ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2743/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.05.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârea secției pentru Judecători a CSM nr. 1512/11.05.2023 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 3135/15.12.2022, obligarea pârâtului la validarea rezultatului obținut la concursul de promovare pe loc a judecătorilor desfășurat în perioada 23.09.2022-14.12.2022 în ceea ce îl privește și, pe cale de consecință, să fie promovat pe loc în gradul de judecător de curte de apel. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la înscrierea sa în tabelul cu candidații judecători declarați admiși la concursul de promovare pe loc a judecătorilor organizat în perioada septembrie - decembrie 2022, obligarea pârâtului la întreprinderea demersurilor în vederea salarizării reclamantului la nivelul gradului profesional de curte de apel începând cu data de 01.01.2023, atât timp cât desfășoară activitatea de judecător, drepturi ce urmează a fi avute în vedere și la calculul pensiei. 1.

Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2023, reclamantul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. 2. Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din data de 13 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în prezent abrogată. Totodată, în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii menționate la punctul I.2. de mai sus, reclamantul A. a formulat recurs, prin care, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a încheierii recurate, respectiv numai în ceea ce privește suspendarea judecății și trimiterea dosarului aceleiași instanțe, pentru reluarea cursului judecății și soluționarea cauzei pe fond. În susținerea căii de atac promovate, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că în mod eronat ar fi dispus instanța de fond suspendarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât măsura suspendării judecării ar fi de natură a-i crea grave prejudicii în ceea ce privește dreptul de soluționare a procesului într-un termen optim și previzibil garantat de art. 6 din Convenția EDO și art. 6 C. proc. civ., procesul fiind prelungit în mod nejustificat și fără ca reclamantul să fi solicitat acest lucru. Din această perspectivă, recurentul a opinat că soluția suspendării nu era oportună în raport de totalitatea argumentelor de nelegalitate invocate de acesta în cauză, dintre care unele nu vizau chestiuni de natură a intra sub incidența textului de lege criticat pentru neconstituționalitate. De asemenea, recurentul a învederat că ipoteza avută în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ar privi doar acele situații în care dezlegarea cauzei ar depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, or, în opinia recurentului, sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate nu reprezintă o judecată care să aibă ca obiect existența sau inexistența unui drept, iar în eventualitatea admiterii excepției invocate după soluționarea definitivă a cauzei, acesta ar avea la îndemână calea extraordinară de atac a revizuirii, prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. Făcând trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 204/25.03.2021 și la opinia Institutului Național al Magistraturii indicată în Minuta întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curții de Casație și Justiție și ale curților de apel de la Craiova (26-27 mai 2022), recurentul a argumentat și în sensul imposibilității suspendării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pe perioada soluționării unei excepții de neconstituționalitate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din data de 13.12.2023 prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurentul-reclamant, și a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. În apărare, intimatul-pârât a argumentat, în esență, în sensul că faptul că Legea nr. 47/1992 nu mai reglementează un caz de suspendare obligatorie a judecării cauzei în ipoteza sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate nu exclude de la aplicare prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care instituie un caz de suspendare facultativă, ci înseamnă doar că în această situație nu este obligatorie suspendarea judecării cauzei, oportunitatea dispunerii acestei măsuri fiind lăsată la latitudinea instanței învestite cu soluționarea cauzei. Făcând trimitere la jurisprudența Înaltei Curți, intimatul a apreciat că existența cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. nu înlătură, per se, posibilitatea suspendării facultative a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Totodată, intimatul a considerat nefondată critica formulată de recurentul-reclamant în sensul că nu se justifică măsura suspendării judecății cauzei, având în vedere că soluția instanței de contencios constituțional este de natură să producă consecințe asupra deciziei instanței de fond, de vreme ce, admițând cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, instanța a apreciat că aceasta îndeplinea condiția de admisibilitate vizând legătura cu soluționarea cauzei. Totodată, intimatul a arătat că sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, în condițiile în care el însuși a invocat excepția de neconstituționalitate asumându-și, în mod implicit, posibilitatea soluționării cauzei într-un termen mai îndelungat, ce ar putea include și perioada în care cauza ar fi suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în situația în care instanța ar aprecia ca oportună o astfel de măsură. Prin urmare, intimatul a apreciat că măsura suspendării judecății este legală, fiind dispusă în limitele dreptului de apreciere al instanței și pentru a preîntâmpina pronunțarea unei soluții fundamentate pe anumite prevederi legale ce ar putea fi declarate neconstituționale.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 17.04.2024 s-a fixat termen de judecată la data de 22.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinare și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente: Temeiul de drept al suspendării pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin încheierea din data de 13 decembrie 2023 îl reprezintă dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate suspenda judecata cauzei atunci când dezlegarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Recurentul critică soluția curții de apel din perspectiva interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susținând, dintr-o primă perspectivă, că o atare măsură de sistare temporară a cursului procesului ar fi inadmisibilă în ipoteza admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar, dintr-o a doua perspectivă că incidența acestui caz de suspendare ar fi condiționată de existența unei chestiuni prejudiciale a cărei dezlegare trebuie să preceadă soluționarea cauzei principale, condiție apreciată de recurent ca nefiind îndeplinită în cauză. Art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că "Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți …", fiind consacrat astfel un caz de suspendare facultativă a judecății. În acest context, instanța reține că suspendarea în discuție implică pe de o parte întrunirea condițiilor stabilite de norma legală, anume ca dezlegarea cauzei respective să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, iar pe de altă parte identificarea de către judecător a oportunității dispunerii unei astfel de măsuri de temporizare a procesului. În acest din urmă sens, Înalta Curte subliniază că formularea art. 413 alin. (1) C. proc. civ. nu are caracter imperativ sub aspectul dispunerii suspendării judecății, ci textul debutează cu o conferire în beneficiul instanței a atribuției de a aprecia asupra necesității suspendării amintite. Cât privește setul de critici referitoare la inadmisibilitatea suspendării facultative în ipoteza admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte le consideră nefondate. Astfel, aspectele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 204/25.03.2021 nu reprezintă un argument în susținerea acestei teze, câtă vreme problema analizată în cuprinsul acestei hotărâri a vizat rațiunile ce au stat la baza eliminării cazului de suspendare de drept a soluționării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în fața Curții Constituționale, iar nu cazul de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Nici opinia indicată în minuta întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curții de Casație și Justiție și ale curților de apel de la Craiova (26-27 mai 2022) organizate de Institutului Național al Magistraturii nu poate fi valorificată în sensul reținerii unui imposibilități de utilizare a măsurii suspendării pentru ipoteza vizată de cauza pendinte, întrucât aceasta nu este de natură a afecta sau exclude dreptul suveran al instanței de interpretare a normei juridice. Înlăturarea, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, a cazului de suspendare de drept a cauzei, ce avea un caracter obligatoriu, imperativ, nu poate să conducă la concluzia că instanța nu poate uzita de cazul facultativ de suspendare a cursului judecății, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune, introducerea cazului de revizuire a hotărârii prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. neînlăturând, în sine, posibilitatea suspendării facultative a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Așadar, nu se poate exclude de plano admisibilitatea instrumentului procesual al suspendării dispuse în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. atunci când raportarea se face la o sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, câtă vreme prin aceasta din urmă se analizează însuși temeiul obiectiv al dreptului subiectiv afirmat de una dintre părțile din proces în combaterea pretențiilor formulate de partea adversă. Așadar, dacă poate interveni suspendarea judecății pentru a se stabili într-o altă judecată existența ori inexistența unui drept, cu atât mai mult poate interveni o astfel de măsură procesuală când în discuție este însuși temeiul legal ce fundamentează dreptul afirmat de o parte, sub aspectul constituționalității sale Cu toate acestea, Înalta Curte găsește fondate criticile recurentului ce vizează neîndeplinirea condițiilor reglementate de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în cauza pendinte. Prin încheierea atacată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în prezent abrogată. Conform acestor prevederi, pot participa la concursul de promovare pe loc, în gradul profesional imediat superior, judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc anumite condiții minime de vechime în funcția de judecător sau procuror. Din întregul context al argumentelor evocate de prima instanță se reține că rațiunea pentru care Curtea de Apel București a apreciat incidența, în cauză, a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este cea legată de faptul că prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și invocarea, de către reclamant, a principiului non bis in idem reprezintă temeiul cererii de chemare în judecată. Prin Hotărârea nr. 3135/15.12.2022, secția pentru Judecători a CSM a dispus invalidarea rezultatului obținut de recurentul - reclamant la concursul de promovare a judecătorilor pe loc în funcții de execuție, iar această hotărâre a fost atacată de reclamant. Deși chestiunea modului de aplicare a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și principiului non bis in idem reprezintă elemente cu a căror verificare instanța a fost învestită, se observă că, prin cererea de chemare în judecată, recurentul - reclamant a invocat un număr multiplu de aspecte pe care le-a apreciat ca reprezentând elemente ce, în opinia sa, ar afecta legalitatea actului atacat și ar justifica pretențiile sale. Cu titlu exemplificativ, Înalta Curte arată că printre argumente s-a numărat și cel conform căruia condițiile de participare la concurs se apreciază în raport cu data ultimei zile a perioadei de înscriere la concurs, reclamantul opinând că la această dată toate condițiile ar fi fost îndeplinite și că sancțiunea aplicată prin decizia nr. 233/24.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi fost ulterioară datei de verificare a condițiilor de participare la concurs. De asemenea, recurentul - reclamant a evocat incidența unei autorități de lucru judecat atașată deciziei civile nr. 233/24.10.2022, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce în opinia sa ar produce efecte în cauza de față, precum și principiul securității juridice, inclusiv din perspectiva tipului de examen vizat de interdicția de a se prezenta la concursul de promovare (promovare efectivă), reclamantul susținând că a fost sancționat suplimentar prin neacordarea indemnizației lunare aferente gradului de curte de apel. Or, aceste aspecte implică verificarea unor probleme diferite față de cele vizate de excepția de neconstituționalitate, astfel încât nu pot fi primite motivele curții de apel potrivit cărora aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ar fi oportună în acest caz. Deși este adevărat că prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. fac referire la faptul că dezlegarea cauzei depinde, în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, totuși, în circumstanțele particulare ale cauzei, nu se poate aprecia oportună suspendarea cursului judecății, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul reclamantului la soluționarea litigiului său într-un termen rezonabil, optim și previzibil, cu atât mai mult cu cât nu reclamantul a solicitat suspendarea judecății, acesta chiar opunându-se măsurii de sistare temporară a cursului procesului câtă vreme are deschisă inclusiv calea reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., în ipoteza unei soluții favorabile în fața instanței de contencios constituțional. În acest din urmă sens, Înalta Curte reține că o ingerință în exercitarea dreptului la un proces echitabil trebuie să prezinte caracter legal, să urmărească un scop legitim și să prezinte caracter proporțional, ceea ce presupune asigurarea unui just echilibru în raport de interesul privat al părții în discuție. Or, deși partea recurentă - reclamantă a înțeles să valorifice în proces instrumentul procesual reprezentat de excepția de neconstituționalitate, totuși nu este de acord ca aceasta să aibă un efect dilatoriu prin suspendarea facultativă a judecății dispusă de judecătorul primei instanțe, câtă vreme prin exercitarea acțiunii în fața instanței de contencios administrativ urmărește promovarea în grad profesional și obținerea unui beneficiu salarial aferent acesteia. Într-un astfel de context, deși Curtea de Apel București putea aprecia asupra oportunității dispunerii suspendării litigioase, totuși măsura procesuală nu poate avea un efect disprorționat, din moment ce interesul recurentului - reclamant este să obțină o judecare a cauzei într-un termen optim și previzibil pentru clarificarea situației sale profesionale și salariale. Așa fiind, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile care justifică incidența în proces a măsurii suspendării cauzei și sunt fondate criticile recurentului, în temeiul prevederilor art. 496 coroborate cu art. 414 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa încheierea din data de 13 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și va trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea continuării judecății cauzei.