ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2235/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2235/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 12 aprilie 2022
Asupra plângerii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.04.2022 sub nr. x/2021/a1.1.1.1 petentul A. a formulat contestație la tergiversarea procesului vizând dosarul nr. x/2021.1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea din data de 16 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021.1.1, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A., cu privire la dosarul nr. x/2021.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii din data de 16 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021.1.1, Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul A. a formulat plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:
Articolele 522-526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", reglementează un mijloc procesual pus la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații.
Potrivit art. 522 C. proc. civ.:
"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sa îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Completul investit cu contestația privind tergiversarea procesului a răspuns în mod obiectiv criticilor formulate de petentul A., arătând în mod corect că termenul la care se referă motivul de contestație invocat de petent evocă celeritatea procedurii, dar celeritatea nu trebuie să fie unicul motiv pentru care să trebuiască fi admisă o astfel de cerere, argumentul celerității trebuie să fie rezonabil, adică să nu sacrifice, în ultimă instanță, calitatea actului de justiție și drepturile părților, cu atât mai mult cu cât instanța trebuie să țină cont de încărcătura ședințelor de judecată și complexitatea cauzelor.
Totodată aceasta a arătat că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice, iar în cauză, completul de judecată învestit cu soluționarea cererii de cererii de completare a hotărârii, respectiv a deciziei nr. 159 din 14.01.2022, a luat măsuri în vederea stabilirii unui termen de judecată optim și a fixat termen de judecată la data de 08.04.2022, cu citarea părților.
În acord cu cele reținute de instanța învestită cu soluționarea contestației la tergiversare, Înalta Curte constată că termenul optim și previzibil invocat de petent se apreciază în raport de criterii obiective, ce țin de datele statistice, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/complet de judecată, iar instața investită cu contestația la tergiversare a făcut această raportare.
Pe de altă parte, instituția "tergiversării procesului" vizează încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil și are drept scop luarea măsurilor legale pentru înlăturarea situației care a provocat întârzierea, însă, în cauză, se constată că instanța investită cu soluționarea cererii de completare a acordat un termen rezonabil, respectiv 08.04.2022.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 16 martie 2022 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021.1.1., ca nefondată.
Fără cale de atac
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2022.