ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2368/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 18.09.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Baroul Galați și Uniunea Naționala a Barourilor din România: a) obligarea pârâților, în solidar, la plata sumelor de 200.000 euro și 50.000 Lire sterline, cu titlu de daune materiale, ca urmare a actelor administrative nelegale emise de către reprezentanții Baroului Galați și cei ai U.N.B.R.; b) obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 250.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a actelor administrative nelegale, emise de către reprezentanții Baroului Galați și cei ai U.N.B.R.; c) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul de judecată din data de 18.01.2018, reclamantul a precizat că înțelege să majoreze cuantumul daunelor materiale pe care le solicită, de la suma de 200.000 euro la suma de 340.000 euro.

La termenul de judecată din data de 18.01.2018, Curtea a suspendat judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din data de 28.03.2018, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol, constatând că dosarul nr. x/2015 a fost soluționat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 583/15.02.2018.

În cauză s-au administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii B. și C..

Prin sentința civilă nr. 2792 din 13 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale; a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată; a obligat reclamantul la plata către pârâtul Baroul Galați a sumei de 800 RON, cheltuieli de judecată, și către pârâta U.N.B.R. a sumei de 600 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 400 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., cât și pârâții U.N.B.R. și Baroul Galați, recursurile acestora fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul declarat de reclamantul A.

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat casarea in tot a sentinței recurate si, in rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin hotărârea data, instanța a încălcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

In concret, instanța de fond prin sentința pronunțata a avut in vedere aspecte de procedura si de drept material care nu au fost invocate de către reprezentanții paratelor, prin întâmpinare si nici nu au fost puse in discuție din oficiu, la vreun termen de judecata, astfel încât reclamantul sa poată exercita dreptul la apărare si sa administreze probe pe aceste aspecte si sa expună o poziție procesuala. Instanța de fond a depășit limitele cu care fost investita de către reclamant si limitele apărărilor formulate de către parați, cu privire la care reclamantul a răspuns punctual prin concluziile scrise.

In cauza de fata, paratele nu au invocat in niciun moment inopozabilitatea acelor 5 contracte de împrumut încheiate cu D., reclamantul nu a cunoscut o astfel de problema procedurala, astfel încât sa își exercite dreptul la apărare si sa beneficieze de un proces echitabil. Judecătorul fondului a realizat o motivare in privința prejudiciului material ce are la baza elemente de procedura, dar si de drept substanțial, care nu au fost invocate in apărare de către parate si cu privire la care reclamantul nu și-a expus niciun moment o opinie juridica, potrivit normelor de procedura civila, cu respectarea principiului contradictorialității, principiului dreptului la apărare, principiului disponibilității și a principiului oralității dezbaterilor.

Instanța isi contrazice propria opinie juridica, de procedura si de fond, in sensul ca, la termenul din data de 16 mai 2018, cand au avut loc dezbaterile, a considerat ca nu se impune audierea martorilor E., F. si G., martori cu care reclamantul a fost de acord sa fie audiați, in vederea lămuririi situației juridice, pentru ca prin motivarea sentinței sa se considere ca reclamantul nu a făcut dovada caracterului cert al prejudiciului cu privire la F. si la societățile administrate de catre E. si G..

Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. civ., care erau inaplicabile in cauza de fata.

3.1.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Trecând de aspectele de nelegalitate procedurale, astfel cum au fost invocate anterior la primul motiv de recurs, dispozițiile art. 278 alin. (1) din C. proc. civ. sunt inaplicabile in cauza, întrucât aceste contracte au fost încheiate in Marea Britanie, D. este rezident in aceasta tara, iar potrivit actelor adiționale încheiate in luna august 2018, legea aleasa de către părțile contractuale pentru reglementarea raporturilor juridice, este legea engleza.

Dispozițiile Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor juridice de drept internațional privat (art. 73, 74, 75, 76, 77) impun următoarele precizări punctuale: contractele au fost încheiate in Marea Britanie, locul de rezidenta atât al numitei D. cat si al reclamantului; banii au fost remisi in numerar in acea tara, întrucât in Romania reclamantul are toate conturile bancare blocate de către DIICO T din anul 2012 si nu poate utiliza niciun serviciu bancar; banii trebuie sa fie restituiți in Marea Britanie, respectiv locul nașterii raportului juridic; părțile au stabilit expres ca legea aplicabila raporturilor juridice contractuale este legea engleza si echitatea care este aplicabila in acea tara; potrivit legii engleze, nu este necesară nicio formalitate pentru încheierea unui contract de împrumut, nici măcar forma scrisa si nu este necesara îndeplinirea vreunei formalități penru opozabilitate fata de terți.

In cauza sunt aplicabile - referitor la opozabilitate contractului cu elemente de extraneitate - dispozițiile art. 1091 si 1092 din C. proc. civ.

In raport de legea engleza si de normele de echitate aplicabile in tara de naștere a raporturilor juridice, nu este necesara nicio formalitate legala de încheiere a unui contract de imprumut, din punct de vedere al validității contractului de împrumut si a formei acestuia si nu este necesara nicio procedura speciala pentru opozabilitatea contractului fata de terți. Procedura civila romana stipulează in mod expres faptul ca, in privința raporturilor juridice cu element de extraneitate, legea aplicabila obligatorie pentru judecătorul roman este legea aplicabila in tara in care a luat naștere raportul juridic, contractul este supus legii alese prin consens de către părțile contractului.

In raport de aspectele de drept si aspectele procedurale prezentate anterior, referitoare la contractele bilaterale cu element de extraneitate, este evident faptul ca interpretarea juridica realizata de către judecătorul fondului in prezenta cauza este una nelegala.

Se impune a se avea in vedere faptul ca aceste contracte de împrumut, dincolo de precizările legale anterioare, se coroborau din punct de vedere probator cu celelalte probe administrate in cauza de către reclamant, după cum urmează:

- cu inscrisurile (adeverințe I.T.M. si A.N.A.F.), din care rezulta ca în perioada anilor 2015-2017 reclamantul nu a avut niciun loc de munca si ca nu a realizat niciun venit;

- cu declarațiile martorilor B. si C., care au precizat faptul ca in lipsa veniturilor reclamantul era ajutat financiar de o prietena din Anglia care l-a impumutat in perioada anilor 2015-2017 cu sume necesare realizării traiului.

Sentința recurata in prezenta cauza este nelegala referitor la prejudiciul efectiv al reclamantului, damnum emergens, care este cert si este dovedit in cuantum de 50.000 de lire sterline.

Instanța de fond in analiza prejudiciului sub forma lucrum cessans, respectiv sumelor de bani pe care reclamantul nu le-a câștigat si putea sa le castige in condiții normale, realizează o interpretare personala a normelor legale, care încalcă atât dispozițiile de procedura civila in sensul analizei obiective a probelor administrate, dar si normele de drept material substanțial in materia contractelor si a Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat.

In prezenta cauza, se află in domeniul unei profesii liberale, a avocaturii, care este o profesie organizata legal, dar este o profesie care se exercita individual, in mod liber in piața concurentiala, cu respectarea normelor si îndatoririlor stabilite de legea 51/1995 priviind statutul profesiei de avocat. In aceasta profesie, elementul esențial in vederea incheierii unui contract il reprezintă avocatul insasi, clientul dorește sa colaboreze cu acesta din perspectiva cunoștințelor juridice si a expertizei pe care acest avocat o are.

Chiar si in aceasta situație speciala care vizează obiectul contractului de asistenta juridica, normele legale stabilite in C. civ. in materie de oferta, de acceptare a ofertei si de încheiere a contractelor sunt aplicabile si in cauza de fata (art. 1188 din C. civ. - Oferta de a contracta).

Poziția juridica a judecătorului fondului referitoare la ofertele depuse la dosarul cauzei de către reclamant este una nelegala, întrucât se poate constata ca ofertele depuse in raport de textul legal sus menționat îndeplineau toate condițiile legale, obligatorii si cumulative, pentru a conduce la incheierea contractului in forma finala, insa ofertele, deși acceptate de către reclamant, nu au avut drept efect încheierea contractelor, ca urmare a faptului prejudiciabil realizat de către reprezentanții paratelor, si anume suspendarea nelegala din tabloul avocaților definitiv cu drept de exercitare a profesiei.

Motivarea instanței de judecata in sensul ca aceste oferte erau doar potențiale, nefiind certa executarea contractelor, este nelegala.

Referitor la primul aspect sus menționat, este evident ca interpretarea instanței de fond excede dispozițiilor art. 1188 din C. civ., astfel cum a subliniat anterior, ofertele conțineau toate elementele necesare pentru incheierea contractelor de asistenta juridica, respectiv suma ce trebuia achitata cu titlu de onorariu, activitățile care trebuia prestate de către reclamant si perioada de timp pentru care se încheiau contractele.

Referitor la cel de al doilea aspect in sensul ca in ipoteza incheierii contractelor pentru care reclamantul a primit ofertele de la potențialii clienți, nu era certa derularea pana la final a contractelor, instanța creează ipoteze de lucru in afara normelor legale.

Ofertele depuse la dosarul cauzei erau certe si legau potențialii clienți in limitele condițiilor acceptate de către aceștia, iar contractele încheiat potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 constituie titlu executoriu cu privire la sumele de bani stabilite ca onorariu avocațial, asa încât era cert ca reclamantul ar fi încasat in mod cert sumele de bani solicitate in cauza cu titlu de beneficiu nerealizat.

Mai mult, din martie 2017, după reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de execrcitare a profesiei, clienții potențiali cu privire la care a depus ofertele pentru perioada anilor 2015-2017, au incheiat contractele de asistenta juridica cu reclamantul la onorarii superioare, fata de cele menționate in oferte, contracte care se deruleaza si la data formulării prezentului recurs.

Instanța de fond, in analiza pe care o realizează, denaturează prin motivare elementul de drept si de fapt care trebuia dovedit si anume beneficiul nerealizat de către reclamant ca urmare a actelor nelegale emise de către reprezentații paratelor intimate si nu pierderea materiala certa, efectiv suferita, damnum emergens.

Din acesta analiza anterioara rezulta in mod clar ca raționamentul juridic realizat de către instanța de fond este unul nelegal, interpretarea normelor de drept material si procesual nu este in spiritul si scopul stabilit de către legiuitor, iar interpretarea probelor este una subiectiva si nu in concordanta cu elementele de fapt obiective ce rezulta din coroborarea probelor, in mod intrinsec si in raportare la normele de drept aplicabile fieacarui act si fapt juridic. Referitor la ofertele înaintate reclamantului de către F., se arată că acesta ca persoana fizica nu are registre de intrare ieșire pentru documentele private pe care le semnează, oferta acestuia este coroborata cu declarațiile martorilor B. si C. si in aceasta faza a recursului cu declarația notariala a acestuia, care confirma intenția certa de a colabora cu reclamantul si faptul ca in momentul de fata colaborează pe plan juridic cu reclamantul. Din aceasta perspectiva, poziția juridica a instanței de fond este una contrara probelor certe administrate si a normelor de drept material aplicabile in cauza. In perioada anilor 2015-217, reclamantul a fost prejudiciat de către reprezentații paraților care prin actele administrative nelegale au împiedicat obținerea unor venituri in cuantum de 340.000 euro.

In ceea ce privește daunele morale, poziția instanței de judecata este una nelegala, întrucât a minimalizat in mod nejustifficat suferința reclamantului si s-a raportat la aspecte de fapt nesustinute de către reclamant. Instanța de fond considera ca, urmare actelor administrative nelegale, emise de către reprezentanții intimatelor, reclamantul nu a putut sa iși exercite activitatea de avocat, aspect care l-a prejudiciat din punct de vedere moral, psihic.

Instanța nu are in vedere motivarea sentinței 4204/2016 a Curții de Apel București prin care judecătorul fondului reține faptul ca, prin actele administrative adoptate de către reprezentanții Consiliului Baroului Galați si reprezentanții U.N.B.R., a fost încălcat dreptul constituțional la munca al reclamantului in mod discriminatoriu si nelegal. Practic, prin incalcarea dreptului constitutional la munca, reclamantul a fost anulat din societatea romaneasca in mod definitiv, suferințele produse au avut efect pe toate palierele vieții sale si nu prin crearea de emoții negative ca urmare a faptului ca nu a putut sa exercite profesia de avocat. Instanța de fond considera in mod eronat ca suferința morala a reclamantului a fost generata de faptul ca nu a putut sa exercite profesia de avocat, punct de vedere total nelegal.

Prin actele administrative adoptate de către reprezentanții Consiliului Baroului Galați si reprezentanții U.N.B.R., a fost încălcat dreptul constituțional la munca al reclamantului in mod discriminatoriu si nelegal asa încât nu a avut niciun venit, nu a avut acces la sănătate, cultura, educație profesionala.

Repararea daunelor morale este si trebuie sa fie înțeleasa într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materiala, care fizic nici nu este posibila, ci ca un complex de masuri nepatrimoniale si patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, sa ofere victimei o anumita satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate. Aceasta despăgubire trebuie sa fie totuși efectiva si rezonabila, compensarea prejudiciului neefectuându-se prin faptul obligării la plata în sine, ci prin chiar suma de bani acordata, care trebuie sa aibă o capacitate de a diminua întrucâtva suferințele sau frustrările trăite de victimă.

Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat faptul ca, deoarece este vorba de lezarea unor valori fara conținut economic si de protejarea unor drepturi care intra, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viata) din Convenția europeana, dar si de valori aparate de art. 22 din Constituție si art. 58 C. civ., existenta prejudiciului este circumscrisa condiției aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila corespunzătoare a prejudiciului real si efectiv produs victimei.

Prejudiciul moral a fost definit ca fiind orice atingere adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane si care se manifesta prin suferința fizica sau/si morala, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea si imaginea fizica aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizica și psihica (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viata aparat de Convenția Europeana a Drepturilor Omului si trebuie sa fie reparate.

Caracterul suferințelor trebuie privit în legătura cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. în ce privește modul de calcul, cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc, dar nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Așadar, ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine sa compenseze acest prejudiciu si sa aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat, care trebuie sa fie egala cu valoarea daunelor materiale.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul declarat de pârâta UNBR

Pârâta Uniunea Națională a Barourilor de România (UNBR) a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței in ceea ce privește obligarea UNBR, in solidar cu Baroul Galați, la plata sumei de 10.000 Euro cu titlu de daune morale, precum si la plata cheltuielilor de judecata; a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și în recurs.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanța de fond a făcut o greșita aplicare a normelor care reglementează răspunderea civila delictuala (art. 1349 - 1395 C. civ.); judecătorul fondului a reținut, in mod greșit, ca exista culpa prezumata absolut a celor doua parate - UNBR si Baroul Galați- din moment ce doua acte administrative emise de parate au fost anulate ca fiind nelegale.

Instanța de fond nu ia in considerare faptul ca aceste doua acte administrative - in ordine cronologica, decizia nr. 19/30.03.2015 emisa de Consiliul Baroului Galați si decizia nr. 55/12.12.2015 a Consiliului UNBR- au fost emise la date la care dispozițiile art. 50 din Statutul profesiei de avocat erau in vigoare, anularea acestui text făcându-se abia prin sentința civila nr. 4204/22.12.2016 a Curții de Apel București. Deci, decizia Consiliului Baroului Galați a fost emisa cu un an si noua luni inainte de anularea dispozițiilor art. 50 din Statutul profesiei de avocat. Tot anterioara acestei anulari este si decizia Consiliului UNBR, care a fost pronunțată cu un an inainte de anularea sus-mentionatului articol din Statut.

In aceste condiții, chiar daca prin aceeași sentința au fost anulate, subsecvent anularii art. 50 din Statut si cele doua acte administrative menționate mai sus, nu poate fi reținuta culpa absoluta a paratelor in emiterea actelor, aplicând greșit legea.

Chiar daca se are in vedere particularitatea raporturilor de drept administrativ, respectiv aceea ca in material contenciosului administrativ fapta ilicita îmbracă forma actului administrativ nelegal, iar culpa autorității publice emitente a actului administrativ care încalcă prevederile legale este prezumata, aceasta particularitate nu poate fi avuta in vedere in speța, deoarece la data emiterii celor doua acte administrative dispozițiile art. 50 din Statutul profesiei de avocat, pe care se întemeiază cele doua decizii, era in vigoare, textul fiind abrogat cu un an, respectiv cu un an si noua luni ulterior celor doua decizii.

In aceste condiții, in speța nu numai ca nu se putea retine prezumția de culpa absoluta a emitentelor actelor administrative, ci trebuia reținut, ținând cont de cronologia evenimentelor, exact contrariul, respectiv lipsa oricărei culpe, ținând cont de faptul ca cele doua acte administrative au fost emise in baza unui text de lege in vigoare la data edictării acestora si ca nici Consiliul Baroului Galați si nici Consiliul UNBR nu puteau sa facă altceva decât sa aplice legea in vigoare la data respectiva, respectiv a dispozițiilor art. 50 din Statutul profesiei de avocat.

Fata de cele de mai sus, considera ca nu exista culpa in emiterea celor doua decizii, de Consiliul Baroului Galați si, respectiv, de Consiliul UNBR. Or, in lipsa vinovăției - ca element constitutiv al faptului ilicit- nu exista nici fapt ilicit, iar in lipsa faptului ilicit nu poate fi reținuta nici obligarea la acoperirea prejudiciului, material sau moral.

Instanța de fond retine, in mod greșit, existenta unui prejudiciu moral suferit de către reclamant, motivat de faptul ca acesta a fost împiedicat, in mod nelegal, prin actele administrative anulate, sa isi exercite profesia de avocat in perioada 02.02.2015 - 09.03.2017.

Motivarea primei instanțe are o premisa falsa; nu actele administrative emise de Consiliul Baroului Galați si de Consiliul UNBR au dus la situația invocata de intimatul-reclamant, ci chiar faptele acestuia; acest lucru nu s-a întâmplat in 2015, ci in anul 2012, când intimatul a fost pus sub urmărire penala.

Instanța de fond face o greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 51/1995. In considerentele hotărârii, judecătorul fondului retine ca din documentele aflate la filele x si din depozițiile martorilor audiați rezulta ca au fost purtate discuții intre reclamant, in calitate de avocat si potențiali clienți. Tinand cont de data la care aceste discuții au avut loc, aceasta mențiune, reținuta de instanța de fond in considerentele sentinței atacate, este greșita. In conformitate cu dispozițiile imperative ale Legii 51/1995, numai avocații inscrisi in tablou si care au exercițiul profesiei pot activa in calitate de avocați. Or, la data la care instanța retine ca intimatul-reclamant a a purtat discuții, in calitate de avocat, cu potențiali clienți, in vederea încheierii unor contracte de asistenta juridica, acesta era suspendat, nu avea exercițiul profesiei. In aceste condiții, intimatul-reclamant nu putea sa "poarte discuții" pentru încheierea unor contracte de asistenta juridica, pentru ca nu avea voie sa incheie astfel de contracte, iar finalizarea unor negocieri făcute cu buna credința este tocmai încheierea contractului.

Recurenta-pârâtă a solicitat casarea sentinței si in ceea ce privește cheltuielile de judecata, atât in privința celor la care a fost obligată, cat si in privința celor care nu i s-au acordat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.3. Recursul declarat de pârâtul Baroul Galați

Pârâtul Baroul Galați a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate în ceea ce privește soluția de obligare a Baroului Galați la plata sumei de 10.000 de euro cu titlu de daune morale, în solidar cu U.N.B.R. și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 de RON, în solidar cu U.N.B.R., și respingerea în tot acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată suportate la fond și în recurs.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanța de fond a aplicat greșit normele ce reglementează răspunderea chilă delictuală (art. 1349-1395 C. civ.) care completează dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reținându-se greșit că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, pentru că prin actele administrative anulate prin sentința civilă nr. 4204 din 22 decembrie 2016 a fost împiedicat să exercite profesia de avocat în perioada 02.02.2015-09.03.2018, acestuia fiindu-i cauzată o suferință psihică, morala, determinată de schimbarea dramatică a modului de viață pus într-o situație de inferioritate, de umilință și de frustrare manifestată prin izolare de societate.

Instanța a reținut greșit că este prezumată absolut culpa pârâtelor și că acesta rezultă din "nerespectarea de către pârâte a prevederilor legale reținute în considerentele hotărârii judecătorești referitoare la nerespectarea principiului ierarhiei actelor normative, prevăzut de art. 4 din Legea nr. 24/2000, nerespectarea exigențelor art. 53 din Constituția României", în condițiile în care nu există nicio reglementare care să instituie pretinsa prezumție legală la care face referire instanța, având totodată în vedere prevederile art. 328 C. proc. civ. (or, după caz, de art. 329 C. proc. civ.). Reclamantul trebuia să facă dovada existenței prejudiciului moral, ceea ce nu s-a făcut în cauză, instanța apreciind conform raționamentului greșit de mai sus, că existența prejudiciului se prezumă.

O altă condiție cerată a fi întrunită cumulativ pentru atragerea răspunderii civile delictuale este vinovăția. Or, după cum a arătat și la fond, nu se poate reține o atitudine culpabilă a Baroului Galați și a U.N.B.R. în emiterea deciziilor anulate. Ambele instituții aveau obligația de a respecta prevederile legale la momentul emiterii actelor administrative, inclusiv art. 50 din Statutul profesiei de avocat, prin prisma art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 ce stabilește ierarhia normelor ce reglementează profesia de avocat.

Baroul Galați nu putea pronunța prin Decizia nr. 19 din 30.03.2015 o altă soluție atât timp cât dispozițiile art. 50 din Statutul profesiei de avocat erau în vigoare și obligatorii (potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995) pentru toate organele profesiei de avocat. Mai mult, anularea prin sentința civila nr. 4204 din 22 decembrie 2016 a Deciziei nr. 19 din 30.03.2015 emisă de Consiliul Baroului Galați a fost, după cum rezultă din chiar motivarea hotărârii, subsecventă anulării art. 50 din Statutul profesiei de avocat, motivele de nelegalitate reținute în acea cauză privind exclusiv art. 50 din Statutul profesiei de avocat și au fost identificate motive de nelcgalitate proprii deciziei baroului; lipsește astfel vinovăția Baroului Galați.

De asemenea, Decizia nr. 47 din 23.03.2012 a Consiliului Baroului Galați, prin care a fost suspendat din profesie, nu a fost anulată de instanță, prin sentința civilă nr. 4204 din 22 decembrie 2016 fiind respins acest capăt de cerere, iar la momentul la care intimatul a fost suspendat din profesia de avocat acesta era deja reținut preventiv, fiindu-i ulterior și interzis dreptul de a exercita profesia de avocat. Ca atare, obligarea Baroului Galați la plata de despăgubiri morale nu are temei legal nici cu privire la condiția vinovăției. Conduita pârâților nu a fost culpabilă, consecința neîndeplinirii respectivei condiții fiind aceea că nu se mai impunea analizarea existenței sau a întinderii prejudiciului, condițiile răspunderii civile delictuale trebuind a fi întrunite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre ele făcând de prisos cercetarea celorlalte.

Instanța a mai reținut fără temei că reclamantului i-a fost cauzată o suferință psihică și morală de umilință și de frustrare, dar nu are în vedere că eventualele suferințe sunt legate de situația de fapt mediatizată pe larg de presa locală și centrală, respectiv aceea că împotriva reclamantului a fost începută urmărirea penală și respectiv a fost trimis în judecată cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni, în mai multe dosare penale.

După cum a arătat și la fond, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea preventivă a acestuia, măsură menținută până la data de 22 noiembrie 2013, când a fost ridicată de Curtea de Apel Iași.

Prin sentința penală nr. 10 din 26.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul x/2013, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată; la 14 pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a 14 infracțiuni de șantaj; la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor; la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în. formă continuată, instanța penală dispunând executarea pedepsei celei mai grele de 6 ani de închisoare, la care se aplică pedeapsă complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani și a dreptului de a exercita profesia de avocat, aceeași interdicție fiind stabilită și ca pedeapsă accesorie. Cauza se află pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pentru soluționarea apelului, cu următorul termen de judecată la 01.10.2018, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2016. Reclamantul a mai fost trimis în judecată, alături de alți inculpați, în dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Iași având ca obiect infracțiunile de inițiere, constituire de grup infracțional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7), precum și, tot alături de alți inculpați, în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Galați având ca obiect infracțiunea de spălare de bani în formă continuată. De asemenea, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală s-a format dosarul nr. x/2016 în care reclamantul este judecat, împreună cu alte persoane, pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Nu este întrunită, așadar, nici cerința legăturii de cauzalitate între fapta pretins ilicită și presupusul prejudiciu.

De asemenea, nelegal s-a pronunțat instanța acordând daune morale pentru perioada 02.02.2015-09.03.2018, o perioadă mai mare decât cea pentru care au fost solicitate despăgubiri de către reclamant.

În subsidiar, reținerea instanței în sensul că cele statuate prin Decizia nr. 1959/15.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2012, respectiv că "anularea actului administrativ vătămător este de natură prin ea însâși să se constituie într-o reparație adecvată a eventualului prejudiciu suferit de reclamant", se aplică doar parțial este greșită, în situația ipotetică în care ar fi întrunite condițiile răspunderii chile delictuale anularea respectivelor acte administrative constituind în concret, față de împrejurarea de fapt și față de considerentele arătate mai sus, o reparație completă a eventualului prejudiciu și nu doar parțială.

Cu privire la cheltuielile de judecată la care Baroul Galați a fost obligat la fond, față de prevederile art. 453 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței și cu privire la această soluție și admițând recursul, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată suportate la fond și recurs.

4.1. Întâmpinarea depusă de pârâta UNBR

Pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare la motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant A., prin care a solicitat respingerea acestuia.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Recurentul-reclamant considera ca instanța de fond a incalcat regulile de procedura a căror nerespectare ar atrage sancțiunea nulității, motiv pentru care acesta solicita ca instanța de recurs sa facă aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Aceste susțineri sunt eronate si incalca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului roman, respectiv principiul iura novit curia. Judecătorul fondului nu avea de ce sa pună in discuție inopozabilitatea celor cinci contracte de împrumut, pentru ca aceasta nu este un aspect de discutat in contradictoriu, ci o concluzie la care a ajuns prima instanța, in baza probelor administrate in fondul cauzei, aplicând principiul da nihi factum, dabo tibi jus.

Referitor la aplicarea, in speța, a dispozițiilor art. 278 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de fond a făcut o corecta aplicare a acestui articol; la fondul cauzei, recurentul-reclamant nu a susținut niciun moment ca legea aplicabila ar fi alta decât legea romana, beneficiarul contractelor de imprumut fiind un cetățean roman cu domiciliul in România. In aceste condiții, nefiind o susținere pe care sa o fi făcut in fondul cauzei, aceasta nu mai poate fi făcuta in recurs; aceasta cu atât mai mult cu cat abia după ce instanța de fond s-a pronunțat cu privire la inopozabilitatea fata de parați a celor cinci contracte de imprumut, adică in luna august 2018, recurentul-reclamant, in calitatea sa de împrumutat, a inteles ca, impreuna cu imprumutatorul, sa aleagă, prin acte adiționale, legea engleza ca fiind legea aplicabila celor cinci contracte de imprumut. In plus, tinand cont de data încheierii actelor adiționale la cele cinci contracte de imprumut, nu poate fi admisa teza potrivit căreia ar fi in fata unei critici aduse hotărârii atacate.

Referitor la prejudiciul material suferit de către recurentul-reclamant, considera pârâta ca in mod corect instanța de fond a reținut ca reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu material, nici in ceea ce privește damnum emergens, nici in ceea ce privește lucrum cessans.

Pârâta a reluat aspectele legate de premiza viciata de la care pornește oferta de a contracta făcuta de către recurentul reclamant; deși nu era avocat la data la care a făcut ofertele de a contracta, a făcut aceste oferte către clienți ca si când ar fi fost avocat, răspunsurile prezumtivilor clienți referindu-se, in mod explicit, la sume de bani care trebuie plătite cu titlu de onorariu de avocat, in temeiul Legii 51/1995.

In plus, majoritatea "clienților" ofertați de către recurentul reclamant in perioada in care nu exercita profesia, făceau parte din cercul sau de cunoștințe, motiv pentru care considera ca ofertele depuse in sprijinul dovedirii prejudiciului material nu numai ca pleacă de la o premiza viciata a ofertantului, dar sunt realizate pro causa, pentru a fi administrate ca probe in acest dosar.

În al doilea rând, se invocă inexistenta unor venituri stabile, predictibile, in profesia de avocat. Este de esența profesiei de avocat, ca profesie liberala, ca avocatul isi asuma riscul exercitării profesiei intr-un sistem care nu ii asigura stabilitatea si predictibilitatea veniturilor. In aceasta situație, chiar si daca am fi fost in fata unor oferte neviciate, acestea nu ar fi trebuit sa fie luate in considerare de către judecătorul fondului, deoarece pana la materializarea voinței părților intr-un contract de asistenta juridica nu se poate vorbi de un venit încasat de avocat, venit care nu este nici stabil si nici predictibil, pentru a putea fi cuantificat pentru viitor.

Referitor la criticile formulate de recurentul-reclamant privind acordarea unei sume prea mici cu titlu de daune morale, pârâta a arătat că instanța de fond nu trebuia sa îi oblige deloc la plata unei sume cu titlu de daune morale.

4.2. Întâmpinarea depusă de pârâtul Baroul Galați

Pârâtul Baroul Galați a formulat întâmpinare față de recursul exercitat de recurentul-reclamant, prin care a solicitat respingerea acestuia cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, acesta este neîntemeiat întrucât prin întâmpinare, cât și prin concluziile puse, Baroul Galați a susținut că înscrisurile prezentate de reclamant cu privire la pretinsul împrumut de 50.000 lire sterline sunt irelevante, fiind întocmite pro causa și că martorii audiați la solicitarea acestuia nu au constatat personal pretinsa remitere a sumei către numita D., fapt de esența contractului de împrumut, fără a fi făcută dovada remiterii sumei și a certitudinii pretinsului prejudiciu.

Recurentul-reclamant a pus concluzii la fond, susținând că trebuie dată eficiență celor 5 contracte de împrumut în temeiul cărora a cerut suma de 50.000 lire sterline cu titlu de daune materiale, bani pe care a arătat că i-ar avea de restituit și ar fi putut să îi restituie dacă i se permitea să lucreze.

Nefăcându-se dovada existenței reale a împrumutului și a remiterii sumei, este irelevantă și susținerea recurentului-reclamant din recurs că respectivele contracte ar fi guvernate de o lege străină conform unui act adițional de alegere a legii engleze drept lege aplicabilă respectivelor contracte, ce ar fi fost încheiat după pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, în luna august 2018, act care de asemenea este întocmit pro causa.

În mod corect a fost respinsă ca neutilă de instanța de fond și proba cu biletele de avion solicitată de reclamant, întrucât nu s-ar fi probat, prin acestea, că s-au remis sumele de bani pretins împrumutate, ci doar că s-ar fi făcut deplasări în Marea Britanic Nu există din acest considerent nici motivarea contradictorie invocată de recurentul-reci amant ca motiv de recurs.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, este irelevantă susținerea nouă din recurs în sensul că în realitate o altă lege decât cea română ar guverna împrumutul, instanța făcând corect aplicarea art. 278 alin. (1) C. proc. civ.

Corect s-a reținut de către instanța de fond că nu a fost probat nici prejudiciul material reprezentând beneficiul nerealizat întrucât acesta nu este sigur nici în privința existenței sale, nici a posibilității de evaluare, constituind cel mult un prejudiciu eventual, ținând cont și de particularitatea profesiei de avocat - profesie liberală.

Cu privire la susținerea că instanța ar fi minimalizat nejustificat suferința recurentului-reclamant acordând daune morale de doar 10.000 euro, aceasta este de asemenea neîntemeiată, sub acest aspect urmând a fi avute în vedere și motivele de recurs prin care a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.

Este relevantă împrejurarea că prin sentința penală nr. 32 din data de 30.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2012 recurentul-reclamant a fost condamnat, fiind redate pe larg măsuri dispuse prin dispozitivul acestei sentințe. Pe rolul instanțelor se află și alte cauze penale în care recurentul-reclamant a fost trimis in judecată. Toate cauzele penale au fost și sunt pe larg mediatizate de presa locală și centrală. Ca atare, pretinsa suferință morală este legată de existența dosarelor penale în care recurentul-reclamant are calitatea de inculpat, împreună cu alte persoane, mediatizate pe larg și nu are legătură cu neexercitarea profesiei de avocat.

4.3. Întâmpinarea depusă de reclamant

Reclamantul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de către Baroul Galați si de către U.N.B.R., ca fiind nefondate.

În motivare, reclamantul a arătat că a formulat prezenta întâmpinare împotriva ambelor recursuri, in mod unitar, întrucât deși sunt entități juridice diferite, recursurile formulate sunt identice. Prin recursurile formulate, se invoca faptul ca hotărârea instanței de fond este nelegala, întrucât nu se poate retine o culpa a reprezentanților paratelor, aceștia au avut în vedere la emiterea actelor administrative considerate nelegale, prin sentința civila 4204 din 22 decembrie 2016, a Curții de Apel București, dispozițiile art. 50 din statutul profesiei de avocat si dispozițiile Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat.

Prin recursurile formulate, se invoca faptul ca reclamantului nu i-a fost cauzata nicio suferința psihica sau morala, în raport de mediatizarea situației de fapt in presa centrala si locala a dosarelor penale in care sunt cercetat.

Motivele de recurs invocate de către Baroul Galați si de către UNBR sunt netemeinice. Art. 50 din Statutul profesiei de avocat reprezintă un act administrativ normativ emis de către U.N.B.R., act administrativ cu privire la care Curtea de Apel București a constatat ca este nelegal, in raport de dispozițiile Legii nr. 51/1995 si în raport de dispozițiile constituționale. Nelegalitatea Art. 50 din Statutul profesiei de avocat nu mai poate constitui obiect de dezbatere juridica sentința 4204/2016 este definitiva si produce efecte juridice in sensul autorității de lucru judecat.

Reprezentanții Baroului Galați și reprezentanții U.N.B.R. sunt profesioniști ai dreptului, sunt avocați cu inalta pregătire profesionala si vechime in profesie, astfel încât aveau reprezentarea juridica a nelegalității art. 50 din Statutul profesiei de avocat.

Invocarea in cadrul recursului formulat a unor aspecte referitoare la situația dosarelor penale personale ale recurentului excedă cadrul procesual din prezenta cauza, legiuitorul nu a inclus in analiza condițiilor cumulative pentru atragerea răspunderii funcționarilor ce au emis acte administrative nelegale, vreo condiție care sa vizeze vreo latura penala.

Reprezentanții Baroului Galați si reprezentanții U.N.B.R. dovedesc inca o data in plus rea credința în exercitarea drepturilor procesuale si încalcă prezumptia de nevinovăție care este reglementata de Constituția României sî cu privire la care si-au asumat obligația profesionala sa o exercite cu privire la clienții care ii anagajeaza sa le apere drepturile in fata autorităților judiciare. Decizia 1959/2014 a I. C. civ..J vizează o alta situație de fapt care nu are nici o legătura cu situația juridica a recurentului din prezenta cauza.

Pârâtul Baroul Galați a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de reclamnt, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate de aceasta.

6.1. Situația de fapt și de drept reținută de prima instanță

Reclamantul este avocat definitiv in cadrul Baroului Galați din anul 2000.

In anul 2012, fata de reclamant s-a dispus începerea urmăririi penale si punerea in mișcare a acțiunii penale, in cauza penala 88/D/P/2009, instrumentata de D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Galați. In cauza penala in care a fost cercetat, la data

:

de 20 martie 2012, Înalta Curte de Casație si Justiție a emis pe numele reclamantului un mandat de arestare preventiva, care a fost confirmat la data de 27 martie 2012.

Reclamantul a fost arestat in perioada 27 martie 2012 - 22 noiembrie 2013.

La data de 22 martie 2012, Consiliul Baroului Galați a adoptat decizia nr. 47 in temeiul art. 50 din Statutul Profesiei de Avocat si a dispus suspendarea reclamantului de pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

La data de 22 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, stabilind printre obligațiile impuse reclamantului si obligația de a nu exercita profesia de avocat.

La data de 02 februarie 2015, Curtea de Apel lași, secția Penala, pe rolul căreia se judeca cauza penala, in care a fost arestat preventiv, a dispus ridicarea interdicției de a nu exercita profesia de avocat.

După ridicarea interdicției de a nu exercita profesia de avocat, reclamantul a solicitat Consiliului Baroului Galați reînscrierea pe

tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cu motivarea ca Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat nu cuprinde nici un caz de suspendare care sa se aplice reclamantului, art. 50 din Statutul profesiei de avocat fiind un text nelegal si neconstitutional, iar interzicerea exercitării profesiei de avocat este de natura sa incalce dreptul constituțional la munca al reclamantului.

Prin Decizia nr. 19 din 30 martie 2015, Consiliul Baroului Galați, in urma ședinței desfășurate, a respins cererea reclamantului si a menținut măsura suspendării.

Reclamantul a contestat Decizia 19 din 30 martie 2015, la U.N.B.R., care in luna decembrie 2015, a emis decizia nr. 55, prin care s-a respins contestația formulata de reclamant.

În fapt, prin cererile conexe, astfel cum au fost precizate și completate, care au format obiectul dosarului nr. x/2015 (dosar conexat nr. x/2016) aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea deciziilor nr. 47/23.03.2012 și nr. 19/30.03.2015 adoptate de Consiliul Baroului Galați, constatarea nulității art. 50 din Statutul profesiei de avocat adoptat de U.N.B.R., anularea art. 1 din decizia consiliului U.N.B.R. nr. 55/12.12.2015 și anularea deciziei consiliului U.N.B.R. nr. 18/05.09.2015.

Prin sentința civilă nr. 4204 din 22 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererile conexe, a anulat decizia consiliului U.N.B.R. nr. 18/05.09.2015, a anulat art. 50 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011 și, în consecință, a anulat art. 1 din decizia consiliului U.N.B.R. nr. 55/12.12.2015 și decizia nr. 19 din 30 martie 2015 emisa de Consiliul Baroului Galați.

Sentința civilă nr. 4204 din 22 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu a fost recurată de Baroul Galați și U.N.B.R. ci doar de reclamantul A. care a formulat cerere de renunțare la judecata recursului, cerere de care s-a luat act prin decizia civilă nr. 583 din 15.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sentința rămânând astfel definitivă.

La data de 09 martie 2017, s-a dispus reintegrarea reclamantului A. pe tabloul avocaților definitivi cu drept de exercitare a profesiei din cadrul Baroului Galați.

Prezenta acțiune formulată de reclamant este întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 și are ca obiect obligarea pârâtelor U.N.B.R. și Baroul Galați la plata de daune materiale și morale pentru perioada 02.02.2015-09.03.2017 (daune materiale în cuantum de 340.000 euro și 50.000 lire sterline, daune morale în cuantum de 250.000 euro) pentru prejudiciul produs prin emiterea actelor administrative nelegale anulate prin sentința nr. 4204 din 22 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă.

În drept, Curtea a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd următoarele:

"(1) Cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.

(2) Cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2)."

6.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant

6.2.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant s-a referit la încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, prin aceea că inopozabilitatea contractelor de împrumut nu a fost pusă în discuție de către instanță și nici invocată de către pârâte, astfel că reclamantului i-a fost afectat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că ceea ce invocă reclamantul nu constituie un aspect de drept care să poată fi încadrat în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece nu reprezintă o regulă de procedură care să fi trebuit respectată, ci reprezintă un aspect de aplicare a legii, încadrabil în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, în cadrul criticilor aduse de reclamant cu privire la modalitatea de aplicare a legii de către prima instanță, Înalta Curte va răspunde și acestor aspecte.

Prin urmare, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.

6.2.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la prejudiciul material suferit, reclamantul a susținut că acesta constă în primul rând în sumele de bani în cuantum total de 50.000 lire sterline, împrumutate în perioada 02.02.2015-09-03.2017 de la împrumutătoarea D., pentru a se întreține, în lipsa altor venituri (damnum emergens) sume pe care va trebui să le restituie.

Prima instanță, în esență, a reținut că, dincolo de faptul că cele 5 contracte de împrumut sunt inopozabile terților pentru lipsa datei certe, din conținutul acestora nu rezultă remiterea efectivă a sumelor de bani către reclamant; ca urmare, în lipsa datei certe care atrage inopozabilitatea și în lipsa dovezii remiterii sumelor care fac obiectul celor 5 contracte de împrumut depuse la dosar, condiție de valabilitate a contractului real de împrumut de consumație (lipsa acestor elemente constituind, totodată și indicii că aceste acte juridice sunt încheiate pro causa), prima instanță a constatat că Curtea constată că înscrisurile amintite nu fac dovada prejudiciului material de 50.000 lire sterline pretins de reclamant.

Cu privire la aceste aspecte, recurentul-reclamant a invocat, așa cum s-a arătat mai sus, încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, prin aceea că inopozabilitatea contractelor de împrumut nu a fost pusă în discuție de către instanță și nici invocată de către pârâte, astfel că reclamantului i-a fost afectat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că argumentul primei instanțe legat de inopozabilitatea contractelor de împrumut reprezintă un aspect ce ține de legalitatea probei cu înscrisuri, astfel