ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2658/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 martie 2021 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, anularea parțială a Hotărârii CSM nr. 1348 din 17.09.2019, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, (Regulament), respectiv a art. 14 alin. (3) și alin. (5) din Regulament, anularea parțială a Hotărârii CSM nr. 1404 din 26.11.2020, privind validarea rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție pe loc a judecătorilor, desfășurat la 25 octombrie 2020, obligarea pârâtei să emită o hotărâre prin care reclamanta să fie declarată admisă și să fie recunoscută promovarea pe loc în grad profesional de curte de apel, obligarea la plata sumelor reprezentând diferența dintre indemnizația cuvenită ca judecător cu grad de curte de apel și cea efectiv încasată, între data emiterii Hotărârii CSM nr. 1404/26.11.2020 și data punerii în executare a hotărârii prin care reclamanta va fi declarată admisă și va fi recunoscută promovarea sa pe loc în grad profesional de curte de apel, obligarea pârâtei de rând I la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 162/2021 din 3 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii.

În cuprinsul cererii de recurs a arătat că motivarea sentinței reflectă încălcarea și aplicarea greșită a disp. art. 2 din Regulament, art. 124 alin. (3), art. 133 din Constituție, fiind necesară casarea sentinței prin prisma următoarelor argumente:

Contrar celor reținute de instanță, din analiza art. 14 alin. (3) din Regulament nu rezultă "cu suficientă claritate" la ce se referă acordul subcomisiei de elaborare a subiectelor și, implicit, care este procedura de soluționare a contestațiilor, respectiv la soluția (răspunsul) care ar trebui să fie considerat corect la întrebarea vizată de contestația la barem.

Instanța a considerat neîntemeiate argumentele reclamantei pornind de la premisa că art. 14 alin. (3) ar face în mod clar referire la existența unui acord al subcomisiilor (de elaborare a subiectelor și de soluționare a contestațiilor) cu privire la răspunsul corect ce ar trebui inclus în baremul final și nicidecum cu privire la soluțiile posibile pentru soluționarea contestației la barem. Astfel, instanța reține relevant faptul că art. 14 alin. (5)-(7) ar reglementa de fapt soluțiile cu privire la punctaj ce se impun a fi acordate (soluțiile cu privire la modul de acordare a punctajului aferent întrebării), astfel că nu ar putea fi pusă în discuție neclaritatea art. 14 alin. (3). Or, această premisă este greșită, ea demonstrând totodată netemeinicia considerentelor care au stat la baza respingerii acțiunii. În realitate, art. 14 alin. (3) nu face referire doar la stabilirea răspunsului corect cu privire la întrebarea analizată în urma contestației la barem, ci inclusiv la ipoteza anulării respectivei întrebări, fără ca la art. 14, dar nici în cuprinsul altor prevederi, să se clarifice care sunt situațiile în care se procedează la anularea întrebărilor. Dacă ne raportăm la modul de soluționare a celorlalte contestații la barem, procedură în care au fost implicate aceleași comisii, nu poate fi explicat, nici măcar pe baza procesului-verbal de motivare, de ce în toate celelalte cazuri a fost pusă în discuție anularea întrebării și în acest caz, nu.

Disp. art. 14 alin. (3) nu pot fi considerate suficient de clare. Dimpotrivă, instanța ignoră în mod nejustificat referirea la anularea întrebării din cuprinsul acestui alineat, explicând faptul că, în realitate, din cuprinsul acestei prevederi ar rezulta clar că premisa soluționării contestației în baza acestui temei o constituie acordul subcomisiilor cu privire la faptul că răspunsul menționat în baremul inițial nu este corect sau nu este singurul corect. De fapt, la alin. (3) se face referire și la anularea unei întrebări, fără să se menționeze în ce situații sau în funcție de ce criterii se pune în discuție și/sau se decide anularea întrebării. Or, raportat la modul de soluționare a contestațiilor la barem privind întrebările 46 G1 și 50 G1 proba teoretică, respectiv 50 G1 proba practică, se constată că în toate aceste 3 cazuri s-a pus în discuție direct anularea întrebărilor, fără nicio motivare cu privire la criteriile sau motivele pentru care acordul subcomisiilor era necesar tocmai cu privire la anulare și nicidecum cu privire la o eventuală modificare a baremului, după cum s-a procedat în ceea ce privește întrebarea 25 G1.

Recurenta a menționat că la toate aceste 3 întrebări, în procesele-verbale de soluționare a contestațiilor, respectiv de motivare, se arată că în privința contestațiilor formulate cu privire la această întrebare, a fost incident art. 14 alin. (4) din Regulament. Or, din art. 14 alin. (4) reiese că nu se face de fapt legătură strict la ipoteza anulării întrebării grilă, așa cum se reține în procesul-verbal de soluționare a contestațiilor, ci la toate situațiile prevăzute la art. 14 alin. (3), deci la toate cele 3 ipoteze. Este relevant faptul că art. 14 din Regulament prevede diferite modalități de soluționare a contestațiilor la barem și, mai ales, diferite consecințe ale corectării baremului, iar aceste variante de soluționare sunt la discreția comisiei de soluționare a contestațiilor și, eventual, și a comisiei de elaborare a subiectelor.

Este esențial că în cuprinsul art. 14 din Regulament și în nicio altă prevedere nu este prevăzută nici măcar o condiție de motivare efectivă în ceea ce privește aplicarea uneia dintre modalitățile de soluționare, respectiv a unei anumite consecințe determinate de admiterea unei contestații. Or, lipsa unor astfel de criterii, în ceea ce privește situațiile în care se anulează sau nu o întrebare, și lipsa unei cerințe privind motivarea are consecințe directe în privința modului de soluționare a contestațiilor, comisiile de soluționare nefăcând nicio mențiune din care să rezulte de ce în cazul contestațiilor privind întrebarea 25 G1 nu s-a procedat la anularea întrebării, dar în toate celelalte cazuri,3 da.

Nu doar că nu există nici măcar o garanție de transparență și imparțialitate în ce privește soluționarea contestațiilor, care să rezulte cel puțin dintr-o cerință a motivării aplicării uneia din modalitățile de soluționare de la art. 14 din Regulament, dar nu există absolut nicio modalitate de cenzurare a eventualelor conduite abuzive ale celor 2 comisii amintite. Astfel, admiterea unei contestații se poate realiza în următoarele variante, în funcție de alegerea comisiei de soluționare și, în anumite cazuri, și a comisiei de elaborare a subiectelor, alegere ce poate fi discreționară nu doar în abstract, ci și în concret, raportat la circumstanțele din prezenta speță, la lipsa unei condiții de motivare și chiar și a oricărui mecanism de control: art. 14 alin. (3), dacă membrii subcomisiei de soluționare a contestațiilor apreciază că: răspunsul corect este altul decât cel indicat în barem; răspunsul corect indicat în barem nu este singurul răspuns corect; se impune anularea uneia sau mai multor întrebări din testul grilă, iar membrii subcomisiei de elaborare a subiectelor sunt de acord, subcomisia de soluționare a contestațiilor adoptă baremele definitive.

Art. 14 alin. (4) face referire la lipsa unui acord între cele două comisii, situație în care baremele definitive se stabilesc de ambele comisii (subcomisiile reunite) cu votul majorității; art. 14 alin. (5) prevede situația în care răspunsul corect la una din întrebări este în mod evident altul decât cel indicat pe baremul inițial, situație în care baremul se corectează și punctajul se acordă doar candidaților care au indicat această variantă stabilită conform baremului definitiv, totuși, nicio prevedere nu indică dacă doar în această ipoteză, în care răspunsul corect este considerat ca fiind în mod evident altul, poate fi modificat baremul, iar punctajul să fie acordat doar candidaților care au răspuns corect conform baremului definitiv (dat fiind faptul că alin. (3) nu distinge și nu face trimitere la alin. (5) - membrii subcomisiei de soluționare a contestațiilor apreciază că răspunsul corect este altul decât cel indicat în barem, iar membrii subcomisiei de elaborare a subiectelor sunt de acord cu această soluție).

Art. 14 alin. (6) face referire la anularea grilelor, ca modalitate de soluționare a contestațiilor, fără a fi prevăzute condițiile sau situațiile în care se dispune anularea. În plus, potrivit art. 14 alin. (1), la soluționarea contestațiilor participă de plano și subcomisiile de elaborare a subiectelor, deși orice eventuală eroare cu privire la baremele de corectare le este pe deplin imputabilă. Or, vorbim de modalități de soluționare semnificativ diferite, în privința consecințelor aplicabile, iar aplicarea unei anumite variante de soluționare sau a alteia depinde în mod absurd tocmai de voința subcomisiei de elaborare a subiectelor, căreia îi este pe deplin imputabilă eroarea la baremele de corectare, care a determinat contestația formulată.

Contrar celor reținute de instanță, disp. art. 14 nu fundamentează concluzia că răspunsul (inclus pe baremul inițial) trebuie apreciat ca fiind în mod evident greșit (și, consecutiv, s-ar impune modificarea baremului), în două ipoteze: dacă există acordul unanim al subcomisiilor (ipoteză reglementată de alin. (3) teza 1) sau dacă în urma medierii asigurate de președintele comisiei de elaborare a contestațiilor, există votul majorității comisiilor reunite (alin. (4). Această interpretare dată de instanță în ceea ce privește disp. art. 14 alin. (5) și semnificația sintagmei "răspunsul este în mod evident altul" nu are niciun fundament, iar instanța, prin interpretarea dată, adaugă la lege. Acest raționament este contrazis de plano chiar de conținutul proceselor-verbale privind soluționarea contestațiilor la barem, din care rezultă că în baza art. 14 alin. (4) subcomisiile au pus în discuție, respectiv și-au exprimat acordul sau, după caz, dezacordul strict cu privire la anularea întrebărilor 49 G1, 50 G1 - proba teoretică și 50 G1 - proba practică, fără nicio motivare care să fundamenteze diferența de tratament/procedură, raportat la anularea acestor întrebări vs. modificarea răspunsului considerat corect la întrebarea 25 G1.

Contrar celor reținute de instanță, existența acordului unanim sau al votului majorității subcomisiilor reunite nu pot să fie considerate criteriile obiective în funcție de care se dispune modificarea baremului sau, după caz, anularea. Existența acestui acord unanim sau al votului majorității comisiilor nu justifică de ce în cazul întrebărilor 49 G1, 50 G1 - proba teoretică și 50 G1 - proba practică s-a pus în discuție direct anularea acestor întrebări.

Analizând disp. art. 14 din Regulament se pot face următoarele observații: dispozițiile legale admit existența a două ipoteze fundamental diferite: (i) ipoteza în care avem o eroare evidentă, (ii) ipoteza în care nu putem discuta despre o eroare evidentă, fiind necesară o analiză mai aprofundată asupra soluției ce se impune a fi luată. Răspunsurile evident eronate pot fi acelea care pot fi asimilate unor erori materiale. În cazul în care se ridică probleme de interpretare a afirmațiilor/enunțurilor (adevărat sau fals) cuprinse în grilă, nu se mai poate discuta despre "evidență". Or, nivelul de dificultate al unei grile este dat, pe de-o parte, de complexitatea problemei juridice pe care o ridică respectiva grilă, iar, pe de altă parte, de modul de formulare a grilei, unde nu se ridică doar probleme exclusiv de interpretare juridică, ci și probleme de interpretare gramaticală/semantică. În mod "evident", într-o atare ipoteză nu se poate pune problema de evidență, ci despre o chestiune care să facă obiectul unei analize aprofundate.

Art. 14 alin. (5), prin maniera în care este redactat, lasă la latitudinea subcomisiei de soluționare a contestației și a comisiei de elaborare a subiectelor să stabilească ceea ce este "evident". În mod cert, în lipsa unor repere/criterii obiective care să se regăsească în cuprinsul regulamentului de concurs, aprecierile cu privire la ceea ce este sau nu evident, devin vădit arbitrare.

Pentru ipoteza (ii) nu există niciun fel de indicii referitoare la modalitatea în care această contestație se va soluționa, respectiv prin modificarea baremului sau prin anularea grilei. Din modul de redactare a alin. (3) și (5) nu rezultă cu claritate dacă aprecierea cu privire la caracterul vădit eronat revine exclusiv subcomisiei de soluționare a contestației, respectiv atât subcomisiei de soluționare, cât și subcomisiei de elaborare. În orice caz, opțiunea pentru una sau alta dintre variante se poate dovedi a fi decisivă pentru rezultatele concursului (modificarea și anularea), în primul caz punctajul urmând a fi alocat doar candidaților care au răspuns corect, iar în al doilea caz, punctajul urmând a fi alocat tuturor candidaților. Se poate observa că adoptarea uneia sau alteia dintre soluții nu este configurată de nicio prevedere cuprinsă în Regulament, ci depinde exclusiv de voința subiectivă, imprevizibilă și discreționară a subcomisiei de soluționare a contestațiilor și, eventual, fără niciun criteriu obiectiv nici în această privință, de voința subcomisiei de elaborare a subiectelor.

Modalitatea de luare a deciziilor de către cele două comisii nu poate constitui un contraargument care să invalideze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în ce privește reglementarea cuprinsă în art. 14 alin. (3) și alin. (5), care permite adoptarea discreționară, subiectivă, a soluțiilor cu privire la contestațiile la barem.

În privința argumentelor vizând faptul că art. 14 din Regulament permite subcomisiei de soluționare a contestațiilor să acționeze discreționar și cu exces de putere, instanța de fond a reținut eronat că criteriile în funcție de care este pusă în discuție sau nu anularea unei întrebări, deși nereglementate explicit, ar rezulta din interpretare. În acest sens, se menționează că atunci când nu sunt incidente teza I și II ale art. 14 alin. (3) (respectiv răspunsul corect este altul sau răspunsul din baremul inițial nu este singurul corect), se impune anularea întrebării (respectiv în toate celelalte cazuri se impune anularea întrebării). Or, această interpretare pretins logică dată de instanță nu rezultă din articolul analizat, instanța de fond adăugând din nou la lege. În realitate, soluționarea contestațiilor, respectiv aplicarea uneia dintre modalitățile și consecințele de la art. 14, este la alegerea discreționară a comisiei de soluționare, nefiind stabilite nici criterii clare pentru anularea unei întrebări, modificarea baremului sau completare și nici obligația motivării efective cu privire la inaplicabilitatea consecinței firești, a anulării întrebării în privința căreia există o eroare cu privire la baremul de corectare.

Este esențial faptul că Regulamentul nu impune motivarea opțiunii pentru una sau alta dintre soluții, fiind vorba despre motivele pentru care în anumite situații se optează pentru anularea grilei, iar în alte situații pentru modificarea baremului. Or, în atare situație, vorbim despre o lipsă de previzibilitate și transparență evidente. Deciziile comisiilor/subcomisiilor cu privire la soluțiile date contestațiilor influențează în mod decisiv rezultatele concursului, astfel că nu pot fi ocultate.

Echivocitatea și nelegalitatea art. 14 alin. (3) și (5) din Regulament, respectiv faptul că prevederile contestate permit comisiilor de soluționare o conduită discreționară și arbitrară, în lipsa unei proceduri clare, bazate pe criterii obiective, a fost recunoscută, cel puțin implicit, chiar și de pârât, prin modificarea recentă a Regulamentului, prin Hotărârea CSM nr. 426 din 1 aprilie 2021, prin care a fost introdus alin. (8)

1

la art. 14. Astfel, se introduce o nouă ipoteză de anulare a unei întrebări, potrivit acestei noi reglementări primând voința comisiei de soluționare a contestațiilor, independent de opinia subcomisiei de elaborare a subiectelor în ceea ce privește anularea întrebării. Această modificare reprezintă în mod clar o recunoaștere a caracterului echivoc al procedurii de soluționare a contestației și a faptului că, potrivit reglementării inițiale, i se permitea comisiei de soluționare a contestațiilor să adopte discreționar o anumită soluție în cazul admiterii contestației.

Recurenta a mai susținut că nu există niciun motiv indicat în procesul-verbal din 03.11.2020 prin care să se motiveze de ce nu s-a procedat ca și în celelalte cazuri în care s-au admis contestațiile la barem, dar nici nu există o motivare cu privire la aplicarea art. 14 alin. (3) și/sau alin. (5) din Regulament.

Nelegalitatea modului de soluționare a contestațiilor cu privire la baremul la întrebarea 25 G1 (23 G2, 32 G3, 33 G4) și a modificării discreționare (și, oricum, greșite) a baremului rezidă în primul rând din nelegalitatea prevederilor art. 14 ale Regulamentului, fiind o dispoziție normativă vădit neclară și interpretabilă, întrucât:

- nu sunt prevăzute condițiile în care se dispune anularea grilelor, rezultatul fiind acela al aplicării acestei măsuri în mod aleatoriu;

- din modalitatea de formulare a art. 14 alin. (3) teza I și art. 14 alin. (5) nu rezultă dacă modificarea baremului și neacordarea punctajului aferent întrebării acelor candidați care au răspuns corect potrivit baremului inițial se poate dispune doar în acele cazuri în care "se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este în mod evident altul decât cel indicat în barem";

- nu rezultă nici care este modalitatea în care se ia hotărârea inaplicabilității măsurii anulării grilei, conform art. 14 alin. (5), respectiv, cum și cine decide cu privire la modificarea baremului și neacordarea punctajului aferent întrebării acelor candidați care au răspuns corect potrivit baremului inițial, întrucât, potrivit art. 14 alin. (3), subcomisia de soluționare a contestațiilor adoptă baremele definitive;

- totuși, potrivit art. 14 alin. (3) teza finală trebuie să existe acordul membrilor subcomisiei de elaborare a subiectelor, fără a se specifica dacă acest acord trebuie să vizeze (i) doar faptul că răspunsul indicat în baremul inițial e greșit și că ar fi corect doar răspunsul indicat de subcomisia de soluționare a contestațiilor, (ii) sau/inclusiv motivele pentru care este considerată corectă numai altă variantă de răspuns, (iii) sau/inclusiv dacă se modifică baremul și punctajul se aplică doar candidaților care au indicat varianta modificată de răspuns, (iv) nu se impune anularea întrebării pentru că ar fi vorba de un răspuns evident eronat indicat în baremul inițial, respectiv de un răspuns evident corect, indicat de subcomisia de soluționare a contestațiilor; în plus, nu se prevede în ce modalitate trebuie exprimat acest acord și cui aparține decizia privind soluționarea contestației și remediul aplicabil, mai ales că la art. 4 al aceluiași articol se face referire la faptul că atunci când nu există acordul prevăzut la art. 14 alin. (3) teza finală, decizia o iau ambele comisii reunite.

Exprimarea acordului subcomisiei de elaborare a subiectelor, conform art. 14 alin. (3) teza finală, echivalează cu invocarea nepermisă a propriei culpe, din moment ce eroarea din baremul inițial este pe deplin imputabilă subcomisiei de elaborare a subiectelor. Din acest motiv, modalitatea de soluționare a contestațiilor și efectele care se răsfrâng asupra notelor candidaților nu ar trebui să fie la latitudinea subcomisiei căreia îi este imputabilă incorectitudinea baremului inițial/modalitatea de formulare a întrebării. În sprijinul argumentului potrivit căruia este nepermisă și abuzivă exprimarea voinței subcomisiei de elaborare a subiectelor cu privire la modul de soluționare a contestațiilor sunt relevante disp. art. 14 alin. (10) din Regulament, care stabilesc răspunderea acestora pentru erorile stabilite cu privire la baremul inițial. Sunt prevederi vădit deficitare, care permit o soluționare neuniformă a contestațiilor la barem și, implicit, și o alterare a rezultatelor concursului de promovare din moment ce, de o manieră care poate fi considerată subiectivă, în urma admiterii contestațiilor, se dispune:

- anularea anumitor întrebări și acordarea punctajului aferent tuturor candidaților, indiferent de răspunsul indicat, fără ca disp. art. 14 alin. (3) sau alin. (7) să indice ipotezele în care se dispune anularea, deci punctajul aferent întrebării anulate devine punctaj din oficiu pentru toți candidații;

- completarea baremului, inclusiv cu exprimarea voinței comisiei căreia îi este imputabilă eroarea din baremul inițial, baremul definitiv va cuprinde atât punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de elaborare a subiectelor în baremul inițial, cât și punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de contestații;

- modificarea baremului, inclusiv cu exprimarea voinței comisiei căreia îi este imputabilă eroarea din baremul inițial, cu lezarea drepturilor candidaților care au indicat varianta stabilită de comisia de elaborare a subiectelor, din moment ce baremul definitiv cuprinde doar punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de soluționare a contestațiilor.

Contrar celor reținute de instanță, reclamanta a indicat textele legale încălcate, raportat la art. 14 din Regulament, aceleași argumente fiind incidente și în ceea ce privește nelegalitatea implicării subcomisiei de elaborare a subiectelor. În primul rând, a făcut referire la inadmisibilitatea invocării propriei culpe, potrivit regulii "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", exprimarea acordului cu privire la admiterea contestației, inclusiv, dar fără a se limita la anularea unei întrebări, echivalând cu recunoașterea propriei culpe, ce are efecte în ce privește drepturile candidaților, influențând clasamentul stabilit în baza baremului final și lezând drepturile și interesele legitime ale candidaților, născute în baza baremului inițial. Din moment ce, potrivit art. 2 din Regulament, era obligatorie organizarea concursului pe baza unor criterii obiective de apreciere a performanțelor profesionale ale judecătorilor, a permite implicarea comisiei de elaborare a subiectelor în procedura de "corectare" a propriului barem lasă loc de subiectivism în ce privește soluționarea contestațiilor, alterând obiectivitatea concursului.

Referirile reclamantei la art. 14 alin. (10) și 11 nu pot fi considerate nici speculative și nici eronate, așa cum pretinde instanța arătând că angajarea răspunderii ar fi condiționată de reaua credință sau grava neglijență și ar putea fi pusă în discuție mai degrabă în cazul neexprimării acordului comisiei de elaborare a subiectelor, nicidecum în cazul în care acesta este exprimat. Aprecierile instanței nu sunt corecte și nu invalidează argumentele privind lipsa de obiectivitate a implicării comisiei de elaborare a subiectelor în soluționarea contestațiilor la barem, mai ales în lipsa unor criterii clare în baza cărora să se stabilească dacă se impune modificarea baremului pentru că ar fi vorba de o eroare evidentă sau s-ar impune anularea întrebării. În plus, art. 14 alin. (10) face referire și la sancționarea subcomisiilor pentru anularea unor subiecte. Or, urmând raționamentul instanței, care pretinde că sancționarea nu poate fi pusă în discuție din moment ce subcomisia de elaborare a subiectelor și-a exprimat acordul cu privire la modul de soluționare a contestațiilor, apreciază că acest raționament este contrazis tocmai de disp. alin. (10). Astfel, comisia de elaborare a subiectelor poate avea o poziție vădit subiectivă în particular, în ce privește anularea unor întrebări sau cel puțin să fie reticentă să își exprime opinia în sensul necesității anulării unei grile, întrucât, în ipoteza anulării unei grile, este posibilă angajarea răspunderii, grava neglijență a comisiei de elaborare a subiectelor fiind de altfel ușor de argumentat.

Este vorba despre exces de putere, din moment ce modalitatea de reglementare a soluționării contestațiilor prevede de plano un drept de apreciere discreționar, necenzurabil, al subcomisiei de soluționare a contestațiilor și al subcomisiei de elaborare a subiectelor, fără să existe criterii clare și obiective cu privire la aplicarea sau pretinsa inaplicabilitate a măsurii anulării întrebărilor în privința cărora s-a stabilit un barem inițial eronat și cu privire la aplicarea altor soluții ce au finalitate vătămătoare în ce privește clasamentul la concursul de promovare și ierarhia în baza căreia se stabilește nota cu care concursul este promovat și se obține gradul profesional de curte de apel. Vătămarea produsă prin modalitatea de reglementare a procedurii de soluționare a contestațiilor la barem este subliniată de raționamentul juridic vădit eronat care a dus la modificarea baremului pentru întrebarea 25 G1.

Instanța, în mod greșit, nu analizează criticile reclamantei apreciind că sunt inadmisibile, raportat la caracterul definitiv al baremului stabilit conform art. 14 din Regulament, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Astfel, prin cererea introductivă a descris detaliat în ce a constat în concret soluționarea contestației la barem, evidențiind că soluția anulării acestei întrebări era necesară nu doar pentru a asigura respectarea drepturilor și intereselor candidaților, prin neaplicarea discreționară și discriminatorie a unor soluții diferite în privința contestațiilor admise, dar și raportat la caracterul vădit eronat al variantei de răspuns de la lit. A) indicată pe baremul definitiv ca fiind cea corectă, contravenind regulilor din Regulament în ce privește cerințele de elaborare și stabilire a subiectelor de concurs. Astfel, elaborarea unei întrebări al cărei răspuns corect este rezultatul unei interpretări precum cea din procesul-verbal de soluționare a contestațiilor la barem contravine cerinței de la art. 2 din Regulament, care stabilește în mod imperativ și generic în privința tuturor aspectelor ce țin de concursul de promovare că acesta trebuie să fie organizat pe baza unor criterii obiective de apreciere a performanțelor profesionale ale judecătorilor.

Întrucât vorbim de o întrebare formulată deficitar și de variante de răspuns ce nu pot fi indicate ca fiind corecte, fără ca un astfel de răspuns să fie interpretabil, singura soluție corectă ar fi trebuit să fie cea a anulării întrebării, fiindu-i pe deplin imputabilă subcomisiei de elaborare a subiectelor maniera deficitară de formulare. Așadar, nu a solicitat instanței să modifice baremul definitiv stabilit în condițiile art. 14 din Regulament, ci să constate că era necesară anularea întrebării, din moment ce modul de formulare, prin raportare la răspunsul pretins corect conform baremului definitiv, este fără dubiu deficitar și vădit interpretabil. Firesc că anularea grilei, ca singura soluție acceptabilă în soluționarea contestației, ar fi echivalat cu recunoașterea culpei subcomisiei de elaborare a subiectelor nu doar cu privire la indicarea răspunsului în barem, dar și cu privire la modul de redactare a întrebării.

Recurenta a expus pe larg argumentele pentru care consideră că varianta de la lit. A) nu poate fi considerată corectă și a apreciat că instanța învestită cu soluționarea acțiunii a fost în mod corect învestită să verifice în ce măsură modul în care s-a procedat la soluționarea contestațiilor la barem este discreționar și în concordanță cu prevederile Regulamentului. În mod greșit s-a reținut caracterul inadmisibil al acestor critici, iar analiza lor nu presupunea o depășire a limitelor atribuțiilor judecătorești, întrucât instanța nu a fost învestită să cenzureze modul de interpretare a prevederilor legale la care se referă întrebarea 25 G1 sau să stabilească varianta corectă de răspuns, invalidând baremul definitiv.

Astfel cum s-a reținut și în practica judiciară, atunci când se constată nerespectarea Regulamentului, ca urmare a stabilirii de întrebări ce vizează probleme controversate, este necesară anularea respectivei întrebări, urmând ca punctajul să fie acordat, conform art. 14 alin. (7) din Regulament, tuturor candidaților, indiferent de răspunsul indicat pentru acea întrebare. Întrucât a indicat ca fiind corect răspunsul de pe baremul inițial, ar fi trebuit să-i fie acordat punctajul aferent întrebării 25 G1 și, raportat la nota corectă ce i se cuvenea, să fie declarată admisă.

În privința capătului de cerere vizând anularea parțială a hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 1404 din data de 26.11.2020, privind validarea rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție pe loc a judecătorilor, desfășurat la data de 25 octombrie 2020, a susținut că sunt greșite considerentele reținute de instanță. Astfel, instanța invocă art. 28 alin. (2) din Regulament, susținând că invalidarea concursului poate fi dispusă doar în cazul nerespectării unor dispoziții legale sau din Regulament. Or, reclamanta a invocat tocmai nerespectarea unor dispoziții constituționale (art. 124 alin. (3) și art. 133 alin. (1) din Constituție), precum și ale art. 2 și 13 din Regulament, acest capăt de cerere fiind menit să asigure cenzurarea modalității abuzive de soluționare a contestațiilor la barem și să asigure repararea vătămării cauzate reclamantei.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca legală a soluției instanței de fond, întrucât recurenta nu aduce critici modului de soluționare a cauzei în ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

4.2. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta deține funcția de judecător în cadrul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ, conflicte de muncă și asigurări sociale și a participat la concursul de promovare în funcții de execuție pe loc a judecătorilor, desfășurat la data de 25 octombrie 2020, fiind declarată respinsă.

În litigiu este răspunsul dat la întrebarea 25 G1 proba teoretică, disciplina Drept Procesual Civil. În ce privește situația acestei întrebări contestate potrivit procedurii prevăzute de art. 14 din Regulament se reține că, deși potrivit baremului inițial răspunsul corect a fost apreciat cel prevăzut la lit. B), urmare a soluționării contestațiilor la barem s-a apreciat, dimpotrivă, că răspunsul corect este cel prevăzut la lit. A), cu consecința acordării punctajului aferent întrebării doar candidaților care au dat răspunsul stabilit potrivit baremului final.

Această soluție a fost fundamentată pe art. 14 alin. (3) și (5) din Regulament, reclamanta solicitând anularea acestor prevederi ale Regulamentului, anularea parțială a Hotărârii CSM nr. 1404 din 26.11.2020, privind validarea rezultatelor concursului de promovare, obligarea pârâtei să emită o hotărâre prin care reclamanta să fie declarată admisă și să fie recunoscută promovarea sa pe loc în grad profesional de curte de apel, obligarea la plata sumelor reprezentând diferența dintre indemnizația cuvenită ca judecător cu grad de curte de apel și cea efectiv încasată.

Instanța de fond a respins acțiunea, iar reclamanta a invocat în recursul declarat împotriva sentinței motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, înainte de a trece la analiza efectivă a criticilor din recurs, Înalta Curte precizează că multe dintre aspectele menționate în cererea de recurs reprezintă o redare fidelă a unora dintre susținerile din cererea de chemare în judecată.

Astfel, paragrafele de la pagina 7 a cererii de recurs (cea de-a doua jumătate a paginii) și cele de la pagina 8 (până la ultimul paragraf) sunt preluate de la paginile 7 și 8 ale acțiunii (până la pct. 2.3. al acțiunii); paragraful 4 de la pagina 11 a cererii de recurs este preluat de la pagina 8 a acțiunii (al doilea paragraf de la pct. 2.4. al acțiunii); ultimul paragraf de la pagina 13 a cererii de recurs, paragrafele de la paginile 14, 15, 16 (până la pct. iii) sunt preluate de la paginile 8, 9 și 10 din acțiune; cele două paragrafe de la pagina 17 a cererii de recurs (pct. iv) sunt preluate de la pagina 11 a acțiunii (primele două paragrafe).

Față de această împrejurare, instanța de control judiciar constată că nu se impune examinarea acestora și, în consecință, expunerea unor argumente punctuale ca răspuns la respectivele susțineri, din moment ce ele au fost deja analizate de instanța de fond, iar exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri judecătorești presupune formularea unor critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărâre și nu preluarea susținerilor din cererea de chemare în judecată, care au format obiectul analizei primei instanțe.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, iar potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, în soluționarea căii de atac a recursului, instanța nu poate proceda la o reanalizare a susținerilor din cererea de chemare în judecată, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menționate în cererea de recurs, în conformitate cu disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care stabilesc că cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că au fost greșit aplicate disp. art. 2 din Regulament, precum și art. 124 alin. (3), art. 133 din Constituție.

Cu privire la această critică, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nelegalitatea disp. art. 14 alin. (3) și (5) din Regulament, a căror anulare se solicită în litigiul de față, nu ar putea fi invocată prin prisma nerespectării altor prevederi din același Regulament, câtă vreme analizarea legalității unui act administrativ se face prin raportarea actului respectiv la actul juridic având o forță juridică superioară, inclusiv legea, presupunând deci verificarea respectării dispozițiilor în temeiul cărora și pentru a căror punere în executare a fost emis și nu a respectării unor alte prevederi din actul administrativ contestat. Rezultă deci, că nelegalitatea unor prevederi ale unui act administrativ nu poate fi reținută în raport cu încălcarea altor prevederi din același act administrativ, astfel încât critica recurentei privind pronunțarea sentinței cu aplicarea greșită a disp. art. 2 din Regulament nu poate fi circumscrisă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, referitor la pretinsa aplicare greșită a disp. art. 124 alin. (3) și art. 133 din Constituție, Înalta Curte subliniază că aceasta nu poate atrage incidența motivului de casare pe care reclamanta și-a întemeiat recursul, întrucât prevederile Constituției nu fac parte din categoria normelor de drept material, ele fiind norme de drept constituțional având ca obiect de reglementare relații sociale de o importanță deosebită ce apar în procesul instaurării, menținerii și exercitării puterii. În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 1758/24.03.2022). Prin urmare, instanța de control judiciar va examina acele critici din cererea de recurs care combat soluția primei instanțe și pot fi încadrate în disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că reclamanta nu a invocat prin cererea de chemare în judecată încălcarea disp. art. 2 din Regulament și nici a prevederilor constituționale sus menționate, la acestea făcând referire pentru prima dată în cererea de recurs, fiind corectă aprecierea pârâtului CSM potrivit căreia reclamanta nu a relevat dispoziții din legislația primară care să fi fost încălcate prin emiterea prevederilor regulamentare ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a solicitat anularea art. 14 alin. (3) și (5) din Regulament, art. 14 stabilind că "(1) Subcomisiile de soluționare a contestațiilor, constituite pentru fiecare materie de concurs pentru care s-au formulat opțiuni, examinează, sub coordonarea președintelui comisiei de soluționare a contestațiilor și cu consultarea subcomisiilor de elaborare a subiectelor, în limita motivelor invocate de candidați, contestațiile la bareme.

(2) În cazul în care subcomisia de soluționare a contestațiilor respinge toate contestațiile, baremele inițiale de evaluare și notare devin definitive.

(3) În cazul în care membrii subcomisiei de soluționare a contestațiilor apreciază că răspunsul corect este altul decât cel indicat în barem sau că răspunsul corect indicat în barem nu este singurul răspuns corect ori că se impune anularea uneia sau mai multor întrebări din testul-grilă, iar membrii subcomisiei de elaborare a subiectelor sunt de acord cu această soluție, subcomisia de soluționare a contestațiilor adoptă baremele definitive.

(4) În situațiile prevăzute la alin. (3), dacă membrii subcomisiei de soluționare a contestațiilor și cei ai subcomisiei de elaborare a subiectelor nu ajung la un acord, baremele de evaluare și notare definitive se stabilesc de către aceste subcomisii reunite, cu votul majorității membrilor. În scopul realizării majorității, președintele comisiei de soluționare a contestațiilor asigură medierea. Dacă membrii comisiilor au mai mult de două opinii, cei ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură opinie.

(5) În situația în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este în mod evident altul decât cel indicat în barem, fără a fi incidente dispozițiile alin. (6), se corectează baremul și se va acorda punctajul corespunzător întrebării respective numai candidaților care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv.

(6) În ipoteza în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se apreciază că răspunsul indicat ca fiind corect în baremul inițial nu este singurul răspuns corect, baremul definitiv va cuprinde atât punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de elaborare a subiectelor în baremul inițial, cât și punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de contestații.

(7) În situația în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se anulează una sau mai multe întrebări din testul-grilă, punctajul corespunzător întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaților.

(8) În situațiile prevăzute la alin. (4), în ipoteza în care nu se poate realiza majoritatea, baremul definitiv va cuprinde atât varianta de răspuns stabilită de comisia de elaborare a subiectelor în baremul inițial, cât și varianta de răspuns stabilită de comisia de contestații, punctajul corespunzător întrebării respective acordându-se pentru ambele variante.

(9) Contestațiile la barem se soluționează și se motivează în termenul prevăzut de calendarul concursului. Baremele definitive stabilite în urma soluționării contestațiilor se publică de îndată pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.

(10) secția pentru judecători poate să dispună sancționarea, cu reducerea drepturilor bănești cuvenite pentru activitatea prestată, a membrilor comisiilor care sunt răspunzători pentru anularea unor subiecte sau modificarea unor bareme, în măsura în care se reține reaua-credință sau grava neglijență a acestora. Acestor persoane le poate fi interzisă și participarea în comisii similare pe o perioadă de până la 3 ani.

(11) Sancțiunile prevăzute la alin. (10) se aplică în funcție de circumstanțele concrete și proporțional cu consecințele produse.

(12) Subcomisiile de soluționare a contestațiilor reevaluează lucrările scrise ale căror note inițiale au fost contestate și acordă note conform baremelor de evaluare și notare definitive."

Recurenta a susținut că art. 14 alin. (3) din Regulament nu face referire doar la stabilirea răspunsului corect cu privire la întrebarea analizată în urma contestației la barem, ci inclusiv la ipoteza anulării respectivei întrebări, fără ca la art. 14 din Regulament, dar nici în cuprinsul altor prevederi să se clarifice care sunt situațiile în care se procedează la anularea întrebărilor. Dacă ne raportăm la modul de soluționare a celorlalte contestații la barem, procedură în care au fost implicate aceleași comisii, nu poate fi explicat, nici măcar pe baza procesului-verbal de motivare, de ce în toate celelalte cazuri a fost pusă în discuție anularea întrebării și în acest caz, nu.

Referitor la soluția de anulare a unei întrebări, instanța de fond a reținut că este reglementată de disp. art. 14 alin. (3) teza finală și, respectiv, de disp. alin. (7) (care vizează modul de repartizare a punctajului), fără a se indica în mod explicit ipotezele în care aceasta ar putea fi adoptată. Această împrejurare nu poate însă conduce la concluzia lipsei de claritate a textului regulamentar, ipoteza vizată putând fi dedusă pe cale de interpretare, în condițiile în care alin. (3) conține un număr de trei ipoteze ce atrag soluții graduale și în mod evident sunt menite să se completeze între ele, anume: ipoteza în care răspunsul corect este apreciat de comisia de contestații ca fiind altul decât cel indicat în barem (cu consecințe diferite în funcție de caracterul evident greșit al răspunsului, potrivit evaluării comisiilor de soluționare și de elaborare a subiectelor, respectiv de caracterul greșit neacceptat de comisia de elaborare); ipoteza în care răspunsul indicat în barem nu este singurul corect; ipoteza anulării întrebării.

Or, având în vedere sfera de acoperire a ipotezelor vizate de teza I și II a alin. (3) al art. 14, rezultă că anularea întrebării se dispune în toate celelalte situații care nu au acoperire expresă, respectiv ipoteza în care niciun răspuns din cele indicate în variantele propuse nu este corect sau, după caz, întrebarea excede tematicii și bibliografiei de concurs sau cuprinde probleme controversate în doctrină sau practică, sau alte ipoteze imaginabile care atrag neconformitatea subiectelor cu cerințele impuse de art. 13 pct. 1 din Regulament. Astfel fiind, nu se poate susține cu temei lipsa de claritate a textului regulamentar, cu atât mai mult cu cât premisa factuală a prezentei acțiuni este fundamental diferită de ipoteza anulării întrebării.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, din interpretarea dispozițiilor Regulamentului în discuție în acest litigiu, se pot stabili situațiile în care se impune anularea întrebării și acordarea punctajului corespunzător întrebării anulate tuturor candidaților. Este vorba despre situațiile care nu intră sub incidența primelor două ipoteze din art. 14 alin. (3), respectiv cele în care răspunsul corect este altul decât cel indicat în barem sau răspunsul corect indicat în barem nu este singurul răspuns corect, instanța de fond exemplificând câteva dintre situațiile ce pot justifica anularea unei întrebări.

Susține recurenta că această interpretare pretins logică, dată de instanță, nu rezultă din articolul analizat, instanța de fond adăugând la lege. În realitate, soluționarea contestațiilor, respectiv aplicarea uneia dintre modalitățile și consecințele de la art. 14, este la alegerea discreționară a comisiei de soluționare, nefiind stabilite nici criterii clare pentru anularea unei întrebări, modificarea baremului sau completare și nici obligația motivării efective cu privire la inaplicabilitatea consecinței firești, a anulării întrebării în privința căreia există o eroare cu privire la baremul de corectare.

Susținerea este nefondată, modalitatea de soluționare a contestațiilor la barem nefiind rezultatul unei alegeri discreționare a subcomisiei învestite cu aceste contestații, ci rezultatul respectării regulilor stabilite de art. 14 din Regulament prin prisma cărora se alege soluția, în funcție de situația fiecărui răspuns contestat. Astfel, de exemplu, dacă răspunsul indicat ca fiind corect în baremul inițial nu este singurul răspuns corect, baremul definitiv va cuprinde atât punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de elaborare a subiectelor în baremul inițial, cât și punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de contestații, aceasta din urmă neputând să aleagă după bunul său plac să anuleze întrebarea sau să acorde punctaj doar candidaților care au indicat ca fiind corect răspunsul din baremul definitiv. Sau dacă răspunsul corect la una dintre întrebări este în mod evident altul decât cel indicat în barem, comisia de soluționare a contestațiilor nu va putea să anuleze întrebarea ori să acorde punctaj candidaților care au indicat oricare dintre răspunsuri - cel din baremul inițial și cel din baremul definitiv, astfel că nu se poate vorbi despre o alegere discreționară a modalității de soluționare a contestației, aceasta fiind impusă de situația în care se încadrează fiecare răspuns contestat.

Faptul că Regulamentul nu stabilește, în mod detaliat, condițiile în care intervine anularea unei întrebări, respectiv nu menționează în ce situații sau în funcție de ce criterii se pune în discuție și/sau se decide anularea întrebării, nu înseamnă că aceste condiții nu se pot desprinde din interpretarea dispozițiilor ce reglementează modalitățile de soluționare a contestațiilor la barem.

Se mai face referire în cererea de recurs la procesul-verbal de motivare a soluțiilor dispuse în privința contestațiilor la barem pentru disciplina Drept Procesual Civil, din data de 3.11.2020, susținându-se că, dacă ne raportăm la modul de soluționare a celorlalte contestații la barem, procedură în care au fost implicate aceleași comisii, nu poate fi explicat, de ce în toate celelalte cazuri a fost pusă în discuție anularea întrebării și în acest caz nu.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că în procesul-verbal invocat se menționează, în privința contestațiilor formulate cu privire la întrebarea 25 G1, că a fost incident art. 14 alin. (3) din Regulament, în cazul dat obținându-se acordul membrilor subcomisiei de elaborare a subiectelor, astfel că subcomisia de soluționare a contestațiilor a aplicat art. 14 alin. (5) din Regulament, potrivit căruia, în ipoteza în care în urma soluționării contestațiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este în mod evident altul decât cel indicat în barem, fără a fi incidente dispozițiile alin. (6), se corectează baremul și se va acorda punctajul corespunzător întrebării respective numai candidaților care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv.

Rezultă că a fost motivată soluția de acordare a punctajului corespunzător întrebării respective numai candidaților care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv, fiind incidentă ipoteza în care răspunsul corect a fost în mod evident altul decât cel indicat în barem, fiind obținut acordul membrilor subcomisiei de elaborare a subiectelor, ceea ce a permis stabilirea baremului definitiv de către subcomisia de soluționare a contestațiilor.

Este de reținut și faptul că, în ceea ce privește această ipoteză, a unui răspuns corect care în mod evident a fost altul decât cel indicat în barem, recurenta expune în cererea de recurs susțineri care nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată. Astfel, arată că, analizând disp. art. 14 din Regulament, se pot face următoarele observații: dispozițiile legale admit existența a două ipoteze fundamental diferite: (i) ipoteza în care avem o eroare evidentă, (ii) ipoteza în care nu putem discuta despre o eroare evidentă, fiind necesară o analiză mai aprofundată asupra soluției ce se impune a fi luată. Răspunsurile evident eronate pot fi acelea care pot fi as