ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1955/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.03.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea Ordinului nr. MDGP 7/24.01.2014 de trecere în rezervă.

Reclamantul a formulat și cerere de solicitare de către instanța de judecată a declasificării documentelor secretizate cu clasa "secret de serviciu", ce au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă.

De asemenea, a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei ORNISS nr. S11287/17.07.2013.

Prin încheierea de ședință din 30 iunie 2016, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului referitoare la declasificarea documentelor clasificate "secret de serviciu".

De asemenea, a fost respinsă cererea de sesizare CCR cu excepția de neconstituționalitate a art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Prin încheierea de ședință din 11 noiembrie 2016, s-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Deciziei ORNISS nr. S11287/17.07.2013.

Prin sentința nr. 4235 din 30 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 30 iunie 2016, încheierii din 11 noiembrie 2016, precum și sentinței nr. 4235 din 30 decembrie 2016 pronunțate de prima instanță, a promovat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a transmis prin e-mail la 4 martie 2020 o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 298 alin. (2) și art. 253 alin. (3), art. 13 alin. (3) și art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. (soluționată în dosar asociat nr. x/2014).

A invocat, totodată, excepția de nelegalitate a tuturor actelor care au stat la baza ordinului contestat, "menționate în cererea nr. x/7.10.2019 adresată M.Ap. N.".

A mai formulat recurentul-reclamant și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 216 alin. (4) și art. 301 alin. (1) din C. proc. civ. (soluționată în dosar asociat nr. x/2014).

La data de 18 septembrie 2019, recurentul-reclamant a transmis prin e-mail și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art. 14, art. 89 și art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995 (soluționată în dosar asociat nr. x/2014).

În cauză, B. a transmis la data de 19 noiembrie 2019, prin e-mail, cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul recurentului-reclamant, având atașată și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (soluționată ulterior în dosar asociat nr. x/2014).

Prin încheierea de ședință din 4 martie 2020, cererea de intervenție accesorie a fost încuviințată în principiu.

Prin decizia nr. 3386 din 3 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de recurentul-reclamant.

A fost respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 30 iunie 2016, încheierii din 11 noiembrie 2016 și sentinței civile nr. 4235 din 30 decembrie 2016 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B..

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, împotriva deciziei nr. 3386 din 3 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 a formulat cerere de revizuire A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei și rejudecarea pricinii. A solicitat să se constate admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire care se bazează pe înscrisuri noi, acestea fiind documente clasificate care îndeplinesc condiția înscrisului preexistent, susceptibile să influențeze fondul cauzei.

În susținerea cererii, revizuentul a invocat următoarele înscrisuri, arătând că acestea nu au fost declasificate atât din culpa magistraților, cât și din culpa intimaților, cu încălcarea legii:

- ordinul de trecere în rezervă MDGP 7/24.01.2014;

- raportul nr. x/05.07.2013;

- toate documentele de personal aflate la DGIA din perioada iunie 2013 - februarie 2014;

- declarațiile extrajudiciare depuse la dosarul cauzei care conțin faptele sesizate de revizuent ca avertizor de integritate.

Intimatul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

La 14 martie 2022 revizuentul a depus note scrise prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea discutării îndeplinirii condițiilor formale prevăzute pentru redeschiderea procedurilor judiciare.

Totodată, a invocat în cauză excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. în ceea ce privește sintagma "înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților", arătând că aceasta este contrară art. 1, art. 16, art. 21 și art. 53 din Constituție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Preliminar, cu privire la notele scrise depuse de revizuent la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește cererea revizuentului de repunere a cauzei pe rol, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 400 din C. proc. civ. potrivit cărora "Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților".

Analizând înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte apreciază că pentru soluționarea litigiului nu sunt necesare noi probe și nici lămuriri noi care ar justifica repunerea pe rol, părțile expunându-și punctele de vedere și având posibilitatea să depună înscrisurile pe care le apreciază necesare și utile pentru soluționarea cererii.

Astfel cum s-a reținut în practica judiciară, inclusiv a instanței supreme, în ceea ce privește aplicarea dispoziției legale privitoare la repunerea pe rol a cauzei, această instituție procesuală vizează deliberarea - realizată de complet - și este pusă, în principal, la dispoziția instanței învestite cu soluționarea cauzei, dispozițiile art. 400 din C. proc. civ. nefiind aplicabile cererii de repunere pe rol a cauzei depuse de părți ulterior închiderii dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunțării, întrucât de această instituție se poate prevala exclusiv instanța, iar nu părțile, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de revizuent în termenul de amânare a pronunțării fiind, astfel, lipsită de fundament legal.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a fost depusă după închiderea dezbaterilor. Potrivit art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., "După închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă". Prin urmare, Înalta Curte nu va lua în seamă această cerere, depusă la dosar după închiderea dezbaterilor.

În ceea ce privește verificarea aspectelor procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a revizuirii, Înalta Curte reține că revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire a deciziei nr. 3386 din 3 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3386 din 3 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția de nelegalitate invocată de recurentul-reclamant. A respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 30 iunie 2016, încheierii din 11 noiembrie 2016 și sentinței civile nr. 4235 din 30 decembrie 2016 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B..

Cererea introductivă de instanță a avut ca obiect anularea Ordinului nr. MDGP 7/24.01.2014 de trecere în rezervă. Reclamantul a formulat și cerere de solicitare de către instanța de judecată a declasificării documentelor secretizate cu clasa "secret de serviciu", ce au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă. De asemenea, a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei ORNISS nr. S11287/17.07.2013.

Înscrisurile noi invocate de revizuent în susținerea cererii de revizuire sunt:

- ordinul de trecere în rezervă MDGP 7/24.01.2014;

- raportul nr. x/05.07.2013;

- toate documentele de personal aflate la DGIA din perioada iunie 2013 - februarie 2014;

- declarațiile extrajudiciare depuse la dosarul cauzei care conțin faptele sesizate de revizuent ca avertizor de integritate.

Conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, rezultând că activitatea instanței învestite cu această cale extraordinară de atac este limitată la verificarea aspectelor procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

Înalta Curte reține că pe calea revizuirii - cale extraordinară de atac de retractare - se verifică îndeplinirea condițiilor expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., fără a se putea proceda la o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea probatoriului administrat și reanalizarea modului de aplicare a dispozițiilor incidente cauzei, întrucât, în cadrul acestei căi de atac, nu se verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, toate aserțiunile revizuentului cu privire la situația de fapt care a generat emiterea ordinului de trecere în rezervă contestat în cauză, la faptul că ordinul respectiv nu ar fi fost semnat, în opinia revizuentului, de către Ministrul Apărării Naționale, precum și aprecierile privind modul în care instanța de recurs a interpretat și aplicat normele de drept material în cauză nu pot fi reținute în cadrul analizei condițiilor de admisibilitate a revizuirii.

Înalta Curte mai reține, în raport cu toate alegațiile revizuentului vizând aspectele de fond și temeiurile de fapt și de drept expuse prin cererea formulată, că acest caz de revizuire nu atribuie instanței care soluționează cererea de revizuire competența de a analiza pe fond temeinicia hotărârii atacate, de a exercita un control judiciar asupra hotărârii judecătorești apreciate a fi netemeinice, ci doar de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate.

Astfel, pentru invocarea acestui motiv de revizuire trebuie îndeplinite anumite condiții, respectiv: partea interesată să prezinte un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul să aibă forța probantă prin el însuși fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă, înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de către partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința pârții care-l invocă, înscrisul nou să fie determinant în cauza soluționată cu hotărârea atacată în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Condiția impusă de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei.

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre, în privința sa (Cauza Șerbănescu împotriva României).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "(...) instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substantiale si imperioase (Riabykh împotriva Rusiei)."

Astfel, nu pot fi invocate în susținerea cazului de revizuire reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. înscrisuri care nu îndeplinesc condiția de a fi noi, respectiv să nu fi fost folosite în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, cum este cazul celor invocate de revizuent în susținerea cererii sale. Totodată, Înalta Curte reține că înscrisurile invocate nu au caracter determinant în raport cu motivarea instanței de recurs, fiind deja analizate în cadrul dosarului având ca obiect anularea Ordinului nr. MDGP 7/24.01.2014 de trecere în rezervă.

Cum s-a arătat anterior, acest caz de revizuire invocat de revizuent nu atribuie instanței care soluționează cererea de revizuire competența de a analiza pe fond temeinicia hotărârii atacate, de a exercita un control judiciar asupra hotărârii judecătorești apreciate a fi netemeinice, ci doar de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 3386 din 3 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 3386 din 3 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2022.