ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.03.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea Ordinului nr. MDGP 7/24.01.2014 de trecere în rezervă.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea de ședință din 30 iunie 2016, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului referitoare la declasificarea documentelor clasificate "secret de serviciu", instanța reținând că, față de motivul de nelegalitate a ordinului, invocat în cererea de chemare în judecată (nelegalitatea deciziei ORNISS), de împrejurarea că prin adresa nr. x/24.01.2014 emisă de M.Ap. N reclamantului i-au fost aduse la cunoștință motivele de fapt și de drept care au stat la baza trecerii în rezervă, precum și față de încuviințarea cererii avocatului ales de a consulta aceste documente, măsura declasificării nu este necesară, dreptul la apărare al reclamantului fiind respectat în limitele impuse de Legea nr. 182/2002 privind protecția documentelor clasificate. De asemenea, a fost respinsă cererea de sesizare CCR cu excepția de neconstituționalitate a art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. Prin încheierea de ședință din 11 noiembrie 2016, s-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Deciziei ORNISS nr. S11287/17.07.2013 (invocată în scris la 3.11.2016 și pusă în discuția părților în ședința publică din 4 noiembrie 2016), reținându-se că aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004 este limitată de puterea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească, iar în condițiile în care acțiunea în anularea deciziei a fost respinsă definitiv pentru tardivitatea plângerii prealabile, primirea excepției de nelegalitate ar conduce și la eludarea dispozițiilor legale care reglementează exercitarea acțiunii directe într-un anumit termen și cu respectarea procedurii prealabile. Prin sentința nr. 4235 din 30 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 30 iunie 2016, a încheierii din 11 noiembrie 2016, precum și a sentinței nr. 4235 din 30 decembrie 2016 pronunțate de prima instanță, a promovat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 3386 din 3 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția de nelegalitate invocată de recurentul reclamant; - a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 30 iunie 2016, încheierii din 11 noiembrie 2016 și sentinței civile nr. 4235 din 30 decembrie 2016 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat; - a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B.;

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva Deciziei nr. 3386 din 3 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 7 iunie 2021, sub nr. x/2021. Contestatorul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate și rejudecarea cauzei, arătând că a depus note scrise în fața instanței de fond, iar la termenul din 02.06.2021 a învederat instanței de recurs că la dosar există documente clasificate secrete de stat ale MApN-DGIA cu privire la motivele reale ale trecerii sale în rezervă. Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., contestatorul a învederat că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, în ceea ce privește constatarea nulității recursului pe care l-a declarat, întrucât calea de atac a fost motivată și a îndeplinit condițiile de fond reglementate de lege în ceea ce privește admisibilitatea recursului. A arătat contestatorul că la pagina. 9 din decizia atacată, instanța de recurs a motivat că "nu poate primi acest nou motiv de nelegalitate a "ordinului de trecere in rezerva, invocat fără respectarea termenului procedural in fata instanței, căci se opun prevederile art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ..". În opinia contestatorului, problemele (procedurale) pe care trebuie să le lămurească instanța investită cu soluționarea contestației, sunt următoarele: - dacă recurentul a invocat in fata instanței de fond chestiunea falsului ordin de trecere în rezerva; - dacă recurentul a invocat chestiunea falsului ordin de trecere in rezerva ca o critica de nelegalitate, apărare implicită, cerere in probațiune, sau probe noi (in condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. si Deciziei RIL nr. 9/2020) - dacă această chestiune a fost soluționată de instanța de fond, inclusiv administrarea probatoriului solicitat prin cererea depusa la 14.06.2016. Cu privire la încheierea din 16.12.2016, instanța de recurs a reținut în mod greșit următoarele: avocatul recurentului a arătat că nu a formulat în scris cerere adițională cu noul motiv de nelegalitate a ordinului, iar nu că acesta nu a insistat in înscrierea in fals. Instanța de recurs, plecând de la această greșeala materială, a considerat că nu se poate reține vreo atingere adusă dreptului la apărare, că înscrierea in fals vizează înscrisurile probatorii, iar nu însuși actul administrativ supus controlului de legalitate si în concluzie a constatat nefondate criticile subsumate motivului de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) în cauza nefiind decelate reguli de procedura încălcate de prima instanța. În opinia contestatorului, se poate constata si ca interpretarea pe care o da instanța de recurs art. 301 C. proc. civ. este greșită, restrictivă. Dispozițiile procedurale-art. 301 alin. (1) sau art. 304 alin. (1) C. proc. civ. nu disting intre înscrisuri ca mijloace de probe și înscrisuri care pot face obiectul unei acțiuni judiciare, și deci se aplică regula de interpretare potrivit căreia unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie sa distingă. A mai arătat contestatorul că cererea sa poate fi considerată atât ca o explicitare a criticilor și apărărilor formulate in fata primei instanțe, cât și o cerere în probațiune, potrivit art. 478 C. proc. civ. și, în niciun caz, nu pot fi considerate chestiuni/probe noi inadmisibile in apel/recurs, deoarece au fost invocate in fata instanței de fond. Instanța de fond nu a soluționat, discutat, analizat, respins motivat cererea-nici ca o critica/apărare de nelegalitate, nici ca cerere de probe si nu a făcut nicio discuție despre calificarea naturii sale juridice-pur. Atât instanța de fond, cât si instanța de recurs au încălcat dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., nefiind lămurit caracterul fals al actului administrativ atacat. Fiind vorba de un act administrativ - înscris oficial, apreciază că era în discuție un motiv de ordine publică, mai ales ca instanța de recurs a apreciat că verificarea înscrisurilor se referă exclusiv la înscrisuri sub semnătură privată. Subliniază contestatorul și că MApN și DGJ au avut același comportament de încălcare a adevărului. Instanța a soluționat cu prioritate excepția de nelegalitate a tuturor actelor care au stat la baza ordinului contestat . Instanța de recurs nu a soluționat deci excepția de nelegalitate cu privire la toate actele care au stat la baza ordinului contestat-in special Raportul M0909Q/2013, aceasta fiind deci un motiv nesoluționat de instanța de recurs. Instanța de recurs a motivat că in dosarul nr. x/2014 instanța a respins cererea de anulare a Deciziei ORNISS nr. SI 1287/17.07.2013 ca inadmisibilă, pricina fiind deci soluționata pe cale de excepție. Si aceasta dezlegare este rezultatul unei greșeli materiale - instanța de recurs nu a considerat faptul că plângerea prealabilă există în dosarul nr. x/2014. Apreciază contestatorul că instanța de recurs trebuia să facă aplicarea prevederilor legale referitoare la eroarea judiciara (constatarea unei erori judiciare evidente, vădite) și astfel să aplice art. 96 din Legea nr. 303/2004 in sensul in care această prevedere poate produce efecte juridice. În fine, contestatorul a susținut că aprecierea instanței potrivit căreia pe perioadă totală de 6 luni de punere la dispoziție în vederea încadrării, i s-a comunicat recurentului și faptul că s-a solicitat principalelor structuri din minister identificarea unei funcții corespunzătoare pentru încadrare, este rezultatul unei erori materiale.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată. II. Soluția asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nedevolutivă, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal. Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2) și 3) din C. proc. civ., invocate de contestator: (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. Așadar, reglementând contestația în anulare, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, aceste două motive alături de alte motive expres și limitativ prevăzute de lege, textul de lege fiind de strictă interpretare. Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta se referă la săvârșirea unei erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale căii de atac, care au avut drept consecință soluționarea greșită a acesteia, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale. Contestația în anulare nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, să se pronunțe asupra cererilor și excepțiilor invocate în cauză, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge la rejudecarea aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în prezenta cale de atac extraordinară de atac, contestatorul nu invocă o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele invocate se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la modalitatea în care instanța de recurs a examinat cererile formulate în cauză, a judecat calea de atac și a interpretat și aplicat dispozițiilor legale, vizând, astfel, rejudecarea căii de atac și legalitatea ordinului de trecere in rezervă, a cărei anulare a format obiectul cauzei. Susținerile contestatorului referitoare la greșita concluzie a instanței de recurs asupra ordinului de trecere în rezerva, a excepției de nelegalitate, precum și a plângerii prealabile, reprezintă critici de nelegalitate la adresa deciziei pronunțate în recurs, care nu pot fi formulate în calea de atac extraordinară a contestației în anulare. Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, la judecata acesteia și la aplicarea dispozițiilor legale, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata, a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă, cazurile în care o asemenea cale de atac poate fi formulată fiind strict reglementate de lege. Ca atare, motivul contestației în anulare, în sensul că dezlegarea dată de instanța de recurs prin Decizia nr. 3386 din 3 iunie 2021 este rezultatul unei erori materiale, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. În ceea ce privește ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de recurent, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, or, în speță, nu se poate susține existența vreunei omisiuni a instanței de recurs de a analiza motivele de casare. Omisiunea la care se referă dispoziția legală invocată ca temei legal al contestației există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea motivelor invocate, le-a examinat împreună, analizând, însă, cazurile de casare prevăzute de lege invocate. Totodată, textul se referă expres numai la motivele de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate cazurilor de casare. Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, rezultă că instanța de recurs, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ. invocate de recurentul-reclamant, astfel că nu pot fi reținute susținerile contestatorului. În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a soluției adoptate, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs. Susținerile invocate de contestator nu se circumscriu motivelor strict și limitativ prevăzute de C. proc. civ. pentru exercitarea contestației în anulare, excedează voinței legiuitorului, care a reglementat contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă. În lipsa unor motive care să se circumscrie cazurilor expres reglementate de lege, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă,. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru aceste considerente, nefiind întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocate de intimatul Ministerul Apărării Naționale și va respinge contestația în anulare formulată de A., ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,