalitatea proiectului), ci este urmărit și modul în care acesta s-a îndeplinit, respectiv prin prestarea de servicii doar către o anumită societate comercială unde beneficiara a fost angajată, fiind așadar, încălcat obiectivul măsurii 312.

În ceea ce privește elementul subiectiv, recurenta pârâtă a susținut că acesta poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, în special atunci când proiectele de investiții sunt identice și când există o legătură geografică, economică, funcțională, juridică și/sau personală între aceste proiecte.

Existența unui element subiectiv constă în urmărirea, în exclusivitate, a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei anterior menționate.

În cauza dedusă judecății, recurenta pârâtă a apreciat că, din analiza aspectelor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de constatare rezultă în mod evident o coordonare deliberată între asociații societăților cu scopul evident de a obține fonduri nerambursabile peste limita legală admisă de lege.

De asemenea, a subliniat că, la verificarea prezentei finanțări, s-a avut în vedere depistarea de indicatori, ca și elemente subiective, care să aducă dovezi cu privire la crearea de condiții artificiale, fiind identificați următorii indicatori: indicatori fizici (3 din cei 4 beneficiari aveau la depunerea cererii de finanțare sediul în aceeași locație, având încheiate contracte de comodat cu același comodant; după semnarea Contractului de finanțare toate cele 3 societăți și-au schimbat sediul social și terenul pentru gararea utilajelor pe amplasamente alăturate; toate cele 4 societăți au aceeași firmă de consultantă; reprezentantul legal al unui proiect apare în comisiile de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziție pentru alt proiect), indicatori funcționali (pe parcursul implementării celor patru proiecte reprezentanții legali, prin procuri notariale, s-au mandatat între ei "pentru a face totul pentru a reprezenta cât mai complet societatea în orice relație cu Fondul European Agricol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."; locurile de muncă nou create pentru care s-a acordat punctaj nu respectă fișa măsurii, angajații fiind și din mediul urban); indicatori economici (cele 4 societăți, S.C. A., S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și B. I.I. au clienți comuni, respectiv S.C. S. S.R.L., S.C. G. S.R.L. - asociat și administrator B. -, S.C. I. - administrator fiind doamna E. până în decembrie 2013 -, T., K., S.C. L. S.R.L.).

Așadar, în opinia recurentei pârâte, aspectele anterior menționate indică faptul că există atât elemente obiective, cât și subiective care indică premisele creării de condiții artificiale pentru a beneficia de plăți prin Măsura 312.

În susținerea neregulilor constatate a învederat și faptul că, prin accesarea mai multor finanțări nerambursabile prin societăți comerciale care sunt legate s-a procedat la încălcarea unei reguli esențiale a Măsurii 312, respectiv încălcarea regulii "de minimis".

Prin urmare, recurenta pârâtă a subliniat că prin procesul-verbal de constatare nr. x/20.01.2014 se indică elementele care constituie premisele creării de condiții artificiale.

În aceste condiții, prestarea de servicii către societăți comerciale în care administratorul S.C. A. este acționar/administrator, cât și interdependența implicită între cei trei beneficiari ai Măsurii 312 denotă faptul că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu a fost îndeplinit.

În concluzie, recurenta pârâtă a susținut că prin actele administrative emise de AFIR în legătură cu cele patru proiecte, s-a respectat atât legislația comunitară, cât și legislația națională, toate considerentele CJUE menționate în cauza C-343/12 fiind pe deplin aplicabile prezentei cauze, judecătorul național având la dispoziție atât elemente subiective, cât și elemente obiective care demonstrează neeligibilitatea cererilor de finanțare ale celor trei beneficiari.

În continuare, recurenta pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004.

Astfel, în ceea ce privește neregula constând în prezentarea unor documente ce nu corespund realității, respectiv Anexa nr. 4.1. - Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, recurenta pârâtă a precizat că reclamanta a bifat la statutul de "Întreprindere Autonomă", deși, având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 coroborate cu art. 4

4

din același act normativ, precum și faptul că societățile A., D. S.R.L. și C. S.R.L. sunt societăți legate, Anexa nr. 4.1 ar fi trebuit completată prin bifarea tipului corect de întreprindere, respectiv "Intreprindere Legată".

În susținerea acestui argument, recurenta pârâtă a reiterat motivele pentru care a apreciat că, la momentul depunerii cererii de finanțare, beneficiarul S.C. A. avea calitatea de întreprindere legată cu S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.

De asemenea, a subliniat că beneficiarul era obligat să furnizeze către AFIR datele corecte cumulate referitoare la cifra de afaceri și numărul de salariați.

Totodată, a precizat că, la momentul analizei eligibilității proiectului, conform prevederilor Manualului de procedură pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare pentru proiecte de investiții, formulare, fișa de verificare a eligibilității E3.1, Cod manual M 01-02, Versiunea 06, aprobata prin Decizia MADR 27/2012 nu erau prevăzute verificări suplimentare ale structurii acționariatului, din punct de vedere al analizării existenței unor societăți partenere/legate de societatea solicitantă, singurul document de referință în baza căruia s-a constatat încadrarea în categoria beneficiarilor eligibili fiind reprezentat de declarația pe proprie răspundere a solicitantului prin care acesta își asumă încadrarea corectă în categoria microîntreprinderilor cu statut autonom.

Prin urmare, recurenta pârâtă a susținut că declarația intimatei reclamante potrivit căreia întreprinderea are statut de Microîntreprindere autonomă conține informații care pot fi catalogate ca neadevărate, false, incomplete, inexacte, astfel că proiectul intră sub incidenta Articolului 11 alin. (11) (3) din Anexa 1 la contractul de finanțare.

Totodată, a susținut că, în cauză, se aplică hotărârea din 27 februarie 2014 pronunțată de CJUE în Cauza C-110/13, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben, în care s-a statuat că articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, și de asemenea că se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Recurenta pârâtă a precizat, având în vedere jurisprudența CJUE anterior menționată, că prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile art. 4

4

alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 346/2004.

Prin urmare, în opinia recurentei pârâte, instanța de fond nu a aplicat în mod corect prevederile alin. (4) și (5) al art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 și nu le-a analizat și prin prisma clauzelor contractuale intervenite între AFIR și S.C. A.

Recurenta pârâtă a mai susținut că instanța de fond, în mod nelegal și cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale transpuse în Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 312, a apreciat că nu există nicio neregulă în situația în care o parte din angajați provin din mediul urban.

Astfel, a arătat că obligația de a încheia contracte individuale de muncă pentru o durată de lucru de 8 h/zi cu persoane din mediul rural pentru a demonstra crearea de noi locuri de muncă (criteriul de selectie S2) revenea beneficiarului în toată perioada de valabilitate a contractului de finanțare.

Cu alte cuvinte, obligația de a avea 8 contracte de muncă încheiate pentru norma întreaga de 8 h/zi cu persoane care locuiesc și provin din mediul rural îi incumbă beneficiarului atât pe toata perioada de implementare a proiectului, cât și ulterior, în perioada de monitorizare.

Or, în cauză, s-a constatat că doar 4 contracte au fost încheiate pentru prestații cu normă întreagă cu persoane din mediul rural, contrar celor asumate și stabilite de beneficiar în Cererea de Finanțare.

În aceste condiții, recurenta pârâtă a apreciat că este evidentă neîndeplinirea, la data controlului, a criteriului de selecție "S.2 - Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 Euro investiți în funcție de tipul solicitantului".

De asemenea, a precizat că, în ipoteza în care beneficiarul, la depunerea cererii de finanțare, ar fi menționat că nu intenționează să încheie 8 contracte de muncă pentru normă întreagă cu 8 persoane din mediul rural, acesta nu ar mai fi primit punctajul aferent criteriului de selecție S2, situație în care cererea sa de finanțare nu ar mai fi fost selectată în vedere finanțării.

Totodată, a subliniat că obligația de a crea, în exclusivitate, locuri de muncă în mediul rural, respectiv angajarea persoanelor care au domiciliul în mediul rural, este inserată în Fișa Măsurii 312, precum și în Ghidul Solicitantului, unde, în primul capitol, este precizată obligația de a crea locuri de muncă în spațiul rural.

Prin urmare, recurenta pârâtă a apreciat că, în mod temeinic s-a reținut prin procesul-verbal de constatare că nu se menține eligibilitatea proiectului x, pentru co-finanțarea Comunității în sensul că nu a suferit o modificare substanțială ulterior plății finale realizate de APDRP.

În ceea ce privește motivarea instanței de fond potrivit căreia realitățile economice ivite pe parcursul implementării proiectului și desfășurării contractului de finanțare au impus modificarea structurii locurilor de muncă, recurenta pârâtă a subliniat că, potrivit contractului de finanțare, beneficiarul are obligația anunțării autorității despre orice modificare care schimbă condițiile apreciate îndeplinite la momentul selectării cererii de finanțare.

Or, în cauză, beneficiarul a prezentat o anumită structură a locurilor de muncă prin memoriul justificativ, în virtutea căreia a fost punctat și a obținut un scor ce a determinat acordarea finanțării nerambursabile.

În acest context, beneficiarul avea obligația, potrivit art. 9 din Anexa I la contractul de finantare, de a anunța AFIR și de a amenda contractul de finanțare în vederea schimbării structurii locurilor de muncă. Cu alte cuvinte, AFIR a prevăzut că, pe perioada valabilitătii contractului de finanțare, datorită unor factori extrinseci beneficiarului pot fi necesare modificări ale cererii de finanțare depuse și selectate inițial, astfel că art. 9 din Anexa la contractul de finanțare prevede tocmai obligația beneficiarului de a anunța orice modificare și, implicit, posibilitatea modificării condițiilor de accesare a finanțării.

Pentru aceste motive, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 1417/11.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cauzei respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare in judecată prin care S.C. A. solicită anularea actelor administrative reprezentate de Procesul-verbal de constatare nr. x/20.01.2014 și Decizia nr. 13361/22.04.2014.

Intimata-reclamantă S.C. A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.01.2014 emis de recurenta pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, s-a stabilit în sarcina intimatei reclamante A., în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. x din data de 03.05.2010, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului "sprijin pentru crearea și dezvoltarea microîntreprinderii S.C. A.", obligația de plată a unui debit în sumă de 746.983 RON, reprezentând finanțarea nerambursabilă acordată în cadrul măsurii 312 F.E.A.D.R., pentru nerespectarea de către intimata reclamantă a angajamentelor asumate prin semnarea cererii de finanțare și a contractului de finanțare.

Contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal nr. x/20.01.2014 a fost respinsă prin Decizia nr. 13.361/22.04.2014 emisă de autoritatea pârâtă.

Actele administrative anterior menționate au fost anulate prin hotărârea instanței de fond, constatându-se că acestea nu reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză și că, pe baza aspectelor invocate, nu se putea concluziona în sensul că intimata reclamantă nu era o entitate de sine stătătoare, dimpotrivă, rezultând din probe, că toate societățile menționate în procesul-verbal erau autonome, și nu "întreprinderi legate" în sensul art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, cum greșit se reținuse de către autoritatea pârâtă, sau că elementele comune ori legăturile existente între aceste societăți confirmă pretinsa conduită ilicită din partea intimatei reclamante în obținerea unui avantaj necuvenit prin crearea artificială a condițiilor necesare acordării acestuia.

În analiza efectuată, instanța de fond a avut în vedere inclusiv criteriile de evaluare desprinse din jurisprudența CJUE în ceea ce privește noțiunea de "condiții artificiale" din cuprinsul art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, astfel cum aceasta a fost interpretată prin Hotărârea din 12.09.2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD.

Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind întemeiate atât soluția de anulare a deciziei nr. 13361/22.04.2014 de soluționare a contestației administrative și a procesului-verbal nr. x/20.01.2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, cât și considerentele expuse în susținerea ei, argumentație însușită de instanța de control judiciar.

Astfel, contrar celor susținute de recurenta pârâtă, sentința atacată cuprinde o analiză pertinentă a tuturor elementelor relevante, instanța de fond concluzionând în mod judicios că proiectul de investiții al intimatei reclamante era unul autonom, care asigura și îndeplinea obiectivele Măsurii 312, fără să fi existat o acțiune de coordonare deliberată în scopul obținerii unui avantaj financiar necuvenit.

Analizând, așadar, susținerile recurentei pârâte referitoare la încălcarea de către instanța de fond a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 4 alin. (8) și art. 5 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 65/2011 și art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, contractul de finanțare și Ghidul solicitantului pentru Măsura 312, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 8 și art. 5 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, iar în cazul efectuării unei plăți necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia.

De asemenea, conform art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, "întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia; d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective".

Totodată, alin. (4) al art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 prevede că întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise anterior, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente. Cu alte cuvinte, art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 are ca premisă existența unor întreprinderi între care să existe oricare dintre raporturile descrise la alin. (1) lit. a)-d), iar alin. (5) al aceluiași articol definește piața adiacentă ca fiind acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză.

Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurenta pârâtă, că, în cauză, nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, în sensul în care intimata reclamantă S.C. A. nu deținea și nici nu deține majoritatea drepturilor de vot ale asociaților S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și/sau B. I.I.; nu avea drept de numire sau de revocare a majorității membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a vreuneia dintre societățile anterior menționate și nu putea exercita o influență dominantă asupra acestora, în statutul niciuneia dintre entități neexistând vreo prevedere în acest sens și neexistând niciun contract ale cărui clauze să prevadă sau să lase să se deducă acest fapt; nu deținea și nici nu deține părți sociale în cadrul S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și/sau B. I.I. și nici nu a încheiat vreodată un acord cu asociatii acestor societăți în vederea deținerii unei majorități în ceea ce privește dreptul de a decide în numele și pe seama respectivelor entități.

De asemenea, fiecare dintre entitățile menționate în procesul-verbal contestat, respectiv S.C. A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și B. I.I. au ca titular ori administrator câte o persoană fizică distinctă. Conform certificatului constatator și extraselor de informare eliberate de O.N.R.C., intimata reclamantă S.C. A. are unic asociat și administrator pe domnul U., S.C. D. S.R.L. are unic asociat și administrator pe doamna E., S.C. C. S.R.L. are unic asociat și administrator pe domnul F., iar B. I.I. are ca reprezentant legal pe doamna B..

Referitor la susținerile recurentei pârâte potrivit cărora societățile anterior menționate au același administrator, respectiv doamna E., Înalta Curte constată că, atât domnul U. (asociat unic și administrator al S.C. A. SRL), cât și reprezentanții legali ai societăților C. S.R.L. și B. I.I. au întocmit procuri notariale prin care au împuternicit-o pe doamna E. (asociat unic și administrator al S.C. D. SRL) să acționeze în numele și pe seama lor în relația cu A.P.D.R.P., inclusiv în ceea ce privește îndeplinirea tuturor formalităților necesare în vederea obținerii de fonduri financiare și încheierea oricăror contracte necesare în acest scop cu Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală și desfășurarea finanțării acestora. Aceste aspecte nu demonstrează însă existența unei decizii comerciale unice care să fi stat la baza activității economice desfășurate la nivelul societăților între care s-a invocat pretinsa legătură de tipul întreprinderilor afiliate, inclusiv prin faptul că funcționează pe aceeași piață relevantă, întrucât nu a rezultat că mandatul acordat numitei E. în baza procurilor notariale anterior menționate să fi fost exercitat de manieră care să implice prerogative de administrare deplină a întreprinderilor, dimpotrivă, în unele cazuri rezultând folosirea limitată a mandatului și în activități fără legătură cu puterea de decizie comercială.

Faptul că intimata reclamantă A. S.R.L și celelalte entități au înțeles să apeleze fiecare la ajutorul celeilalte în mod transparent, prin procuri notariale, și liber, conform propriei voințe, demonstrează că demersul realizat nu s-a bazat pe intenții ilicite, ci exclusiv pe dorința de a se ajuta reciproc. De altfel, nu există vreun text legal care să interzică beneficiarilor Măsurii 312 FEADR posibilitatea de a mandata reprezentanți legali ai altor beneficiari ai aceleiași măsuri în ceea ce privește obținerea de ajutoare FEADR.

Așadar, cum în mod corect a reținut instanța de fond și contrar celor susținute de recurenta pârâtă, doamna E. nu este administrator al societății A. S.R.L și din niciun înscris nu reiese împrejurarea că o societate le-ar coordona pe celelalte ori că societățile s-ar fi înființat aparent distinct însă ar funcționa în temeiul unui comportament coordonat, din care ar lipsi autonomia proprie fiecărei societăți comerciale.

În legătură cu îndeplinirea de către doamna E. a funcției de director general la S.C. C. S.R.L s-a pronunțat Decizia nr. 3708 din 17.06.2021 în Dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul AFIR împotriva sentinței nr. 117 din 15 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că doamna E. "nu este asociat la firma reclamantă, astfel că nu deține, prin intermediul directorului general controlul asupra acestei societăți, persoana fizică nu are dreptul să numească sau să revoce membrii consiliului de administrație al reclamantei, nu există încheiat niciun contract cu scopul de a exercita o influență dominantă, persoana fizică nu deține majoritatea drepturilor de vot ale societății reclamante."

De asemenea, atât prin hotărârea anterior menționată, cât și prin Decizia nr. 3824 din 04.12.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal (prin care s-a respins recursul AFIR împotriva sentinței civile nr. 850 din 24.03.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal) s-a statuat că societățile D. S.R.L., C. și I. nu sunt întreprinderi legate.

În ceea ce privește susținerile recurentei pârâte referitoare la sediul societăților comerciale, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, cele trei societăți indicate de către recurentă, respectiv S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și B. - Întreprindere Individuală și intimata reclamantă S.C. A. având sediul la aceeași adresă (comuna Valea Ciorii, sat Valea Ciorii, jud. Ialomița, str. x), în același imobil, însă în incinte diferite (S.C. A. și B. I.I. în incintele F, G și H; S.C. D. S.R.L. în incintele C și D; S.C. C. S.R.L. în incinta A). De altfel, însăși recurenta pârâtă arată în mod explicit că societățile anterior menționate funcționează doar în același imobil, dar nu au sediu comun.

Față de aspectele anterior menționate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004, nu are relevanță faptul că societățile își desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente sau că există și clienți comuni.

În plus, trebuie subliniat că și prin Decizia nr. 2065 din 31.05.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 651 din 09 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a statuat că B. - Întreprindere Individuală, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. A. nu sunt întreprinderi legate.

Referitor la critica recurentei pârâte privind completarea în mod necorespunzător a Anexei nr. 4.1. - Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere aspectele anterior menționate din care rezultă că relațiile dintre intimata reclamantă S.C. A. și S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și B. - Întreprindere Individuală nu conduc la îndeplinirea condițiilor legale impuse de dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, întreprinderile nefiind legate, ci autonome. Așadar, între intimata reclamantă și celelalte societăți nu există legături care să afecteze declarația privind autonomia societății.

Cu privire la incidența în speța dedusă judecății a hotărârii CJUE pronunțată în cauza C-484/12 - Slancheva sila Eood, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurenta pârâtă, că prima instanță a analizat în mod corect atât elementele obiective, cât și cele subiective care au condus la constatarea inexistenței creării de condiții artificiale pentru obținerea finanțării.

Astfel, împrejurarea că atât intimata reclamantă S.C. A., cât și S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și B. - I.I. au beneficiat de consiliere din partea aceluiași consultant fonduri europene nu constituie un motiv sau o dovadă de suspiciune de neregulă sau de existență a unor condiții artificiale create în scopul accesării necuvenite a unei finanțări FEADR, în condițiile în care nu s-a demonstrat influența acesteia asupra societăților anterior menționate.

De asemenea, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, participarea reprezentantului legal al unui proiect în comisiile de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziție pentru alt proiect nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute la pct. 4.5 din Anexa 4 la Contractul de finanțare. Cu alte cuvinte, această situație indicată de recurenta pârâtă nu reprezintă un element care să configureze un posibil conflict de interese, întrucât norma anterior menționată prevede presupuse legături între beneficiar și ofertanți, ceea ce nu este cazul în speță, procedurile parcurse fiind avizate și aprobate de A.P.D.R.P.

Așadar, elementele obiective enumerate de recurenta pârâtă, respectiv același sediu, reprezentanții legali ai societăților au contract de muncă încheiat și cu una dintre celelalte societăți sau existența unor clienți comuni sunt insuficiente pentru a se reține existența unor indicii în vederea creării de condiții artificiale, deoarece firmele nu au sediu comun, persoanele fizice nu exercită influență dominantă în cadrul celorlalte firme, iar societățile au atât clienți comuni, cât și clienți diferiți.

Mai mult, nici pentru elementele subiective, indicatorii utilizați de recurenta pârâtă nu conturează intenția intimatei reclamante de a obține un avantaj cu încălcarea dispozițiilor legale.

În acest sens, se observă că obligația asumată de intimata reclamantă prin cererea de finanțare, respectiv să creeze opt locuri de muncă, a fost respectată, în cauză făcându-se dovada angajării celor opt salariați, precum și menținerea locurilor de muncă în mediu rural. De altfel, Înalta Curte constată, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că intimata reclamantă a susținut că respectivele persoane locuiesc în mediul rural, unde desfășoară munca, fapt atestat de contractele de comodat încheiate la datele de 09.05.2011 și de 16.07.2012 și depuse la dosarul de fond.

În plus, o serie de indicatori sunt identici cu cei prezentați la capitolul "elemente obiective", respectiv sediu comun, clienți comuni, reprezentanții legali ai societăților au contract de muncă încheiat și cu una dintre celelalte societăți, aceștia fiind deja considerați ineficienți pentru dovedirea existenței unor condiții artificiale.

În concluzie, Înalta Curte reține că, în speță, nu este dovedită susținerea recurentei pârâte în sensul urmăririi fracționării artificiale a investiției.

Referitor la obligația asumată de a angaja 2 persoane în funcția de combiner agricol și 2 persoane în funcția mecanic utilaje, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că aceasta a fost respectată, din contractele de muncă înregistrate la ITM, extrasele Revisal și statele de plată rezultând că intimata reclamantă are angajați 2 mecanici agricoli și 2 combineri.

În ceea ce privește atingerea finalității schemei de ajutor, Înalta Curte constată că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, a fost atins. Astfel, intimata reclamantă a dovedit implementarea proiectului, a achiziționat utilajele, a prezentat facturi fiscale și contracte de prestări servicii cu aceste utilaje, care atestă realitatea prestării serviciilor. De asemenea, au fost depuse contractele individuale de muncă și statele de plată pentru persoanele angajate, fiind, așadar, dovedită și crearea de noi locuri de muncă.

Înalta Curte reține, totodată, și îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312, ce constă în diversificarea serviciilor pentru populația rurală, prin existența unor contracte de prestări servicii încheiate cu diverși beneficiari.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 1417 din 11 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.