ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2437/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, la data de 25.06.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 20111/30.05.2019, obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului B. S.A., precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluționarea litigiului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 903 din 6 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința obligării intimatului la plata daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că prin cererea de chemare în judecată a propus un martor, în acord cu disp. 194 lit. e) C. proc. civ., iar intimata-pârâtă nu a înțeles să se opună audierii acestuia, prin întâmpinare și nici la termenul la care proba a fost încuviințată, înțelegând să-și precizeze poziția la termenul la care martorul a fost legal citat în vederea audierii. Cât timp intimata-pârâtă nu s-a opus încuviințării probei cu martori anterior citării acestuia, consideră că aceasta atitudine poate fi interpretată în sensul arătat de art. 315 alin. (2) C. proc. civ., respectiv o convenție tacită cu privire la audierea acestuia. Consideră că la termenul la care martorul a fost legal citat în vederea audierii, instanța ar fi avut posibilitatea ascultării acestuia și a cenzurării declarației, în sensul în care să rețină numai aspectele relevante, ținand cont de legătura existentă între recurentă și martor, acesta fiind soțul său. În cuprinsul cererii de chemare în judecată a solicitat ca întinderea prejudiciului nepatrimonial să fie avută în vedere și în considerarea regimului de viață deteriorat de după-accident al recurentei și a consecințelor prezente asupra stării sale de sănătate. Potrivit art. 249 din C. proc. civ., aceste susțineri trebuiau dovedite, sens în care a solicitat încuviințarea probei cu martori. Consideră că este greu de stabilit cuantumul daunelor morale în absența unor criterii legale, instanța, statuând în echitate, în funcție de imprejurarile concrete ale speței, fiind nevoita sa aprecieze o sumă globală care sa constituie o satisfacție echitabilă pentru recurentă. În opinia sa, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de anumite elemente probatorii, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă analiza documentelor medicale depuse la dosarul cauzei. Este esențială percepția instanței asupra consecințelor suferite de recurenta în toate aspectele vieții acesteia, aceasta percepție putandu-se contura intr-o modalitate cat mai apropiata de realitate numai in urma audierii martorului propus, care cunoștea situația reclamantei, respectiv, felul cum a traversat perioada de după accident, elemente de natură a evidenția caracterul sever al prejudiciului incercat. Or, considerentele hotărârii recurate nu fac vorbire despre intervenția chirurgicală suferită de recurentă, nici despre faptul că a fost externată cu recomandarea de repaus la pat timp de 14 zile sau ca ulterior s-a deplasat cu cadru de mers. Susține că, într-adevăr, nu există criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, însă instanța trebuia să țină cont de criteriile stabilite jurisprudența în materie. De pildă, instanța supremă, prin Decizia ICCJ nr. 1 din 9 ianuarie 2014, a apreciat că reprezintă astfel de criterii "consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială". În speța de față, instanța de fond a apreciat în mod eronat că intimatul a stabilit cuantumul daunelor morale în mod just, ținând cont de procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare. Apreciază că este nelegală și nerelevantă cuantificarea prejudiciului nepatrimonial suferit de către recurentă, în abstract, prin raportare la alte spețe și nu prin raportare la particularitățile speței analizate. Despăgubirile se stabilesc potrivit legii și aprecierii subiective a instanței. Raportarea exclusivă la numărul de zile de îngrijire medicală este vădit nelegală și în contradicție cu principiul reparării efective a prejudiciului. Zilele de îngrijiri medicale nu constituie un mijloc absolut de cuantificare a prejudiciului moral. Recurenta-reclamantă a susținut că prejudiciul reținut de prima instanța a fost subdimensionat raportat la traumele, suferința fizică și regimul de viață deteriorat la care aceasta a fost supusă ca urmare a producerii accidentului de circulație în care a fost implicată, astfel cum acestea reies din înscrisurile de la dosar. În urma accidentului, recurenta a fost diagnosticată cu fractura a bazinului, traumatism cranio-cerebral minor, plaga buză inferioară, contuzie ambii genunchi, contuzie pumn si mâna dreaptă, entorsă glezna stânga. În prezent, recurenta poate merge într-un ritm foarte scăzut și are dureri mari. În consecință, apreciază că suma avută în vedere de prima instanță că despăgubiri morale este disproporționată în raport de prejudiciul nepatrimonial încercat de recurenta. Prin precizările depuse la dosar la data de 12 mai 2020, recurenta-reclamantă a arătat că își întemeiază recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate de intimat Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat excepția nulității recursului și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrat și fiscal Decizia nr. 20111/30.05.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate în urma producerii accidentului rutier din data de 07.04.2016. Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar reclamanta a criticat această soluție, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt fondate criticile formulate de către reclamantă privind încălcarea art. 315 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora pot fi audiate în calitate de martori persoanele prevăzute în cuprinsul alin. (1) al aceluiași articol, la punctele 1-3, cu acordul părților, câtă vreme o astfel de convenție nu a existat, ci, dimpotrivă, astfel cum rezultă din practicaua sentinței recurate, pârâtul FGA s-a opus expresis verbis audierii martorului C., de îndată ce a aflat că acesta este chiar soțul reclamantei. Totodată, Înalta Curte constată că sentința recurată respectă rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și cuprinde raționamentul logico-juridic care a condus la soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, judecătorul fondului apreciind, în mod corect, că, în lipsa unor criterii legale de determinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor morale, prin raportare la procedura internă și la înscrisurile justificative depuse la dosar de către reclamantă. În realitate, criticile formulate de către reclamantă vizează modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanță, or acestea exced analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului, întrucât instanța de fond are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. În privința celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, recurenta invocă încălcarea de către prima instanță a art. 1381 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală coroborat cu art. 1531 din același act normativ și critică modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate prin sentința recurată, la care era îndreptățită în urma producerii accidentului de circulație din data de 07/04/2016. Înalta Curte va respinge criticile referitoare la greșita stabilire a valorii despăgubirilor morale cuvenite reclamantei, ca nefondate, reținând că prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului acestora, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță. Conform art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 " La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: f) daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania." Înalta Curte constată că, deși dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la momentul producerii accidentului rutier, fac trimitere la "legislația și jurisprudența din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile și limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulație. În literatura de specialitate și în practica instanțelor de judecată, s-a reținut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate și în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii. Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, instanța reținând că, deși reclamanta o suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraților este adecvat situației relevate în speță. În lipsa unor criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a adoptat, prin Decizia nr. 74/2018, o procedură internă care prevede limitele minime și maxime ale despăgubirii, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, iar dincolo de aceste limite, valorile în concret trebuie stabilite în raport de anumiți indicatori particulari fiecărei spețe. În speța de față, Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit cuantumul despăgubirilor morale prin raportare la cele 55 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, de faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viața victimei, reclamanta nu a fost încadrată în vreun grad de handicap, iar vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcționale. Față de aceste circumstanțe, despăgubirea a fost calculată astfel: 18.150 RON = 55 x 330 RON/zi de îngrijire medicală. Așadar, intimatul-pârât a avut în vedere un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum și un criteriu subiectiv, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei. Totodată, Înalta Curte reține că, în speța de față, reclamanta nu a dovedit circumstanțe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite de către Fondul de Garantare a Asiguraților prin decizia contestată. Mai mult decât atât, reclamanta s-a rezumat la susțineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferințelor resimțite, fără a formula, punctual, critici față de considerentele sentinței recurate. Înalta Curte reține că Fondul de Garantare a Asiguraților are rolul de a proteja creditorii de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător, însă nu are obligația de a garanta plata unor sume stabilite de creditorii de asigurare prin cererea de plată. Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesorul în drepturi și obligații ale vreunui asigurător și nu datorează despăgubiri "ope legis". De asemenea, obligațiile Fondului de Garantare a Asiguraților se nasc, se modifică și se sting în temeiul Legii nr. 213/2015 și nu în baza contractului de asigurare, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare. Așadar, Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment. Înalta Curte constată că pârâtul nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la o procedură de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare coroporale sau decese, adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, tocmai pentru a preîntâmpina crearea unor situații discriminatorii, în lipsa unor criterii de individualizare expres prevăzute de lege. Înalta Curte apreciază că, în cauză nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, instanța de fond analizând în mod corect atât criteriul obiectiv al numărului de îngrijiri medicale, cât și criteriile subiective ce decurs din situația personală a reclamantei și întregul material probator administrat. Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor legale, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.