ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3000/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 iulie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, a solicitat:

(i) anularea Hotărârii nr. 10035/07.10.2014, emisă de Baroul București și a Deciziei nr. 1080/07.03.2015 emisă de Consiliul UNBR;

(ii) să se constate că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 20 alin. (5) din legea nr. 51/1995 și să fie obligat Baroul București să procedeze la înscrierea reclamantei pe tabloul avocaților definitivi;

(iii) să fie obligați pârâții la plata sumei de 100.000 RON daune morale.

La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2015, reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere vizând acordarea daunelor morale, renunțare de care s-a luat act prin încheierea de ședință de la termenul respectiv.

Prin sentința civilă nr. 258 din 27 octombrie 2015, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, a anulat Hotărârea nr. 10035/07.10.2014 emisă de Baroul București și Decizia nr. 1080/07.03.2015 emisă de Consiliul UNBR, a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile pentru dobândirea calității de avocat definitiv și a obligat Baroul București să procedeze la înscrierea reclamantei pe Tabloul avocaților definitivi.

Împotriva sentinței civile nr. 258/27.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3.1. Pârâtul Baroul București și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că prima instanță a apreciat în mod greșit că reclamanta îndeplinea, la data promovării examenului de primire în profesia de avocat, condițiile dobândirii calității de avocat definitiv și nu de avocat stagiar.

Astfel, arată recurentul, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (5) - (7) din Legea nr. 51/1995, persoanele care au promovat examenul de primire în profesia de avocat dobândesc calitatea de avocat definitiv dacă au exercitat timp de 5 ani funcția de judecător, notar public, consilier juridic sau jurisconsult, această enumerare având caracter limitativ, necuprinzând și funcția de grefier cu studii superioare pe care a exercitat-o reclamanta.

Funcția de grefier este o funcție auxiliară sistemului juridic și nu echivalează cu exercitarea unei funcții juridice efective.

Se susține că reclamanta nu a contestat, în termen de 30 de zile de la comunicare, decizia de înscriere în Baroul București ca avocat stagiar, emisă sub nr. x/2010, și abia la data de 06.10.2014 a depus cererea prin care a solicitat înscrierea sa ca avocat definitiv.

Prin urmare, recurentul apreciază că motivarea instanței de fond este contradictorie în ceea ce privește faptul că reclamanta ar fi trebuit înscrisă în tabloul avocaților definitivi întrucât îndeplinea această condiție la momentul promovării examenului, și, totodată, nu arată care sunt actele din care rezultă îndeplinirea acestei condiții.

Cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât înțelege să reia aceleași aspecte de nelegalitate expuse și la punctul anterior, referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (5) - (7) din Legea nr. 51/1995.

3.2. Pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii.

În susținerea recursului pârâta arată că, pentru a fi incidente dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, era necesar a fi îndeplinită cerința prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din aceeași lege. Reclamanta nu a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen, fiind conștientă că nu îndeplinea această cerință, iar susținerea examenului de accedere în profesie exclude de drept aplicabilitatea art. 16 alin. (2) și, prin urmare, și a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995.

Recurenta-pârâtă susține că neînscrierea reclamantei pe tabloul avocaților incompatibili nu are nicio relevanță întrucât reclamanta, continuând să exercite vechea activitate și după intrarea în profesie, a acceptat tacit starea de incompatibilitate.

Argumentul instanței de fond referitor la faptul că definitivarea reclamantei în funcția de grefier cu studii superioare atrage automat obligarea Baroului de a o trece pe aceasta în tabelul avocaților definitivi se bazează pe aplicarea greșită a dispozițiilor legale privitoare la alte profesii decât cea de avocat (art. 23 alin. (3) din legea nr. 514/2013), contrar dispozițiilor art. 16 alin. (2) din legea nr. 51/1995, procedând, astfel, la o adăugire inadmisibilă la lege.

La data de 22 februarie 2016, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare față de recursul formulat de pârâtul Baroul București, prin care a invocat excepția tardivității declarării și motivării recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 22 februarie 2016 intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare față de recursul formulat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin care a invocat excepția tardivității declarării și motivării recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 04 februarie 2016, recurentul-pârât Baroul București a depus întâmpinare față de recursul formulat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin care a solicitat admiterea recursului formulat de această pârâtă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 01 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, completul de filtru a respins excepția nulității recursului declarat de pârâtul Baroul București, precum și excepția nulității recursului declarat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și, constatând că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

Examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România sunt fondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar reține că litigiul are ca premisă faptul că reclamanta-intimată s-a înscris la examenul de primire în profesia de avocat, organizat- în baza Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 423/27.09.2008, promovând examenul, astfel cum rezultă din Decizia nr. 281/445/18.12.2008 emisă de Consiliul Baroului București.

De asemenea, se reține că intimata a desfășurat activitate de grefier în cadrul Judecătoriei Brăila iar, prin Decizia nr. 16021/1/06.09.2010 a Baroului București, a fost înscrisă în evidențele Baroului, ca avocat stagiar, începând cu data de 18.10.2010.

Reclamanta-intimată, la data de 06.10.2014, a adresat o cerere către Decanul Baroului București prin care a solicitat înscrierea în evidențele Baroului ca avocat definitiv, motivat de faptul că, anterior primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de grefier cu studii superioare de drept, gradul I la Judecătoria Brăila. A apreciat reclamanta-intimată că sunt aplicabile prevederile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 10035/07.10.2014 Baroul București a respins solicitarea intimatei de numire în Baroul București ca avocat definitiv, având în vedere că funcția de grefier nu se regăsește printre cele expres prevăzute de dispozițiile legale care reglementează înscrierea ca avocat definitiv și astfel, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (5), (6) și 7 din Legea nr. 51/1995.

Împotriva acestei Hotărâri intimata a formulat contestație ce a fost respinsă prin Decizia nr. 1080/07.03.2015 emisă de Uniunea Națională a Baroului din România.

6.1. Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurentul Baroul București este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă sau contradictorie a hotărârii primei instanțe.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (și) "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Relativ la considerentele pretins contradictorii ale hotărârii primei instanțe, susținerile recurentului nu se confirmă, întrucât argumentele prezentate în justificarea soluției pronunțate nu evidențiază nici o contradicție în raționamentul primei instanțe.

Argumentele invocate de recurent, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanței de recurs legalitatea soluției instanței de fond prin prisma dreptului substanțial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate nu va fi reținut ca întemeiat.

6.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că este întemeiat.

Preliminar, Înalta Curte notează faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, și nu prevederile vechiul C. proc. civ., întrucât acțiunea în contencios administrativ a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17 iulie 2015.

Prin urmare, criticile recurentei Uniunea Națională a Barourilor din România întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ. (1865) vor fi analizate prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (2010), întrucât vizează modalitatea în care prima instanță a interpretat și aplicat normele de drept material incidente cauzei.

Contrar punctului de vedere exprimat de prima instanță, Înalta Curte reține că, în principiu, verificarea legalității actului administrativ trebuie realizată prin prisma respectării dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii actului supus controlului judiciar.

În speță actele contestate, respectiv Hotărârea Baroului București nr. 10035/07.10.2014 și Decizia Consiliului U.N.B.R. nr. 1080/07.03.2015, au fost emise ca urmare a formulării cererii reclamantei-intimate prin care a solicitat înscrierea în evidențele Baroului ca avocat definitiv, cerere înregistrată la data de 06.10.2014.

În consecință, se reține că prima instanță trebuia să verifice legalitatea actelor emise raportat la dispozițiile legale aplicabile la data formulării cererii de înscriere în tabloul avocaților definitivi, care a stat la baza emiterii celor două acte administrative atacate, tocmai în vederea respectării principiului fundamental al neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data de 06.10.2014, prevăd că:

"Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat și care până la data susținerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani, dobândește calitatea de avocat definitiv, fără susținerea examenului de definitivare prevăzut la alin. (1), cu condiția promovării examenului de definitivat în profesia din care provine".

De asemenea, alin. (6) din același act normative prevede că: "Dispozițiile alin. (5) se aplică și persoanelor care au promovat examenul de intrare în profesia de avocat și care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi și Consiliului Legislativ timp de 5 ani neîntrerupți" iar alin. (7) dispune în sensul că: "Avocatul stagiar care a exercitat cel puțin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, președinte de consiliu județean sau vicepreședinte de consiliu județean, dobândește la cerere calitatea de avocat definitiv".

Textele legale menționate conțin o enumerare cu caracter limitativ ce nu poate fi extinsă la alte funcții astfel că în mod corect recurenții au respins cererea și contestația formulate de intimata-reclamantă, întrucât funcția de grefier cu studii superioare pe care a exercitat-o nu este prevăzută printre cele enumerate de art. 20 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 51/1995 pentru a dobândi calitatea de avocat definitiv, fără susținerea examenului de definitivare prevăzut de art. 20 alin. (1) din aceeași lege.

Prevederile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu sunt incidente în cauza de față întrucât se referă la vechimea în magistratură or, textul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 (act normativ ce vizează exercitarea profesiei de avocat) prevede clar care sunt condițiile în care se poate dobândi calitatea de avocat definitiv, fără susținerea examenului de definitivat, și anume să fi îndeplinit în mod efectiv funcțiile enumerate în cuprinsul textului, printre care nu se regăsește funcția de grefier cu studii superioare.

Prima instanță a aplicat în mod greșit normele de drept material anterior citate, pornind de la o premisă eronată în sensul că sunt incidente prevederile legale în vigoare la data validării examenului de primire în profesia de avocat (18.12.2008), eludând astfel faptul că cererea reclamantei de înscriere ca avocat definitiv a fost adresată Baroului București la data de 06.10.2014 și astfel, recurenții-pârâți, în mod corect au analizat incidența prevederilor legale în vigoare la acea dată și nu la o dată anterioară.

Mai mult, prima instanță, cu depășirea limitelor învestirii, analizează și critică modalitatea în care a procedat recurentul-pârât Baroul București la momentul finalizării examenului de primire în profesie, în condițiile în care intimata-reclamantă nu a contestat Decizia nr. 16021/16.09.2010 emisă de această instituție, prin care fusese înscrisă în evidențe ca avocat stagiar.

Decizia nr. 16021/16.09.2010 reprezintă un act juridic cu caracter administrativ ce a creat raporturi juridice și care a intrat în circuitul civil, nefiind revocat sau anulat și astfel, efectele sale nu pot fi ignorate.

De asemenea, prima instanță a reținut în mod eronat faptul că reclamanta ar fi solicitat Baroului București încetarea incompatibilității și dobândirea calității de avocat activ, și nu dobândirea calității de avocat definitiv.

Dimpotrivă, aspectele reținute de prima instanță sunt infirmate de înscrisurile depuse la dosarul de fond și din cererea adresată de reclamanta-intimată Decanului Baroului București rezultă că aceasta a solicitat să se constate chiar calitatea de avocat definitiv prin scutirea de la efectuarea stagiului și de susținere a examenului de definitivare în profesie.

Actele contestate în prezentul litigiu nu au fost emise cu exces de putere și nu au caracter discriminatoriu iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada existenței unei alte hotărâri emise de Baroul București prin care să se fi recunoscut calitatea de avocat definitiv, fără susținerea examenului, unei alte persoane aflate în aceeași situație, având funcția de grefier cu studii superioare, funcție care nu este echivalentă cu cea de consilier juridic astfel că reclamanta-intimată solicită, practic, să se adauge la lege.

Prin Decizia nr. 820/03.07.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În concluzie, sunt întemeiate criticile recurenților-pârâți circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât intimata-reclamantă nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 20 alin. (5), (6) (7) din Legea nr. 51/1995 necesare pentru a se admite cererea de dobândire a calității de avocat definitiv astfel că actele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, cu consecința menținerii acestora și respingerii acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, casarea sentinței atacată și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ., ca parte ce a pierdut procesul, intimata-reclamantă urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată astfel: către recurentul-pârât Baroul București, la plata sumei de 600 RON constând în suma de 200 RON achitată în recurs cu titlu de taxă de timbru și suma de 400 RON achitată cu titlu de onorariu de avocat în faza procesuală a recursului; către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România la plata sumei de 100 de RON cu titlu de taxă de timbru achitată în recurs.

Suma de 500 RON solicitată de recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România cu titlu de onorariu de avocat nu va fi luată în calcul întrucât nu s-a făcut dovada plății efective, conform prevederilor art. 452 C. proc. civ., simpla factură nefiind suficientă în acest sens.

De asemenea, nu s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat cu ocazia judecării cauzei în fond astfel că nu va fi primită această solicitare, nefiind întrunite condițiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, împotriva sentinței civile nr. 258 din 27 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât Baroul București, în sumă de 600 RON și către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România, în sumă de 100 de RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2018.