ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2022

Circumstanțele cauzei. 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, la data de 19.07.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - I.G.S.U., Departamentul de Informații și Protecție Internă și Oficiul Registrului National al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.): • obligarea pârâtului M.A.I. la comunicarea motivelor care au stat la baza retragerii autorizației de acces la informații clasificate din clasa secrete de stat; • anularea actului prin care s-a dispus retragerea acestei autorizații, precum și a oricăror acte administrative emise ca urmare a retragerii accesului la documente clasificate din clasa secrete de stat, nivel Secret și păstrarea valabilității autorizației nr. x din 09.05.2014 emisă pe numele reclamantului; • în condițiile existenței unei clasificări a documentelor, a solicitat declasificarea acestora; • restabilirea situației anterioare emiterii actelor administrative; • obligarea la plata diferențelor salariate cuvenite și cele încasate de la data de 21.04.2016 la zi, precum și la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 1611 din 4 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâții Direcția Generală de Protecție Internă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ca neîntemeiată. A admis sesizarea din oficiu și, pe cale de consecință, a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamant ca inadmisibilă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și a respins, pe cale de consecință, acțiunea împotriva acestuia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Direcția Generală de Protecție Internă și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27.09.2017, sub nr. x/2016. 2. Hotărârea pronunțată de instanța de recurs. Prin Decizia nr. 1768 din data de 22 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, s-a respins recursul declarant de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1611 din 4 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare formulată în cauză. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a formulat cerere de contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 teza a II-a pct. 3 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea contestației formulate, anularea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea căii de atac promovate în cauză partea a susținut, în esență, că odată cu motivarea hotărârii a constatat că nu au fost avute în vedere motivele invocate prin cererea de recurs, fiind incidente prevederile art. 503 teza a II-a pct. 3 din C. proc. civ. Astfel, a arătat că instanța de recurs a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, aspect circumscris necercetării fondului pricinii, hotărârea contestată fiind pronunțată în baza unui probatoriu incomplet ce a determinat o încălcare a dreptului său la un proces echitabil. Concret, partea a susținut că instanța de recurs nu a luat în considerare și nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate prin cererea de recurs, în contextul în care curtea de apel a apreciat că este necesar pentru dezlegarea pricinii a se analiza toate documentele solicitate prin acțiunea introductivă și nedepuse de intimați, considerând astfel că se impune ca instanța învestită cu prezenta contestație în anulare să remedieze aceste aspecte, prin admiterea căii de atac promovate, având în vedere că soluția cu privire la acțiunea sa a fost dată fără a se antama fondul cauzei, cu nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. Deși prima instanță a pus în vedere intimatelor-pârâte să prezinte documentele solicitate, astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat, intimații s-au conformat numai parțial și într-o manieră departe de a fi considerată de parte suficientă, astfel încât a apreciat că prima instanță a pronunțat sentința de fond fără a examina și verifica în mod nemijlocit, astfel cum prevede art. 16 și art. 14 alin. (6) C. proc. civ., împrejurările de fapt ale speței. Așadar, analiza legalității actelor administrative contestate nu s-a realizat deoarece nu au fost depuse documentele necesare, conform dispozițiilor art. 12 și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar concluzia primei instanțe în sensul că la dosar s-ar fi aflat suficiente date privind temeiurile legale și de fapt ale actelor contestate, fără indicarea lor în concret, este considerată lipsită de suport probator și că reprezintă o dovadă a necercetării fondului pricinii, în condițiile în care se impunea ca prima instanță să facă aplicarea art. 295 din C. proc. civ. De asemenea, prima instanță nu a considerat necesar să verifice și să stabilească dacă retragerea avizului de acces la informații clasificate a reclamantului, ce a determinat această măsură, a avut efectiv loc și în care anume condiții, respectiv cum se coroborează această alegație cu înscrisurile de la dosarul cauzei. Concluzionând pe aspectul evidențiat, contestatorul a susținut că sentința revizuită este din această perspectivă nelegală și se impune a fi casată, iar cauza trimisă pentru rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea, pentru analizarea legalității actelor administrative deduse judecății după stabilirea corectă a tuturor elementelor de fapt și de drept ale litigiului, pe baza dovezilor care se impun a fi administrate. Contestatorul a mai criticat hotărârea atacată și pentru nesocotirea de către prima instanță a principiilor contradictorialității și a egalității părților, încălcarea art. 20 din C. proc. civ. și a dreptului la un proces echitabil, cu toate manifestările și garanțiile sale. Sub acest aspect a arătat că nu i-a fost pus la dispoziție niciun document din care să rezulte modul concret în care se susține că ar fi încălcat regimul de protecție a documentelor clasificate, care să motiveze retragerea avizului de acces. În acest sens autoritățile intimate-pârâte i-au împiedicat accesul la informațiile necesare pentru a-și putea pregăti apărarea, pentru acest motiv clasificând informații esențiale care priveau informarea sa cu privire la anumite probleme de interes personal, cu scopul de a se acoperi eludarea legii și de a se obstrucționa înfăptuirea justiției. Or, apreciază contestatorul, prima instanță a validat atitudinea ostilă, evazivă și abuzivă a intimatelor-pârâte, deși în aceasta rezidă, în principal, chiar nelegalitatea actelor atacate, prin soluția dispusă fiindu-i pricinuită o gravă vătămare a drepturilor sale procesuale și a drepturilor substanțiale pentru valorificarea cărora a inițiat prezentul demers judiciar, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate. În opinia părții, orice analiză privitoare la legalitatea actelor contestate trebuia să pornească de la natura juridică a pretinsei fapte imputate, în speță pretinsa nerespectare a dispozițiilor legale privind protecția informațiilor clasificate; să continue cu verificarea respectării procedurilor prevăzute de lege pentru constatarea și sancționarea acesteia și să se verifice dacă sancțiunea aplicată era una dintre cele prevăzute pentru fapta respectivă și dacă aceasta era proporțională. Pe de altă parte, a susținut că prima instanță i-a înlăturat în mod greșit argumentele referitoare la nerespectarea de către intimatele-pârâte a dispozițiilor legale, astfel că sentința revizuită a fost dată cu neobservarea prevederilor de drept materiale aplicabile. A arătat că, deși organele ierarhic superioare au stabilit în mod secret că s-ar face vinovat de o faptă care să determine retragerea avizului pozitiv pentru acces la informații clasificate, în vederea ocupării funcției deținute, instanța fondului a tratat într-o manieră superficială argumentele sale, nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză și s-a limitat să acorde credibilitate exclusivă apărărilor neprobate și nefundamentate ale intimatelor-pârâte. Totodată, a arătat că instanța de fond a apreciat că nu are legătură cu obiectul cauzei analiza activității sale, pe care contestatorul a expus-o în cuprinsul cererii de contestație în anulare formulată în cauză. A concluzionat contestatorul sub aspectul evidențiat că o pretinsă încălcare a normelor privind confidențialitatea, apărate inclusiv de dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind accesul la informațiile clasificate, prin emiterea certificatelor ORNISS, constituie o abatere disciplinară, indiferent de modul în care este calificată de către conducătorul unității. De asemenea, a subliniat că instanța de fond nu a analizat în motivare susținerea eronată a pârâtelor din cuprinsul întâmpinării, referitoare la faptul că ar fi semnat și Anexa nr. 16, și nu a avut în vedere că toate actele administrative stabilesc imperativ, sub sancțiunea nulității absolute exprese sau virtuale, obligația cercetării prealabile și respectarea garanțiilor că fiecare persoană acuzată că a săvârșit o abatere disciplinară sau o contravenție, va beneficia de un proces administrativ echitabil. În continuare a subliniat faptul că existența cercetării disciplinare trebuie să fie și efectivă, astfel încât funcționarul să aibă posibilitatea de a cunoaște acuzațiile și să își pregătească apărarea, precum și să fie asistat de o persoană cu studii de specialitate. Însă, în ceea ce-l privește aceste drepturi nu i-au fost respectate, având în vedere că i-a fost interzis accesul în birou și la actele și bunurile aflate în gestiune, fără ca în acest sens să-i fie prezentat un document oficial prin care să i se comunice motivul refuzului. A mai susținut partea că prin clasificarea înscrisurilor doveditoare intimatele-pârâte au încălcat dispozițiile art. 33 din Legea nr. 182/2002, redate în cuprinsul cererii, sancțiunea oricărei proceduri de clasificare a informațiilor detaliate în cuprinsul normei în discuție neputând să constea decât în nulitatea absolută virtuală a actului clasificat cu încălcarea normelor evocate. În plus, a arătat că a efectuat demersuri direct la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și la Departamentul de Informații și Protecție Internă, în vederea aflării motivelor care au stat la baza retragerii avizului pozitiv de acces la informații clasificate, răspunsul intimaților-pârâți fiind în sensul că nu relaționează cu partea în calitate de persoană fizică, ci, doar cu instituția angajatoare, astfel cum rezultă din probatoriul depus la dosar. De altfel, din adresa x/02.06.2016 a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență rezultă că această instituție a comunicat că nu a solicitat revalidarea accesului la informații clasificate secrete de stat, precum și faptul că, în urma analizei din punct de vedere al protecției informațiilor clasificate, în perioada 2014-2015, nu a identificat riscuri sau vulnerabilități care să creeze premisele producerii vreunui incident de securitate. A mai criticat contestatorul apărările pârâtelor în sensul că prin semnarea declarațiilor cuprinse la finalul formularelor din Anexele nr. 15 și 16 la H.G. nr. 585/2002, persoanele iau la cunoștință și acceptă cerințele procedurii de verificare și avizare pentru acces la informațiile clasificate, fiind de acord ca neacordarea avizului să nu fie motivată. Or, în opinia contestatorului, pretinsa acceptare implicită a nemotivării este prevăzută de lege doar pentru ipoteza neacordării avizului, iar nu și în ceea ce privește revocarea lui, cum este situația în cauza de față, dezvoltând partea sub acest aspect critici referitoare la nemotivarea actului administrativ prin raportare la practica în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene. În final, partea a redat prevederile Anexei 10E la H.G. nr. 585/05.07.2002 privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și a concluzionat că, atât autorizația de acces la informații clasificate secret de stat, cât și retragerea acesteia, se realizează de conducătorul unității care deține astfel de informații, cu sau fără notificarea prealabilă a O.R.N.I.S.S.; că atât acordarea autorizației de acces, cât și revalidarea sau retragerea trebuie să fie temeinic motivate și că încălcarea normelor privind protecția informațiilor clasificate constituie abatere disciplinară, contravențională sau infracțiune. Totodată, a arătat că din dispozițiile legale evocate rezultă că eventuala retragere a avizului de acces la documente clasificate trebuie să fie realizată de conducătorul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și că necesitatea acestei sancțiuni trebuia să fie motivată în fapt și în drept conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 182/2002, fapta putând primi diverse încadrări în funcție de gravitatea sa și putând determina diverse sancțiuni disciplinare sau contravenționale. Față de toate circumstanțele prezentate, contestatorul a considerat că rezultă cu evidență maniera tendențioasă în care au acționat pârâtele, în condițiile în care ridicarea avizului de acces la informațiile clasificate s-a dispus în mod secret ca o sancțiune pentru o presupusă faptă ce i-a fost imputată, dar care nu i-a fost adusă la cunoștință și în privința căreia nu i-a fost acordată posibilitatea de a-și susține nevinovăția. Din această perspectivă a arătat că retragerea avizului de acces la acest tip de informații putea fi dispusă numai motivat și doar după parcurgerea procedurii de cercetare disciplinară prevăzută de lege. Pentru argumentele expuse a solicitat admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, invocând în drept art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 503 și următoarele din C. proc. civ., precum și toate textele de lege la care a făcut referire în cuprinsul cererii de contestație în anulare.

Apărările formulate în cauză. La data de 21.12.2021 intimatul Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a formulat întâmpinare la contestația în anulare promovată de contestatorul A., solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea soluției instanței de recurs ca temeinică și legală. În esență, intimatul a susținut netemeinicia criticilor formulate de contestator, a reiterat apărările formulate în fața instanței de recurs, precum și dispozițiile legale care-i reglementează activitatea, și a concluzionat, arătând că în temeiul dispozițiilor legale aplicabile emiterea deciziei de acordare/retragere de acces nu este rezultatul unui proces deliberativ al său, ci, doar rezultatul unei verificări a îndeplinirii cerințelor legale de emitere a actului administrativ. Totodată, a arătat că nu poate face aprecieri cu privire la existența sau inexistența, temeinicia sau lipsa de temeinicie a motivelor de fapt și de drept care stau la baza solicitării A.D.S. de retragere a accesului la informații clasificate pentru o anumită persoană. La rândul său, intimata Direcția Generală de Protecție Internă a formulat întâmpinare la contestația în anulare formulată de contestatorul A., în cuprinsul căreia a invocat nulitatea contestației în anulare pentru nemotivarea în termenul prevăzut de lege, invocând în acest sens prevederile art. 506 alin. (2) C. proc. civ., precum și inadmisibilitatea contestației în anulare din perspectiva criticilor formulate, care ar fi fost reluate din cererea de recurs și din cererea de revizuire formulate împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond. Pe fondul contestației în anulare a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, apreciind că susținerile formulate au fost deja dezbătute de părți și au făcut deja obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat prin decizia contestată în sensul respingerii recursului ca nefondat. În cauză a formulat întâmpinare și intimatul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cuprinsul căreia a combătut toate susținerile contestatorului, apreciindu-le neîntemeiate, a reiterat aspectele care circumstanțiază contextul factual al cauzei și a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale aplicabile speței, în cauză nefiind încălcate normele de drept material incidente prin soluția dispusă cu privire la excepții și la fondul acțiunii astfel cum a fost precizată. În final a expus argumente în sensul respingerii solicitării părții de acordare a cheltuielilor de judecată și a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată. La termenul de dezbateri din data de 7 aprilie 2022, Înalta Curte a reținut contestația în anulare spre soluționare cu privire la excepțiile nulității pentru nemotivare în termen și a inadmisibilității acesteia, ambele invocate de intimata Direcția Generală de Protecție Internă prin întâmpinare, precum și asupra fondului căii de atac promovate în cauză.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare. 5.1. Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., excepțiile invocate de intimata Direcția Generală de Protecție Internă cu privire la contestația în anulare pendinte, Înalta Curte reține următoarele: Demersul judiciar de față, inițiat de contestatorul A., vizează decizia nr. 1768 din 22 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1611 din 4 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin întâmpinarea formulată la contestația în anulare exercitată de recurentul-reclamant A., intimata Direcția Generală de Protecție Internă a invocat, pe cale de excepție, în primul rând nulitatea contestației în anulare pentru nemotivarea în termenul prevăzut de lege, invocând în acest sens prevederile art. 506 alin. (2) din C. proc. civ. În susținerea excepției invocate a arătat, în esență, că partea nu aduce argumente concrete privind incidența cazului de contestare invocat, mulțumindu-se să reia considerente exprimate, atât în cuprinsul recursului, cât și a revizuirii formulate împotriva hotărârii instanței de fond, ambele fiind respinse. În acest context a precizat că, potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. civ., "contestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancțiunea nulității acesteia". Cererea de contestație în anulare formulată de recurentul-reclamant a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 teza a II-a din C. proc. civ., fiind motivată și transmisă instanței prin poștă, la 19.07.2021, data ștampilei oficiului poștal aplicate pe plicul aflat la dosar la fila x. Potrivit art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., "Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitive"; iar alin. (2) statuează: "Contestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancțiunea nulității acesteia". Decizia ce face obiectul contestației în anulare de față a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 06.07.2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs, partea formulând contestație în anulare, motivată, așa cum s-a arătat, la 19.07.2021, data comunicării acesteia la instanță prin intermediul serviciului poștal (plic fila x din prezentul dosar). Așadar, demersul părții a fost exercitat cu respectarea termenului prevăzut de lege, susținerea intimatei din această perspectivă fiind, ca atare, neîntemeiată. De altfel, deși a susținut nemotivarea contestației în anulare în termenul prevăzut de lege, intimata a dezvoltat argumente sub aspectul neindicării unor critici incidente motivului de contestație în anulare invocat, susțineri ce vor fi analizate în cadrul excepției inadmisibilității contestației în anulare, invocată prin aceeași întâmpinare de intimata Direcția Generală de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, însă ipoteza că prezenta contestație în anulare nu a fost motivată în termenul prevăzut de lege nu se verifică în speță. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimata Direcția Generală de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Înalta Curte reține că este, de asemenea, neîntemeiată. A susținut intimata că partea nu a adus argumente concrete privind incidența cazului de contestare invocat și că ar fi reluat considerentele expuse în cadrul recursului soluționat pe fond de către instanța de control judiciar. De asemenea, a arătat că susținerile contestatorului vizează hotărârea instanței de fond și nu decizia pronunțată de instanța de recurs contestată prin intermediul contestației în anulare, apreciind că în cauză nu sunt întrunite condițiile de formulare a contestației în anulare prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. Potrivit textului de lege menționat: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata"; (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză" . În speță, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii definitive pronunțate de instanța de recurs, a indicat ca temei de drept al contestației formulate prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 teza a II-a din C. proc. civ. și a dezvoltat în cuprinsul cererii de contestație în anulare argumentele pe care a înțeles să le invoce în susținerea căii de atac promovate, circumscrise motivului de contestație invocat referitor la omisiunea instanței de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității invocată de intimata Direcția Generală de Protecție Internă este neîntemeiată și o respinge ca atare, demersul judiciar inițiat de contestator fiind admisibil din perspectiva reliefată, având în vedere că partea a invocat unul dintre cazurile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., text legal de strictă interpretare și aplicare, iar criticile aduse hotărârii atacate au fost circumstanțiate motivului de contestație invocat. Chestiunea incidenței cazului de contestare invocat raportat la argumentele expuse în concret de către contestator în susținerea motivului de contestație evocat urmează a fi analizată în cadrul examinării fondului contestației în anulare, însă ipoteza că demersul efectuat de parte ar fi inadmisibil nu poate fi primită. 5.2. Astfel, cât privește fondul contestației în anulare supusă examinării în cauza pendinte, Înalta Curte reține, în prealabil, că legiuitorul a statuat în sensul că pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict și limitativ de prevederile legale incidente, iar nu cele referitoare la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Fiind o cale de atac de retractare, iar nu una de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost avute în vedere de instanțele anterioare. Așadar, dispozițiile legale cuprinse la art. 503 C. proc. civ. au un câmp de aplicare limitat, astfel încât ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs. Din prevederile art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. rezultă în mod clar faptul că admisibilitatea unei contestații în anulare este condiționată de omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. În speță, contestatorul a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, nu a luat în considerare și nu s-a pronunțat asupra motivelor pe care le-a expus în legătură cu probatoriul solicitat a fi administrat în cauză și care, deși curtea de apel a apreciat că este necesar pentru dezlegarea pricinii, intimatele-pârâte nu l-au depus, aspecte ce au fost ignorate și neremediate de instanța de recurs, aceasta pronunțând astfel o hotărâre fără ca soluția cu privire la acțiunea sa să fie dată cu anatamarea fondului cauzei. Sub acest aspect a mai subliniat că, deși prima instanță a pus în vedere intimatelor-pârâte să prezinte toate documentele pe care le-a enumerat în cadrul acțiunii principale, iar în cazul în care nu le dețin, să menționeze motivul pentru care nu le dețin, părțile intimate s-au conformat numai parțial și într-o manieră insuficientă, astfel că prima instanță a pronunțat sentința fără a examina și verifica împrejurările de fapt ale speței, fiindu-i încălcate astfel drepturile la apărare și la un proces echitabil. Cu alte cuvinte, prin intermediul acestei prime critici, partea a invocat lipsa cercetării fondului pricinii de către instanță, iar în opinia sa sentința a cărei anulare o solicită a fost pronunțată în baza unui probatoriu incomplet ce a determinat încălcarea dreptului său la un proces echitabil. Celelalte argumente invocate de contestator și circumscrise motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 teza a II-a din C. proc. civ., au vizat nesocotirea de către prima instanță a principiilor contradictorialității și a egalității părților în referire la înscrisurile care au condus la retragerea autorizației de acces la informații clasificate, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum și faptul că sentința a fost dată cu neobservarea și nerespectarea prevederilor de drept material aplicabile. Pentru o apreciere legală asupra acestui motiv de contestație în anulare trebuie reținut că jurisprudența constată a instanțelor (inclusiv CEDO) face deosebire între motive și argumente, astfel încât argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, iar art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de casare, iar nu argumentele de drept (specifice recursului, conform art. 483 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ.), invocate de parte. Prin urmare, acest motiv de contestație în anulare nu este fondat chiar și în cazul în care instanța de recurs a grupat argumentele pentru a răspunde motivului de casare printr-un considerent comun. Or, în speță, Înalta Curte constată că instanța de recurs a răspuns punctual tuturor argumentelor recurentului-reclamant, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., care se referă la încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și la greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente situației deduse judecății. Astfel, în legătură cu primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut următoarele: "Legat de acest motiv recurentul a invocat lipsa de rol activ a primei instanțe în stabilirea situației de fapt în scopul aflării adevărului și încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. 2 C. proc. civ. și soluționarea cauzei în bazei unui probatoriu incomplet deoarece în cauză au fost depuse de părți toate actele necesare legate de obiectul cauzei conform dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 554/2004. În cadrul acestui motiv de recurs se invocă încălcarea principiilor contradictorialității și al egalității părților și a dreptului la un proces echitabil. Curtea pe acest motiv constată că prima instanță prin încheierea din 02.03.2017 a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de intimatul - pârât ORNISS și a soluționat celelalte excepții invocate de celelalte autorități. Plecând de la premisa corectă că reclamantul-recurent are calitatea procesuală activă de a contesta actul prin care i s-a retras accesul la informații secrete de stat prima instanță a analizat acțiunea astfel cum a fost precizată cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. 2 C. proc. civ. și art. 14,16 și 20 C. proc. civ. În cauză nu poate fi reținută lipsa de rol activ a primei instanțe în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și administrarea probatoriului. Prima instanță a administrat probele în raport de dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 554/2004, actele care au stat la baza emiterii actului principal contestat pe calea acțiunii în anulare. Aceasta și în raport de incidența în cauză pentru o parte din acte a dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și a faptului că o parte din acte au fost depuse de părți, dar o parte având caracter strict au fost depuse la Compartimentul Informații Clasificate și care au fost avute în vedere atât de prima instanță cât și de către instanța de recurs. Aceasta în condițiile în care cererea recurentului-reclamant de declasificare a actelor secrete nu constituie obiect al acțiunii astfel cum a fost precizate, dispozițiile Legii nr. 182/2002 reglementând o procedură specială și separată de declasificare prevăzută de art. 20 din acest act procedură neurmată de către recurent. În cauză prima instanță a avut rol activ și a administrat toate probele strict în raport de obiectul acțiunii astfel cum a fost precizat neputându-se reține încălcarea vreunui principiu invocat de către recurent. Nu poate fi reținută vreo încălcare a normelor de procedură în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate astfel cum a fost invocată de recurent." De asemenea, în referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs a reținut, în esență, că: "În cauză sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile Legii nr. 182/2002 și a dispozițiilor H.G. nr. 585/2002 prin care este reglementată o procedură specială privind eliberarea și retragerea autorizațiilor de acces la informații clasificate. Această procedură a fost respectată față de recurent, inclusiv prin consimțământul său de a nu i se comunica motivele retragerii autorizației de acces în cauză neexistând un exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 (1) lit. "n" din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 1,8 și 18 din Legea nr. 554/2004 în cauză nefiind încălcate normele de drept material incidente prin soluția dispusă pe excepții și pe acțiune astfel cum a fost precizată." Așadar, din considerentele expuse supra rezultă fără putință de tăgadă că instanța de recurs a analizat toate susținerile părții, argumentând în mod concis, logic și gradual soluția pronunțată și arătând în acest sens de ce a considerat că prima instanță a manifestat rol activ în administrarea probelor prin raportare strictă la obiectul acțiunii precizate, în limitele învestirii sale, și de ce au fost în mod corect interpretate și aplicate normele de drept material incidente în speță. În altă ordine de idei, se impune a se reaminti faptul că scopul recursului este, conform art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., acela de a deduce analizei instanței de control judiciar numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și că, în atare situație, instanța de recurs este ținută de faptele determinate de către instanța de fond, urmând să verifice numai dacă normele de drept material au fost corect aplicate la aceste fapte. Or, în cauză, instanța de recurs nu a reținut o altă situație de fapt decât cea stabilită prin sentința ce a format obiectul recursului, considerând că nu se impune a da o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite. De asemenea, se reține că în conformitate cu dispozițiile derogatorii de la art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ., înscrise în art. 499 din același act normativ, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În concluzie, în sistemul noului C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condițiile și pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate. Ca urmare, Înalta Curte reține că nu poate fi primit motivul contestației în anulare invocat de contestatorul A., instanța de recurs analizând recursul acestuia prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., iar pretinsele omisiuni ce vizează neadministrarea întregului probatoriu solicitat și neanalizarea tuturor susținerilor recurentului-reclamant nu pot susține cazul de contestare invocat, din moment ce au fost analizate de către instanța de recurs, conform considerentelor expuse în cuprinsul deciziei atacate și citate, în esență, în prezenta hotărâre. Aceasta întrucât textul de lege incident are în vedere numai omisiunea instanței de a examina unul dintre motivele de casare invocate în termen de recurent, iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Desigur, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele expuse de recurent în susținerea unuia dintre motivele de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit motivul de casare neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns tuturor argumentelor recurentului. În prezenta cauză instanța de recurs a răspuns chiar în mod punctual argumentelor invocate de recurentul-reclamant, nefiind, prin urmare, vorba despre existența unei omisiuni de cercetare a unui motiv de recurs, în realitate, contestatorul urmărind o rejudecare a fondului, ceea ce încalcă principiul securității juridice. Or, contestatorul critică hotărârea pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, care nu pot fi puse în discuție în cadrul contestației în anulare de față, fiind motive de reformare a hotărârii, posibilă însă numai în apel/recurs, în condițiile legii, nu și în această cale extraordinară de atac de retractare. De aceea, Înalta Curte constată că pe această cale procesuală nu poate să reia verificarea de legalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., o asemenea abordare neputând fi primită întrucât ar fi vorba de un "recurs la recurs". În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. României și B. c. României), ipoteză ce nu se verifică însă în speță. Faptul că legea stabilește condiții speciale de admisibilitate pentru promovarea unei căi extraordinare de atac, în speță a contestației în anulare, nu poate fi interpretat ca o limitare a accesului părții la justiție sau ca o negare a dreptului la un proces echitabil, prin prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât legiuitorul este cel care stabilește procedura de judecată, inclusiv condițiile în care părțile pot uza de căile de atac prevăzute de lege, iar în cazul contestației în anulare acestea au fost reglementate expres și limitativ și în noul C. proc. civ., tocmai prin prisma caracterului extraordinar al acesteia, nefiind permisă punerea în discuție a unei hotărâri definitive pentru alte motive decât cele prevăzute de lege sau cu nerespectarea cerințelor legale imperative. Concluzionând în sensul că nu se confirmă criticile aduse de contestator deciziei criticate în prezenta cale de atac și având în vedere caracterul nedevolutiv al contestației în anulare, Înalta Curte urmează a menține decizia atacată, cu consecința imediată a respingerii ca nefondată a contestației în anulare de față, dându-se astfel eficiență dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ. Referitor la solicitarea din cererea de contestație în anulare a contestatorului A. privind obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu, Înalta Curte reține, pe de o parte, că partea nu a depus dovezi ale efectuării acestora, nu a indicat cuantumul cheltuielilor și nu a precizat în ce constau acestea, conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că raportat la modalitatea de soluționare a căii de atac exercitate de aceasta, care este respinsă ca nefondată, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din același Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de contestator, întrucât este partea care a căzut în pretenții în accepțiunea normelor legale incidente în materie.

Temeiul legal al soluției adoptate. Față de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reținând că motivele invocate de parte nu se încadrează în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 teza a II-a din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 508 alin. (4) din același act normativ, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne-Direcția Generală de Protecție Internă și va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1768 din 22 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016. PENTRU ACESTE MOTIVE,